Anulare act administrativ . Sentința 856/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 856
Ședința publică de la 17 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina
Grefier - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și - PREȘEDINTELE COMISIEI PENTRU AUTORIZAREA OPERATORILOR DE PRODUSE SUPUSE ACCIZELOR ARMONIZATE DIN CADRUL AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, prin consilier juridic, lipsind reclamanta și pârâtul - Președintele Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea invocă din oficiu și pune în discuție excepția insuficientei timbrări.
Pârâta, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției și anularea acțiunii ca insuficient timbrată.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției insuficientei timbrări.
CURTEA,
Asupra actiunii in contencios administrativ de;
La data de 17.07.2009 sub nr. 6832/2 s-a inregistrat cererea reclamantei prin care au chemat in judecata pe paratii AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și - PREȘEDINTELE COMISIEI PENTRU AUTORIZAREA OPERATORILOR DE PRODUSE SUPUSE ACCIZELOR ARMONIZATE DIN CADRUL AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea deciziei nr. 118 din 27.08.2008 si decizia nr. 176 din 22.12.2008.
Reclamanta a mai solicitat sa se dispuna suspendarea actelor pana la solutionarea actiunii in anulare si obligarea paratilor la plata de daune materiale si morale de - lei, precum si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, reclamanta a aratat ca in conformitate cu legislatia in vigoare a obtinut Autorizatia de fiscal nr.- din 25.01.2008 a carei garantie: de buna plata a accizelor a fost redimensionata de la suma de 99960 euro la suma de 18951 euro prin Decizia nr. l din 14.07.2008 si a fost platita in data de 01.08.2008.
La data de 07.07.2008 aceeasi Comisari ai Garzii Financiare care la data de 14.12.2007 au intocmit Nota de constatare CJ nr.- prin care au constatat ca sunt indeplinite conditiile de autorizare sau deplasat la antrepozitul fiscal si negasind pe nimeni acolo, deoarece acesta nu funciona, garantia fiind platita in termen legal la 01.08.2008 in baza Deciziei nr. 1 din 14.07.2008 au intocmit Nota de constatare - din 08.07.2008 care nu i-a fost comunicata, dar, asa cum rezulta din motivatia Deciziei nr. 176 din 22.12.2008 pct 2 ". s-a constatat ca a fost instalat un gard suplimentar pentru delimitarea limitelor antrepozitului.iar intrarea in antrepozitul fisca1 era inchisa cu lacate, astfel putem aprecia ca nu se mai poate retine in sarcina societatii incalcarea prevederilor art. 183 alin. 1 lit. b din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal". Conform acesteia societatea indeplinea toate conditiile impuse de lege, si avand in vedere ca garantia era depusa in termen legal nu mai subzista nici un motiv de revocare a autorizatiei de antrepozit fiscal, decat cel al cercului de interese impus de sefii comertului si productiei de tigatete. Dupa indeplinirea procedurii prealabile de contestare a deciziilor, a avut parte de un tratament cu totul deosebit de ostil din partea reprezentantilor autoritatii fiscale si vamale culminand cu impunerea fara un control la locului sau expertiza a sumei de - lei pentru detinerea cantitatii de 542 kg tutun taiat recuperate pe care reclamanta l-a achizitionat pentru probe tehnologice in cazul in care o sa i se dea voie sa lucreze.
Solicitarea de suspendare a executarii celor doua acte administrative o solicita pentru rezolvarea problemelor curente ale societatii si pentru o pozitie egala in justitie.
A mai invederat ca a cheltuit peste - euro cu aceasta investitie care nu produce nimic datorita altora si acum este si cu sanatatea distrusa drept pentru care solicita daunele materiale si morale pe care le dovedeste.
In drept, au fost invocate dispozitiile legii nr. 554/2004.
In dovedirea cererii reclamanta a depus deciziile contestate si plangerea prealabila.
La 2.12.2009 parata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
Au fost depuse si actele care au stat la baza emiterii deciziilor contestate.
Prin rezolutie instanta i-a pus in vedere reclamantei sa completeze taxa de timbru cu 3 lei taxa de timbru si 5 lei timbru judiciar.
La doua termene consecutive reclamanta a fost citata cu mentiunea achitarii diferentei de taxa de timbru si timbru judiciar.
Pentru termenul din 17.02.2010 reclamanta a fost citata cu mentiunea achitarii timbrului judiciar de 5 lei, atat la sediul indicat, cat si la adresa de pe plicul expeditorului (fila 15), cat si la usa instantei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea retine, ca nu s-a achitat de catre reclamanta timbru judiciar de 5 lei.
Potrivit art. 3 din OG nr. 32/1995 "cererile de chemare în judecată, adresate instanțelor judecătorești, se timbrează cu timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, în cazul în care se solicită soluționarea în fond a cauzei.
În cazul în care cererile prevăzute la alin. (1), indiferent dacă privesc fondul sau o cale de atac, au ca obiect o valoare mai mare de 100 lei, se aplică timbre judiciare de 1,50 lei, dacă valoarea este de peste 1.000 lei, se aplică timbre judiciare de 3 lei, iar dacă valoarea este de peste 10.000 lei, se aplică timbre judiciare de 5 lei"
de cele retinute mai sus si de dispozitiile 20 din legea nr. 146/1997 si art. 9 din OG nr. 32/1995, curtea va anula actiunea reclamantei ca insuficient timbrata, nefiind achitat timbrul judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Anuleaza actiunea reclamantei cu sediul în T,-, județ C, în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și - PREȘEDINTELE COMISIEI PENTRU AUTORIZAREA OPERATORILOR DE PRODUSE SUPUSE ACCIZELOR ARMONIZATE DIN CADRUL AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ, ambii cu sediul în-, sector 1, B, ca insuficient timbrata.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 17.02.2010.
PRESEDINTE,
- - GREFIER,
- -
Red. CP -5 ex.
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina