Anulare act administrativ . Sentința 87/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR. 87/F/CA/2008

Ședința publică de la 30 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ștefan Făt

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul asistat de, împotriva pârâților MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, și INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru reclamantul, lipsă fiind reclamantul și pârâții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că din partea reclamantului s-a depus la dosar răspuns la întâmpinările pârâților.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției invocată de A privind lipsa calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și motivată, în principal anularea art.17 alin.1 din Metodologia de organizare a tezelor cu subiect unic pentru clasele VII-VIII, respectiv prevederea că elevii pot depune singuri contestații la comisia din unitatea de învățământ. Totodată, solicită anularea contestației formulată de reclamant (minor) împotriva rezultatului obținut la teza scrisă la disciplina " și literatura română" ca fiind făcută fără încuviințarea ocrotitorului legal.

În subsidiar, solicită anularea art.18 alin.3 din aceiași metodologie, respectiv să se constate că modul de interpretare a acestor prevederi se face în interesul contestatorului minor. Solicită anularea rezultatului stabilit de comisia din centrul de contestații, deoarece această comisie la recorectare a acordat o notă mai mică decât cea stabilită în centrul de evaluare, agravându-i nelegal situația în propria cale de atac.

Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță sub dosar nr-, reclamantul minor asistat de au chemat în judecată pe pârâții: MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T și INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A, solicitând ca prin hotărâre judecătorească

. - În principal, să se anuleze art.17 alin.(1) din Metodologia de organizare a tezelor cu subiect unic pentru clasele a VII-a și a VIII-a, parte integrantă din Ordinul nr.1.867/2007 al Ministerului Educației, Cercetării și T privind organizarea și desfășurarea tezelor cu subiect unic pentru clasele a VII-a și a VIII-a în anul școlar 2007-2008, respectiv prevederea că elevii pot depune singuri contestații la comisia din unitatea de învățământ, fără încuviințarea ocrotitorului legal;

- anularea contestației împotriva rezultatului obținut la teza scrisă la disciplina " și literatura română", fără încuviințarea ocrotitorului legal;

II. - în subsidiar, anularea art.18 alin.(3) din metodologie, prin care se prevede că la contestații comisia acordă o notă mai mică decât nota contestată;

- anularea rezultatului stabilit de comisia din centrul de contestații, ca nelegală.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul arată că este elev la Școala Generală nr.7 " " din A I și la data de 14 decembrie 2007 susținut teza unică la disciplina " și literatura română", teză notată cu nota 7,80.

Nemulțumit de notă și la indicația profesoarei de specialitate a formulat contestație, fără să-și anunțe părinții și, în urma evaluării de către comisia de contestații, teza a fost notată cu punctajul 6,70.

Apreciază reclamantul că în speță contestația depusă este lovită de nulitate absolută, întrucât actul contravine prevederilor speciale imperative în materia capacității de exercițiu, fiind în vârstă de 14 ani și 7 luni, fără încuviințarea ocrotitorului legal.

Mai susține că scăderea punctajului de către comisia de contestații este nelegală, întrucât i s-a agravat o situație în propria cale de atac și pe care nu a cerut-o, încălcându-i-se interesele acestuia.

În drept se invocă art.9 din Decretul nr.31/1954, art.105 alin.(2), art.133 alin.(1) și (2) din Codul familiei, art.948 Cod civil, Legea nr.18/1990 pentru ratificarea convenției cu privire la drepturile copilului, art.43 alin.(2) și art.44 alin.(2) Cod pr.civilă, art.8 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 39 lei taxă de timbru și 1,2 lei timbru judiciar.

Pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A prin întâmpinarea depusă a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului.

Potrivit art.137 Cod pr.civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Potrivit art.5 din Ordinul 1.867/2007 al Ministerului Educației, cercetării și T privind organizarea și desfășurarea tezelor cu subiect unic pentru clasele a VII-a și a VIII-a în anul școlar 2007-2008, pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A dus la îndeplinire acest ordin, a organizat potrivit art.3 din metodologie, comisia județeană de organizare a tezelor cu subiect unic, a numit potrivit art.8 comisia din centrul de evaluare și potrivit art.23 a reevaluat teza reclamantului.

Examinând pe fond actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel constată că acțiunea reclamantului este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Ordinul nr.1867 din 31 august 2007 privind organizarea și desfășurarea tezelor cu subiect unic pentru clasele a VII-a și a VIII-a în anul școlar b2007-2008 fost emis în baza prevederilor Legii învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art.17 alin.(1) din Metodologia de organizare a tezelor cu subiect unic, parte integrantă a ordinului menționat prevede:

" Profesorul care predă la clasă are obligația de a analiza împreună cu elevii tezele și rezultatele obținute la acestea, în perioada stabilită pentru această activitate. În urma acestei analize, elevii pot depune eventualele contestații la Comisia din unitatea de învățământ".

Potrivit art.18 alin.(3) se prevede că în situația în care nota inițială dată de Comisia din centrul de evaluare și nota dată de Comisia din centrul de contestații este o diferență de cel puțin 0,50 puncte, nota finală a tezei reevaluate este cea acordată de Comisia din centrul de contestații. Dacă diferența dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota finală a tezei reevaluate este cea acordată de Comisia din centrul de reevaluare.

Din conținutul prevederilor legale susmenționate rezultă că elevul nemulțumit de nota acordată tezei, poate depune contestație, care este atributul personal și exclusiv al elevului, nefiind necesară încuviințarea tutorelui.

Reclamantul are capacitate de exercițiu restrânsă, astfel că poate exercita anumite acte juridice personal.

Cum reclamantul este elev la Școala generală nr.7 " " din A I, între aceasta și reclamant există un raport juridic comitent-prepus în baza cărora sunt stabilite unele drepturi, obligații și responsabilități clar delimitate.

În timpul cât copilul este elev are obligația, îndatorirea de a urma cursurile unității de învățământ, de a-și însuși informațiile predate și ulterior de a fi evaluat, fără a fi necesară aprobarea părinților, activități care sunt în coordonarea și supravegherea unității de învățământ.

Părinții au drepturi și obligații clar enumerate în art.180-182 din Legea învățământului nr.84/1995.

Principiul invocat de reclamant, respectiv agravarea situație în propria cale de atac nu își are aplicare în speță. Atât evaluatorii cât și cei care au reevaluat teza au avut competența legală de a analiza și a decide cu privire la punctaj, în funcție de cunoștințele dobândite de reclamant, cunoștințe a căror exercitare și redare nu trebuie încuviințate de ocrotitorul legal.

Cum evaluarea și reevaluarea reclamantului s-a făcut în temei legal, acțiunea acestuia este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul asistat de, ambii domiciliați în A I,-, -0,.4,.17, jud.A, împotriva pârâților MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, cu sediul în B, str.-. - nr.28-30, sector i și INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A, ci sediul în A I,-, jud.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 30 Aprilie 2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.

Dact.I:/5 ex./30.06.2008

Președinte:Ștefan Făt
Judecători:Ștefan Făt

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 87/2008. Curtea de Apel Alba Iulia