Anulare act administrativ . Decizia 97/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și
CONTENCIOS ADMINISTRATIV
DOSAR NR.- -
DECIZIA NR. 97/ CA /2008 -
Ședința publică din 06 martie 2008
PREȘEDINTE: Vîrtop Florica JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - Judecător
- - - Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului în contencios administrativ declarat de recurentul pârât CONT. LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în localitatea nr.421, județul SMî mpotriva Sentinței nr.304/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant G din nr. 657, județul S M, având ca obiect - ANULARE ADMINISTRATIV.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că dezbaterea fondului cauzei a avut loc în ședința publică din 28 februarie 2008, când părțile au pus concluzii asupra recursului, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, având nevoie de timp în vederea deliberării, în baza prevederilor art. 260 Cod Procedură Civilă, s-a amânat pronunțarea pentru această dată, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința nr.304/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- a fost admisă acțiunea în contencios administrativ a reclamantului G,.în nr.657, jud.S M în contradictoriu cu pârâtul CONT. LOCAL AL COMUNEI, jud.S M, și-n consecință a constatat nelegalitatea HCL nr.4/2006 privind rezilierea contractului de închiriere încheiat cu G hotărâre emisă de pârâtul Consiliul Local.
A fost respinsă excepția tardivității invocată de pârât.
S-a dispus anularea HCL nr.4/2006 emisă de pârât și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția de nelegalitate a HCL nr.4/2006 emisă de Consiliul Local, este un mijloc de apărare al reclamantului și a fost analizată în contextul probelor de la dosar, și prin raportare la textele invocate, respectiv Legea nr.114/1996.
Din probatoriul administrat, instanța a constatat că prin HCL nr.4/23.01.2006, Consiliul Local al comunei a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat cu reclamantul G în data de 28.02.2006.
Contractul de închiriere a fost încheiat de părțile litigante la data de 02.02.2000, fiind înregistrat sub nr.84 (filele 14-17 de la dosar) termenul de închiriere fiind pe perioadă nedeterminată.
La art.3 alin.3 din contract, s-a stipulat că "în afara cazurilor exprese, prevăzute de lege, modificarea sau rezilierea contractului se poate face numai cu acordul ambelor părți".
Dispozițiile art.24 din Legea nr.114/1996 prevăd cazurile în care intervine rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit la cererea proprietarului, la cererea chiriașului și a asociației de locatari, condiții care nu sunt incidente cauzei deduse judecății, întrucât reclamantul și-a achitat obligațiile privind plata chiriei, nu a pricinuit stricăciuni apartamentului închiriat, respectând clauzele contractuale și având o conduită adecvată în folosirea normală a locuinței, aspecte necontestate de către pârât.
Potrivit art.32 alin.3 din HG nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr.114/1996, "În aplicarea prevederilor art.27 din lege, pentru a putea constata încetarea contractului de închiriere, în termen de 30 de zile de la data părăsirii domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau de la data înregistrării decesului ori de la împlinirea termenului de 2 ani de nefolosire neîntreruptă a locuinței, proprietarul, prin unitatea care are în administrare fondul locativ de stat, trebuie să aibă dovada că titularul contractului de închiriere nu mai locuiește în spațiul locativ închiriat prin părăsirea domiciliului, deces, nefolosirea neîntreruptă a locuinței timp de 2 ani,fără a fi detașatîn interes de serviciu ".
Situația reclamantului nu se circumscrie dispozițiilor legale, deși în adoptarea hotărârii pârâtul își întemeiază actul emis pe dispozițiile legale la care s-a făcut referire.
În întâmpinarea depusă, pârâtul a susținut că, în speță, contractul de închiriere este un contract administrativ ce conferă autorității dreptul de a-l revoca unilateral, atunci când interesul public o cere, însă nu arată care este acel interes, iar raportarea la disp.art.38 alin.5 lit.b din Legea nr.215/2001, este greșit fundamentată, art.38 din Legea sus arătată având doar două alineate, reglementând perioada mandatului consiliului local, respectiv data începerii și încetării exercitării mandatului.
Având în vedere cele mai sus, instanța a constatat nelegalitatea hotărârii Consiliului Local nr.4/23.01.2006 raportat la dispozițiile art.24, 27 din Legea nr.114/1996.
Constatând că hotărârea este nelegală, în baza art.18 din Legea nr.554/2004 a dispus anularea ei, respingând în prealabil excepția tardivității formulării acțiunii invocată de către pârât, cu precizarea că:
Acțiunea în anularea actului administrativ se circumscrie termenului prevăzut de art.11 din Legea nr.554/2004, întrucât reclamantul, la finele anului 2006 mai promovat o acțiune în anularea actului, respinsă ca prematură prin sentința civilă nr.14/18.01.2007 a Tribunalului Satu Mare, pronunțată în dosar nr- (filele 31-32 de la dosar).
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs, în termen legal, timbrat, recurentul Consiliul Local, solicitând instanței admiterea recursului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate și nelegale respectiv ca și tardive.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că soluția pronunțată trebuie analizată pe considerentul de nelegalitate instituit de art. 304 pct.5 raportat la 105 al.2cpc fiind în situația îndeplinirii unor acte vătămătoare ce nu pot fi înlăturate decât prin anularea lor.
În speță, prima instanță a fost investită cu soluționarea pe fond a unei acțiuni în contencios prin care s-a solicitat anularea în tot a HCL nr.4/2006 privind rezilierea contractului de închiriere încheiat cu reclamantul G, iar prin întâmpinare pârâtul invocat tardivitatea promovării acțiunii raportat la prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 respectiv decăderea dreptului reclamantului de a promova acțiunea raportat la termenul de 1 an de la data comunicării actului atacat. Reclamantul la rândul său a invocat în același dosar și excepția de nelegalitate a actului administrativ în condițiile art.4 din Legea nr.554/2004, iar instanța de fond a procedat la soluționarea excepției fără a forma un dosar nou și fără a cita distinct părțile, nepronunțându-se o hotărâre separată pe excepție care să poată fi atacată în termenul prevăzut de art.4 al.3 din Legea nr.554/2004.
Consideră că procedând în acest fel prima instanță l-a privat de calea de atac în drepturile procesuale în legătură cu modul de soluționare a excepției.
În al doilea rând arată că nelegalitatea hotărârii rezidă și din pronunțarea ei cu aplicarea greșită a legii, în condițiile art. 304 pct.9 Cod Procedură Civilă deoarece constatarea nelegalității actului nu are ca și consecință imediată înlăturarea efectelor actului administrativ ci doar inopozabilitatea lui. Ori, în condițiile în care a fost admisă excepția de nelegalitate, instanța avea obligația în soluția pe fondul contenciosului să precizeze în ce măsură acțiunea a fost pronunțată în condițiile legii, în ceea ce privește momentul realizării procedurii prealabile și cel al sesizării instanței din perspectiva raporturilor juridice administrative. Consideră că soluționarea excepției de tardivitate pe considerentul că reclamantul a mai promovat o acțiune în contencios la finele anului 2006 este nelegală deoarece tardivitatea trebuie analizată dintr-o perspectivă mai complexă decât cea reținută de instanță, care fără a porni de la analiza felului actului administrativ și a condițiile prevăzute de lege pentru promovarea acțiunii, a respins excepția.
Hotărârea atacată a fost adoptată la data de 23 ianuarie 2006, iar în data de 24.01.2007 s-a împlinit termenul de 1 an de decădere din dreptul de a promova acțiunea.
În al treilea rând, este nelegală soluția și cu privire la modul de soluționarea legalității actului atacat, singurul argument de nelegalitate fiind de fapt un argument de oportunitate în reținerea că hotărârea a fost emisă fără să fie dovedit interesul public ce justifică rezilierea contractului de închiriere. actului administrativ nu poate face obiectul controlului judecătoresc, iar interesul public în emiterea actului administrativ fiind justificat prin faptul că reclamantul deținea o locuință personală în comuna și o locuință de serviciu în localitatea unde este agent de poliție.
Intimatul G prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate arătând că hotărârea de consiliu emisă este nelegală deoarece rezilierea contractului de închiriere încheiat pe durată nedeterminată se poate face numai cu acordul părților. Arată că au mai existat încercări începând cu anul 2002 de reziliere a contractului de închiriere al apartamentului în care locuiește împreună cu familia lui nu au existat neîndepliniri ale obligațiilor contractuale, chiria fiind achitată la zi. Despre existența hotărârii de consiliu prin care s-a dispus rezilierea contractului a aflat doar după ce a fost citat în luna octombrie 2006 la Judecătoria Carei, în dosarul având ca obiect evacuarea sa din locuință, hotărârea de consiliu nefiind-i comunicată. Ulterior acestei date, prin cererea nr. 212/2007 a solicitat revocarea actului administrativ, însă cererea sa de revocare a fost respinsă.
Arată că din anul 2002 fost detașat în interes de serviciu de la Postul de Poliție la Cehal și, însă familia sa a rămas în continuare în apartament, unde de fapt locuiește și reclamantul în zilele libere, prevederile art. 27 din Legea nr.114/1996 și art.32 din HG 1275/2000 neavând incidență în cauză, neavând de altfel nici locuință proprietate personală în raza comunei, cum în mod tendențios a invocat recurentul.
În ședința publică din 28 februarie 2008, instanța de recurs a pus în discuția părților inadmisibilitatea invocării pe calea excepției de nelegalitate a nelegalității actului administrativ sa cărui anulare a solicitat-o în cadrul acțiunii în anulare formulată în fața instanței de contencios administrativ.
Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și a excepției inadmisibilității invocate, reține că recursul declarat este parțial fondat, urmând ca în baza prevederilor art. 304 pct.9, 312 Cod Procedură Civilă să se dispună admiterea lui, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii ca inadmisibile a excepției de nelegalitate și menținerea restului dispozițiilor sentinței pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 21.02.2007 la prima instanță, reclamantul intimat Gas olicitat instanței anularea hotărârii Consiliului local al comunei nr.4/2006 prin care s-a hotărât rezilierea contractului de închiriere încheiat între reclamant și pârât. Ulterior, în cadrul aceluiași dosar, reclamantul prin notele de ședință depuse la fila 52, invocat în fața primei instanțe și excepția de nelegalitate a HCL nr.4/2006 prin prisma prevederilor art.4 din Legea nr.554/2004 invocând în susținerea excepției aceleași motive de nelegalitate pe care le-a invocat în cuprinsul acțiunii introductive de instanță.
În privința excepției de nelegalitate a hotărârii de consiliul atacate invocate prin prisma prevederilor art.4 din Legea nr.554/2004, instanța de recurs reține că această excepție de nelegalitate a unui act administrativ individual a fost instituită de către legiuitor în cuprinsul legii contenciosului administrativ pe cale de excepție, în situația în care soluționarea unui litigiu având alt obiect dedus judecății, depinde de un act administrativ unilateral a cărui legalitate poate fi analizată pe calea excepției de nelegalitate de către instanța de contencios administrativ competentă.
În această situație, dacă litigiul de fond are o altă natură decât contencios administrativ, cu soluționarea excepției urmează să fie investită pe cale separată instanța de contencios administrativ competentă, însă dacă instanța în fața căreia s-a invocat excepția este chiar instanța de contencios competentă să soluționeze excepția, nu se trece la soluționarea excepției separat, într-un alt dosar.
În speță, excepția de nelegalitate a fost invocată în fața instanței de contencios administrativ competente material și teritorial să soluționeze excepția, situație în care nu era necesară dispunerea formării unui nou dosar și citarea separată a părților pentru soluționarea excepției, cum a invocat în mod nefondat recurentul. În consecință, se reține că motivul de recurs constând în încălcarea normelor procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității la art. 105 al.2 Cod Procedură Civilă de către prima instanță este nefondat, nefiind încălcate nici dispozițiile imperative privind calea de atac prevăzută de art.4 al.3 din Legea nr.554/2004 prin faptul că în cuprinsul sentinței s-a trecut pentru toată hotărârea că calea de atac se exercită în 15 zile, inclusiv pentru excepția de nelegalitate, deoarece calea de atac și condițiile în care aceasta se exercită, este acordată de către legiuitor nu de către instanța de judecată, iar în speță excepția tardivității s-a respins.
Însă sub aspectul modului de soluționare a excepției de nelegalitate sunt fondate motivele de recurs privitoare la aplicarea greșită a prevederilor art.4 din Legea nr.554/2004 în cauză deoarece obiectul excepției de nelegalitate invocată în speță este identic cu obiectul cauzei deduse judecății, prin acțiunea formulată fiind inadmisibil ca în același dosar în cauză să se analizeze atât legalitatea unui act administrativ individual pe calea acțiunii în anulare prevăzute de art. 1, 11 din Legea nr.554/2004 cât și nelegalitatea aceluiași act administrativ individual prin prisma acelorași motive de nelegalitate pe calea excepției de nelegalitate prevăzute de art.4 din Legea nr.554/2004.
În consecință, se reține că în mod greșit a procedat prima instanță la analizarea excepției de nelegalitate a actului administrativ unilateral a cărui nulitate s-a solicitat pe calea acțiunii în contencios cu care a fost investită, în cauză invocarea excepției de nelegalitate fiind inadmisibilă.
Prin urmare, instanța de recurs constatând inadmisibilitatea invocării excepției de nelegalitate, va dispune modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca inadmisibile a excepției de nelegalitate a HCL nr.4/2006 invocată prin prisma prevederilor art.4 din Legea nr.554/2004 de către reclamant.
Referitor la excepția tardivității introducerii acțiunii în anularea hotărârii nr.4/2006 emisă de recurent, respinsă de prima instanță, se reține că motivele de recurs invocate de recurent sunt nefondate.
Într-adevăr în soluționarea excepției tardivității introducerii acțiunii în contencios administrativ trebuie avut în vedere principiul stabilității raporturilor juridice administrative, invocat de recurent, însă acest principiu trebuie coroborat și cu celelalte principii și garanții procesuale instituite de legiuitor în cuprinsul legii contenciosului administrativ, respectiv cum ar fi acela al accesului în mod liber și neîngrădit la instanță a celor ce se consideră vătămați de actele administrative, în condițiile și formele prevăzute de legiuitor pentru exercitarea dreptului la acțiune.
Pentru respectarea acestor principii specifice dreptului administrativ, legiuitorul a prevăzut în cuprinsul prevederilor art.7,11 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, condițiile în care are loc exercitarea dreptului la acțiune de către persoanele ce se consideră vătămate în drepturile și interesele lor legitime prin actele administrative emise de organele administrative, prin modificarea adusă Legii nr.554/2004 prin Legea nr. 262/2007, legiuitorul modificând acele prevederi legale prin care s-ar fi putut aduce atingere garanțiilor procesuale conferite inițial, dispunând în cuprinsul dispozițiilor tranzitorii prevăzute la art.II din Legea nr.262/2007 ce a modificat forma inițială a Legii nr.554/2004, că dispozițiile referitoare la garanțiile procesuale prevăzute de Legea nr.554/2004, cu modificările ulterioare, se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr.262/2007. Aceste dispoziții modificatoare au vizat și prevederile art.11 din Legea nr.554/2004, invocate de recurent, prin prisma termenului de decădere de 1 an prevăzut pentru introducerea acțiunii în contencios în sensul că acest termen începe să curgă de la data comunicării actului administrativ și nu de la data emiterii lui, cum era în forma inițială invocată de recurent, prin modificarea prevederii art.11 urmărindu-se respectarea dreptului persoanelor vătămate de a se adresa instanțelor de judecată în condițiile în care acestora să li se poată garanta în mod efectiv dreptul de a-și exercita drepturile procesuale conferite de legiuitor.
Instituind garanții procesuale dispozițiile art.11 din Legea nr.554/2004 în forma modificată prin Legea nr.262/2007, au aplicabilitate în speța dedusă judecății în prezenta cauză, deoarece aceasta era pe rolul primei instanțe la momentul intrării în vigoare a dispozițiilor modificatoare ale legii publicate în Monitorul oficial nr. 510/30.07.2007, iar excepția tardivității introducerii acțiunii invocate de recurent trebuie analizată prin prisma acestor dispoziții.
Conform prevederilor art. 11 al.2 din Legea nr.554/2004 cu modificările ulterioare, termenul de decădere de 1 an de la introducere a acțiunii în contencios administrativ începe să curgă de la data comunicării actului, luării la cunoștință sau la data încheierii procesului verbal de conciliere, după caz.
În speță, recurentul a arătat că i-a comunicat intimatului hotărârea atacată cu acțiunea în contencios administrativ prin adresa nr. 247/03.02.2006, aflată la fila 44 în dosarul primei instanțe, expediată conform dovezii aflate la fila 45, însă reclamantul intimat a arătat că hotărârea atacată nu i-a fost comunicată niciodată și că a aflat de aceasta în cadrul dosarului civil de evacuare nr.1760/2006, aflat pe rolul Judecătoriei Carei, respectiv în luna octombrie 2006.
Analizând înscrisul invocat de recurent, aflat la fila 44 în dosarul primei instanțe, se reține că acesta este o adresă prin care doar i se aduce la cunoștință intimatului că în ședința Consiliului Local din data de 23.01.2006 s-a hotărât rezilierea contractului de închiriere, fără însă a se arăta numărul hotărârii ori a se specifica în cuprinsul adresei că i se comunică intimatului un exemplar al actului administrativ respectiv, iar dovada comunicării actului, invocată de recurent, nu este altceva decât o xerocopie a registrului de predare a corespondenței intimatei la oficiul poștal, însă din acest înscris nu rezultă adresa la care s-a comunicat, adresa invocată și nici dacă corespondența predată a fost preluată sau nu de către destinatarul ei.
În această situație nu se poate reține că recurentul a făcut în fața instanței dovada comunicării actului administrativ atacat, momentul curgerii termenului trebuie a fi analizat în raport de data luării la cunoștință, invocată de intimat, dată în raport de care introducerea acțiunii la 21.02.2007 este înlăuntrul termenului de decădere de 1 an invocat, excepția tardivității fiind neîntemeiată.
Se constată de asemenea că intimatul reclamant, după luarea la cunoștință, prin cererea nr.212/22.01.2007, a efectuat procedura prealabilă prevăzută de lege, recurentul comunicându-i prin adresa 22/09.02.2007 că nu revocă actul administrativ invocat.
În consecință, se reține că motivele de recurs invocate, sub aspectul soluționării greșite a excepției tardivității acțiunii sunt nefondate.
În privința motivelor de recurs invocate sub aspectul fonduluidreptului dedus judecății, se constată că acestea sunt nefondate deoarece astfel cum a reținut prima instanță în analiza legalității actului administrativ invocat, prevederile legale reținute drept temei a rezilierii contractului de închiriere, respectiv art.27 din Legea nr.114/1996 și art. 32 din HG 1275/2000, nu au fost corect reținute, condițiile prevăzute în cuprinsul prevederii legale nefiind îndeplinite în cauză.
Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, dispozițiile legale invocate drept temei al rezilierii contractului nu sunt aplicabile în situația în care titularul contractului de închiriere este detașat cu locul de muncă în altă localitate decât cea în care se situează locuința închiriată, legiuitorul exceptând expres de la cazurile de încetare a închirierii nefolosirea locuinței datorită detașării locului muncii în altă localitate.
De altfel, în locuința din litigiu a rămas să locuiască familia intimatului, care a fost detașat cu locul de muncă în altă localitate.
De asemenea, nici aspectele invocate de recurentă în timpul judecății și care nu au fost menționate în actul administrativ atacat, în sensul că intimatul ar deține o locuință proprietate personală ori interesul public în luarea măsurii nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă și nici nu pot fi reținute în favoarea recurentului, atâta vreme cât aceste aspecte nu rezultă din cuprinsul actului administrativ atacat, că ar fi constituit temei al rezilierii contractului.
Într-adevăr, instanța de judecată nu cenzurează actele administrative sub aspectul oportunității emiterii lor, însă organele administrative au obligația respectării prevederilor legale în situația adoptării unui act administrativ, neîndeplinirea acestei obligații putând fi analizată de către instanța de judecată sesizată cu o acțiune în anularea actului emis.
În consecință, instanța de recurs reține că motivele de recurs invocate de recurent sub aceste aspecte sunt nefondate.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs urmează să dispună admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii ca inadmisibile a excepției de nelegalitate invocate de reclamant și menținerea restului dispozițiilor hotărârii atacate.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată deoarece acestea nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de recurentul pârât CONT. LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în localitatea nr.421, județul SMî mpotriva Sentinței nr.304/CA/2007 din 27.09.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant G din nr. 657, județul S M, pe care o modifică în parte în sensul că:
RESPINGE ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a HCL nr.4/2006 emisă de pârâtul Consiliul Local, invocată de reclamantul G.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 martie 2008
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - - -
Red. în concept
06.03.2008
Jud.fond M și
tehnored.DN 12.03.2008
2 expl
Președinte:Vîrtop FloricaJudecători:Vîrtop Florica, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana
