Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1065/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1065
Ședința publică din data de 13 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Ion
JUDECĂTOR 2: Cristina Petrovici
JUDECĂTOR 3: Monica Niculescu
GREFIER: ---
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurentele pârâte AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PRORIETĂȚILOR și COMISIA MUNICIPIULUI B PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998, în contradictoriu cu intimatul reclamant și cu intimata pârâtă PREFECTURA MUNICIPIULUI
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 6 aprilie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13 aprilie 2009.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3240/25.11.2008 a Tribunalului București, a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PRORIETĂȚILOR și COMISIA MUNICIPIULUI B PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998, dispunând anularea deciziei nr. 994/10.06.2008 emisă de pârâta, precum și anularea hotărârii nr. 3590/04.04.2008 emisă de pârâta Comisia mun. B pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, obligarea pârâtei să înainteze dosarul pârâtei de rândul 2 pentru emiterea hotărârii de acordare a compensațiilor pentru următoarele bunuri: 10 ha teren arabil, casa de locuit, loc de casă de 2000 mp intravilan.
Au fost respinse restul pretențiilor reclamantului, precum și excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a considerat că cele două autorități pârâte au reținut în mod greșit că autorul reclamantului ar fi fost despăgubit anterior pentru prejudiciile suferite în urma aplicării Tratatului d l Craiova: contractul de vânzare cumpărare pe care pârâtele și-au fundamentat apărările este un act cu titlu oneros; invocarea de către pârâte a pct. 14 din contract este contrară Legii nr. 9/1998, față de împrejurarea că această din urmă lege a fost adoptată tocmai pentru despăgubirea persoanelor care au fost nevoite să-și abandoneze bunurile pe teritoriul statului bulgar.
Apariția Decretului nr. 553/1953, mai arată tribunalul, nu a transformat caracterul oneros al contractului de vânzare cumpărare, în condițiile în care autorul reclamantului a achitat ratele lunare datorate în temeiul convenției, cu începere de la data încheierii contractului și până la intrarea în vigoare a actului normativ.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii în integralitate.
Prin propriul recurs, pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a invocat incidența prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/1998, privind excluderea de la despăgubire în baza acestei legi a persoanelor care au fost despăgubite anterior, or obligația de plată a ratelor pentru invocatul contract de vânzare cumpărare a fost anulată prin Decretul nr. 553/1953.
La rândul său, prin propriul recurs, pârâta COMISIA MUNICIPIULUI B PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 a învederat faptul că instanța de fond nu era investită cu competența de anulare a hotărârii sale, întrucât, potrivit art. 7 alin. 4 din Legea nr. 9/1998 - sunt supuse controlului judecătoresc hotărârile Comisie centrale, decizia pârâtei fiind singura în măsură a fi contestată.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
1. Problema în jurul căreia se poartă fondul prezentei cauze este aceea a incidenței sau nu a art. 3 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940, text potrivit căruia "În cazul în care, anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceștia au dreptul la compensație, proporțional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite la art. 2".
Textul mai sus invocat vizează doar ipoteza despăgubirii anterioare parțiale, însă regula, principiul general de acordare a compensațiilor în temeiul acestei legi, se regăsește în chiar art. 1 alin. 1 al legii, care circumscrie sfera de aplicare a acesteia la "Cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi,în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiripentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele și, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, și -soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți".
Prin urmare, persoanele care au fost despăgubite anterior pentru bunurile abandonate în nu intră sub incidența legii reparatorii, iar persoanele despăgubite parțial beneficiază de compensațiile bănești oferite de această lege în măsura rămasă neacoperită de despăgubirea anterioară.
2. În cazul reclamantului, autorul acestuia, numitul -. a încheiat în 1948 contractului de vânzare cumpărare nr. 43 cu Statul Român, prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Oficiul Național al, contract încheiat în baza Legii asupra colonizării ( 22-25 dosar recurs).
Statul Român, în calitate de vânzător, vinde autorului reclamantului următoarele bunuri imobile din Fondul imobiliar al recolonizării
- 10 ha teren situat în comuna, jud. T,
- construcție cu o cameră, o sală și dependințe cu
- un teren loc de casă de 2000 mp situat în V satului,
prețul fiind de 240.000 de lei, stabilit conform Legii nr. 715/1946, plătibil în 10 rate anuale egale, fără dobândă.
3. Ulterior încheierii contractului, a fost adoptat Decretul nr. 553/1953 pentru anularea sumelor datorate de coloniștii evacuați din D de Sud și reașezați în alte părți, reprezentând prețul terenurilor și construcțiilor ce li s-au atribuit pe bază de contracte, decret al cărui art. 1 statua "Se anulează în măsura în care nu au fost achitate sumele datorate drept preț, de coloniștii evacuați din D de Sud, pentru terenurile și construcțiile primite de aceștia potrivit contractelor încheiate în baza Legii nr. 766/1941".
Or, reclamantul nu a făcut nici un moment dovada plății prețului imobilelor cumpărate (achitat integral până în 1953, după cum susține reclamantul,) sau cel puțin a ratelor scadente anterior adoptării acestui act normativ. Or, cât timp dovada faptelor negative determinate (nu a plătit) se face prin dovedirea de către partea adversă a faptelor pozitive contrare, incumba reclamantului sarcina probei plății ratelor.
Nu există absolut nici un temei legal pentru a reține o prezumție de plată a acestor rate, după cum sugerează instanța de fond, desprinsă din reținerea că dacă nu s-ar fi plătit ratele, Statul Român, în calitate de creditor, ar fi rezoluționat contractul și ar fi deposedat cumpărătorul de bunuri, potrivit clauzelor contractuale.
Un astfel de raționament nu poate fi reținut cât timp este vorba de dreptul de opțiune al creditorului de a rezoluționa sau nu contractul, cu atât mai mult cu cât rațiunea însăși a adoptării menționatului decret a fost aceea a realității faptice a imposibilității de plată a acestor rate de către coloniști.
Relevantă este, prin urmare, nu atât natura oneroasă inițială a contractului, Legea nr. 9/1998 neoperând cu acest termen, ci dacă autorul reclamantului a fost despăgubit pentru bunurile abandonate în Bulgaria, folosul final obținut de acesta; or și cumpărarea (inițial) de la stat, la un preț favorabil, cu plata în rate pe 10 ani, fără dobândă, preț la care ulterior Statul Român a renunțat, constituie o compensare pentru bunurile abandonate.
4. Împrejurarea că Decretul nr. 553/1953 pentru anularea sumelor datorate de coloniștii evacuați din D de Sud și reașezați în alte părți, reprezentând prețul terenurilor și construcțiilor ce li s-au atribuit pe bază de contracte nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României nu prezintă absolut nici un fel de importanță în raționamentul juridic al cauzei; aceasta întrucât Statul Român era tocmai vânzătorul - creditor al prețului, astfel încât manifestarea de voință a acestuia, în calitate de parte într-un contract civil, în sensul renunțării sale la un drept contractual nu trebuie să fie publicată pentru a produce efecte juridice.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea reține că reclamantul nu este îndreptățit la beneficiul Legii nr. 9/1998, autorul său fiind despăgubit anterior, de maniera arătată, pentru bunurile abandonate în Bulgaria, astfel că va admite recursul pârâtei.
5. În ceea ce privește recursul formulat de pârâta Comisia mun. B pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, acesta urmează a fi respins, motivele de recurs ale acesteia vizând exclusiv modul de soluționare de către tribunal a excepției inadmisibilității contestării hotărârii comisiei municipale.
Sub acest aspect, instanța de recurs apreciază soluția tribunalului ca fiind justă.
Este real că, potrivit disp. art. 7 alin. 4 din Legea nr. 9/1998 "Hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul", însă hotărârile comisiei centrale nu constituie altceva decât validarea sau invalidarea hotărârii comisiei municipale, aceasta din urmă fiind cea care produce efecte, desigur condiționat de validarea lor, însă cenzurarea lor de către o autoritate administrativă nu exclude controlul instanței judecătorești.
În consecință, în temeiul prevederilor art. 312 coroborat cu art. 3041.pr.civ. Curtea va admite recursul pârâtei și va modifica în parte sentința recurată, în sensul respingerii în integralitate a acțiunii reclamantului.
Se vor menține dispozițiile sentinței privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive și a excepției inadmisibilității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 3240/25.11.2008 a Tribunalului București, pronunțată în dosar nr. 28481/3/CA/2008, în contradictoriu cu intimații și cu intimata pârâtă PREFECTURA MUNICIPIULUI B, și, în consecință:
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge în integralitate acțiunea formulată și precizată de reclamantul.
Menține dispozițiile sentinței privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive și a excepției inadmisibilității.
Respinge ca nefundat recursul declarat de pârâta COMISIA MUNICIPIULUI B PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
---
Red./dact.2 ex.MN/MN
Jud. fond
Președinte:Eugenia IonJudecători:Eugenia Ion, Cristina Petrovici, Monica Niculescu
