Anulare act administrativ . Decizia 926/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 926
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 1 FEBRUARIE 2010
CURTEA DIN:
PRESEDINTE: S -
JUDECĂTOR 1: Severin Daniel
JUDECĂTOR 2: Radu Ionel
GREFIER:
************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 366 din data de 22.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimatul - reclamant și intervenienții in interesul reclamantului, și.
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns intimatul - reclamant și intervenienții in interesul reclamantului, și, prin avocat, cu delegație la dosar, lipsind recurenta - pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
intervenienții in interesul reclamantului, prin avocat, solicită admiterea in principiu a cererii de intervenție formulată in sprijinirea apărărilor intimatului - reclamant. Arată că interesul este justificat in raport de calitatea acestora de moștenitori alături de reclamant intimatul - reclamant, prin avocat, solicită admiterea in principiu a cererii de intervenție formulată.
Avand cuvantul pe asupra recursului, invocă excepția nulității recursului, in condițiile in care declarația de recurs a fost depusă la Judecătoria Urziceni, care a inaintat-o către instanța de fond. Solicită Curții a aprecia asupra încălcării dispozițiilor art 302. care prevăd că recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă. Arată că practica judiciară, vizează cu titlu de excepție, doar situația in care hotararea de recurs se depune direct la instanța de control judiciar, iar in speță, aceasta este depusă la o instanță care nu are nici o legătură cu prezentul dosar.
Pe fondul recursului, arată că in mod corect tribunalul a respins excepția tardivității, cererea fiind formulată in termenul de 30 de zile de la data comunicării ordinului, respectiv 28.02.2008.
Apreciază că in mod judicios au fost acordare despăgubirile, in cauză fiind vorba de 3 imobile, astfel cum a fost stabilit și prin expertiza de specialitate ale cărei concluzii au fost insușite de către instanță, motiv pentru care solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
Intervenienții in interesul intimatului reclamant, prin avocat, se raliază concluziilor apărătorului reclamantului, solicitând anularea recursului față de nerespectarea dispozițiilor art 302.
In ceea ce privește excepția tardivității reiterată prin motivele de recurs solicită respingerea acesteia ca neintemeiate.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 366 din 22.04.2009, Tribunalul Ialomița a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și obligat pârâta să emită pe numele acestuia un ordin de acordare compensațiilor bănești pentru suma de 858.738 lei și să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat să se dispună evaluarea, respectiv reevaluarea următoarelor bunuri: 10 ha teren extravilan, 1,6 ha teren intravilan, 32 pomi fructiferi, 3 case, recolta de pe suprafața de 6,5 ha cultivate cu porumb.
De asemenea, solicitat obligarea la plata sumelor reprezentând valoarea unor bunuri ce nu au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii nr. 1793 din 24.10.2002.
Instanța administrat proba cu înscrisuri și expertiză de specialitate însușindu-și concluziile expertizei.
Împotriva sentinței a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În susținerea recursului se arată că acțiunea trebuia respinsă ca tardivă iar pe fond s-au reținut alte bunuri decât cele din raportul de constatare și nu s-a avut în vedere bunul primit la recolonizare. Recurentul mai afirmă că suma stabilită de instanță reprezintă o eroare deoarece aceasta nu este susținută de cele 2 rapoarte tehnice.
În faza recursului au formulat cerere de intervenție in interesul reclamantului, și.
Curtea urmează să admită în principiu această cerere de intervenție constatând că, fiind vorba de intervenție accesorie, ea este admisibilă în faza recursului iar intervenienții au un interes propriu în susținerea poziției intimatului-reclamant întrucât sunt, alături de acesta, îndreptățiți la despăgubiri conform ordinului emis de autoritatea publică pârâtă.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că recursul este fondat.
Prima instanță a reținut în mod corect că acțiunea nu este tardivă întrucât nu s- făcut dovada că ordinul ar fi fost comunicat cu mai mult de 30 de zile înainte de data formulării acțiunii.
Pentru comunicarea ordinului în anul 2007 nu există dovezi la dosar din care să rezulte cu certitudinea faptul că Ordinul nr. 5100/2007 ar fi fost înmânat vreunuia dintre destinatari.
Pe de altă parte însă, tribunalul nu a soluționat fondul pricinii cu care a fost investit.
În primul rând trebuie observat că tribunalul nu s- pronunțat cu privire la Ordinul nr. 5100 din 05.09.2007 deși era investit cu contestație formulată împotriva respectivului ordin. În dispozitiv se impune emiterea unui ordin fără să se facă vorbire de ordinul anterior.
Chiar dacă s-ar interpreta dispozitivul în sensul că instanța înțeles să anuleze în mod implicit ordinul atacat, Curtea constată că soluția instanței este nemotivată ceea ce echivalează cu nesoluționare fondului pricinii.
Considerentele pentru care instanța obligat pârâta la plata sumei de 858.738 lei se rezumă la un singur alineat în care se arată că "instanța a admis proba cu înscrisuri și expertiză de specialitate ale cărei concluzii și le- însușit și constată că reclamantul este îndreptățit a primit despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, lege care are caracter reparatoriu, iar prejudiciul pe care l- suferit autorul reclamantului trebuie reparat efectiv și integral".
Instanța nu indicat înscrisurile pe baza cărora consideră că reclamantul ar trebui să primească despăgubiri și pentru alte bunuri decât cele avute în vedere la emiterea ordinului atacat. De altfel, nici nu se precizează dacă instanțe reține ca întemeiată pretenția reclamantului de i se da despăgubiri și pentru alte bunuri decât cele menționate în actul atacat.
Oricum, în măsura în care s-ar fi constatat că trebuiau acordate despăgubiri și pentru alte bunuri, instanța nu ar fi putut să se substituie autorităților publice și să stabilească despăgubirile pentru aceste bunuri ci s-ar fi impus invalidarea hotărârii comisiei județene și retrimiterea dosarului la această comisie pentru evaluarea respectivelor bunuri potrivit procedurii legale.
Nici cuantumul despăgubirilor nu este motivat de instanța de judecată.
Trimiterea generică pe care o face instanța la expertiza de specialitate nu este suficientă mai ales în condițiile în care în dosar nu s-a efectuat o singură expertiză de specialitate.
Față de toate aceste considerente, Curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Admite în principiu cererea de intervenție accesorie.
Admite recursul declarat de recurenta - pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 366/F din data de 22.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. -, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intervenienții in interesul reclamantului, și.
Casează sentința.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Ghica Alina
S
GREFIER
Red.DS
Tehnored. CB/2 ex.
09.02.2010
Tribunalul Ialomița
Judecător fond:
Președinte:Severin Daniel
Judecători:Severin Daniel, Radu Ionel, Ghica Alina
