Anulare act administrativ . Sentința 917/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.917/CA

Ședința publică de la 27 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eufrosina Chirica

Grefier - -

Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta - AGRO SRL, cu sediul în sat Conacu, comuna, județul C în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B, cu sediul în-, sect.1 și intervenient în interes propriu ASOCIAȚIA FAMILIALĂ, cu sediul în,- și sediul ales la " &, C, str.-.- nr.41,.1,.1, jud.C, având ca obiect anulare act administrativ Legea 554/2004.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâta Agenția Domeniilor Statului, fără delegație și pentru intervenienta în interes propriu avocat în baza delegației de substituire nr.56/27.11.2008 pe care o depune la dosar, lipsind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.87 și urm.Cod pr.civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Totodată învederează instanței că, prin serviciul registratură s-a depus la dosarul cauzei Raportul de expertiză tehnică topografică de către expert, raport ce a fost comunicat către părți.

Reprezentantul convențional al pârâtei ADS depune la dosarul cauzei Note scrise, iar intervenienta în interes propriu depune Încheierea nr.2598/12.06.2006.

Apărătorul intervenientei în interes propriu învederează instanței că înțelege să formuleze obiecțiuni la Raportul de expertiză tehnică topografică.

Curtea respinge obiecțiunile formulate de apărătorul intervenientei în interes propriu, întrucât consideră că, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză tehnică topografică, expertul și-a exprimat părerea.

Reprezentantul convențional al pârâtei Agenția Domeniilor Statului înțelege să invoce excepția nulității absolute a Raportul de expertiză tehnică topografică în conformitate cu dispozițiile art.208 al.1 Cod pr.civilă, întrucât constatarea la fața locului s-a făcut fără consultarea tuturor părților.

Curtea respinge excepția nulității absolute a Raportul de expertiză tehnică topografică, având în vedere că, în raportul de expertiză se menționează de către expert că, părțile au fost convocate prin înștiințări scrise, trimise prin scrisori recomandate cu confirmare de primire.

Reprezentantul convențional al pârâtei ADS înțelege să invoce excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în soluționarea cauzei.

Curtea acordă cuvântul părților asupra excepției necompetenței materiale invocată de pârâta ADS prin reprezentantul său convențional și pe fondul cauzei:

Reprezentantul convențional al pârâtei AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI având cuvântul asupra excepției invocate, solicită admiterea acesteia cu motivația că, apreciază cauza ca fiind comercială, întrucât contractul este încheiat între 2 agenți comerciali,

Pe fond solicită instanței respingerea acțiunii ca nefondată.

Apărătorul intervenientei în interes propriu având cuvântul solicită instanței admiterea cererii de intervenție în interes propriu astfel cum a fost formulată de Asociația Familială, motivat de faptul că părțile contractante fiind Agenția și intervenienta în interes propriu din prezenta cauză, deci este parte în contract.

Față de excepția necompetenței materiale invocată de pârâta ADS lasă la aprecierea instanței asupra excepției.

Pe fondul cererii de intervenție, solicită respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta - SRL.

CURTEA:

Asupra acțiunii de față:

Reclamanta - AGRO SRL a chemat în judecată Compania Națională de Administrare a Fondului B și Asociația Familială, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie anulat contractul de concesiune prin atribuire directă nr.103 din 24.05.2006.

În motivarea acțiunii, se susține că, contractul de concesiune este nelegal pentru că obiectul concesiunii nu face parte din domeniul public sau privat al statului, ci el se află în proprietatea privată a foștilor membri cooperatori CAP Conacu, conform Sentinței civile nr.5249 din 10.05.1993.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a - SRL, pentru că nu are calitate de proprietar al terenului în litigiu.

De asemenea, pe fond se solicită respingerea acțiunii pentru că, încheierea contractului de concesiune s-a făcut în concordanță cu dispozițiile legale.

Asociația Familială a formulat cerere de intervenție în interes propriu.

Prin încheierea de ședință din data de 02 octombrie 2008 fost încuviințată în principiu cererea și s-a introdus în cauză Agenția Domeniilor Statului.

Prin cererea de intervenție se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Companiei Naționale de Administrare a Fondului B și introducerea în cauză a Agenției Domeniilor Statului - excepție admisă prin încheierea din 02 octombrie 2008, pentru că, potrivit art.69 din OUG nr.23/05.03.2008 ADS a preluat cu titlu gratuit acțiunile și serviciile aferente amenajărilor e pe care le deținea de la - SA

Pe fondul cererii de intervenție se solicită respingerea acțiunii, pentru că amenajarea Conacu Negrești aparține domeniului public al statului, fiind legal administrată de, împrejurare ce rezultă din adresa nr.2748 din 06.12.2006 a Oficiului de cadastru și Publicație Imobiliară.

Prin Încheierea nr.2598 din 12.06.2006 dată în dosarul nr.2598/15.05.2006, judecătorul delegat de la Oficiul Cadastrului a dispus deschiderea Cărții Funciare speciale nr.1345, în care s-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea statului și în folosința Asociației Familiare.

Introdus în cauză, ADS a invocat excepția de necompetență materială a instanței, pentru că litigiul este de natură comercială și nu de natură contencios administrativ.

Excepția este nefondată.

Potrivit art.2 al.1 lit."c" din Legea nr.554/2004, sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice ce au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziții publice.

În speță, suntem în prezența unui asemenea contract, pentru că, potrivit art.4 din Legea nr.268/2001, ADS este o instituție de interes public și are, printre altele, ca atribuție și concesionarea sau arondarea terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului public sau privat al statului.

Față de aceste dispoziții, competența de soluționare a acțiunii aparține instanței de contencios administrativ.

Pentru aceste motive, va fi respinsă excepția necompetenței materiale.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei:

- contractul de concesiune nr.103 din 24.05.2006, prin care i s-a concesionat Asociației Familiale suprafața de 186,00 ha teren, aflată în perimetrul localității Conacu, amenajarea ă Conacu Negrești;

- Sentința civilă nr.5249 din 10 mai 1993 Judecătoriei Constanța, prin care a fost admisă acțiunea reclamantei CAP Conacu împotriva - SA C și a fost obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate suprafața de 147 ha teren acoperit cu apă pe raza satului Conacu;

- Certificat M - prin care se atestă că a existat dosar de executare nr.825/19.10.1993 pentru punerea în executare a Sentinței civile nr.5249/10.05.1993 și că s-a încheiat procesul verbal de punere în posesie a CAP Conacu - Societatea Agricolă Conacu cu suprafața de 147 ha teren cu apă (lacul Conacu).

La cererea reclamantei s-a efectuat o expertiză întocmită de expertul tehnic care, în urma analizării înscrisurilor depuse de părți a concluzionat că "părerea expertului" este că situația juridică a terenului - pornind de la Sentința civilă nr.5249/1993 prin care s-a constatat dreptul de proprietate privată al foștilor membri CAP asupra amenajării e, pusă în executare prin Procesul verbal al executorului judecătoresc din 28.10.1993, până la atribuirea aceluiași teren în concesiune prin contractul atacat în cauză - este proprietate privată colectivă aflată în administrarea - SRL.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că:

Acțiunea este nefondată,pentru considerentele ce urmează a se arăta:

Potrivit art.1169 Cod civil, cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Pe de altă parte, conform art.9 al.4 din Legea nr.192/2001, Compania Națională de Administrare a Fondului preia cu titlu gratuit acțiunile pe care Agenția Domeniilor Statului le deține la societățile comerciale cu profil, terenurile pe care sunt amplasate amenajările e, precum și alte terenuri aferente amenajărilor e deținute de ADS în baza unui protocol de predare-preluare, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.

Prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr.913 din 07.12.2004 a fost preluată și amenajarea ă Conacu-Negrești prin protocolul de predare-preluare de la ADS la.

În Anexa nr.1 la Protocol a fost inclusă și amenajarea ă Conacu-Negrești, situată în comuna și administrată de - SA C, menționându-se că suprafața totală a acestei amenajări este de 186 ha, din care luciul de apă reprezintă 93 ha, iar diferența de 93 ha reprezintă teren neagricol acoperit de stuf.

Potrivit art.136 al.3 din Constituție și Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și în conformitate cu art.10 lit."c" din Legea nr.192/2001, Compania Națională de Administrare a Fondului concesionează terenurile pe care sunt amplasate amenajări pe care le are în portofoliu.

În baza acestor texte de lege a fost încheiat contractul de concesiune prin atribuire directă nr.103/29.05.2006.

Potrivit art.211din Legea nr.268/2001, terenurile aflate permanent sub de apă, vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active de la societățile comerciale ce dețin în administrare astfel de terenuri.

Prin Încheierea nr.2598/12.06.2006 dată în dosarul nr.2598/15.05.2006, judecătorul delegat de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C - Biroul de carte funciară M -a dispus deschiderea Cărții Funciare Speciale nr.1345, în care s-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea Statului Român în administrarea B și în folosința Asociației Familiale (Auto CN - ).

Pentru a se asigura oricărei persoane interesate posibilitatea cunoașterii actelor juridice privind drepturile reale imobiliare, respectiv constituirea și transmiterea de drepturi reale imobiliare, a fost organizată publicitatea imobiliară potrivit Legii nr.7/1996.

Prin publicitate imobiliară se înțeleg formalitățile prin îndeplinirea cărora se realizează opozabilitatea transmiterilor și constituirii de drepturi reale imobiliare față de terțe persoane.

În cauză, așa după cum s-a arătat, dreptul statului asupra terenului concesionat este intabulat în Cartea Funciară.

Publicitatea imobiliară face ca actul juridic - respectiv contractul de concesiune - să fie opozabil "ergo omnes".

În raport de argumentele teoretice mai sus-arătate și de probele administrate în cauză, se constată că motivele de nulitate invocate de reclamantă, nu au fost dovedite, pentru că:

1) potrivit art.2 din Legea nr.219/1998bunurile proprietate publică în condițiile legii, pot fi date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate;

Reclamanta a susținut că, contractul de concesiune nr.103/24.05.2006 este lovit de nulitate absolută pentru căs-a concesionat teren proprietate privată.

În dovedirea acestei susțineri a depus la dosar Sentința civilă nr.5249/1993 a Judecătoriei Constanța, prin care a fost admisă acțiunea CAP Conacu și a fost obligată pârâta să lase în deplină proprietate suprafața de 147 ha teren acoperit cu apă pe raza satului Conacu.

De asemenea s-a efectuat și expertiza solicitată de către reclamantă, care concluzionează că"părerea expertului"este că terenul în litigiu este proprietate privată.

Față de probele administrate în cauză, respectivOrdinul ministrului nr.913/2004, Protocolul nr.3875/08.11.2005 și nr.4095/08.11.2004 și încheierea de intabulare,se constată că părerea expertului, așa cum este ea argumentată în expertiză, urmează să fie înlăturată de instanță, pentru că s-a dovedit în cauză că, terenul în litigiu este proprietate publică, iar bunurile proprietate publică pot fi concesionate potrivit art.2 din Legea nr.219/1998 și art.211din Legea nr.268/2001.

2) în ce priveștenerespectarea dispozițiilor art.39 din Legea nr.219/1998 și prevederile contractuale privind obligația înregistrării contractului în registrul de publicitateși faptul că acest contract cuprinde clauze și prevederi contrare situației de fapt:

Prin Încheierea nr.2598/12.06.2006, contractul a fost înscris în Cartea Funciară, astfel că acest motiv de nulitate este nefondat.

3) cu privire laclauzele din contract:

Referitor la aceste clauze reclamanta susține că sunt contrare situației de fapt. Nici aceste împrejurări nu au fost dovedite.

Reluând asupra celor de mai sus, se constată că este fondată cererea de intervenție în interes propriu, urmând a fi admisă și respinsă acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge excepția de necompetență materială.

Admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de ASOCIAȚIA FAMILIALĂ, cu sediul în,- și sediul ales la " &, C, str.-.- nr.41,.1,.1, jud.

Respinge acțiunea în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta - AGRO SRL, cu sediul în sat Conacu, comuna, județul C în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B, cu sediul în-, sect.1 și intervenient în interes propriu ASOCIAȚIA FAMILIALĂ, cu sediul în,- și sediul ales la " &, C, str.-.- nr.41,.1,.1, jud.

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 2008.

PREȘEDINTE,

Grefier,

- -

Red.hot.jud.-/ 01.12.2008

Dact.Sz - 6 ex/11.12.2008

Președinte:Eufrosina Chirica
Judecători:Eufrosina Chirica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 917/2008. Curtea de Apel Constanta