Anulare act administrativ . Sentința 863/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 863

Ședința publică de la 17 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petrovici Cristina

Grefier - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL CULTURII, cultelor ȘI NAȚIONAL și CENTRUL NAȚIONAL AL.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 20 ianuarie 2010, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 27 ianuarie 2010, 3 februarie 2010, 10 februarie 2010 și apoi la 17 februarie 2010, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra actiunii in contencios administrativ de;

La data de 20.05.2009 sub nr. 4602/2 s-a inregistrat cererea reclamantei SC -CULT- SRL prin care a chemat in judecata pe paratii MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ȘI NAȚIONAL și CENTRUL NAȚIONAL AL pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea hotararii nr. 659/23.04.2009 si obligarea paratului Ministerul Culturii, Cultelor si Național sa organizeze Comisia de soluționare a contestațiilor, care sa ii soluționeze contestația in sensul obligării la acordarea creditului direct solicitat pentru producția sa "SECRETUL".

In fapt, reclamanta a aratat ca prin Hotărărea atacata s-a analizat contestația formulata si înregistrata la sub nr. 419/24.03.2009 prin care solicita reconsiderarea sumei alocate proiectului cinematografic "SECRETUL".

Comisia de Soluționare a contestațiilor denumita in continuare Comisia, constituita in baza Deciziei directorului general nr. 26/17.03.2009 a respins contestația sa motivat de faptul ca aceasta nu se poate substitui comisiei de selecție sau Consiliului de Administrație, totodată constatând ca analizarea, jurizarea si acordarea creditului pentru proiectul SECRETUL s-a realizat cu respectarea prevederilor OG 39/2005 privind cinematografia, cu modificările si completările ulterioare, precum si ale Regulamentului privind concursului de selecție a proiectelor cinematografice in vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltarea de proiecte, producție si distribuție de filme aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii si Cultelor nr. 2335/2005, constatănd, de asemenea, ca creditul este corect alocat si permite realizarea in condiții corespunzătoare a proiectului.

Comisia de soluționare a contestațiilor formulate împotriva rezultatelor concursului de proiecte cinematografice sesiunea noiembrie-decembrie 2008, (COMISIA) a fost constituita ilegal prin Decizia Directorului General al nr. 419/24.03.2009 pe cand aceasta trebuia sa fie numita prin Ordin al Ministrului Culturii si Cultelor, asa cum prevede art. art. 50 alin 2. din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cum fusese modificata prin Legea Nr. 303 din 3 decembrie 2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea s completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005.

La data la care s-a numit comisia, era in vigoare ultima modificare legislativa, astfel incat comisia trebuia numita de către ministrul culturii si cultelor si nu de catre Directorul, cu toate acestea. parata a neglijat aceste aspecte.

Citarea in calitate de intimat a Ministerului Culturii Cultelor si Național este justificata de faptul ca acesta era obligat sa inregistreze contestația noastră si sa numească comisia, obligații pe care nu le-a respectat.

In alta ordine de idei a aratat ca filmul de animație "Secretul" in regia lui, participant la ultima sesiune a concursului de proiecte organizat de Centrul Național al a obținut cel mai mare punctaj la secțiunea animație, iar creditul solicitat a fost in valoare de 347.862 RON respectiv 49 % din bugetul general al filmului, in conformitate cu dispozițiile legale din domeniu care prevăd ca valoarea creditului solicitat nu pot depăși 50 % din bugetul proiectului,

Deși este pe primul loc proiectul a obținut un credit in valoare de 200.000 RON, reprezentând 57.52 % din creditul solicitat, adică 28,17 % din valoare intregului proiect.

Cu toate acestea, proiectul " lui ", clasat pe locul doi a obținut un credit in suma de 1.300.000 RON, reprezentând 99.05 % din creditul solicitat.

In acest caz este evidenta incalcarea legislației respectiv art. 43 din Regulament.

In continuare reclamanta a aratat ca atat timp cat proiectul sau este cel mai bine plasat, este ilegal ca sa nu i se aprobe "creditul solicitat" adică 347.862 RON, diminuându-se pana la 200.000 lei adica 28,17 % din valoare intregului proiect, iar următorul clasat sa primească creditul intr-un procent chiar mai mare.

Interpretarea data de către Comisia de soluționare a contestațiilor in sensul ca scăderea procentajului pentru următorii clasati este o facultate a comisiei de selecție, este lipsita de rațiune juridica si de finalitate practica. Comisia nu a observat ca nu i s-a aprobat creditul solicitat, pe când următorului clasat - da.

Care ar mai fi rostul plasării pe primul loc a concurenților, cat timp alocarea creditului se face aleatoriu fara sa se cont de dispozițiile legale?

A învederat Comisiei ca motivația care a dus la diminuarea creditului acordat si prezentata in adresa nr. 479 din 19.03.09, conține mai multe inexactitati, care au stat la baza vicierii rezultatului final al concursului, inversând ierarhia proiectelor castigatoare, fapt care contravine regulamentului de concurs.

Reclamanta a facut consideratiiasupra retinerilor expertului.

Cu privire la retinerea acestuia in sensul ca "la capitolul drepturi arhiva foto/video este trecuta suma de 35.000 lei care nu-si găsește justificarea in proiect" a aratat ca in aceasta situație a avut in vedere drepturile patrimoniale ale autorului principal, care a folosit o parte din personajele din filmul de animație in publicații de tip, instalații video si ilustrații de carte, toate expresia unor relații contractuale mai vechi. Astfel, a urmărit ca la momentul producerii acestui film sa dețina drepturile exclusive de exploatare asupra acestor personaje desenate, inclusiv prin achiziționarea copiilor master existente deja pe format digital sau video. Prin suma propusa in buget a dorit sa se achite de orice obligații si sa preintâmpine posibile pretenții financiare. Este o măsura de prevedere absolut necesara, pe care trebuie sa o ia un producator responsabil.

Cu privire la retinerea ca "recuzita inchiriata si chiria costumelor nu-si găsesc justificare" a invocat ca un situația data are dovada ca nu au fost citite cu atenție scenariul si conceptul regizoral si nici nu a fost vizionat -ul cu -ul filmului atașat la dosarul de concurs. Este adevărat ca recuzita si costumele figurează in buget cu suma de 2000 RON, dar conceptul regizoral trimis impreuna cu scenariul conține explicația:

" va avea loc pe o planșeta de lucru ( după cum se poate vedea si in trailer), unde este introdus in pagina personajul principal. Este o productie care propune conventia, care face apel la o tehnica aparent simpla, rudimentara de a anima un desen pe o bucata de hârtie lasand privitorului sa perceapă realitatea din afara colii de hartie, umbre, culori, obiecte. o aparenta de haos in mijlocul căreia se naște povestea noastra (..) Din punct de vedere al realizării, personajul nostru principal - Băiatul are posibilitatea sa paraseasca bucata de hartie pe care se afla, sa migreze pe o alta bucata de hârtie de pe aceeasi masa de lucru. Cum se intâmpla si la intâlnirea cu pasarea de la debulul povestii. ".

Reclamanta a aratat ca animația începe cu imaginea mesei de lucru a animatorului - se vad clar in -ul atașat umbre, obiecte, culori, textura de lemn a unei mese vechi de lucru, mai mult, pe parcursul desfasurarii povestii lumina creează umbre in mișcare ce parazitează marginea colii de hârtie. Acesta este unul din elementele de inovație artistica ale filmului, apreciat de comisia de jurizare si care, paradoxal, este amendat de către expertul dintr-o ințelegere îngusta a genului. Sub pretextul unei expertize de factura financiara sunt făcute aprecieri eronate asupra calității artistice a proiectului, aceasta având drept efect o restrângere a libertății de expresie operata de cineva care nu avea aceasta calitate, aspect ce contravine flagrant prevederilor art. 33 din Ordonantei nr 39/2005.

In continuare a aratat ca expertul a retinut in raport: " Costul maxim de la un film de animatie 2D este cuprins intre 2500 - 5000 euro".

Reclamanta a sustinut ca este absurd ca un film de animație, indiferent de lungimea lui, sa aibă un cost fix. Ar fi fost totuși posibil ca expertul Cav rut sa spună următoarele "Costul maxim al unui MINUT de animatie 2D este cuprins intre 2500 - 5000 euro". Totuși si aceasta este o apreciere fara nici o acoperire, un avertisment ca expertul nu cunoaște foarte bine ce înseamnă producerea unui film de animație. Costul pe minut finit este dat de totalitatea costurilor de producție impartite la numărul de minute. C mai probabil presupunem ca s-a avut in vedere un film de animație 2D realizat cu un program de calculator dedicat animației, caz in care am arătat Comisiei ca se comit doua erori de judecata succesive după cum urmează:

Prima eroare este considerarea filmului de animație "Secretul" drept un film de animație realizat cu un program de calculator dedicat anirnatiei.

Astfel potrivit mentiunilor din conceptul regizoral depus la dosar: ".Se va folosi o tehnica mixta, compusa din animatie traditionala bidimensionala. animatie 3d.".

Aceasta inseamnă ca pentru fiecare secunda finita de film sunt realizate "de mana" un număr de 24 de desene, respectiv pentru un minut finit de film sunt necesare 1440 de desene. Nu trebuie sa fii un om de specialitate ca sa-ti dai seama care este volumul de munca, timpul si resursele necesare producerii acestui film. In aceste circumstanțe a aratat ca are rezerve sa admita ca suma propusa de expert pentru minutul de animație (2500 - 5000 euro) este una posibila. Cu acești bani nu s-ar putea acoperi nici măcar costurile directe cu desenul, fara sa se mai ia in calcul toate celelalte capitole din buget.

A doua eroare - urmare a primeia este ca in cazul in care expertul ar fi parcurs același concept regizoral ar fi descoperit ca aceasta animație este o combintatie de 2D majoritar si secvențe combinate 3D or încadrarea întregii producții numai la animație 2D ( oricare ar fi natura ei ) este eronata si face dovada superficialității cu care a fost analizat acest dosar.

In final reclamanta a concluzionat ca respectiva comisie nu a luat in calcul toate informațiile din dosarul de concurs, nu a vizionat - care a fost realizat tocmai cu scopul de a oferi o imagine cat mai exacta a viitorului film, nu a consultat comisia care a jurizat scenariile si, ceea ce este cel mai grav, nu stăpânește noțiuni legate de filmul de animație, tehnici de lucru si folosește mecanic o serie de așa zise "norme sau modele" de proveniența indoielnica.

Nu a primit nici o explicație credibila. Din moment ce expertul C propune eliminarea din buget a unei singure sume de 35.000 de RON aferenta drepturilor arhiva - bugetul total poate fi diminuat pana la valoare de 671.362 RON. Logic ar fi fost ca si creditul acordat sa se diminueze proporțional cu 5%, respectiv de la 347.862 RON la 330.468 RON.

Nu intelege cum comisa a ajuns la cifra de - lei.

Prin decizia sa expertul Cai nversat rezultatele concursului.

Astfel adevăratul castigator in momentul de la secțiunea de animație este proiectul " lui, si nu "Secretul" cum s-a anunțat oficial, din moment ce acesta a primit de pe locul doi 99.05 % din creditul solicitat de cat a primit proiectul de pe locul intai 57.52 %.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 50 din OG 39/2005 privind cinematografia art. 17 alin 5 si art. 43 din REGULAMENTUL privind concursul de selecție a proiectelor cinematografice În vederea acordăm de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producție și distribuire de filme, aprobat prin ORDINUL NI. 2335 din 14 august 2006, pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de selecție a proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producție și distribuire de filme.

In dovedirea cererii sale reclamanta a depus hotarare contestata nr. 659/23.04.2009 si contestatia sa.

La 22.09.2009 paratul a depus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

Aceeasi intampinare a fost depusa si ulterior.

La 20.01.2010 paratul a depus cocluzii scrise solicitand admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratului.

Paratul a depus un set de inscrisuri privind concursul castigat de reclamanta si hotararea contestata.

La 27.01.2010 reclamatna a depus concluzii scrise.

Cu privire la exceptia lipsei calitatii proceuale pasive a paratului analizata in conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedura civila se retine ca aceasta exceptie este neintemeiata deoarece reclamatna a solicitat prin capatul 2 de cerere obligarea acestui parat la organizarea comisiei de solutionare a contestatiilor care sa solutioneze contestatia sa din 22.03.2009.

Asadar acest parat are calitate procesuala pasiva.

Nu se pot retine argumentele paratelor in sensul ca se aplica contestatiei reclamantei legea in forma in vigoare la momentul initierii concursului, deoarece o astfel de sustinere ar insemna ca legea respectiva ar ultraactiva, adica s-ar aplica si dupa momentul in care nu mai era in vigoare.

Reclamanta nu a contestat rezultatele concursului ci modul in care au fost aplicate dispozitiile legale cu privire la stabilirea si acordarea creditului solicitat.

Potrivit art. 50 din OG nr. 39/2005 "Nerespectarea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanță privind acordarea creditului direct pentru producție și dezvoltare de proiect poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la anunțarea rezultatelor sesiunii de concurs, la Ministerul Culturii și Cultelor".

Contestatia reclamantei a fost formulata la 22.03.2009, dupa mai bine de 2 luni de la intrarea in vigoare a prevederilor OG nr. 39/2005, art. 50 in forma citata mai sus.

Oricarei cereri, prin urmare si contestatiei reclamantei i se aplica legea in vigoare la momentul formularii ei si numai in cazul in care legea prevede expres se aplica o alta lege, care ar ultraactiva.

Prin urmare va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratul.

Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea retine ca actiunea reclamantei este intemeiata in parte pentru urmatoarele considerente.

In mod corect reclamanta a invocat faptul ca potrivit art. 50 din OG nr. 39/2005 in forma in vigoare la data pronuntarii hotararii contestate nr. 659/23.04.2009 comisia, care a solutionat contestatia sa impotriva modului in care a fost stabilit creditul de care urma sa benefieze reclamanta pentru productia Secretul, era nelegal constituita.

Astfel atat la momentul formularii contestatiei cat si la momentul emiterii hotararii comisia respectiva nu mai avea nici o baza legala in baza careia sa functioneze legal, deoarece o astfel de comisie trebuia numita conform art. 50 al. 2 din actul normativ sus indicat prin ordin al ministrului culturii și cultelor".

Aceasta forma a actului normativ era in vigoare din 2.01.2009 urmare a intrarii in vigoare a legii nr. 303/2008.

Prin urmare hotararea contestata de reclamanta a fost emisa de un organ necompetent potrivit legii, motiv pentru care in baza dispozitiilor mai sus indicate si a art. 1 din legea nr. 554/2004 va admite capatul de cerere privind anularea hotararii nr. 659/23.04.2009 a Comisiei de solutionare a contestatiilor din cadrul si va anula aceasta hotarare.

de cele retinute mai sus se constata intemeiat si capatul de cerere privind obligarea paratului sa solutioneze contestatia reclamantei din 22.03.2009, deoarece contestatia se face potrivit art. 50 al. 1 din OG nr. 39/2005 la acest minister.

Cu privire la obligarea paratei la acordarea creditului solicitat se constata ca o astfel de solicitare este neintemeiata de faptul ca nu a fost stabilit inca de o comisie legal constituita daca s-au respectat la stabilirea creditului ce urmeaza a fi acordat reclamantei dispozitiile legale incidente.

Instanta de judecata nu se poate substitui comisiei prevazute de lege si sa stabileasca la acest moment daca reclamantei i se poate acorda sau nu creditul solicitat.

Aceasta ultima solicitare a reclamantei vine in contradictie cu cerera de obligare a sa-i solutioneze contestatia, iar instanta poate doar cenzura hotararea emisa si nu sa oblige parata direct la solutionarea contestatiei intr-un anumit fel.

Astfel instanta ar fi pusa in situatia de a emite o hotarare cu depasirea atributiilor puterii judecatoresti.

Prin urmare va respinge celelalte solicitari ale reclamantei.

In baza art. 274 Cod procedura civila va obliga paratii la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata, taxa de timbru si timbru si timbru judiciar si onorariu avocat conform facturii si extrasului de cont din 3.06.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Admite în parte acțiunea reclamantei -CULT-, cu sediul social in T, str. - - Bl. 36. 8, jud. T, si cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura in B, nr.8,. Principala,. 5,. 35, Sector 5, la Cabinet de Avocat " ", in contradictoriu cu CENTRUL NATIONAL AL cu sediul in B, str. -. I - nr. 406, sector 1 si MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR SI NATIONAL cu sediul in B,-, Sector 1.

Anulează Hotărârea nr.659/23.04.2009 a Comisiei de Soluționare a Contestației din cadrul.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 4,3 lei și 11900 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica,astazi, 17.02.2010.

PRESEDINTE,

- - GREFIER,

- -

RED. CP (5 EX)

Președinte:Petrovici Cristina
Judecători:Petrovici Cristina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 863/2010. Curtea de Apel Bucuresti