Anulare act administrativ . Sentința 998/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 998
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.02.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
GREFIER - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, având ca obiect "anulare act".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta reprezentată de avocat cu delegație la dosar, pârâtul reprezentat de consilier juridic cu delegație la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătoarea reclamantei depune la dosar un set de înscrisuri comunicând și părților prezente câte un exemplar.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătoarea reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată pentru următoarele considerente: la data depunerii cererii de acordare a autorizației de muncă, atât străinul cât și societatea îndeplineau toate condițiile prevăzute de lege pentru acordarea autorizației. Solicită instanței să constate că autoritatea pârâtă a interpretat faptul că, hamalul se referă la personal de manipulare și supraveghere bagaje care se ocupă cu transportarea și distribuirea coletelor, iar societatea nu a făcut dovada că desfășoară activitatea pentru care se solicită eliberarea autorizației de muncă, respectiv activitate de transport care ar justifica angajarea de personal pe posturile de hamal. Consideră că este total eronat, fiindcă aceasta ar însemna că o persoană juridică să-și declare și să-și autorizeze în mod special activitatea de transporturi ca să-și poată angaja personal propriu în a manipula și a transporta propriile colete. Ori, dacă s-ar fi dorit să se încadreze funcția de hamal strict la activități de transporturi, nu ar mai fi făcut mențiunea la transportarea coletelor și altor articole în cadrul instituțiilor. Prin adresa nr. 27926/12.05.2009 ITM a comunicat reclamantei faptul că, poate angaja personal pe post de hamal dacă prin fișa postului îi sunt date îndatoriri conform. Deși această adresă a fost atașată la dosar, reprezentanții autorității pârâte nu au luat-o în considerare, cu toate că, în fișa postului anexată la dosar se regăsesc atribuții corespunzătoare funcției de hamal. Depune la dosar note scrise și solicită ca în baza probelor administrate în cauză să se dispună admiterea acțiunii, anularea celor două adrese, respectiv -/10.06.2009 și -/14.07.2009, și obligarea autorității pârâte să emită autorizație de muncă pentru cetățeanul chinez.
Consilierul juridic al pârâtului solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele detaliate pe larg în întâmpinare; la momentul emiterii celor două adrese, nici cetățeanul străin și nici autoritatea reclamantă nu îndeplineau condițiile prevăzute de OUG nr. 56/2007.
Reprezentantul Parchetului solicită să se contate că atât societatea reclamantă cât și cetățeanul chinez, îndeplineau condițiile cerute de OUG nr. 56/2007, motiv pentru care solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, anularea adreselor contestate și obligarea autorității pârâte să emită autorizația de muncă reclamantei pentru cetățeanul străin.
Curtea reține cauza pentru soluționare.
CURTEA,
Deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 10.08.2009, reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru - Direcția Bas olicitat anularea adresei nr. -/22.06.2009 de respingere a cererii de acordare autorizației de muncă pentru cetățeanul chinez, emisă de pârât și obligarea pârâtului să emită autorizația de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a depus o cerere la autoritatea pârâtă la data de 21.05.2009 prin care solicitat eliberarea unei autorizații de muncă pentru lucrători permanenți, pentru cetățeanul chinez înregistrată sub nr. -, iar pârâtul prin adresa cu același număr din data de 10.06.2009, comunicată la 22.06.2009, soluționat nefavorabil cererea.
Mai arată că contestat această adresă, dar pârâtul menținut soluția de respingere solicitării de emitere a autorizației de muncă.
Reclamanta critică actul administrativ de respingere a cererii sale ca fiind netemeinic în raport de actele atașate cererii societății.
În sensul că, motivele pârâtului de respingere a cererii întrucât societatea ar trebui să desfășoare activitate de transporturi pentru solicita autorizație de muncă pentru funcția de hamal sunt infirmate de adresa nr. 27926/12.05.2009 Inspectoratului Teritorial d Muncă B, din care rezultă că pot să angajeze personal pe post de hamal, dar și de contractul colectiv de muncă la nivel național (Monitorul Oficial, Partea V a, nr. 5CC, 29.01.2007) care permite societății să-și stabilească necesarul de posturi și funcții.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp. OUG nr. 56/2007.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările din dosar, în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze, reclamanta solicitat anularea actelor administrative prin care i-a fost respinsă solicitarea de eliberarea unei autorizații de muncă pentru un cetățean chinez.
Prin adresa nr. -/10.06.2009 ( 9 dosar) pârâtul Oficiul Român pentru - soluționat nefavorabil cererea societății comerciale de emitere autorizației de muncă pentru cetățeanul chinez pe motiv că societatea nu desfășoară efectiv activitatea pentru care a solicitat autorizația de muncă.
Pârâtul mai reținut că, funcția de "hamal" pentru care s- solicitat autorizația, conform în România (), se referă la personalul de manipulare și supraveghere bagaje care se ocupă cu transportarea și distribuirea coletelor, mesajelor și altor articole în cadrul instituțiilor, între instituții, la adrese particulare sau alte locuri, precum transportarea bagajelor în hoteluri, sau aeroporturi, iar potrivit al Române "hamal"-ul este muncitorul care transportă poveri (în porturi și ) sau bagajele pasagerilor, fiind specializat în lucrări de încărcare, descărcare și transportare greutăților.
Prin adresa nr. -/1.L/14.07.2009 pârâtul a respins contestația reclamantei împotriva actului nr. -/10.06.2009 și menținut soluția de respingere a cererii de eliberare autorizației de muncă pentru cetățeanul chinez ( 5 dosar).
Dispozițiile legale incidente în cauză sunt prevederile OUG nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.
Conform art. 3 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 56/2007, străinii pot fi încadrați în muncă pe teritoriul României la angajatori care funcționează în mod legal, cu condiția ca " angajatorul să desfășoare efectiv activitatea pentru care se solicită eliberarea autorizației de muncă".
La art. 4 alin. 1 din OUG nr. 56/2007 s- prevăzut că "autorizația de muncă poate fi eliberată, la cererea angajatorului, de către Oficiul Român pentru, pentru străinii care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația română cu privire la regimul străinilor, încadrarea în muncă și detașarea acestora pe teritoriul României".
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că Societatea Comercială SRL, înregistrată legal la registrul comerțului sub nr. J40/21759/2004, avea la data de 01.02.2009 în structura organizatorică postul de "hamal" cod - ( 32 dosar), iar potrivit certificatului constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, avea ca domenii de activitate comerțul cu ridicata îmbrăcăminte și încălțăminte și activități secundare comerț cu ridicata aparate electrice de uz gospodăresc, mobilă, covoare, articole de iluminat alte bunuri de uz gospodăresc, material lemnos și materiale de construcții, etc.
Astfel cum rezultă din actele contestate, pârâtul reținut că noțiunea de hamal desemnează muncitorul specializat în lucrări de încărcare, descărcare și transportare a greutăților () sau conform, personal de manipulare și supraveghere bagaje care se ocupă cu transportarea coletelor, mesajelor, altor articole în cadrul instituțiilor, între instituții, la adrese particulare sau în alte locuri precum și transportarea bagajelor în hoteluri, sau aeroporturi.
Pârâtul a dat interpretare restrictivă acestor dispoziții care definesc noțiunea de "hamal" și a reținut eronat că în activitatea pe care o desfășoară reclamanta nu este posibilă existența unui post de hamal.
Activitatea de comerț cu ridicata de natura celei menționate în obiectul de activitate al societății comerciale reclamante include fără îndoială și activitatea de "transportare colete", "lucrări de încărcare, descărcare, transport de greutăți" astfel că reclamanta desfășoară efectiv activitatea pentru care a solicitat eliberarea autorizației de muncă.
Față de această situație de fapt, soluția autorității pârâte de respingere a cererii societății reclamante de eliberare autorizație de muncă este neîntemeiată și nelegală, considerente pentru care, în temeiul art. 3 alin. 1 lit. f) și art. 4 alin. 1 din OUG nr. 56/2007, coroborat cu art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite acțiunea, va anula actele administrative contestate și va obliga pârâtul să emită autorizația de muncă pe numele cetățeanului chinez.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligat pârâtul către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 1504, 3 lei reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în B, șos. - nr. 5. sector 2 în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, cu sediul în B, str. - nr. 3-5, sector 5.
Anulează actele administrative nr. -/10.06.2009 și nr. -/14.07.2009 emise de pârât.
Obligă pârâtul să emită autorizația de muncă pe numele cetățeanului chinez.
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 1504,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
Tehnored. CB/ 4ex.
22.03.2010
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria