Anulare act administrativ . Sentința 9/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA Nr. 9/F/CA/2009

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea cauzei în contencios administrativ privind acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță reclamantul asistat de mandatarul ales, avocat, lipsind pârâții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Domeniilor Statului a comunicat la dosar, prin fax, răspunsurile la interogatoriul propus de reclamant.

Mandatarul reclamantului declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul reclamantului arată că susține acțiunea așa cum a fost formulată, cu precizarea că solicită a se constata nulitatea măsurii de reziliere unilaterală a contractului de concesiune și a actelor adiționale.

Arată că s-a solicitat citarea în cauză a Autorității Naționale Sanitar Veterinare pentru opozabilitate, pentru că urma să avizeze solicitarea de reziliere a contractului, avizul lor fiind necesar, însă acțiunea a fost formulată explicit împotriva Agenției Domeniilor Statului - în calitate de concedent.

Mandatarul reclamantului învederează că acestuia nu i s-a comunicat direct rezilierea contractului de concesiune. S-a adresat ADS solicitând precizări și comunicarea în scris a dispoziției luate și i s-a răspuns că s-ar fi procedat la rezilierea contractului la cererea Autorității Naționale Sanitar Veterinare și că măsura se bazează pe actul adițional la contractul de concesiune, dar pe de altă parte Autoritatea Națională Sanitar Veterinară susține că nu și-a dat acordul și nici nu a cerut rezilierea contractului.

În primul rând, pactul comisoriu este inadmisibil în cazul contractului de concesiune. Arată că se prevede o singură situație când este posibilă rezilierea unilaterală și această situație vizează un caz de interes național sau local și nu îndeplinirea sau neîndeplinirea obligațiilor asumate.

În al doilea rând, mandatarul reclamantului arată că Legea nr. 268/2001 modificată în 2006, la art. 5 alin. 1 prevede că Președintele reprezintă Agenția, or nu s-a emis și nu s-a comunicat reclamantului niciun ordin al Președintelui.

Un al treilea motiv, este acela că nu se indică ce abateri ori încălcări s-au comis de către reclamant.

Mai arată că în cazul pactului comisoriu de gradul II trebuie în primul rând pus în întârziere debitorul, iar aceste pacte sunt controlate de justiție.

De asemenea precizează că a fost anexată la dosar adresa Autorității Naționale Sanitar Veterinare nr. 31338 din 25.07.2008 prin care se arată că rezilierea contractului de concesiune poate avea loc numai cu comunicarea acordului Agenției Domeniilor Statului și în baza unei decizii a directorului executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, or la interogatoriu pârâta Agenția Domeniilor Statului susține că avizul s-a dat în iunie 2008. Ca atare s-au încălcat dispozițiile contractuale.

Mai mult decât atât precizează mandatarul reclamantului, nu există nicio cercetare administrativă, considerente pentru care apreciază măsura de reziliere unilaterală ca fiind nelegală.

Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub dosar nr- al Curții de APEL ALBA IULIA, reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Domeniilor Statului și Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, solicitând să se constate nulitatea Ordinului prin care s-a reziliat unilateral contractul de concesiune încheiat la 01.09.1999 și a actelor adiționale la acest contract.

În motivarea cererii, a arătat că este medic veterinar și prin contractul nr. 396/01.09.1999 i-a fost concesionat pentru 15 ani imobilul dispensar veterinar din comuna județul H, cu toate utilitățile și bunurile mobile aferente. Prin actul adițional nr. 1/27.03.2003 s-au inclus în contract clauze suplimentare privind rezilierea de drept a contractului. Prin adresa 4752/23.06.2008 i s-a adus la cunoștință rezilierea contractului de concesiune.

Reclamantul susține că nu i s-a comunicat ordinul de reziliere, iar această măsură unilaterală este nelegală, deoarece nu i s-au adus la cunoștință motivele concrete ale rezilierii, nu există acordul ANSV și rezilierea nu se putea dispune decât de instanța de judecată.

În drept s-a invocat legea 554/2004.

Cererea este legal timbrată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu este emitenta actului administrativ a cărui anulare se solicită.

Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Domeniilor Statului a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că rezilierea s-a dispus în mod legal, din culpa concesionarului, care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a încheiat cu Ministerul Agriculturii și Alimentației contractul de concesionare nr. 396/01.09.1999, având ca obiect imobilul dispensar din comuna județul H, cu toate utilitățile și bunurile mobile aferente, precum și activitățile sanitar-veterinare de interes public național prevăzute în Programul acțiunilor strategice de supraveghere, profilaxie și combaterea bolilor la animale, de prevenire a transmiterii de boli de la animale la m și protecția mediului, aprobat prin Ordin al Ministrului Agriculturii și Alimentației.

La data de 27.02.2003 a fost încheiat un act adițional la contract, prin care s-a introdus la art. 9 lit. "i", conform căreia în toate cazurile în care concesionarul nu și-a executat obligațiile contractuale, contractul se consideră reziliat de plin drept, fără a mai fi necesar a se adresa justiției.

În cauză au fost depuse acte din care reiese că în urma controalelor efectuate la Circumscripția Sanitară Veterinară de Asistență s-au constatat numeroase deficiențe privind activitatea de identificare și înregistrare a animalelor, neefectuarea la timp a acțiunilor sanitar-veterinare, neîntocmirea situațiilor de sfârșit de lună.

și-a dat acordul cu privire la rezilierea contractului de concesiune cu adresa 12864/20.05.2008, sens în care se respinge ca neîntemeiată excepția ridicată de aceasta privind lipsa de calitate procesuală pasivă.

De asemenea H și-a exprimat acordul de reziliere cu nr. 3059/16.04.2008, urmare referatului nr. 2657/2.04.2008 al Biroului de Inspecții și Control din cadrul acesteia, prin care s-au reținut deficiențele constatate în activitatea reclamantului.

Rezilierea s-a dispus prin Hotărârea nr. 175/26.06.2008 a Consiliului de Administrație a Agenției Domeniilor Statului, în deplin acord cu art. 9 lit. i din contract, fiind adusă la cunoștință în scris reclamantului.

Urmare celor expuse, întrucât nu s-au găsit motive de anulare a măsurii dispuse privind rezilierea unilaterală a contractului de concesionare nr. 396/1999 și a actelor adiționale, va fi respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta

( continuare sentința nr. 9/F/CA/2009 dată în dosar nr- ).

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Respinge ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul. în com. de,-, jud. H împotriva pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Domeniilor Statului cu sediul în B,-, sector 1 și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu sediul în B,-, sector 2.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2009.

Președinte Grefier

- - - -

Red.

Dact. /5 ex./9.02.2009

Președinte:Elisabeta Lazăr
Judecători:Elisabeta Lazăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 9/2009. Curtea de Apel Alba Iulia