Anulare act administrativ . Sentința 964/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL
SECTIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 964
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23.02.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Alina Șuțu
GREFIER: - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ și chemata în garanție - ROMÂNEASCĂ- SA- AGENȚIA.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta, prin avocat și pârâta, prin consilier juridic, lipsind chemata în garanție.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare.
Pârâta, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că reclamanta are raporturi contractuale cu SA pentru recunoașterea sumelor pretinse și faptul că actul atacat îl reprezintă o înștiințare de plată.
Reclamanta, prin avocat, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că actul atacat este emis de pârâtă, invocând și decizia de casare.
Curtea, văzând că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reclamanta, prin avocat, arată că actul atacat este un act administrativ supus cenzurii contenciosului administrativ, că s-a făcut dovada utilizării unor semințe certificate și culturile au fost asigurate la SA, astfel că au fost îndeplinite condițiile impuse de art. 4 din G 20/2006. Totodată, învederează că a făcut dovada dreptului de proprietate sau al concesionării terenului în litigiu. Solicită admiterea acțiunii, anularea înștiințării de plată nr. 31/20.12.2006, pe care o consideră nelegală, și restituirea sumelor la care a fost obligată să le achite. Precizează că au fost obligați să achite suma în litigiu, pentru altfel nu mai aveau posibilitatea să-și desfășoare activitatea în continuare. Solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar chitanța privind plata onorariului.
Pârâta, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare. Arată că reclamanta s-a obligat la restituirea sumelor în cazul în care nu se realizează producția, invocând în acest sens procesul verbal nr. 1/2006, pe care aceasta l-a semnat. Ca urmare a nerealizării producției, s-a emis înștiințarea de plată, iar reclamanta a plătit suma datorată.
La întrebarea instanței, reclamanta, prin avocat, arată că nu cunoaște motivul pentru care nu s-a realizat cultura, dar consideră că nerealizarea culturii nu i se poate imputa.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 18 mai 2007, reclamanta - SRl a formulat plângere împotriva înștiințării de plată nr. 30/20.12.2006 emisă de prin, solicitând restituirea sumei de 20753, 82 lei primiți în baza Legii 20/2006.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 2006 înființat 50 ha coriandru în com. jud. T, astfel cum rezultă din adeverința nr. 1774/30.05.2006. În urma recepției s-a constatat că din 50 ha au răsărit numai 2 ha, astfel că s-a emis actul de imputare contestat.
Arată reclamantul că Legea 20/2006 nu condiționează acordarea ajutorului de răsărirea culturilor- art. 1 prevede expres: "înființează sau exploatează culturile prevăzute în anexa 1", iar pe de altă parte faptul că această cultură nu a răsărit în totalitate nu îi este imputabilă. Reclamanta a respectat în totalitate tehnologia înființării unei asemenea culturi, iar sămânța folosită a fost în cantitatea prevăzută de normele în domeniu, iar calitatea este certificată prin certificatului de garanție.
Pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea acțiunii pentru tardivitatea contestației administrative, excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției, și a formulat cererea de chemare în garanție a societății de asigurare - Românească SA- Agenția
Curtea de Apel a respins excepțiile invocate și acțiunea ca neîntemeiată prin sentința nr. 3287 din 12.12.2007.
Această sentință a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4255 din 21.11.2008.
Analizând actele depuse la dosar, susținerile părților și prevederile legale aplicabile în materie, Curtea reține următoarele:
În fapt,
Prin ererea nr. 1 din 26 mai 2006, reclamanta - SRL a solicitat pârâtei acordarea sprijinului direct pentru cultivarea a 50 ha coriandru, cererea fiind aprobată.
La 28 iunie 2006 s-a constatat că suprafața realizată este de doar 2 ha din cele 50, întocmindu-se procesul verbal de recepție și restituire a diferenței de sume pentru cel 48 ha nerealizate.
Conform acestui act (fila 4 dosar -), semnat de reprezentanții și cel al reclamantei, suma de restituit stabilită în sarcina reclamantei este de 20.700 lei.
La 20 decembrie 2006, pârâta a emis înștiințarea de plată privind debitul de 20.700 lei și dobânzi de 53,82 lei.
Reclamanta a formulat contestație administrativă la 13.02.2007, împotriva înștiințării de plată (fila 5 dosar -).
În răspunsul - adresa 1067 din 13.03.2007- se arată că plângerea nu este fondată, deoarece nu se acordă sprijin financiar decât pentru culturile efectiv realizate, adică răsărite, și s-a arătat că plângerea este tardivă.
Prin decizia ÎCCJ sus menționată s-a reținut că înștiințarea de plată este un act administrativ fiscal, și că nu există nici un temei pentru a considera că procesul verbal de recepție și restituire nr. 1 din 28 iunie 2006 este un act administrativ fiscal, întrucât nu produce efecte juridice de sine stătătoare.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că termenul de formulare a contestației se calculează de la momentul comunicării înștiințării de plată și nu de la semnarea procesului verbal de recepție și restituire. Excepția tardivității plângerii prealabile nu a mai fost, dealtfel, susținută de pârâtă după casarea cu rejudecare.
În ce privește calitatea procesuală pasivă, Curtea constată că nu poate fi reținută, actul administrativ supus judecății- înștiințarea de plată- fiind emis de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Pe fond, Curtea reține în drept prevederile OUG 20/2006, la adoptarea căreia s-a avut în vedere "perioada scurtă de timp rămasă până la începerea campaniei agricole de primăvară și necesitatea achiziționării de resurse materiale pentru realizarea de producții agricole eficiente, cu respectarea tehnologiilor de cultură de către producătorii agricoli și în scopul asigurării securității alimentare a populației", astfel cum rezultă din preambul.
Conform art. 1, "(1) agricoli, persoane fizice și/sau juridice, care înființează și/sau exploatează culturile prevăzute înanexa nr. 1, înscriși în Registrul agricol/Registrul fermelor/alte evidențe funciare, beneficiază de sprijin direct al statului, denumit în continuare sprijin direct, pe unitatea de suprafață, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale -".
Potrivit art. 3, "(1) Bonurile valorice, al căror model este prevăzut înanexa nr. 2, se utilizează pentru: procurarea de semințe, material săditor, îngrășăminte chimice, pesticide, motorină, folie de polietilenă, apă pentru irigat, denumite în continuare resurse materiale".
Conform art. 4, "(1) Sprijinul direct se acordă producătorilor agricoli prevăzuți laart. 1, care au calitatea de: proprietari, arendași, concesionari, asociați în participațiune, societăți agricole constituite în bazaLegii nr. 36/1991privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, societăți comerciale constituite în bazaLegii nr. 31/1990privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, -".
Condițiile de obținere a sprijinului sunt enumerate la alineatul 2 al art. 4 din OUG 20/2006: "(2) Pentru a beneficia de sprijin direct, producătorii agricoli prevăzuți la alin. (1) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) fac dovada utilizării seminței certificate ca sămânță prebază, bază, certificată, comercială sau standard, în funcție de specie, conform legislației în vigoare;
b) au culturile asigurate, conform legislației în vigoare".
Potrivit art. 8, "1) Reprezentanții teritoriali ai sucursalelor județene și a municipiului B ale Agenției, - verifică suprafețele înființate/exploatate, pentru care s-a acordat sprijinul direct, conform celor declarate în cererea întocmită de beneficiar, și întocmesc în prezența beneficiarului "Procesul-verbal de recepție și restituire", al cărui model este prevăzut înanexa nr. 9.
(2) La întocmirea proceselor-verbale de recepție și restituire, beneficiarii sprijinului direct prezintă o copie a facturii de cumpărare a seminței certificate sau o copie a avizului de expediție a seminței din partea unității contractante, după caz, însoțită de certificatul de calitate al furnizorului, conform regulilor și normelor în vigoare, și o copie a poliței de asigurare a culturilor.
(2^1) sprijinului direct care folosesc sămânță certificată proprie prezintă o copie a buletinului de analiză oficială".
Iar conform art. 9, "n baza proceselor-verbale de recepție și restituire reprezentanții teritoriali ai sucursalelor județene și a municipiului B ale Agenției întocmesc și transmit sucursalei județene sau a municipiului Ba A genției " justificativ al sumelor acordate ca sprijin direct sub formă de bonuri valorice în prima etapă, și plată în lei, etapa a doua", al cărui model este prevăzut înanexa nr. 10".
Este adevărat că în dispozițiile legale sus menționate nu se stipulează expres că acordarea ajutorului este condiționat de răsărirea culturilor.
Însă această condiție rezultă din interpretarea sistematică a legii, având în vedere activitățile reglementate la art. 8 și 9 sus menționate.
La momentul când culturile au răsărit se poate verifica realitatea faptică declarată prin cererea de acordare a sprijinului- însămânțarea suprafețelor cu respectiva plantă de cultură.
Reclamanta și-a asumat la momentul formulării cererii de acordare a sprijinului obligația de a participa la recepționarea lucrărilor și de a restitui sumele primite în condițiile în care nu realizează suprafața cultivată/exploatată- cererea nr. 1/26.05.2006- fila 44.
Culturile pot fi compromise după însămânțare din cauze ce exced voinței producătorului, situație în care intervine răspunderea asiguratorului, însă în speță nu s-a făcut dovada și nici nu s-a susținut producerea și notificarea vreunui risc asigurat din cele prevăzute în contractul de asigurare - (fila 15 dosar -): grindină, incendiu, ploaie torențială cu efecte directe, alunecare/prăbușire de teren cultivat.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că acțiunea nu este întemeiată, urmând a fi respinsă în consecință și cererea de chemare în garanție a asiguratorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive.
Respige acțiunea formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în Z, str. - -,. 2.. A,. 3, jud. T, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, cu sediul în B,-, sector 2, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu - ROMÂNEASCĂ- SA- AGENȚIA Z, cu sediul în Z,- județ.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
5 ex.
15.04.2010
Președinte:Alina ȘuțuJudecători:Alina Șuțu