Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1112/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--18.06.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.1112

Ședința publică din 13.10.2009

PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu

JUDECĂTOR 2: Adina Pokker

JUDECĂTOR 3: Maria

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 281/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean C S, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal, lipsă fiind pârâta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată a depus întâmpinare într-un singur exemplar.

Reclamantul recurent arată că a luat cunoștință despre întâmpinarea de la dosar și depune concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul anulării procesului verbal de recepție și restituire încheiat de pârâtă cu consecința scutirii sale de la restituirea sumelor acordate cu titlu de sprijin financiar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Oravița, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean C-S, solicitând ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună anularea procesului verbal de recepție și restituire încheiat de C-S, Centrul Local O la data de 07.05.2008 și exonerarea sa de la restituirea sumelor primite sub formă de bonuri valorice ca sprijin financiar conform nr.687/2007.

În motivare, reclamantul a arătat că aspectele consemnate în respectivul proces-verbal, respectiv faptul că ar avea de restituit sume de bani, reprezentând contravaloarea bonurilor valorice primite drept sprijin financiar pentru înființarea culturilor agricole, în speță cultura de, nu corespund realității. A arătat că în toamna anului 2007 depus toate documentele solicitate de către reprezentanții centrului local O, necesare pentru a beneficia de bonurile valorice cu titlu de sprijin financiar, potrivit nr.687/2007. Aceste documente au fost verificate de către reprezentanții fără a se constata existența unor nereguli sau lipsuri, astfel că a primit bonuri valorice pe care le-a folosit pentru înființarea unei culturi de, însă reprezentanții pârâtei au constatat că nu a fost anexată factura de cumpărare a seminței certificate, neluând în considerare nici buletinul de analiză informativ, astfel că reclamantul a fost obligat să restituie contravaloarea bonurilor primite. A mai precizat că nu se poate reține nici o culpă în sarcina sa, întrucât reprezentanții aveau obligația de a verifica dacă documentația a fost completă și conformă dispozițiilor legale.

Prin sentința civilă nr.54/16.01.2009, pronunțată de Judecătoria Oravițas -a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei și trimiterea dosarului Tribunalului C-

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Oravițaa reținut că, potrivit dispozițiilor art.2 pct.1 lit.d pr.civilă, Tribunalul judecă procesele și cererile în materie de contencios administrativ în afara celor date în competența curților de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C-S și înregistrată sub nr- din data de 03.03.2009.

Prin sentința civilă nr. 281/24.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr. 554/2004 și a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean C-

În motivarea soluției pronunțate, Tribunalul C S în baza art. 137 alin.1 Cod proc. civ. a procedat la soluționarea cu prioritate a excepției inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile invocate din oficiu, pe care a admiso având în vedere următoarele considerente:

Prin procesul verbal de recepție și restituire nr.20/07.05.2008, pârâta a constatat că reclamantul, în calitate de beneficiar al sprijinului financiar, nu deține buletinul de analiză informativă, cu indicii de calitate pentru sămânță, și a dispus ca reclamantul să restituie suma primită sub formă de bonuri valorice, în cuantum de 1000 lei. S-a consemnat pe acest proces verbal că buletinul de analiză este din data de 16.05.2008.

Potrivit art. 109 alin. 2 Cod proc. civ. coroborat cu art. 7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Conform dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există -, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii, înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ, a procedurii prevăzute de art. 7 al 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu a cerut mai întâi Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean C-S revocarea procesului verbal de recepție, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea ei în sensul respingerii excepției neîndeplinirii procedurii prealabile, și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivare arată că, în toamna anului 2007, depus toate diligențele pentru a obține de la Centrul local O bonuri valorice cu titlu de sprijin financiar, potrivit nr.687/2007. Or, atâta timp cât aceste documente verificate de către reprezentanții au fost găsite valide, recurentul consideră că nu poate fi reținută vreo culpă în sarcina sa.

Solicită ca instanța de recurs să dispună anularea procesului verbal de recepție și restituire încheiat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură C S - Centrul local O la data de 07.05.2008 cu consecința exonerării de la restituirea sumei primite sub formă de bonuri valorice ca sprijin financiar conform nr.687/2007.

Recurentul nu a motivat în drept recursul.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta intimată solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

În apărare se arată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea pe cale de excepție, reclamantul neîndeplinind procedura prealabilă anterior cererii introductive de instanță.

Pe fondul cauzei, arată că întrucât reclamantul nu a putut face dovada utilizării de sămânță certificată și de calitate în condițiile expres prevăzute de art.5 alin.3 din.687/2007, în mod corect a fost întocmit procesul verbal de recepție și restituire a sumei reprezentând bonurile valorice primite pentru înființarea unei culturi de.

Mai arată că ulterior datei de 07.05.2008 când a fost întocmit procesul verbal de recepție restituire, la data de 28.05.2008 reclamantul s-a prezentat la sediul instituției și a prezentat un buletin de analiză înregistrat sub nr.2036/28.05.2008 dar la data efectuării controlului nu a putut prezenta un asemenea buletin de analiză.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat și va menține ca temeinică și legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:

Recurentul prin cererea de recurs invocă probleme de fond, fără a critica hotărârea recurată prin prisma soluției pronunțate și nici nu a făcut dovada în faza de recurs a îndeplinirii procedurii administrative prealabile.

Instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, fără să fie incident vreunul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 - 9 Cod procedură civilă, care impun modificarea hotărârii recurate, întrucât conform dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există -, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Având în vedere că reclamantul recurent nu a făcut dovada parcurgerii, înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ, a procedurii prevăzute de art. 7 al 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu a cerut mai întâi Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean C-S revocarea procesului verbal de recepție contestat, instanța de fond în mod legal a respins acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 281/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură C

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red./10.11.2009

Tehnored./12.11.2009

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul C S - judecător

Președinte:Maria Cornelia Dascălu
Judecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1112/2009. Curtea de Apel Timisoara