Anulare act administrativ fiscal. Decizia 113/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială de Contencios
Administrativ și Fiscal
Dosar nr. - -
DECIZIA NR.113/CA/2010 -
Ședința publică din 04.02.2010
PREȘEDINTE: Marinecu Simona JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă- SRLcu sediul în O-, județul B, în contradictoriu cu intimatul pârâtInspectoratul Teritorial d e Muncă al Județuluicu sediul în O,-/B, județul, împotriva Sentinței nr.529/CA/2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr-, având ca obiectanulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei, prin chitanța nr. CD - BH și timbru judiciar de 0,15 lei, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art.242 Cod procedură civilă, dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 04.02.2010, când părțile prezente au pus concluzii asupra fondului, concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp în vederea deliberării, a fost amânată pronunțarea pentru acest termen, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin Sentința nr.529/CA/2009, Tribunalul Bihora respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în cauză nu s-a cauzat nici o eroare materială în ceea ce privește conținutul deciziei de încetare a contractului individual de muncă al numitei - -. A precizat că acest aspect a reiese atât din indicarea clară a temeiului de drept ca fiind art.55 lit.b muncii, respectiv acordul părților, cât și din neacordarea termenului de preaviz pentru încetarea raporturilor de muncă.
A menționat că susținerile reclamantei, conform cărora în realitate temeiul de încetare a contractului individual de muncă ar fi demisia salariatei, sunt contrazise atât de neindicarea temeiului de drept ca fiind art.79 muncii, cât și prin neacordarea preavizului, care este specific încetării raporturilor de muncă prin demisie. Mai mult, a arătat că decizia în discuție a fost semnată de către reprezentantul legal al reclamantei, cât și avizată de Compartimentul juridic, care, față de specializarea juridică a acestuia, era în măsură să constate anterior semnării "așa-zisa eroare".
Inexistența erorii a rezultat și din aceea că decizia de încetare a contractului individual de muncă a fost emisă la data de 23.08.2007, iar sesizarea erorii s-a făcut la aproape doi ani, respectiv la 23.02.2009, în urma constatării încălcării obligațiilor stabilite prin Convenția nr.122/A/04.05.2006, arătată de reclamantă prin solicitarea adresată pârâtului ITM
Față de aceste considerente, instanța a constatat că adresa nr. -/03.03.2009, prin care pârâtul i-a respins reclamantei cererea de corectare a deciziei de încetare a contractului individual de muncă este legală și temeinică și, pe cale de consecință, văzând în drept și disp. art.55 lit.b muncii, ale art.79 muncii și ale Legii nr.554/2004, instanța a respins ca nefondată acțiunea formulată.
A constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs recurenta, solicitând casarea sentinței, iar în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantă, astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurenta a învederat instanței că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7, 304 pct. 8 și 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Astfel, recurenta a arătat că potrivit art.261 alin.1 pct.5 în conformitate cu care hotărârea trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", raportându-le la motivarea instanței de fond, aceasta este superficială, lapidară împrejurare care echivalează cu o nemotivare a soluției pronunțate.
De asemenea a precizat că, nemotivarea a rezultat și din faptul că deși în practicaua hotărârii instanța a reținut faptul că încetarea raporturilor de muncă s-a produs în urma demisiei nr.1/23.08.2007, ulterior cu ocazia analizării probelor acest înscris a fost înlăturat, omis de la analiză fără ca instanța să fi relevat vreun aspect de fapt sau de drept vis-a-vis de acesta și nici un motiv pentru care a procedat la înlăturarea lui.
Privitor la demisia nr.1/23.08.2007 prin care angajata a solicitat aprobarea demisiei începând cu data de 23.08.2007, a arătat că pe aceasta a fost aplicată de conducerea unității rezoluția " Se aprobă cu 23.08.2007", deci cu data formulării ei. A precizat că rezoluția are semnificația unei renunțări totale la termenul de preaviz din partea societății.
Recurenta referitor la decizia nr.3 din 23.08.2007 constatând că în partea introductivă a acesteia se precizează " Ținând seama de cererea de demisie nr.1/23.08.2007 și Având în vedere acordul părților", a arătat că sunt mențiuni care au semnificația demisiei angajatului cu acordul angajatorului în ceea ce privește lipsa preavizului, iar pe de altă parte exclud ipoteza încetării raporturilor de muncă exclusiv prin acordul părților.
Referitor la termenul de preaviz a învederat că indiferent dacă este stipulat în favoarea angajatului sau al angajatorului, nu este de esența ci numai de natura încetării raporturilor de muncă prin demisie, menționând că dacă partea în favoarea căreia a fost stipulat termenul renunță la beneficiul acesteia, curgerea termenului nu mai este necesară pentru ca manifestarea de voință să producă efecte.
Recurenta a precizat faptul că dacă instanța ar fi avut în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, ar fi constatat faptul că a renunțat la termenul de preaviz, care este stipulat de lege în beneficiul său. Referitor la motivarea instanței privind lipsa termenului de preaviz a menționat că apare ca fiind rezultatul unei greșite aplicări a legii.
Împrejurarea că decizia a fost semnată de reprezentantul legal al societății nu a exclus posibilitatea incidenței erorii.
De asemenea, referitor la avizarea deciziei de către compartimentul juridic, a arătat că instanța de fond a reținut eronat acest aspect, neexistând nici o semnătură în josul acesteia.
Recurenta a învederat că indiferent dacă decizia ar fi fost vizată de compartimentul juridic și chiar dacă are o specialitate juridică se poate comite o eroare.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că din verificarea documentelor înregistrate de către reprezentanții - SRL a reieșit faptul că la data de 23.08.2007 a fost depusă decizia de încetare nr.3/23.08.2007, înregistrată la Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului B cu nr.5673/23.08.2007 a contractului individul de muncă al d-nei - -, în temeiul prevederilor art.55 lit. b din Codul Muncii, în baza solicitării scrise anexate deciziei de încetare a salariatului, prin care acesta solicita conducerii unității încetarea contractului individual de muncă, aprobată de conducerea societății prin demisie cu data de 23.08.2007.
În ce privește temeiul legal al încetării activității, intimatul a precizat că conform prevederilor Legii nr.53/2003 privind Codul Muncii, situația de încetare a contractului individual de muncă prevăzută la art.79 din actul normativ presupune efectuarea integrală a preavizului. De asemenea a precizat că în cazul în care intervine acordul părților cu privire la încetarea contractului individual de muncă anterior împlinirii sau efectuării integrale a preavizului, temeiul legal aplicabil este art.55 lit. b din Legea nr.53/2003.
În drept, a invocat disp.art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției, Legea nr.130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, precum și Ordinului nr.136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins și menținută ca legală și temeinică sentința recurată, însă cu substituirea motivării primei instanțe, având în vedere următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. -/03.03.2009 emisă de instituția pârâtă și în consecință dispunerea acceptării de către aceasta a rectificării deciziei nr. 3/23.08.2007 de încetare a contractului individual de muncă al numitei - - și anume a corectării temeiului legal de încetare a contractului individual de muncă al acesteia din art. 55 lit. b) din Legea 53/2003, în art. 79 alin. 7 din aceeași lege și pe cale de consecință rectificarea temeiului legal și în carnetul de muncă al persoanei în cauză.
Un prim aspect ce trebuie menționat este faptul că reclamanta solicită obligarea pârâtei la acceptarea rectificării propriei decizii a unității de încetare a contractului individual de muncă al numitei - -, fără ca, în prealabil, însă, unitatea să fi procedat la rectificarea deciziei în cauză.
În acest sens, se impun a fi menționate prevederile art. 7 alin. 2 din Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă, în conformitate cu care înscrierile eronate sau efectuate fără respectarea prevederilor legale vor fi rectificate de unitatea care păstrează carnetul de muncă sau, dacă cel interesat nu mai este încadrat de ultima unitate, în bazaactelor oficiale care atestă alte situații decât cele înscrise, rectificările certificându-se în carnetul de muncă. În continuare, art. 8 prevede că rectificările din oficiu se comunică celui în cauză, în scris și motivat, în termen de 15 zile de la luarea măsurii, legea punând la dispoziția titularului carnetului de muncă posibilitatea de a formula plângere împotriva măsurii dispuse de unitate, în cazul în care o apreciază ca fiind nelegală.
De asemenea, art. 11 alin. 2 prevede care este cuprinsul actelor pe baza cărora se fac înscrierile în carnetul de muncă, iar din coroborarea acestor dispoziții cu cele cuprinse în art. 7 alin. 2 din actul normativ menționat, se desprinde concluzia că, pentru a se opera rectificarea în carnetul de muncă, se impune ca în prealabil unitatea să fi dat o decizie de rectificarea a deciziei anterioare, având în vedere că, în lipsa unei decizii de rectificare, inspectoratul de muncă nu are temei pentru efectuarea rectificării în sensul dorit de reclamantă.
Astfel cum înscrierea unor date în carnetul de muncă se fundamentează pe un anumit înscris și un anumit temei de drept (în speță s-a menționat încetarea contractului individual de muncă al numitei - - prin acordul părților - art. 55 lit. b) din Legea 53/2003), la fel rectificarea temeiului de drept al încetării contractului individual de muncă trebuie să aibă la bază un anumit înscris care să emane de la unitate, respectiv în cazul de față, unitate poate recurge la rectificarea din proprie inițiativă a deciziei nr. 3/ 23.08.2007.
Abia ulterior, în ipoteza în care inspectoratul de muncă nu ar accepta rectificarea datelor în carnetul de muncă al persoanei în cauză, în baza deciziei prin care unitatea și-a rectificat temeiul de drept al încetării contractului de muncă al numitei, reclamanta ar avea calea acțiunii în justiție împotriva refuzului autorității administrative, iar în cadrul litigiului ar putea fi discutată pe fond și legalitatea măsurii rectificării deciziei nr. 3/23.08.2009.
Prin urmare, în această fază procesuală, pentru considerentele arătate, nu poate fi primită acțiunea reclamantei, aceasta apărând a fi prematur introdusă, în lipsa unui înscris emanând de la societate, care să stea la baza unei eventuale rectificări în carnetul de muncă al persoanei în cauză.
Față de argumentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se impune respingerea recursului formulat, ca fiind nefondat, urmând a fi avute, însă, în vedere considerentele instanței de recurs ca justificând soluția de respingere a acțiunii reclamantei.
Se va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respingeca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă- SRLcu sediul în O-, județul B, în contradictoriu cu intimatul pârâtInspectoratul Teritorial d e Muncă al Județuluicu sediul în O,-/B, județul B, împotriva Sentinței nr.529/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red.dec.
Judec.fond.
Tehnored./03.03.2010/4 ex.
Emis 2 comunicări - predate la expediție
1.recurenta reclamantă - SRL cu sediul în O-, județul B,
2. intimatul pârât Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului B cu sediul în O, - Române, nr. 2. județul B,
Președinte:Marinecu SimonaJudecători:Marinecu Simona, Sotoc Daniela, Filimon Marcela
