Anulare act administrativ . Decizia 940/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia numărul 940

Ședința publică de la 03 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. - -

JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu

JUDECĂTOR 2: Elena Romila

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea plângerii formulate de petenta SC SA, cu sediul în G,- împotriva deciziei 2486/245C10/2869 din 17.06.2009 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru petenta SC SA avocat în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind reprezentanții intimatelor Unitatea Militară 01333 Focșani și ai SC SRL B și prin Direcția pentru Relații cu Parlamentul și Asistență Juridică

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul petentei, întrebat fiind nu mai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată.

Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul petentei, SC SA, susține oral motivele pentru care a formulat plângere împotriva deciziei nr. 2486/245C10/2869 din 17 iunie 2009. Consideră decizia nelegală și netemeinică, fiind incidente disp. art. 209 al. 1 lit. b și art. 278 din nr.OUG 34/2006. În concluzie solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată.

CURTEA

Asupra plângerii de față, înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI, secția contencios administrativ și fiscal.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 2486/245C10/2869/17.06.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor ()s-a dispus din oficiu anularea procedurii de atribuire și s-a respins contestația formulată de SC SRl B în contradictoriu cu autoritatea contractantă Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară 01333 Focșani ca fiind rămasă fără obiect, având în vedere măsurile dispuse din oficiu.

Pentru a pronunța această decizie, a reținut:

Prin contestația nr. 297/03.06.2009, înregistrată la la aceeași dată sub nr. 16278, SC SRL a solicitat "anularea Comunicării rezultatului procedurii transmisă prin adresa nr. 3260/26.05.2009 prin care oferta depusă de către aceasta este respinsă ca fiind inacceptabilă, reluare procedurii și verificarea ofertelor financiare depuse de SC SRL și SC SA ca fiind inacceptabile.

În motivarea contestației, SC SRL arată că în documentația de atribuire Formularul nr. 12 conține "Norma de hrană nr. 11 cu două completa a 2505 calorii". În acest context contestatoarea precizează că "această valoare rezultă din cheltuielilor ce compun prestarea serviciilor de hrănire pentru un militar pe zi Formularul nr. 13, care are ca bază de plecare Norma nr. 11 cu două complete de hrană x 2505=5010. Anexa nr. 4 din documentația de atribuire".

În continuare, contestatoarea afirmă că valoarea calorică a alimentelor așa cum este prevăzută în anexa 4, Norma 11 cu două complete de hrană ajunge la un nivel de 2505 calorii, "ceea ce conduce logic la deducția că aceste alimente sunt numai pentru un singur complet".

De asemenea, contestatoarea arată că în cazul Normei 11 cu 2 complete a 2505 calorii, deci pentru 5010 calorii, în fișa de date achiziției, la punctul VI.5) modul de prezentare a propunerii financiare, autoritatea contractantă impune o valoare maximă admisă de 31,09 lei.

Referindu-se la ofertanții SC SRL ȘI SC SA, contestatoarea susține că cei doi operatori economici ar fi trebuit să înmulțească valoarea alimentelor din anexa 4 cu 2(fiind vorba de 2 complete), această nouă valoare trebuind să nu depășească valoarea financiară a alimentelor din compunerea Normelor de hrană, fără TVA, așa cum a fost stabilită la pct. VI.5 din Fișa de data a achiziției. Noul rezultat obținut trebuia înregistrat în Formularul de ofertă nr. 12.

Față de acest aspect, contestatoarea apreciază că "introducerea prețului Normei nr. 11 cu două complete(înmulțit cu 2) în Formularul de ofertă nr. 12 înseamnă modificarea ofertelor celor două societăți ca neconforme.

Analizând întregul material probator administrat a constatat că nici un ofertant nu a respectat prevederile de date a achiziției și ale caietului de sarcini, respectiv pentru norma nr. 11 cu două complete de hrană x 2505=5010 calorii, operatorii economici participanți la procedura de atribuire au inclus în propunerea financiară doar valoarea unui complet de 2505 calorii iar introducerea în valoarea ofertei financiare a prețului normei nr. 11 cu două complete, înseamnă modificarea ofertelor financiare.

Pe de altă parte, dacă un operator economic ar susține că prețul ofertat pentru norma nr. 11(cu două complete hrană calorii este corespunzător pentru două complete, în condițiile în care în "baza de calcul pentru determinarea calorii alimentelor pentru un militar/zi. Valoarea alimentelor pe zi, conform Normei nr. 11 cu 2 complete de hrană x 2505 = 5010 calorii", toți ofertanții au avut în vedere prețul unitar pentru o rație zilnică aferentă unui complet de 2505 calorii, s-ar ajunge la modificarea prețului unitar ceea ce, de asemenea, ar reprezenta modificarea ofertei.

Având în vedere cele mai sus menționare Consiliul a constatat că în cadrul procedurii de atribuire în cauză au fost depuse numai oferte neconforme, fiind incidente dispozițiile art. 209 alin. 1 lit. B din nr.OUG 34/2006, aprobată prin. Nr. 337/2006 cu modificările și completările la zi.

Analizând cererile de clarificări privind documentația de atribuire, formulate de către operatorii economici interesați, în temeiul art. 78 alin. 1 din ordonanță, Consiliul a constatat că în ceea ce privește norma de hrană nr. 11 cu 2 complete de hrană x 2505 = 5010 calorii, nu au fost solicitate clarificări în legătură cu modul de ofertare iar formularele invocate de Consiliu în motivarea deciziei nu au suferit modificări.

În consecință Consiliul a apreciat că, având în vederea stadiul actual al procedurii de atribuire, nu pot fi dispuse măsuri de remediere și în consecință, în temeiul dispozițiilor prevederilor art. 278 alin. (6) din ordonanță, a dispus, din oficiu, anularea procedurii de atribuire.

Împotriva deciziei mai sus menționate și a adresei nr. A - 3800/24.06.2009 emisă de 01333Focșani a formulat plângere SC SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea aplicării deciziei și anularea celor două acte și reluarea procedurii de atribuire din etapa la care a fost suspendată.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că decizia nr. 2486/245C10/2869/17.06.2009 este nelegală întrucât a încălcat disp. art. 209 și art. 278 din OUG nr. 34/2006, modificată și completată. Astfel, nu avea dreptul de a anula procedura de atribuire în temeiul art. 209 alin. 1 "din oficiu". De asemenea au susținut că au fost încălcate cele 4 aliniate ale art. 278 în sensul că nu s-a pus în discuția părților excepția pe care a invocat-o din oficiu deși a reținut că există și alte acte considerate nelegale nu a sesizat N: cu toate că a respins contestația intimatei SC SRL, a anulat și procedura de achiziție publică drept ce este conferit doar autorității contractante, și în condițiile în care potrivit art. 278 alin. 5 din OUG nr. 34/2006 doar soluția de admitere a contestației poate avea drept consecință și decizia Consiliului de anulare a licitației.

În același motiv petenta a invocat și netemeinicia deciziei susținând că în mod corect autoritatea contractantă a considerat ofertele SC SA G și SC RL B admisibile nemodificând propunerea financiară deoarece prețurile totale la care se angajează, prin Formularul 12, SC SA G și SC SRL B să presteze serviciul de hrănire nu depășesc prețurile totale impuse în fișa de date a achiziției Secțiunea I pct.VI.5. Cu alte cuvinte Formularele 12 și 13 reprezintă propunerea financiară a fiecărui ofertant, propunere care nu a suferit nici o modificare în cazul celor două societăți și nu baza de calcul.

În consecință solicită admiterea plângerii și desființarea, respectiv anularea actelor criticate.

Prin întâmpinare intimata Ministerul Apărării Naționale prin Direcția pentru relația cu parlamentul și Asistența financiară pentru Unitatea Militară 01333 Focșani a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea deciziei atacate.

Analizând și verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, raportată la prevederile legale aplicabile în materie, Curtea constată că plângerea este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu privire la adresa nr. A-3800/24.06.2009 se susține că nu este un act ilegal așa cum a susținut petenta deoarece autoritatea contractantă nu a făcut altceva decât a confirmat măsuri de anulare a procedurii de atribuire dispusă de către C: prin decizia atacată, înștiințând operatorii economici participanți la măsura dispusă cât și a intenției sale de a iniția o nouă procedură având ca obiect prestarea de servicii de hrănire în regim cantină.

Susținerea că nu avea dreptul de a anula procedura de atribuire nu poate fi primită atât timp cât măsura nu s-a întemeiat pe disp. art. 209 alin. 1 lit. b din OUG nr. 34/2006, ci s-a raportat la dispozițiile prevăzute de art. 178 alin. 6 din același act normativ.

Faptul că pe baza întregului material probator administrat a ajuns la concluzia că ofertele tuturor operatorilor economici participanți la procedura de atribuire sunt neconformi, potrivit art. 209 alin. 1 lit. b din nr.OUG 34/2006 nu înseamnă că s-a încălcat un drept ce aparține numai autorității contractante, având în vedere că dispozițiile art. 278 alin. 6 din același act normativ permite să se ia o asemenea decizie privind continuarea sau anularea procedurii achiziției publice.

Mai mult decât atât dispozițiile mai sus menționate permit să decidă asupra anulării procedurii de atribuire a licitației în speță a soluționării contestațiilor formulate în cadrul procedurii de atribuire înainte de încheierea contractului.

De asemenea se constată că în cauză nu sunt incidente disp. art. 278 alin. 3 din OUG nr. 34/2006 atât timp cât nu a existat posibilitatea dispunerii unor măsuri de remediere datorită faptului că toți ofertanții au avut în vedere un preț unitar pentru o rație zilnică aferentă unui complet de 2505 calorii, ajungându-se în această modalitate la modificarea prețului fapt ce ar fi determinat și modificarea ofertei.

În aceste condiții a pronunțat o soluție corectă anulând procedura de atribuire în baza art. 378 alin. 6 don OUG nr. 34/2006.

În ceea ce privește susținerea petentei că Formularele 12 și 13 ce reprezintă propunerea financiară a fiecărui ofertant nu a suferit nici o modificare nu poate fi primită în condițiile în care nici un ofertant nu a respectat prevederile de date a achiziției și a Caietului de sarcini, incluzând în propunerea financiară doar valoarea unui complet de 2505 calorii și nu două complete de hrană a câte 25095 calorii respectiv 5010 calorii pentru norma de hrană nr. 11. Această situație ar conduce la modificarea ofertelor financiare respectiv prețul, în sensul creșterii acestuia pentru hrănirea unui militar pe zi, așa cum justificat a reținut și

În consecință, față de cele expuse, în temeiul art. 285 din OUG ne. 34/2006 va respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta SC SA

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația formulată de SC SA, cu sediul în G,- împotriva deciziei 2486/245C10/2869 din 17.06.2009 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE: Ioan Apostu

dr. - -

JUDECĂTOR 2: Elena Romila

- -

JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. 5 ex./04.12. 2009/ com. 3 ex. ianuarie 2010

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu, Elena Romila, Simona Gavrila

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 940/2009. Curtea de Apel Galati