Anulare act administrativ . Decizia 955/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 955
ȘEDINȚA DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR
-- -- JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
-- - JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
GREFIER-
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind judecarea recursului declarat de pârâta DGFP D in nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr.1927 din data de 07 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul făcut au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 18 februarie 2009, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 25 februarie 2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând:
Prin sentința nr. 1927 din 07 oct. 2008 pronunțată de Tribunalul Dolja fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, a fost admisă în parte acțiunea, a fost anulată în parte Decizia nr. 5 din 16 02 2007 emisa de DGFP D, Raportul de Inspecție fiscală nr. 54904 din 04 10 2006 și deciziile de impunere emise de C în baza în ce privește următoarele sume reținute eronat ca nereprezentând cheltuieli deductibile fiscal: 4.195,21 lei, reprezentând rate auto achitate în anul 2002; 755,57 lei; 100,14 lei, 31.913,91 lei și 3500 lei, reprezentând cheltuieli avansate în anul 2003 pentru achiziționarea unui televizor, a unei uși, autoturism și calculator, respectiv pentru dotarea sediului cu uși și ferestre; 5012 lei reprezentând cheltuieli efectuate pentru achiziționarea unui apartament pentru sediu și 1730 lei TVA achitată în anul 2004; 999,48 lei reprezentând cheltuieli pentru achiziționarea unui televizor în anul 2005.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul, având în vedere că actele administrativ fiscale contestate vizează obligațiile fiscale datorate pentru activitatea desfășurată de Cabinet Lichidator Judiciar și Cabinet Avocat (actualmente Societatea civilă de avocați " și " care potrivit adresei nr. 62806/2005 emisă de Baroul Dolja preluat drepturile și obligațiile acestui din urmă cabinet) acestea au calitatea de contribuabil în sensul dispozițiilor citate anterior și, existând identitate între persoana acestora și titularii dreptului în raportul juridic dedus judecății, își justifică calitatea procesual activă în cauză.
Pe fond, prin Raportul de inspecție fiscală nr. 54.904/04.10.2006 întocmit de organele de control ale Administrației Finanțelor Publice C, în sarcina reclamantelor au fost stabilite obligații fiscale în cuantum de 25.963 lei reprezentând diferența de impozit pe venit, obligații plăți anticipate, diferență taxă pe valoare adăugată, majorări și penalități aferente.
Ulterior, cu privire la această sumă, Serviciul Gestiune Registru Contribuabili și Declarații Fiscale a emis deciziile de impunere aferente anilor 2002-2005 și decizia de impunere pentru plăți anticipate aferentă anului 2006.
Pentru emiterea acestor acte administrativ fiscale organele fiscale au avut în vedere următoarele împrejurări:
Pentru anul 2002 au fost considerate cheltuieli nedeductibile, în ce privește activitatea de lichidator, cheltuielile cu ratele auto, cheltuielile cu biletele de tratament și cheltuielile cu impozitul pe clădire, iar în ce privește activitatea de avocatură, cheltuielile cu cărțile de specialitate, cheltuielile cu impozitul pe clădire și cheltuielile de protocol.
Pentru anul 2003 s-au apreciat ca nefiind deductibile fiscal cheltuielile cu achiziționarea unui televizor, cheltuielile cu achiziționarea unei uși, cheltuielile cu rate auto, cheltuielile cu achiziționarea unui autoturism și a unui calculator, consultație oftalmologică, efectuate în activitatea de lichidator judiciar, respectiv cheltuielile cu telefonul fix, cu energia electrică, cu impozitul pe clădiri și de protocol, efectuate în activitatea de avocatură.
Pentru anul 2004 s-a stabilit o diferență de impozit pe venit în cuantum de 7.091 lei, fiind considerate nedeductibile următoarele cheltuieli: pentru activitatea de lichidator judiciar - cheltuielile efectuate pentru achiziționarea unui calculator, cheltuielile de întreținere, cheltuielile cu asigurarea de viață, cheltuielile de investiții la apartamentul sediu, cheltuieli efectuate pentru tratamentul balnear și cheltuielile pentru achiziționarea unor rame de ochelari.
Pentru anul 2005 s-a stabilit o diferență de impozit pe venit de 2134 lei, fiind considerate nedeductibile cheltuielile efectuate în activitatea de lichidator pentru achiziționarea de obiecte de inventar, ochelari, bilete de tratament, cheltuieli de protocol și asigurare de viață.
Împotriva deciziilor de impunere a fost formulată contestație, respinsă de D Serviciul Soluționare Contestații, prin Decizia nr. 5/16.02.2007.
Pentru emiterea acestei decizii, organul de soluționare a contestațiilor a apreciat că în mod legal organele de control fiscal au reținut ca nedeductibile cheltuielile menționate în raportul de inspecție fiscală, reclamantele datorând sumele reținute în sarcina acestora.
S-a reținut astfel, că în raport de disp. art. 16 alin 4 lit. g din OG7/2001, cheltuielile cu ratele auto în cuantum de 4195,21 lei sunt cheltuieli nedeductibile deoarece se înregistrează pe cheltuieli pe măsura amortizării. În ce privește cheltuielile cu biletele de tratament și cheltuielile cu cărți de specialitate s-a reținut că acestea nu au fost efectuate în interesul direct al activității, iar în ce privește impozitul pe clădiri și cheltuielile de protocol, faptul că acestea nu pot fi considerate deductibile având în vedere că potrivit art. 4 alin 1 din OG36/2002 plata impozitului pe profit este în sarcina proprietarului și disp. art. 16 alin 4 lit. d din OG7/2001 potrivit cărora nu sunt deductibile cheltuielile de protocol care depășesc limita de 25% aplicată asupra bazei calculate conform art. 5 din același act normativ.
Referitor la cheltuielile efectuate în anul 2003 pentru achiziționarea unui televizor în sumă de 755,57 lei, s-a reținut că nu se face dovada necesității achiziționării acestuia în legătură cu activitatea desfășurată, după cum, în legătură cu achiziționarea unui autoturism și a unui calculator, având în vedere că se achiziționaseră deja un autoturism și un calculator în anii 2001, 2002, organele de control au apreciat corect că nu sunt cheltuieli deductibile, nefiind depuse documente justificative care să probeze utilizarea nemijlocită a două autoturisme și a două calculatoare în activitatea desfășurată.
În ce privește cheltuielile pentru achiziționarea unei uși, precum și cheltuielile cu dotarea sediului cu uși și ferestre, s-a reținut că organele de control au apreciat corect ca nefiind deductibile aceste cheltuieli care, ca și impozitul pe clădiri, cheltuielile cu telefonul fix și energia electrică, cad în sarcina proprietarului.
De asemenea, față de faptul că în cauză nu s-au adus documente care să justifice necesitatea achiziționării uni alt calculator în anul 2004, precum și în legătură cu cheltuielile de întreținere, s-a apreciat că acestea au fost considerate corect ca nefiind deductibile, după cum corect s-a apreciat corect ca nefiind deductibile, în raport cu disp. art. 48, pct. 7 lit. a, d, i, din Legea 571/2003 cheltuielile efectuate pentru asigurarea de viață, cheltuielile cu investițiile la apartamentul sediu, cheltuielile cu tratamentul balnear și achiziționarea unor rame de ochelari.
Pentru anul 2005, pentru aceleași considerente, s-a reținut că în mod corect organele de control au apreciat ca nedeductibile cheltuielile efectuate pentru achiziționarea unor obiecte de inventar, bilete de tratament, ochelari, precum și cheltuielile cu asigurarea de viață și cheltuielile de protocol.
În ce privește Decizia de impunere pentru plăți anticipate aferentă anului 2006, s-a reținut că aceasta a fost corect întocmită în baza declarației speciale privind veniturile estimate din activități independente pentru anul 2006 și art. 82 din Legea nr. 571/2003.
Astfel, în ce privește ratele auto achitate în anul 2002, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză instanța a reținut că utilizatorul Cabinet Lichidator Judiciar a achiziționat de la locatorul Leasing România SRL un autoturism marca Renault în valoare de 32483,76 lei. Prin adresa nr. 8033/29.03.2001, Caa probat cererea contribuabilului de amortizare accelerată a autoturismului.Ca urmare, în primul an de funcționare 01.04.2001- 31.03.2002, amortizarea lunară este de 1353,49 lei, iar în perioada următoare de amortizare liniară, amortizarea lunară este de 338,37 lei astfel că în anul 2002 sunt cuprinse trei luni de amortizare accelerată și nouă luni amortizare lineară rezultând suma de 7105,82 lei. În aceste condiții, având în vedere că din totalul facturilor introduse pe cheltuieli în cuantum de 88.468.240 Rol numai - Rol reprezintă rate auto, diferența reprezentând dobânzi și asigurare, în conformitate cu dispozițiile punctului 2 din Normele Metodologice de aplicare a art. 16 din OG7/2001 Instanța urmează să rețină că aceste sume, în cuantum de 4195,21 lei reprezintă cheltuieli deductibile nereținute ca atare de organele de control fiscal.
Pentru anul 2003, având în vedere concluziile raportului de expertiză și documentele contabile atașate la dosar, instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de pct. 2 din de aplicare a art. 16 din G 2/2001, pentru a considera ca fiind deductibile cheltuielile efectuate pentru achiziționarea unui televizor, a unui autoturism și unui calculator, a unei uși și dotarea sediului cu uși și ferestre, cheltuieli efectuate în interesul direct al activității, justificate cu documente și cuprinse în exercițiul financiar al anului respectiv.
Instanța nu a reținut punctul de vedere exprimat de expert în sensul reținerii ca fiind deductibilă numai o cotă de 50% din aceste cheltuieli având în vedere că cele două cabinete funcționează la domiciliul contribuabilului. Atât timp cât, în baza contractelor de comodat încheiate, cale două cabinete au funcționat efectiv în apartamentul din C, str. -, aceste cheltuieli vizând funcționarea și întreținerea bunurilor ce fac obiectul contractelor de comodat sunt efectuate în interesul direct al activității desfășurate, coincidența ca în același imobil să aibă domiciliul și reprezentantul celor două cabinete nefiind de natură să înlăture caracterul lor deductibil fiscal.
De asemenea, instanța nu a împărtășit punctul de vedere al expertului referitor la autoturismul și televizorul achiziționate în anul 2003. Faptul că reclamantul achiziționase anterior un alt autoturism nu exclude folosirea și a celui nou în interesul direct al activității și aceasta cu atât mai mult cu cât chiar în raportul de expertiză și suplimentul al acesta se reține că în registrul de încasări și plăți apare înregistrat și carburantul "benzină", utilizat de autoturismul Opel Vectra achiziționat în 2003, iar din contractul individual de muncă nr. 34566/09.12.2002 rezultă că începând cu data de 09.12.2002 a angajat un salariat pe postul de operator PC.
În privința televizorului achiziționat în același an instanța reține că acesta corespunde necesității celor două cabinete de a asigura un confort minim spațiului de așteptare destinat clienților, cheltuiala fiind în interesul direct al activității desfășurate.
Pentru anul 2004, având în vedere că așa cum se reține în raportul de expertiză, în această perioadă J nu era plătitor de instanța urmează să rețină ca deductibilă suma de 1.730 lei reținută de organul fiscal.
De asemenea, din același raport de expertiză coroborat cu disp. HG964/1998 ȘI 266/1994, instanța reține că pentru anul 2004 suma de 5012 lei reprezintă cheltuieli deductibile efectuate în interesul direct al activității pentru achiziționarea unui sediu pentru cele două cabinete.
Tot astfel, știut fiind că în materie de aparatură electronică, uzura morală intervine într-un interval din ce în ce mai scurt, instanța apreciază că, indiferent de faptul că în cursul anului 2003. cumpărase deja un televizor, cheltuielile efectuate pentru achiziționarea unui nou televizor în anul 2005 pentru dotarea sediului sunt cheltuieli deductibile și aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit contractelor depuse la dosar, comodatul în baza cărora este folosit spațiul destinat sediului vizează două camere din apartamentul din str. -.
În privința celorlalte cheltuieli indicate de reclamante în cererea de chemare în judecată instanța a constatat că acestea au fost apreciate corect de organele de control fiscal ca nefiind deductibile, fiind neîndoielnic că achiziționarea, de pildă, a unor bilete de tratament balnear ori plata unei polițe de asigurare de viață vizează persoana fizică, iar nu activitatea desfășurată de cele două cabinete pe care le reprezintă.
Instanța a apreciat ca nefondată susținerea reclamantelor referitoare la prescrierea dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale pentru anul 2002 având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 89 alin 1 din OG92/2003, republicată, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Direcția Generală Finanațelor Publice . motivare recurenta a învederat că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respingând fără temei excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. Nu au fost corect interpretate disp. art. 39, 40 si 46 Cod Fiscal.
De asemenea recurenta învederează că în mod greșit au fost reținute ca și deductibile cheltuielile din contractul de leasing care fiind doar un leasing finaciar poate conduce la deducerea cheltuielilor cu amortizarea si dobânzilor. Organele fiscale au aplicat corect, susține recurenta, dispozițiile Normelor de aplicare ale OUG nr.7/2001 aprobată prin HG nr. 54/2003.
În altă ordine de idei, recurenta critică faptul ca instanța de fond a reținut ca deductibile cheltuielile efectuate cu achiziția unor bunuri mobile întrucât au fost cumpărate în interesul direct al societății. Nu se poate accepta punctul de vedere al expertului fără însă a se argumenta în drept concluzia potrivit căreia la un interval de 1 an reclamantul putea achiziționa un nou televizor. Nu s-au precizat normele după care s-a apreciat,uzura morală" a aparaturii electronice.
În ceea ce privește Decizia de impunere pentru 2004, în mod greșit s-a stabilit de către instanța de fond că suma de 5012 lei pentru achiziționarea unei sediu este o cheltuială deductibilă, cât timp nu s-a achiziționat nici un sediu în 2004 și nu s-a analizat aceasta suma in Decizia de impunere pe 2004.
Cu privire la TVA instanța de fond a reținut greșit ca suma de 1730 lei ar fi deductibilă fiscal.
În plus, în mod greșit nu s-au precizat sumele de care urmează a fi exonerat reclamantul.
În ceea ce priveste Decizia de plăți anticipate instanța de fond nu a motivat anularea acesteia, deși aceasta a fost întocmită pe baza declarației contribuabilului.
La data de 16 02 2009 intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, precizând totuși că supune atenției instanței de recurs modul de rezolvare a excepției privind prescripția dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar si sub toate aspectele conform art. 3041C pr. civilă constată că este nefondat pentru următoarele considerente;
Critica recurentei privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților de către instanța de fond nu este întemeiată.
Astfel, actele administrativ fiscale contestate respectiv Raportul de Inspecție Fiscală nr. 54904 din 04 10 2006 dar si Deciziile de impunere emise in baza acestui Raport se referă la activitatea desfășurată de în calitate de lichidator judiciar și activitatea desfășurată în calitate de avocat și, în raport de normele legale ce reglementează aceste activități economice, în perioada supusă controlului 2002 - 18.07.2005. Aceste norme prevăd o modalitate distinctă de organizare, cu drepturi și patrimoniu propriu destinat exclusiv desfășurării activității și cu domiciliul fiscal ce poate fi distinct de domiciliul persoanei fizice.
Forma de organizare impusă de legislația specială în materia desfășurării acestor activități este reprezentată de,Cabinet individual de avocatură" sau,Societate de avocatură" și, respectiv,Cabinet Lichidator judiciar".
Contestația a fost formulată de fapt de, persoană fizică, dar și ca reprezentat al celor două forme de desfașurare a activității supuse controlului fiscal.
Chiar recurenta în motivele de recurs face referire la modalitatea de evidențiere a contabilității în partidă simplă a cabinetelor.
Prin urmare exista identitate între persoana reclamanților - cabinete și persoana titulară a drepturilor ce se solicită a fi protejate prin prezenta acțiune, astfel încât în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active.
O interpretare contrară, în contextul în care există aceasta identitate ar echivala cu o îngrădire nejustificată și disproporționată față de scopul urmărit, a dreptului de acces efectiv la justiție consacrat de Constituție și art. 6 și 13 din CEDO.
Critica recurentei referitoare la caracterul nedeductibil reținut în raport cu cheltuielile aferente contractului de leasing este nejustificată.
Astfel, deși de principiu conform art. 16 alin. 4 lit. g din OG nr.7/2001 privind impozitul pe venit, în vigoare la data înregistrării cheltuielilor, nu sunt deductibile cheltuielile de achiziționare a bunurilor și drepturilor amortizabile, recurenta nu face referire însă la cazul particular al amortizării accelerate încuvințate de către C la cererea contribuabilului. În acest sens, art. 16 alin. 4 lit. g din OG nr. 7/2001 trebuie interpretat prin coroborare cu art. 18 alin. 1 lit. c din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat, dar și cu pct. 2 din Normele de aplicare a OG nr. 7/2001. Astfel in mod corect a reținut instanța de fond că doar parțial sumele introduse pe cheltuieli în perioada supusă controlului au reprezentat rate auto, încadrându-se în limita permisă de deducere în cazul amortizării accelerate în situația leasingului financiar.
Critica recurentei referitoare la caracterul nedeductibil al cheltuielilor efectuate cu achiziționarea unui televizor, autoturism, calculator și uși și ferestre în anul 2003 este nejustificată.
În mod corect instanța de fond a reținut caracterul deductibil al acestor cheltuieli, aplicând dispozițiile pct. 2 din Normele de aplicare ale OG nr. 7/2001. Din documentele existente la dosar, respectiv contractele de comodat, contractul de muncă al operatorului PC și bonurile de carburant înregistrate în Registrul de încasări și plăți rezultă că bunurile au fost achiziționate și utilizate în interesul desfășurării activităților economice și implicit în scopul obținerii de profit.
De altfel, organele de control fiscale nu au prezentat o argumentație temeinică pentru concluzia la care s-a ajuns, limitându-se la o apreciere de ordin subiectiv potrivit căreia cheltuielile nu au fost efectuate în interesul activității. morală este distinctă față de uzura fizică și implică faptul că deși bunul poate funcționa material în scopul pentru care este produs, implică cheltuieli suplimentare inutile.
Însă, în speță trebuie avut în vedere faptul că bunul a fost achiziționat fiind necesar utilării sediului în care se desfășoară activitățile, sediul având doua camere, și nu în mod exclusiv datorită uzurii morale a televizorului achiziționat în anul anterior.
Critica recurentei privind cheltuielile reținute ca fiind deductibile în anul 2004 de către instanța de fond nu este justificată.
În primul rând, susținerea recurentei potrivit căreia Decizia de impunere aferenta anului 2004 nu analizează suma de 5012 lei cheltuieli deductibile fiscal efectuate pentru achiziționare sediu nu are relevanta sub aspectul exercitării dreptului de contestație. Cheltuiala a fost cuprinsă în Raportul de inspecție fiscală, act administrativ fiscal, supus cenzurii instanței de contencios administrativ și în baza căruia pot fi emise ulterior Deciziile de impunere.
Aceste cheltuieli au făcut de altfel obiectul analizei expertizei financiar contabile efectuate în cursul judecății, prin care s-a apreciat că suma de 5012 lei reprezintă cheltuieli deductibile aferente anului 2004.
Apartamentul a fost achiziționat în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1923 din 14 iunie 2004 de notar public, fiind considerate ca deductibile doar cheltuielile efectuate în limita permisă de amortizarea lunară calculată în conformitate cu dispozițile HG nr. 964/1998 coroborate cu dispozițiile art. HG nr. 266/1994.
Criticile recurentei referitoare la TVA reținut ca si cheltuială deductibilă nu sunt întemeiate, întrucât nefiind plătitor de TVA în anul 2004, nu putea fi obligat la plata acestor sume cu titlu de TVA, sumele reprezentând în realitate preț de achiziție și în consecință cheltuială deductibilă. Faptul că intimatul a achitat parțial, contestând ulterior prin precizarea la acțiune Decizia ce stabilea TVA de plată suplimentar nr. 47804 din 06.06.2007 nu are relevantă sub aspectul posibilității instanței de a stabili caracterul corect al plății efectuate. În acest sens s-a pronunțat și expertul contabil.
Recurenta învederează că instanța de fond ar fi trebuit să se pronunțe în mod concret asupra sumelor de plată cărora va fi exonerat contestatorul, însă în mod corect instanța de fond a soluționat contestația în sensul că a precizat concret și în detaliu sumele pe care le apreciază ca fiind cheltuieli deductibile, nefiind atributul instanței de a reface calculul privind obligațiile de plată suplimentare ca urmare a modificării bazei impozabile. Anularea parțială a actelor fiscale supuse cenzurii instanței implică refacerea acestora de către organele fiscale competente în conformitate cu dispozițiile instanței. Același raționament se aplică și în cazul admiterii parțiale sau în totalitate a contestațiilor în procedura prealabilă administrativ-fiscala.
În ceea ce privește anularea Deciziei de impunere pentru plăți anticipate nr. - din 11 08 2006, față de care recurenta susține ca instanța de fond nu a motivat soluția se constata urmatoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 82 din Legea nr. 571/2003: "Contribuabilii care realizează venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, cu excepția veniturilor din arendare, precum și venituri din activități agricole sunt obligați să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de impozit, exceptându-se cazul veniturilor pentru care plățile anticipate se stabilesc prin reținere la sursă. Plățile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent pe fiecare sursă de venit, luându-se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz, prin emiterea unei decizii care se comunică contribuabililor, potrivit legii. În cazul impunerilor efectuate după expirarea termenelor de plată, contribuabilii au obligația efectuării plăților anticipate la nivelul sumei datorate pentru ultimul termen de plată al anului precedent. Diferența dintre impozitul anual calculat asupra venitului net realizat în anul precedent și suma reprezentând plăți anticipate datorate de contribuabil la nivelul trimestrului IV din anul anterior se repartizează pe termenele de plată următoare din cadrul anului fiscal. Pentru declarațiile de venit estimativ depuse în luna decembrie nu se mai stabilesc plăți anticipate, venitul net aferent perioadei până la sfârșitul anului urmând să fie supus impozitării, pe baza deciziei de impunere emise pe baza declarației privind venitul realizat.
Din interpretarea dispozițiilor legale enunțate rezultă că plățile anticipate pentru anul 2006 depind de venitul anual estimat sau net realizat în anul precedent, venit stabilit prin Decizia de impunere anuală pentru 2005, anulată ca fiind act premergător Raportului de Inspecție fiscală contestat.
Pentru aceste considerente, nefiind identificate alte motive de recurs de ordine publică, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 pr. civilă, va respinge recursul ce nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP D in nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr.1927 din data de 07 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
red.GV
2 ex./06.05.2009
26 Februarie 2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Carmen Ilie
