Anulare act administrativ fiscal. Sentința 1107/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.1107
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.03.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 03.03.2009, 10.03.2009 și apoi la 17.03.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la 4.01. 2007 reclamanta - SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - anularea pct.4 al Deciziei de soluționare nr.242/22.XI.2006 emisă de pârâtă prin care, s-a respins contestația împotriva deciziei de impunere nr.883/19.XII.2005 și s-a menținut obligația reclamantei de a plăti suma de 6.717.616 lei reprezentând impozit suplimentar pe profit în sumă de 4.312.276 lei dobânzi de 1.242.347 lei și penalități de întârziere în sumă de 369.135 lei.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că - SRL a făcut obiectul unui contract fiscal din partea autorităților fiscale în urma căruia s-a emis Decizia de impunere nr.883/19.XII.2005 prin care s-au stabilit obligații bugetare în cuantum de 7.775.403 lei.
Prin Deizia nr.242/22.XI.2006 Agenția Națională de Administrare Fiscală - a admis în parte contestația reclamantei și a menținut decizia de impunere nr.883/2005 doar sub aspectul sumei de 6.717.616 lei reprezentând impozit suplimentar pe profit în sumă de 4.312.276 lei, dobânzi și penalități de întârziere.
Se arată că soluția pârâtei prevăzută la pct.4 al dispozitivului Deciziei nr.242/22.XI.2006 este întemeiată pe dispozițiile art.9 al.7 din Legea nr.414/2002 raportat la pct.9. 14 din HG 859/2002 și art.21 al.4 din Codul fiscal.
Organele de inspecție fiscală au calificat ca nedeductibile cheltuielile pe care reclamanta le-a efectuat în baza unor contracte de prestări servicii cu parteneri străini, cheltuieli care au fost înregistrate în contabilitate societății în contul aferent cheltuielilor deductibile.
Susține reclamanta că serviciile aferente contractelor menționate au fost efectiv prestate în sensul prevăzut de lege, iar în aplicarea eronată a dispozițiilor art.21 al.4 rap. la pct.48 din normele metodologice de aplicare a Codului d e Procedură Fiscală, organul de control a stabilit obligația de plată apreciind ca fiind nedeductibile sumele achitate în cadrul acestor contracte.
Astfel dovada prestării efective a serviciilor aferente calculului nr.41/30.09.2003 s- realizat prin înscrisurile prezentate organelor fiscale, respectiv certificatul de rezidență fiscală al prestatorului, raportul de activitate prezentat de către SRL, ce conține acțiunile întreprinse de prestator în vederea executării obiectului contractului, copii xerox din publicații străine în care au apărut materiale publicitare ale - SRL în Germania și Bulgaria, corespondență între prestator și beneficiar.
În ceea ce privește serviciile aferente contractului nr.42/25.07.2003 reclamanta susține că prestarea acestora este dovedită prin certificatul de rezidență fiscală consultantului prin care se atestă înregistrarea fiscală a acestei persoane juridice, raportul de activitate prezentat de, traduceri ale unor studii în domeniul managementului.
Intimata nu a considerat deductibile cheltuielile cu serviciile de consultanță deoarece, în opinia sa obiectul contractului ar avea un obiect mai vast decât ceea ce s-a executat, însă aceste susțineri sunt eronate în raport de dispozițiile contractuale.
Pentru serviciile prestate în temeiul contractului nr.16/15.XII.2003 reclamanta a prezentat certificatul de rezidență fiscală al prestatorului, raportul de activitate prezentat de, lucrări de specialitate, broșuri ale simpozioanelor desfășurate în anul 2004.
Întrucât nu a fost organizatoarea acestor simpozioane reclamanta nu putut prezenta în dovedirea prestării efective a serviciilor de către partenerul contractual bilete de intrare la târguri și simpozioane, ordine de deplasarea etc.
Pentru serviciile prestate în temeiul contractului nr.9/10.08.2004, reclamanta a prezentat documente pentru care însă intimata nu le-a avut în vedere, neținând cont că angajați ai reclamantei au fost specializați în domeniul lucrărilor specifice din cadrul infrastructurii aeroportuare conform anexei A la contract.
Arată reclamanta că pentru serviciile de consultanță financiară prestate în temeiul contractului nr.11/1.09.2004 a prezentat organelor fiscale documente relevante care nu au fost însă luate în considerare întrucât serviciile firmei nu s-ar fi materializat în obținerea unor contracte.
Reclamanta precizează că materializarea efectivă a acestor servicii a constat în cîștigarea licitației și încheierea contractului de execuție lucrări cu SN SA și parteneriatului cu Italia, iar toată documentația aferentă acestui contract a fost pusă la dispoziția organului de control pe parcursul inspecției fiscale.
De asemenea intimata nu a luat în considerare faptul că toate ofertele de finanțare au fost obținute de către prestator care le-a înaintat ulterior reclamantei. Faptul că aceste oferte nu sunt semnate sau ștampilate nu prezintă nicio relevanță, deoarece acestea sunt doar propuneri de finanțare ce urmau sau nu să fie acceptate.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.188 al.2 pr. fiscală, L 554/2004, art.21 al.4, lit.m Cod fiscal, rap. la pct.48 din Normele metodologice de aplicare a Codului d e Procedură Fiscală.
Prin cererea precizatoare formulată, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Direcția Generală Finanțelor Publice
În dovedire reclamanta a depus la dosarul cauzei actele administrative contestate, alte înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală Finanțelor Publice Gas olicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând în esență legalitatea deciziei contestate în raport de dispozițiile.9 al.7 din Legea 414/2002, art.21 al.2, Legea 571/2003, art.21 al.4 din Legea 571/2003, pct.48 din Normele de Aplicare a Codului Fiscal aprobate prin HG 44/2002 și arătând că până la finalizarea inspecției fiscale nu s-au prezentat documente justificative care să ateste prestarea efectivă a acestor servicii aferente unui număr de 5 contracte.
Astfel, în ceea ce privește contractul nr.41/2003 în valoare de 1000.000 euro se arată că acesta este încheiat cu Cipru și are ca obiect efectuarea de reclamă în ziare, în spațiul european, respectiv în ziare din Bulgaria, Cehia și Germania, potrivit susținerilor contestatoarei.
Se arată că singurul document prezentat de reclamantă în timpul inspecției fiscale a fost o copie xerox a unui ziar, din care nu reiese data apariției, denumirea publicației, etc.
Referitor la certificatul de rezidență fiscală în Cipru, aflat la dosarul cauzei, acesta poartă data de 13.XII.2005 este prezentat în două forme, ambele purtând același număr, nu sunt traduse în limba română, nefiind prezentat organelor de inspecție fiscală, până la 19.XII.2005.
În privința contractului nr.42/25.07.2003 în valoare de 300.000 USD, de asemenea nu s-a prezentat certificat de rezidență fiscală a în Anglia deși au fost solicitate.
Organele de inspecție fiscală au constatat că documentele obiect al contractului nu au fost întocmite de Anglia sau Cipru, fiind lucrări de specialitate întocmite de diverse persoane fizice și care se regăsesc pe diverse pagini de internet.
În ceea ce privește contractul nr.16/15.XII.2003 în valoare de 1.040.000 Euro se arată că prin actul adițional nr.1/15.01.2004, obiectul principal al convenției (publicitate în reviste și ziare) se modifică în organizare de simpozioane și conferințe pentru promovarea contestatoarei, dar reclamanta nu a depus certificat de rezidență fiscală pentru Cipru și rapoarte de activitate cu defalcarea cheltuielilor.
Din documentele puse la dispoziție, organul de inspecție fiscală a constatat că pliantele cu privire la diverse simpozioane nu fac dovada participării efective la aceste simpozioane, iar din analiza acestor pliante și broșuri nu reiese că au fost întocmite de. Cipru, întrucât poartă sigla sistemului de management al calității redactată în limba română.
Reclamanta a justificat valoarea totală de 1.040.000 Euro a contractului doar prin pliante și broșuri care însumează 200.000 Euro, iar raportul de activitate nu este însoțit de documente care să ateste că activitățile menționate au fost efectiv prestate.
Referitor la contractul nr.9/10.08.2004 în valoare de 900.000 Euro se arată că exemplarul prezentat organelor de inspecție fiscală în limba engleză, prezintă neconcordanțe în sensul că se modifică (în două variante, copii xerox ridicate de organele de inspecție) obiectul contractului, forma și numărul ștampilei - SRL și poziția semnăturii, încadrarea în pagină a întregului text.
Agentul economic nu a depus certificatul de rezidență fiscală pentru pentru anul 2004 și rapoartele de activitate cu defalcarea cheltuielilor, iar din documentele depuse se constată că acestea nu sunt întocmite sau emise de, nejustificându-se contribuția firmei din la câștigarea licitației și nici activitățile prestate de această firmă.
Referitor la contractul nr.11/1.09.2004 în valoare de 1.142.2002 Euro, se susține că deși a solicitat contestatoarei prezentarea de documente justificative, agentul economic nu depus certificat de rezidență fiscală pentru pentru anul 2004 și rapoarte de activitate cu defalcarea cheltuielilor, iar celelalte înscrisuri nu justifică contribuția firmei din Cipru la realizarea obiectivului și nici activitățile prestate de această firmă și nu poartă semnături și ștampile.
Atașat întâmpinării pârâta a depus la dosarul cauzei decizia contestată și actele avute în vedere la emiterea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi.2009.
PRESEDINTE GREFIER
Red.
Tehnored./4 ex.
31.07.2009
Președinte:Ghica Alina NicoletaJudecători:Ghica Alina Nicoleta