Anulare act administrativ fiscal. Sentința 113/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA NR. 113
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga JUDECĂTOR
- - - GREFIER
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții, G, G, în contradictoriu cu pârât Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru reclamanți, lipsă fiind pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat pentru reclamanți depune o serie de înscrisuri și sentința civilă nr. 1877/2007 a Tribunalului Galați ca practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat arată că reclamanții au solicitat anularea Hotărârii nr. 240 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care petiția a fost respinsă ca tardiv introdusă. Această petiție era perfect admisibilă întrucât hotărârea Curții de APEL BACĂUa devenit definitivă la data de 16.04.2007, termenul de un an curgând de la această dată.
În ce privește al doilea capăt de cerere, reclamanții solicită să se constate că există discriminare între controlorii financiari aparținând aceluiași sistem, pentru perioada 01.01.2005 - 31.05.2006, precizând că în această situație mai sunt doar două județene în toată țara, ceilalți primind aceleași drepturi salariale.
Solicită admiterea acțiunii, să se constate că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 240/2007 este nelegală, acțiunea reclamanților fiind întemeiată.
Cu cheltuieli, depune chitanță la dosar.
S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. 411/32/26.06.2008 reclamanții, G, G, și au solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, următoarele:
- casarea hotărârii nr. 240/27.03.2008 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a dispus clasarea petiției lor ca tardivă;
- constatarea existenței unui tratament discriminatoriu între controlorii financiari aparținând aceluiași sistem în legătură cu creșterile salariale pentru perioada 1.01.2005 - 31.05.2006.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut următoarele:
Au formulat, în temeiul art. 20 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, petiția înregistrată sub nr. 18657/11.12.2007 prin care au solicitat constatarea existenței unui tratament discriminatoriu între controlorii financiari aparținând aceluiași sistem în legătură cu creșterile salariale pentru perioada 1.01.2005 - 31.05.2006. Prin hotărârea contestată s-a reținut excepția tardivității sesizării Consiliului.
Actul generator al tratamentului discriminatoriu este Hotărârea nr. 75/8.11.2006 a Plenului Curții de Conturi. Hotărârile judecătorești prin care acțiunea controlorilor financiari din jud. Naf ost respinsă - sentința civilă nr. 1097/C/ 14.12.2006 pronunțată de Tribunalul Neamț și decizia civilă nr. 321/16.04.2007 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU - sunt ulterioare Hotărârii 75/2006. Mai mult, emiterea acestei din urmă hotărâri la o dată la care multe acțiuni ale controlorilor financiari se aflau încă pe rolul instanțelor de judecată - nefiind previzibil modul de soluționare a acestora - conferă caracterul de formă continuă situație reclamate drept tratament discriminatoriu, astfel că excepția de tardivitate este neîntemeiată.
Prin Hotărârea 75/2006 s-a creat o deosebire între ei, reclamanții, și controlorii financiari din alte județe, fiind astfel încălcat principiul egalității între cetățeni prevăzut de Constituție și de Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, dar și dispozițiile cuprinse în Convenția privind interzicerea discriminării.
Prin întâmpinare pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea acțiunii susținând, în esență, că prin hotărârea contestată s-a făcut o corectă aplicare a art. 20 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
Examinând hotărârea contestată în raport de motivele invocate de reclamanți, curtea de apel constată următoarele:
Acțiunea prin care reclamanții - care au calitatea de controlori financiari la Camera de Conturi Județeană N - au solicitat plata diferențelor nete în bani, calculate între indemnizațiile cuvenite conform prevederilor legale și cele efectiv acordate pentru perioada 1.01.2005 - 31.05.2006, precum și diferențele calculate între premiul anual cuvenit conform prevederilor legale și premiul acordat în anul 2005 fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 1097 din 14.12.2006 pronunțată de Tribunalul Neamț, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 321 din 16.04.2007 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU.
Prin Hotărârea nr. 75 din 8.11.2006 Plenul Curții de Conturi a hotărât punerea în plată a hotărârilor judecătorești irevocabile, precum și a celor definitive și executorii, astfel cum au fost redactate de instanțele judecătorești.
În acest context reclamanții au sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Prin petiția înregistrată la Consiliu sub nr. 18657/11.12.2007 reclamanții au solicitat investigarea, constatarea și înlăturarea consecințelor următoarelor fapte discriminatorii:
- dezavantajarea în raport cu alți controlori financiari din cadrul camerelor de conturi județene cărora li s-au plătit diferențele nete în bani, calculate între indemnizațiile cuvenite conform prevederilor legale și cele efectiv acordate pentru perioada 1.01.2005 - 31.05.2006, precum și diferențele calculate între premiul anual cuvenit conform prevederilor legale și premiul acordat în anul 2005;
- situația de inegalitate în raport cu alți controlori financiari din cadrul camerelor de conturi județene în fața instanțelor judecătorești care au pronunțat hotărâri irevocabile contradictorii în cauze similare;
- deosebirea creată în acest mod față de controlorii financiari din alte județe încalcă principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, statuat de Constituție și de art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
Prin hotărârea nr. 240/27.03.2008 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - Colegiul Director a hotărât clasarea dosarului. Pentru a hotărî astfel, Consiliul a avut în vedere modul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a interpretat art. 14 privind interzicerea discriminării, jurisprudența Curții Europene de Justiție cu privire la principiul egalității, definiția dată discriminării de art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, dar, mai ales, dispozițiile art. 20 alin. 1 din aceeași ordonanță. Din perspectiva acestui din urmă text s-a reținut că petiția nr. 18657/11.12.2007 a fost formulată cu depășirea termenului de un an de la data la care a fost adoptată Hotărârea nr. 75 din 1.11.2006 Plenul Curții de Conturi.
Colegiul a mai reținut că circumstanțele subsecvente invocate de părți sunt corelative ipso facto actului de justiție, ipoteza generică de tratament diferit luând naștere, în opinia petiționarilor, prin efectul pronunțării unor hotărâri judecătorești contradictorii.
Totodată, a luat act de decizia nr. 322/2001 pronunțată de Curtea Constituțională, de art. 125 alin. 1, 2 și 3 și art. 129 din Constituția României, considerând că interpretarea legii este atributul suveran al instanțelor de judecată în activitatea de înfăptuire a justiție, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării neputând analiza statuările instanțelor judecătorești.
Hotărârea pronunțată de Colegiul Director al Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este legală.
Pe de o parte, se constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. Potrivit acestui textpersoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
În cauză, discriminarea a cărei existență se cere a fi constatată este pretins a fi fost săvârșită ca urmare a adoptării, de către Plenul Curții de Conturi, a Hotărârii nr. 75 din 8.11.2006. în raport de acest fapt discriminatori, sesizarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la data de 11.12.2007 a fost făcută cu depășirea termenului de un an.
Pe de altă parte, această instanță consideră că tratamentul diferit invocat de reclamanți este urmarea faptului că practica judiciară în materia acordării drepturilor salariale în legătură cu care s-a născut tratamentul diferit este neunitară. Drepturile salariale pretinse de reclamanți au fost considerate ca fiind nedatorate acestora printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. civilă nr. 1097 din 14.12.2006 pronunțată de Tribunalul Neamț, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 321 din 16.04.2007 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU. Faptul că o anumită instanță de judecată a interpretat diferit, în raport de altă instanță, dispozițiile legale aplicabile în materia salarizării controlorilor financiari din cadrul camerelor de conturi nu poate fi considerat discriminare în sensul art. 2 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, iar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are competența legală de a se pronunța cu privire la modul în care instanțele de judecată au interpretat și aplicat respectivele dispoziții legale.
Față de cele ce preced, curtea de apel consideră acțiunea ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții, G, G, toți cu domiciliul ales la Camera de Conturi a Jud. N, municipiul P N,-, -.13, jud. N, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1, nr.1-3,.2.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 27.10.2008.
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
- - -
Pt. grefier - -
aflată în CO - semnează
Grefier șef secție,
Red.
Tehnored.
Ex.18
20 nov.2008
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Viorica Zaharia