Anulare act administrativ fiscal. Decizia 105/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 105

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

Judecător Dr.- -

Grefier - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea plângerii formulate de petentul CONSILIUL JUDEȚEAN V, cu sediul în Focșani, str.-, nr.1, județul V împotriva Deciziei nr.4893/C6/4401/21.09.2009, emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul Consiliul Județean V prin consilier juridic în baza împuternicirii aflate la dosar, lipsă fiind intimata "" L și intervenienta "" Focșani.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intervenienta "" Focșani a timbrat cererea de intervenție cu taxă judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, și recurenta a depus concluzii scrise la dosar, după care;

Întrebat fiind reprezentantul recurentei precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei, solicită suspendarea aplicării Deciziei nr.4893/C6/4401 din 21.09.2009 a până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile în prezenta cauză precum și anularea deciziei motivat de faptul că instanța s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a solicitat, încălcând astfel dispozițiile legale în materie, precum și de faptul că dispozitivul deciziei cuprinde prevederi contradictorii, pentru considerentele expuse pe larg în motivele plângerii, dispozițiile legale incidente și probele administrate în cauză și concluziile scrise depuse la dosar. Cu privire la cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC SA Focșani, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată.

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra plângerii de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor Curtea constată:

Prin Decizia nr.4893/C6/4401 din 21.09.2009, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor Bar espins contestația formulată de "", ca rămasă fără obiect, față de măsura luată de Consiliu.

S-a dispus anularea procedurii de atribuire.

Pentru a pronunța această decizie, B, a reținut următoarele:

Prin contestație "" critică prevederile caietului de sarcini și pe cele ale art.II.1 din fișa de date a achiziției, emise de Consiliul Județean V, solicitând completarea fișei de date a achiziției și a caietului de sarcini astfel încât, alături de laptele pasteurizat, să fi acceptată și oferta de lapte, ca produs de bază.

În urma verificării anunțului postat în și a documentației de atribuire pusă la dispoziție de bază de solicitare, Consiliul a constatat că autoritatea contractantă nu dispus măsuri de remediere, în sensul prevederilor art.277 alin.1 din nr.OUG34/2006, respectiv cu privire la acceptarea la procedura de atribuire și a produsului lapte.

De asemenea, Consiliul a constatat că din documentele depuse la dosarul cauzei nu există înscrisuri din care rezultă că remedierea a fost comunicată tuturor operatorilor economici implicați în procedura de atribuire și în, cu atât mai mult cu cât documentația de atribuire nu a fost publicată, încălcându-se astfel, scopul și principiile statuate de art.2 din ordonanța de urgență, respectiv principiul tratamentului egal și al transparenței.

Faptul că autoritatea contractantă a permis accesul la procedura de atribuire a contestatorului cu produsul lapte, nesolicitat prin documentația de atribuire, nu este o măsură de natură a determina respingerea contestației ca rămasă fără obiect, motiv pentru care a respins excepția, ca nefondată.

Pe fondul cauzei, față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul a constatat următoarea situație de fapt:

La data de 30.06.2009, Consiliul Județean V, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului având ca obiect, "Furnizare de produse lactate(lapte pasteurizat) pentru preșcolari și elevi din clasele I-VIII, cu servicii de aprovizionare și distribuție în anul școlar 2009- 2010", sens în care a publicat în, anunțul de participare nr.81125, criteriul de atribuire ales fiind "prețul cel mai scăzut".

Împotriva documentației de atribuire, respectiv a caietului de sarcini și art.II.1 din fișa de date a achiziției, "" a formulat în termen legal, contestație.

În urma analizei documentelor depuse la dosarul cauzei, Consiliul a constatat că autoritatea contractantă a prevăzut atât în anunțul de participare nr.81125/30.06.2009 cât și în fișa de date a achiziției, "furnizarea de produse lactate(lapte pasteurizat).

Analizând caietul de sarcini, Consiliul a constatat că acesta a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art.33 alin.1 din nr.OUG34/2006, potrivit cărora autoritatea contractantă are obligația de a preciza în cadrul documentației de atribuire orice cerință, criteriu, regulă și alte informații necesare pentru a asigura ofertantului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire.

În acest sens, Consiliul a constatat că prevederile caietului de sarcini completate cu răspunsul la clarificări, sunt neclare, astfel, la punctul 1.2 "produsele solicitate", se menționează "produse lactate (lapte pasteurizat, lapte bătut, iaurt simplu integral) în ambalaje de 200 ml/unitate pentru elevi cu servicii de aprovizionare și distribuție la destinatari -școli și grădinițe - fiind exclus laptele, în condițiile în care acesta este menționat de nr.HG714/2008, pct.1, anexa 1.

Nu au fost reținute de către Consiliu susținerile autorității contractante potrivit cărora contestatoarea a interpretat greșit prevederile nr.HG714/2008.

Nu au fost reținute nici argumentele autorității contractante potrivit cărora "laptele nu face parte din categoria produselor de bază" și că "distribuția laptelui prelucrat prin procedeul se face în zonele în care accesul se realizează cu dificultate și unde distribuția se realizează cu dificultate și unde distribuția se realizează săptămânal datorită perioadei sale de valabilitate foarte mare".

Consiliul a reținut că prin eliminarea produsului lapte, s-a încercat, în mod nelegal, eliminarea de la procedura de atribuire a operatorilor economici care se află la o distanță mai mare de 50 km de localitățile unde urma să se facă distribuția, situație permisă și reglementată de nr.HG714/2008.

Consiliul a constatat că, prin modul în care a fost întocmită documentația de atribuire, modificările aduse acesteia, precum și prin faptul că a fost acceptat la procedura de atribuire un operator economic care a ofertat un produs nesolicitat de autoritatea contractantă, fără ca ceilalți operatori economici interesați de procedura de atribuire să fi fost informați, prin luarea unei eventuale măsuri de remediere, a anunțului de participare și a documentației de remediere, a anunțului de participare și a documentației de atribuire, au fost încălcate, de către autoritatea contractantă dispozițiile art.2 și art.33 alin.1 din nr.OUG34/2006.

Împotriva acestei decizii a formulat plângere autoritatea contractantă Consiliul Județean V, cu următoarea motivare:

Petenta a solicitat suspendarea aplicării deciziei nr.4893/C6/4401 din 21.09.2009 a întrucât aplicarea acestei decizii ar fi de natură să creeze un prejudiciu real și imediat beneficiarilor programului "Laptele și cornul" inițiat prin nr.OUG96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii de clasele I -VIII din învățământul de stat, precum și pentru copii preșcolari din grădinițele de stat cu program normal de 4 ore.

Astfel în cazul în care s-ar da curs prevederilor cuprinse în dispozitivul Deciziei nr.4893/C6/4401 din 21.09.2009 a, petenta ar fi obligată să inițieze o nouă procedură privind atribuirea contractului de furnizare de produse lactate, procedură care este deosebit de îndelungată chiar și în cazul în care s-ar desfășura în condiții de maximă urgență și cu aplicarea celor mai scurte termene prevăzute de nr.OUG34/2006. Din această cauză s-ar putea crea numeroase disfuncționalități în aprovizionarea cu produse lactate a grădinițelor și școlilor din județul V sau chiar sistarea furnizării acestor produse lucru care ar fi de natură să prejudicieze interesele copiilor și ale elevilor care sunt beneficiarii finali ai acestui program.

În consecință, consideră că sunt îndeplinite dispozițiile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ cu modificările și completările ulterioare.

Consiliul s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a solicitat încălcând astfel dispozițiile legale privitoare la principiul disponibilității consacrat în mod expres de art.129 alin.6 din Cod proc.civilă. Astfel conform textului de lege instanțele sunt obligate să se pronunțe în limitele în care au fost investite prin cererea de chemare în judecată și prin cereri reconvenționale sau de intervenție.

Ori, prin decizia recurată, a dispus anularea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect "Furnizarea de produse lactate (lapte pasteurizat) pentru preșcolari și elevi, deși nici SC SRL și nici Consiliul Județean V nu au solicitat acest lucru.

De asemenea, a respins excepția invocată de Consiliul Județean V dar în același timp s-a folosit tocmai de motivul lipsei de obiect al contestației pentru a justifica și respingerea contestației formulată de SC SRL. Practic completul care a soluționat această cauză, în primă fază, a acceptat susținerea petentei căreia aceasta a rămas fără obiect pentru ca apoi să respingă aceiași susținere motivându-și astfel decizia de a nu accepta excepția lipsei de obiect a contestației formulată de Consiliul Județean

Prin cererea din 10.12.2009, "" Focșani, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul autorității contractante.

Curtea analizând actele dosarului constată:

În primul rând cererea de suspendare formulată de autoritatea contractantă este lipsă de obiect, întrucât la același termen s-a judecat și fondul litigiului.

În al doilea rând, B, a dat o decizie contradictorie, în sensul că deși a respins atât excepția cât și contestația "" F, județul T ca rămasă fără obiect, dispune cu de la sine putere, anularea procedurii de atribuire, erijându-se ca organ de jurisdicție cu atribuțiuni de control, fără a șine cont de normele juridice care îl abilitează să ia decizii după o anumită procedură.

Astfel, pornind de la dispoz.art.276 din nr.OUG34/2006, are posibilitatea să admită contestația potrivit alin.(4), sau să respingă contestația, potrivit alin.(5), cu consecințele ce decurg din aceste soluții, prevăzute în mod expres de respectivul text de lege.

Deci toate măsurile luate de printr-o decizie, sunt legate intrinsec de admiterea sau respingerea unei contestații.

De aceea și plângerea formulată de o parte împotriva Deciziei se judecă potrivit disp.art.3041Cod proc.civilă, adică după regulile recursului civil.

Pe fond, Curtea apreciază că toate criticile aduse contestației formulate de "", sunt întemeiate, ca atare procedura de atribuire prin licitație deschisă a fost corect îndeplinită de autoritatea contractantă.

Față de aceste considerații, Curtea urmează a admite plângerea cu consecința desființării Deciziei nr.4893/C6/4401/21.09.2009 a B și în rejudecare să respingă contestația "" ca nefondată.

Urmează să fie menținut rezultatul procedurii de atribuire.

De asemenea, admițând plângerea autorității contractante, urmează să fie admisă și cererea de intervenție accesorie formulată de "" Focșani,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE plângerea formulată de petentul CONSILIUL JUDEȚEAN V, cu sediul în Focșani, str.-, nr.1, județul V împotriva Deciziei nr.4893/C6/4401/21.09.2009, emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B și în consecință;

Desființează Decizia nr.4893/C6/4401/21.09.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor B, și în rejudecare respinge contestația "" F, județul T, ca nefondată.

Menține rezultatul procedurii de atribuire.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta "" Focșani.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2010.

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

- -

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

- -

JUDECĂTOR 3: Ioan Apostu

Dr.- -

Grefier,

- -

Red.VS/16.03.2010

Tehno ZE/16.03.2010

Ex.2

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Vasile Susanu, Ioan Apostu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 105/2010. Curtea de Apel Galati