Anulare act administrativ . Decizia 896/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 896
Ședința publică din 02.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Diana Iuliana Pasăre
JUDECĂTOR 2: Horațiu Pătrașcu
JUDECĂTOR 3: Alina
Grefier: -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă - - - în contradictoriu cu intimatul-pârât CONSILIUL JUDEȚEAN
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar (fila 14), și intimatul-pârât, reprezentat de consilier juridic, cu delegație la fila 17 dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că obiectul pricinii este recurs împotriva sentinței civile nr. 2925/04.11.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr- și că procedura de citare este legal îndeplinită.
Intimatul-pârât, prin consilier juridic, invocă excepția insuficientei timbrări. Arată că la termenul anterior a fost realizată timbrarea recursului, dar sunt aplicabile prevederile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, excepția prevăzută la acest articol. Motivează că, la fond, reclamanta a timbrat la valoare, astfel încât se impune anularea cererii de recurs.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea excepției, pentru că prin motivele de recurs a solicitat casarea sentinței civile nr. 2925/2008, sentință care nu a intrat pe cercetarea fondului acțiunii, aceasta fiind respinsă ca prematur introdusă. Deci, conform Legii nr. 146/1997 a taxei de timbru, în această situație, a fost bine stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru.
Intimatul-pârât, prin consilier juridic, arată că, prin recurs, au fost învederate motive pe fondul cauzei. De asemenea, nu există prevederi cu privire la etapa în care instanța de fond a soluționat cauza, acțiunea taxându-se la valoare, prevederile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 trebuind aplicat cu prioritate.
Curtea, deliberând, având în vedere că sentința recurată vizează soluția dată cererii principale, respinsă ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, apreciază că taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei sunt corect stabilite, avându-se în vedere și dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, care precizează; "(2) Se timbrează cu 4 lei cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești:. - hotărârile prin care s-a respins cererea, ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat".
Curtea precizează intimatului-pârât că poate formula cererea de reexaminare a taxei de timbru.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului, pentru motivele arătate în scris, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Motivează că și-a îndeplinit obligațiile stabilite de art. 7201.civ.Cod Penal completate cu prevederile Legii contenciosului administrativ, prin Adresa nr. 6963/12.09.2007, aducând la cunoștința Consiliului Județean I convocarea la conciliere. Acesta a fost somat a se prezenta în termen de 15 zile la sediul societății de avocați. Convocarea la conciliere respectă prevederile art. 7201.civ.Cod Penal, chiar dacă nu era trecută o dată anume, făcându-se referire la termenul de 15 zile, Consiliul Județean putând socoti acest termen pentru a se prezenta.
Intimatul-pârât, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului. Arată că este adevărat că s-a încercat o conciliere, însă, sentința civilă a fost pronunțată raportat la modul de finalizare a procedurii, respectiv încheierea procesului-verbal. În mod corect, instanța de fond a reținut, la fila 4 din sentință, că în procesul-verbal nu sunt stipulate pretențiile părților, nefiind îndeplinite formalitățile impuse de Legea contenciosului administrativ, în art. 11 alin. 1 lit. e). Menționează că, deliberat, sunt eludate prevederile legii speciale, Legea contenciosului administrativ, prin raportare, exclusiv, la prevederile dreptului comun.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, mai adaugă celor susținute anterior că în procesul-verbal nu au fost trecute pretențiile părților, pentru că nu s-a prezentat la conciliere Consiliul Județean. Acesta putea, după 30 de zile de la convocare, să acționeze în instanță cu dovada convocării la conciliere.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2925 din 04.11.2008, Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal admis excepția lipsei procedurii prealabile în raport de cererea principală, a respins cererea principală formulată de reclamanta - - -, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean I, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, a respins excepția insuficientei timbrări a cererii reconvenționale, ca neîntemeiată, a disjuns cererea reconvențională de cererea principală și a formulat dosar cu termen stabilit la 02.12.2008, cu citarea părților, iar cererea reclamantei pârâte privind plata cheltuielilor de judecată fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că între părți s- încheiat contractul de achiziție publică având nr. 5178/18.05.2006, potrivit căruia furnizorul (reclamanta-pârâtă) se obliga să furnizeze pârâtului (achizitorul), contra unui preț perfectat în baza unei note de comandă, produse de mobilier, conform hotărârii de adjudecare nr. 4892/11.05.2006.
Judecătorul fondului mai constatat că neînțelegerile dintre părți create în urma neexecutării corespunzătoare contractului au determinat ca reclamanta-pârâtă să se adreseze pârâtei, prin adresa nr. 828/08.06.2008, în vederea soluționării pe cale amiabilă diferendumului, respectiv prin renunțări reciproce și concesii asupra penalităților. La această solicitare, pârâta-reclamantă răspuns prin adresa nr. 4586/20.06.2007, în sensul că calculat penalități, ca urmare nefurnizării mobilierului în condițiile stipulate în contract.
În plus, tribunalul mai reținut că reclamanta-pârâtă adresat părții adverse notificarea de plată (prin adresa nr. 9382/20.11.2007), asupra plății contravalorii facturilor fiscale emise la data de 11.01.2007, 20.01.2007 și 23.01.2007, în valoare de 27.738,78 lei, pentru ca în termen de 48 de ore să fie achitate.
S- răspuns acestei adrese de către pârât, în sensul că refuză achitarea debitului.
Instanța de fond constatat că reclamanta revenit la data de 13.12.2007, prin adresa nr. 9833/13.12.2007, prin indicarea contului pentru plata debitului și cu facturile fiscale alăturate, iar pârâta din nou refuza efectuarea plății.
În speță, tribunalul a reținut că reclamanta-pârâtă nu a îndeplinit condițiile impuse de art. 720/1 și urm. Cod procedură civilă, care stabilesc condițiile și procedura de conciliere. Astfel, nici în adresa nr. 828/08.06.2008 și nici în notificarea adresată pârâtei nu este prevăzut un termen pentru întâlnirea părților în vederea concilierii, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 720/3 Cod procedură civilă. Mai mult, rezultatul concilierii, invocat ca fiind procesul verbal încheiat de reclamantă la 28.09.2007 și semnat de către aceasta, nu corespunde cerințelor art. 720/1 alin. 4 și 5 Cod procedură civilă, în sensul că nu sunt stipulate pretențiile și punctul de vedere al fiecărei părți și, pe de altă parte, nu acest proces verbal putea fi oricând încheiat de către reclamant, căci nu conține un număr de înregistrare și nici o dată certă, în aprecierea termenului de 30 de zile necesar, stabilit de lege până la data introducerii acțiunii în justiție.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești s-a promovat recurs în termen legal de către reclamantă, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei aceleiași instanțe de fond, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea căii de atac, recurenta reclamantă susține că s- conformat atât cerințelor art. 7201Cod procedură civilă, cât și prev. art. 28 din contractul nr. 5178/18.05.2006, îndeplinind procedura prealabilă convocării la conciliere, dovada fiind convocarea la conciliere formulată de societate și înregistrată de Consiliul Județean sub nr. 6963 din 12.09.2007.
În optica recurentei, prin această convocare, care respectă dispozițiile legale mai sus enunțate, societatea a comunicat în scris pârâtului pretențiile sale și temeiul legal al acestora, toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea, precum și termenul de 15 zile socotit de la primirea convocării la conciliere, adresa la care pârâta să se prezinte la conciliere - Sediul Societății de Avocați " și Asociații", situat în B,-, sector 1 și ora convocării de conciliere - ora 16,00 pentru ca societatea pârâtă să se prezinte în vederea soluționării litigiului.
Recurenta mai arată că partea adversă nu înțeles să se prezinte la termenul fixat pentru a stinge litigiul pe cale amiabilă, sens în care, la data de 28.09.2008, societatea de avocați anterior indicată încheiat procesul verbal înregistrat sub nr. 1/28.09.2008, din care rezultă neprezentarea pârâtei la conciliere.
Această ultimă împrejurare a determinat, în concepția recurentei, neconsemnarea pretențiilor reciproce ale părților și punctul de vedere al fiecărei părți în procesul verbal.
Recurenta este de părere că acest aspect (reglementat de alin. 4 al art. 7201Cod procedură civilă) se referă la situația în care ambele părți sunt prezente la conciliere.
În optica recurentei, și disp. art. 7201alin. 5 Cod procedură civilă sunt respectate în cauză, deoarece de la data primirii convocării - 12.09.2007 - și până la data introducerii acțiunii la instanță - 11.02.2008 - au trecut mai mult de 30 de zile.
De asemenea, recurenta prezintă punctul său de vedere cu privire la fondul cauzei, atât pe cererea principală, cât și pe cererea reconvențională (filele 4-7 dosar recurs).
În dovedirea cererii de recurs, reclamanta pârâtă a depus adresa nr. 6963/12.09.2007 (filele 8-10 dosar Curtea de APEL BUCUREȘTI ).
Prin întâmpinarea existentă la filele 18-25 dosar Curtea de APEL BUCUREȘTI, intimatul Consiliul Județean solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, admiterea recursului.
Instanța de control judiciar apreciază că este nelegală soluția de respingere a cererii principale pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Potrivit art. 11 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data încheierii procesului verbal de finalizare procedurii de conciliere, în cazul contractelor administrative.
În speța de față, acțiunea principală are ca obiect plata unei sume de bani reprezentată de contravaloarea unor facturi neachitate în cadrul unui contract administrativ și de penalități aferente.
Așadar, suntem în prezenta unui litigiu generat de executarea necorespunzătoare unui contract administrativ de către autoritatea publică, litigiul de competența instanței de contencios administrativ față de disp. art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, mai trebuie relevate și disp. art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, care precizează că plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile Codului d procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.
În mod constant, s- apreciat de către instanțele de contencios administrativ faptul că procedura prealabilă reprezintă o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, motiv pentru care neîndeplinirea acesteia atrage inadmisibilitatea acțiunii, potrivit art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă.
În cauza de față, fiind vorba de o acțiune care are ca obiect un contract administrativ, față de prev. art. 7 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ, este evident că sunt aplicabile prev. Codului d procedură civilă referitoare la concilierea directă pentru litigiile în materie comercială.
Potrivit art. 7201alin. 1 Cod procedură civilă, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
În acest sens sunt relevante și prev. art. 7201alin. 2 Cod procedură civilă: "în scopul arătat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându- în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face și prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire".
În acest context, mai trebuie amintite prev. art. 7201alin. 3 Cod procedură civilă, care precizează că data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.
În prezenta cauză, art. 28.1 din contractul administrativ, cărui executare necorespunzătoare este în discuție, menționează că achizitorul și furnizorul vor face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului (fila 15 dosar fond).
În plus, art. 28.2 din aceeași convenție arată că, dacă după 15 zile de la începerea acestor tratative neoficiale, achizitorul și furnizorul nu reușesc să rezolve în mod amiabil divergență contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluționeze de către instanțele judecătorești competente (fila 15 același dosar).
Instanța de control judiciar apreciază că societatea recurentă s- conformat cerințelor impuse de art. 7201Cod procedură civilă, dar și disp. art. 28 din contractul administrativ încheiat de părți.
Astfel, recurenta reclamantă pârâtă îndeplinit procedura prealabilă convocării la conciliere, dovada fiind adresa înregistrată la Consiliul Județean sub nr. 6963/12.09.2007.
Înscrisul aflat la filele 8-10 dosar recurs îndeplinește condițiile impuse de art. 7201alin. 2 Cod procedură civilă, în sensul că societatea convocat partea adversă, i- comunicat pretențiile sale și temeiul lor juridic, dar și actele doveditoare.
În plus, data convocării stabilită de - - - în vederea concilierii fost în 15 -a zi de la primirea convocării, ora 16,00. De asemenea, s- indicat și locul întâlnirii: la reprezentantul societății, Societatea Civilă de Avocați " și Asociații" la sediul din B,-, sector 1.
Așadar, s-au respectat prev. art. 7201alin. 3 Cod procedură civilă.
Totodată, este de reținut faptul că partea adversă confirmat primirea convocării la conciliere prin aplicarea ștampilei Consiliului Județean I, menționării numărului și datei înregistrării înscrisului, îndeplinindu-se, prin urmare, teza II a art. 7201alin. 2 Cod procedură civilă.
Într-adevăr, în temeiul art. 7201alin. 4 Cod procedură civilă, rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și punctului de vedere al fiecărei părți.
Însă, aceste cerințe sunt valabile doar în situația în care ambele părți sunt prezente la conciliere.
În speță, recurenta a încheiat procesul verbal nr. 1/28.09.2007, din care rezultă că pârâta nu s- prezentat la conciliere în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă (fila 41 dosar Tribunalul București ).
Pe de altă parte, se constată de către instanța de control judiciar faptul că în speță s-au respectat cerințele impuse de art. 11 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care acțiunea a fost înregistrată la 11.02.2008 la instanță.
În plus, art. 7201alin. 5 Cod procedură civilă precizează că înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. 2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată.
În speță, s-au respectat și aceste cerințe legale, față de situația de fapt anterior expusă.
În cauză, sunt incidente prev. art. 312 alin. 5 teza I Cod procedură civilă, deoarece instanța a cărei hotărâre este recurată soluționat procesul fără intra în cercetarea fondului acțiunii principale: această cerere este admisibilă, deoarece s- făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile.
Față de împrejurarea că soluția cu privire la excepția insuficientei timbrări a cererii reconvenționale nu fost contestată, că instanța de fond trebuia să analizeze fondul acțiunii principale, soluția disjungerii nu se impunea față de prev. art. 165 Cod procedură civilă, care precizează că, în orice stare judecății, se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța socotește că numai una din ele este în stare de judecată.
În concluzie, în raport de cele expuse anterior, Curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă - - -, împotriva sentinței civile nr. 2925/04.11.2008, pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât CONSILIUL JUDEȚEAN
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
--- - - - -
GREFIER
-
Red. DP
Tehnored. CB
2 ex.
12.05.2009
Tribunalul București - 9
Judecător fond:
Președinte:Diana Iuliana PasăreJudecători:Diana Iuliana Pasăre, Horațiu Pătrașcu, Alina








