Anulare act administrativ . Decizia 95/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATE ȘI FISCAL
DECIZIA NR.95/
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDrNTE - DR. - președinte secție
JUDECĂTOR 1: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru
Grefier - - -
Pentru astăzifiind amânată pronunțarea recursului declarat de contestatoarea ---, cu sediul în G,-, -/2,. 43, jud. G, împotriva sentinței nr.2089 din data de 27 septembrie 2007 pronunțatâ în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2008 care au fost consemnate în încheierea de ședințâ din aceeasi zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare amână pronunțarea cauzei la data de 31 ianuarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului în Contencios Administrativ de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată:
Prin acțiunea înregistratâ sub nr.2089/27.09.2007 formulată de reclamanta "--- " G, a chemat în judecată pe pârâta G ca prin hotârârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 40/13.03.2007 ca netemeinică și nelegală.
În motivarea contestației petenta invocă excepția prescripției potrivit prevederilor art. 28 aim. 2 din Protocolul D (Ro-Turcia) în ceea ce privește păstrarea dovezii de origine și a documentelor probatorii, "exportatorul care întocmește o declarație pe factură va păstra cel puțin trei ani copia de pe aceasta declarație pe factură" precum și toate documentele necesare care dovedesc caracterul original al produselor în cauză.
În acest sens se precizează că factura cu nr. 0123 trimisa spre verificare de către autoritatea vamală română a fost emisă în data de 28.03.2002.
În consecință, prevederile art. 100 invocat de pârâtă în motivarea soluției apreciază contestatoarea că nu sunt aplicabile în cazul de față deoarece, obligația păstrării declarației de origine pe factura și a documentelor probatorii este de trei ani de la emitere, adică până în mai 2005, revine exportatorului, nu importatorului, caz în care nu poate răspunde pentru culpa exportatorului, căruia pârâta urma să constate că s-au cerut relații și s-au primit cu mult timp după expirarea termenului de 3 ani respingerea contestației, facând-o pe baza unui act ilegal, respectiv adresa nr. 7492 din 28.02.2007 care a stat la baza emiterii deciziei de regularizare.
Dar și în cazul în care autoritatea vamală ar fi contactat societatea exportatoare, acest lucru ar fi trebuit să se petreacă până în mai 2005 pentru că numai așa s-ar fi putut verifica existenta documentelor în evidentele firmei, după aceasta data încetând obligativitatea păstrării lor conform prevederilor legale.
Contestatoarea solicită instanței să ia act că s-a efectuat un control tardiv, după expirarea termenului de 3 ani prevăzut în Protocolul D pe care pârâta îl invocă la respingerea contestației.
În data de 11.06.2003 Biroul Vamal G, prin adresa 8254 solicitat controlul "a posteriori" a facturii în cauză, control inițiat prin sondaj și nu ca urmare a unor suspiciuni cu privire la autenticitatea declarației pe factură. Procedând nelegal în efectuarea controlului, respectiv transformându-1 dintr-un control inițial de sondaj, în unul de suspiciune pârâta nu a analizat atent actele contestatoarei dând soluția pe interpretarea greșită făcută de organul vamal.
Autoritatea vamală, prin adresa nr. 02.1.0.06.00.49.1563-2-139/17.10.2006 comunică autorității vamale române faptul că nu au putut contacta firma exportatoare și drept urmare nu a putut confirma originea bunurilor.
În baza acestui răspuns, B, prin adresa nr. 58705/20.11.2006 conchide ca bunurile nu sunt de origine si ca urmare nu se poate acorda regim tarifar preferențial bunurilor în cauză fără respectarea prevederilor Protocolului
G preia punctul de vedere al B, solicitând Biroului Vamal G, prin adresa nr. 24286/27.11.2006 să ia masuri pentru recuperarea datoriei vamale considerând că nu se poate acorda regimul tarifar preferențial, bunurile importate nefiind de origine.
Biroul Vamal G întocmește Decizia pentru regularizarea situației, ținând cont de adresele celor două foruri superioare respectiv de adresa autorității turce care nu a putut contacta firma exportatoare și de adresa care apreciază ca executorie o informare a vămii turcești.
Așadar pârâta ia în considerare o informație dată de Vama și de G, fără a analiza legalitatea facturii externe pe care la efectuarea importului au verificat-o atât Vama, cât și Vama română și care poartă mențiunea reală "marfa de origine ".
Dacă marfa nu era de origine cele două vămi ar fi sesizat atunci, în momentul efectuării importului și ar fi stabilit taxele legale.
Din cele expuse mai sus rezulta cu claritate ca, contestatoarea a lucrat in legalitate si ca cea care n-a respectat normele de drept interne și intemaționale este pârâta care a luat de bune explicațiile organului vamal date după 4 ani de la efectuarea importului și nu a luat în considerare textele din actele normative.
De remarcat este și faptul că pârâta a soluționat contestația fără niciun fel de verificări n-a verificat nici legalitatea nici temeinicia actelor ce-au stat la baza emiterii Deciziei de regularizare.
Dacă ar fi verificat aceste aspecte ar fi observat ca Biroul Vamal Gas olicitat verificarea declarației de origine pe factura in data de 11.06.2003 cu adresa nr.8254 iar răspunsul autorității vamale turce a fost emis in data de 17.10.2006 cu adresa 02.O1.0.O6.OO.49.1563-2-139, adică după mai bine de trei ani de la solicitare si mai mult de patru ani de la emiterea declarației de origine pe factura. Răspunsul autorității turce a fost dat pur formal, fară nici un fel de verificare concretă, numai pentru a-și îndeplini obligațiile asumate prin tratat.
Pârâta n-a observat faptul că verificarea s-a finalizat mult după expirarea termenelor obligatorii prevăzute de Protocolul D în ceea ce privește păstrarea dovezii de origine și a documentelor probatorii, răspunsul autorității turce fiind total irelevant și neputând conduce la retragerea preferințelor tarifare inițial acordate.
B avea obligația de a observa ca autoritatea nu a efectuat verificările solicitate într-un termen rezonabil și că răspunsul dat de aceasta nu indica cu claritate dacă documentele sunt autentice. Dacă ar fi analizat numai termenul în care s-a efectuat verificarea (de peste trei ani) nu ar mai fi emis adresa prin care comunica G faptul că bunurile nu beneficiază de tratament tarifar preferențial.
De altfel în conformitate cu prevederile Protocolului D (Romania -Turcia), dacă ar fi existat suspiciuni întemeiate iar în termenul de 10 luni de la data cererii de control nu s-a primit nici un răspuns sau răspunsul nu a conținut date suficiente pentru determinarea autenticității documentului în cauză ori a originii reale a produsului, autoritatea vamală română trebuia să retragă preferințele inițial acordate,
De asemenea contestatoarea apreciază că în cazul de fata nu se poate vorbi de acest lucru de vreme ce controlul a fost initial prin sondaj și nu ca urmare a unor suspiciuni, reieșind cu claritate caracterul arbitrar al retragerii tratamentului tarifar preferential de către
Pârâta a preluat răspunsul forului superior fară nici o analiza, considerând adresa nr. 7492 din 28.02.2007 emisă de drept Lege.
Pârâta își motivează în drept decizia pe prevederile art. 100 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României apreciind că acordarea regimului tarifar s-a făcut pe baza unor informații neexacte sau incomplete.
Această apreciere preluată din decizia de regutarizare fără nici-o analiză este în totală contradicție cu textele de lege invocate.
În fapt, retragerea regimului tarifar preferential s-a facut pe baza unor informații inexacte și incomplete, în adresa autorității turce menționându-se că societatea exportatoare nu a fost găsită si că nu poate confirma originea bunurilor.Autoritatea, în răspunsul sau, nu indică clar faptul că bunurile nu sunt de origine însă, autoritatea vamală romană, conchide că, ca bunurile nu sunt de origine și, drept urmare, retrage preferințele acordate corect la momentul importului.
Pentru a-sș motiva decizia pârâta DGFP G mai solicită Ministerului Finanțelor Publice - Autoritatea Națională a Vămilor să-și exprime punctul de vedere cu privire la speța în cauză.
Apreciază contestatoarea că punctul de vedere al nu are nici o legătură cu speța, acesta constând in parcurgerea unor texte de lege din care unele nici nu privesc situația de fapt iar altele vin in susținerea acțiunii formulate de contestatoare.
Cu toate acestea pârâta ia adresa drept act normativ si emite Decizia nr. 69/2007 prin care i se respinge contestația.
Pârâta DGFP G, în Decizia nr. 40/13.03.2007, nu analizează aspectele invocate de contestatoare, nu motivează de ce verificarea s-a făcut după ce obligația legală a exportatorului, stabilită de Protocolul D, de a păstra cel puțin trei ani copia de pe aceasta a încetat și nu observă că declarația pe factura precum și toate documentele necesare care dovedesc caracterul original al produselor în cauză au încetat.
Articolul 32 din Protocolul D referitor la definirea noțiunii de produse originare prevede ca verificarea ulterioara a dovezilor de origine se efectuează prin sondaj sau ori de cate ori autoritățile vamale ale tarii importatoare au suspiciuni întemeiate in legătura cu autenticitatea acestor documente, caracterul originar al produselor in cauza sau cu îndeplinirea celorlalte condiții stipulate in protocol. În cazul în care existau suspiciuni întemeiate autoritatea vamală română trebuia să transmisă autorității vamale turce orice documente sau informații obținute care sugerează ca informațiile fumizate ca dovezi ale originii sunt incorecte.
Verificarea este efectuată de autoritățile vamale ale țării exportatoare și, în acest scop, acestea au dreptul să ceară orice dovadă și să realizeze orice verificare a conturilor exportatorului.
De asemenea, art. 21 paragraful 3 din același Protocol prevede ca exportatorul trebuie să prezinte, în orice moment, la solicitarea autorităților vamale ale țării exportatoare, toate documentele necesare care dovedesc caracterul originar al produselor în cauză.
Dispoziții legale susmenționate impun ca o verificare ulterioară să fie realizată în mod efectiv, iar rezultatul trebuie să aibă la bază dovezi concrete, ori în cazul în speță nu a fost efectuată o verificare în concret a dovezilor de origine, întrucât, conform răspunsului nr. 02.1.0.06.00.49.1563-2-139/17.10.2006 primit de la autoritatea vamală si înregistrat la sub nr. 58705/31.10.2006, firmele nu au putut fi contactate, deci documentele nu au putut fi verificate.
În consecință, pârâta și-a bazat soluția doar pe afirmațiile B din adresa nr.58705/20.11.2006 înregistrată la G sub nr. 24153/24,11.2006 că bunurile nu sunt de origine și deci regimul tarifar preferențial nu poate fi acordat, cu toate că în adresa administrației vamale turce nu există o astfel de mențiune. Apreciază contestatoarea că pârâta a mers pe aprecierea autorității vamale române care a prezentat în adresă doar supoziții sau prezumții, fără a se efectua o verificare așa cum prevede legea.
Față de cele invocate apreciază că pârâta nu a efectuat nici o verificare a dovezilor de origine în concret a importului și nu a stabilit cu exactitate dacă mărfurile sunt sau nu de origine, asa cum prevăd dispozitiile legale arătate mai sus pentru retragerea preferinfelor tarifare initial acordate si întocmirea Deciziei de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 532/29.12.2006.
Punctul de vedere al Baf ost preluat de către pârâta DGFP G fară nici un fel de analiză, cu toate că, fiind un organ de soluționare a contestației, îi revenea obligația legală de a lămuri aspectele puse în discuție și de a constata nelegalitatea măsurii luate de organul vamal.
Debitul stabilit în sarcina contestatoarei a fost calculat în mod eronat fară a se ține seama de prevederile legale în domeniu.
Pârâta, în decizia emisă, referindu-se la dobânzile și penalitâțile de întârziere aferente drepturilor vamale de import invocă art. 115 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală; "pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere". Pârâta nu observă că dobânzile și penalitățile de întârziere aferente drepturilor vamale de import au fost calculate de organul vamal de la data efectuării importului și nu de la data când acestea trebuiau să devină scadente adică de la data întocmirii deciziei de regularizare.
În dovedirea acțiunii petenta a depus la dosarul cauzei copie de pe Decizia nr. 40/16.03.2007 a DGFP G - anexa 1 - 7 file; Decizia pentru Regularizarea Situației nr. 532/29.12.2006, încheiată de Biroul Vamal G - anexa 2-3 file; adresa nr. 02.1.0.06.00.49.1563-2-139 Autorității Vamale turce - anexa3 -1 fila; extras din Protocolul D privind definirea noțiunii de produse originare si metodele de cooperare administrativă încheiat între România și Turcia, art. 28, art. 32, solicitând totodată proba cu înscrisuri și interogatorii luate intimatelor.
În apărare intimata Gaf ormulat întâmpinare prin care solicită respingerea contestației motivând că art. 107 din HG nr. 1114/2001 dispune în sensul recuperării datoriei vamale în condițiile în care acordarea regimului preferențial a fost neîntemeiat.
Acordarea regimului preferențial nu ar putea fi întemeiată în condițiile în care exportatorul nu există, iar facturile în baza cărora a fost achiziționată marfa nu au fost depuse la nici un birou vamal din Turcia.
De asemenea a formulat întâmpinare și intimata G prin care solicită respingerea contestației.
În dovedire intimata a depus la dosarul cauzei facturile, răspunsul Autorității Vamale turce, sentința civilă nr. 172/14.03.2005.
Prin sentința nr.2089/27.09.2007 a fost respinsă excepția prescripției invocată de reclamanta "--- MS.
S-a respins contestația formulată în baza Legii nr.554/2004 de contestatoarea "--- " în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice G, și pârâta Direcția egională Vamală G, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință s-a avut în vedere următoarele:
Regimul vamal preferențial se acordă numai sub rezerva confirmării autenticității declarației ceea ce implică în mod obligatoriu accesul autorității competente la documentele contabile ale exportatorului.
S-a avut în vedere că art.107 din nr.l HG 114/2001 dispune în sensul recuperării datoriei vamale în condițiile în care acordarea regimului preferențial a fost neîntemeiată.
nu există iar facturile în baza cărora a fost achiziționată marfa nu au fost depuse la niciun birou vamal din Turcia.
Cu privire la dobânzi și penalități acelea curg din momentul în care ia naștere datoria vamală.
Împotriva sentinței civile nr.2089/27.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați - Sectia Comercială, Maritimă și Fluviala și de Contencios Administrativ-Fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamanta "--- ", criticând sentința instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin motivarea recursului, reclamanta recurenta a învederat instanței următoarele:
Recurenta consideră că nelegal instanța de fond a ignorat faptul că s-a acordat regimul vamal preferențial la momentul importului acte care au fost verificate la momentul importului constatându-se legalitatea acestor documente și cu respectarea prev.de art.22 din Protocolul D la Acordul de comerț liber dintre Romania și Republica.
Susține recurenta că în evidențele unui anumit birou vamal din Turcia nu au fost găsite facturile nu are relevanță pentru ca îm mod sigur în adresa autoritâții vamale turce s-ar fi menționat că bunurile nu sunt de origine.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate de instanța de fond prin prisma motivelor precum și din oficiu se constată următoarele:
În anii 2001-2002 - "---. Gai mportai diverse bunuri de origine societatea solicitând acordarea regimului vamal preferential în baza declarației pe factura exportatorului.
Administrația Vamală a comunicat cu adresa nr.B 02.1..0.06.00.49.-2-139/17.10.2006, în temeiul art.32 alin.5 din protocol, faptul că societățile exportatoare Textil Turizm, și nu au putut fi găsite aceste facturi nu au fost prezentate la birourile vamale din Turcia, astfel încât originea bunurilor acoperite de aceste facturi nu a fost confirmată.
Dacă sancțiunea aplicată beneficiarului importului de mărfuri considerate initial ca fiind de origine comunitară este aceea de a achita diferențele datoriei vamale, aceiași regulă nu mai funcționează în ce privește dobânzile și penalitățile, pentru ca la aceasta se opune lipsa intenției de a se sustrage de la plata datoriilor vamale, când aceasta se constată, cum este cazul de față pentru import supus regimului suspensio de perfecționare activă.
Sub acest aspect, recursul este fondat, urmând a fi admis, se va modifica sentința nr.2089/27.04.2007 pronunțată de Tribunalul Galați - secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal, în sensul că se va admite în parte acțiunea reclamantei și în consecință se vor menține obligațiile vamale suplimentare stabilite prin actul de control nr, 532/29.12.2006 până la limita sumei de 2820 lei taxe vamale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de contestatoarea "--- ", cu sediul în G,-, -/2,. 43, jud. G, împotriva sentinței nr.2089 dîn data de 27 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr-.
Modifică sentința civilă nr.2089/27.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în sensul că admite în parte acțiunea și în consecință menține opligațiile vamale suplimentare stabilite prin actul de control nr.532/29.12.2006 până la limita sumei de 2.820 lei taxe vamale.
Irevocabilă,
Pronunțată în ședință publică azi 31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr.
GREFIER,
- -
Red./03.02.2008
Tehno SH/12.02.2008
ex.2
Fond:
Președinte:Mariana TrofimescuJudecători:Mariana Trofimescu, Angelica Ciobotaru
