Anulare act administrativ fiscal. Decizia 114/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 114/
Ședința publică din 11 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbâltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de pârâtul Primarul Municipiului S împotriva sentinței civile nr. 824/ca din 24.09.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 02.03.2009, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
Din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru 09.03.2009 și, apoi pentru astăzi, 11.03.2009.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr- reclamanta - CFR SA - Sucursala Regională CF I l-a chemat în judecată pe Primarul municipiului S, solicitând anularea dispoziției nr. 3892/23.11.2006, a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală nr. -/21.08 - 2006, emise de Primăria municipiului S și suspendarea executării actelor administrative atacate.
În motivarea cererii sale, reclamantul, prin reprezentant legal, a arătat că prin raportul de inspecție fiscală nr. -/21.08.2006, organele de control din cadrul Direcției de Buget, Patrimoniu și a Primăriei S au reținut că societatea reclamantă are obligații fiscale restante față de bugetul local al municipiului S în sumă totală de 65.631 lei, constând în impozite și taxe suplimentare față de cele calculate prin declarațiile de impunere.
În baza acestui raport, s-a emis decizia de impunere cu același număr, potrivit căreia creanța fiscală totalizează 70.689 lei.
Împotriva acestor două acte de control s-a formulat contestație la organul emitent, în temeiul art. 175 din Codul d e procedură fiscală, soluționată prin decizia nr. 3892 din 23.11.2006 prin care Primăria Saa dmis parțial contestația, numai în privința diferenței datorate la impozitul pe clădiri aferentă perioadei 01.01.2001-31.12.2003, reținând că aceasta este de 1805 lei (cu 111 lei mai puțin față de suma calculată în decizia de impunere nr. -/21.08.2006).
Reclamanta a susținut că obligațiile fiscale contestate se scutesc la plată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 128/2006 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 1042/28.12.2006.
Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 din această ordonanță, "Obligațiile fiscale principale ale contribuabililor prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și taxa pe valoarea adăugată aferentă alocațiilor bugetare, datorate sau datorate și amânate potrivit unor acte normative, conform evidenței fiscale la data de 31 decembrie 2005, inclusiv cele aferente lunii decembrie 2005 cu scadența în anul următor și neachitate până la termenul prevăzut la art. 2 alin. 2 se scutesc la plată".
Potrivit aceluiași art. 1 alin. 3 "Obligațiile fiscale accesorii aferente obligațiilor prevăzute la alin. 1 și 2, datorate și neachitate până la data punerii în aplicare a măsurilor prevăzute la alin. 1 și 2, se scutesc la plată".
În anexa-parte integrantă a Ordonanței de urgență a Guvernului. nr. 128/2006, ce conține lista contribuabililor pentru care se aplică această ordonanță, societatea - CFR SA figurează la poziția 15.
De asemenea, a invocat ca temei legal al cererii de suspendare a executării creanțelor fiscale contestate, dispozițiile art. 1 alin. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/ 2006.
Reclamanta a mai precizat că nici pe fondul litigiului nu consideră că datorează impozitele calculate prin decizia de impunere nr. -/21.08.2006 emisă de Primăria Municipiului
Prin cererea aflată la fila 136 din dosar, reclamantul, prin reprezentant legal, a solicitat ca cererea lui să fie judecată și în contradictoriu cu Direcția de Buget, Patrimoniu și - Serviciul Persoane Juridice din cadrul Primăriei S, în calitate de organ emitent al actelor administrative atacate.
Prin sentința nr. 2255/E/28.09.2007 a Tribunalului Iașia fost respinsă cererea de suspendare a executării și a fost admisă în parte cererea.
S-a dispus anularea dispoziției nr. 3892/2006, anularea parțială a deciziei de impunere nr. -/2006 și respingerea cererii de anulare a raportului de inspecție fiscală.
Ca urmare a recursurilor formulate de ambele părți împotriva acestei hotărâri, Curtea de APEL IAȘI, prin decizia nr. 226/14.04.2008, a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că nu a fost clarificat regimul juridic și fiscal al bunurilor deținute de reclamantă, nu s-a verificat care au fost bunurile pentru care au fost calculate obligații fiscale suplimentare și nici corectitudinea și legalitatea acestor calcule, situația de fapt nefiind corect și pe deplin stabilită în cauză și că, într-o atare situație, nu poate să exercite controlul judiciar.
Instanța de recurs i-a impus instanței de rejudecare să aibă în vedere faptul că sucursalele Companiei Naționale de Ferate "CFR" SA au același regim juridic, se bucură de aceleași drepturi de ordin fiscal și au aceleași obligații ca persoana juridică din a cărei structură organizatorică fac parte și că, în calitate de gestionară a infrastructurii feroviare, astfel precum este ea calificată prin art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998, reclamanta nu este ținută de obligația de a face dovada că bunurile pe care le gestionează sunt aferente infrastructurii feroviare publice sau infrastructurii feroviare private a statului, fiind obligația celui care contestă apartenența la domeniul public al statului a infrastructurii căilor ferate, drept consacrat prin pct. I/10 din anexa la Legea nr. 213/1998, să facă dovada contrară, ca și dovada că terenurile pe care reclamanta le gestionează exced zonei de protecție a infrastructurii căilor ferate, astfel cum este ea definită de art. 20 alin. 2 din actul normativ menționat.
I s-a mai impus instanței de rejudecare ca, în raport de regimul juridic al bunurilor declarate de contribuabil, să stabilească și regimul lor fiscal, verificându-se corectitudinea și legalitatea elementelor de calcul ce au fost avute în vedere cu ocazia stabilirii obligațiilor fiscale suplimentare, raportat la reglementările legale ce operau la data nașterii pretinsei obligații și la tipul de obligații stabilite prin decizia de impunere, corespunzător fiecărei perioade din cele menționate în decizia de impunere.
În rejudecare, Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 824//24.09.2008, a respins cererea reclamantei de suspendare a executării actelor administrative atacate și a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta - CFR SA B - Sucursala I, cu sediul în I nr. 1, județul I, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului S, cu sediul în S,- A, județul S, și Direcția Buget, Patrimoniu și - Serviciul Persoane Juridice din cadrul Primăriei Municipiului S, cu sediul în S,- A, județul S, anulând parțial dispoziția nr. 3892/23.11.2006, decizia de impunere nr. -/ 21.08.2006 și raportul de inspecție fiscală cu același număr, referitor la mențiunile privind taxa pentru folosirea terenului proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultură și silvicultură, taxa de firmă iar, în ceea ce privește mențiunile privind impozitul pe teren, a menținut doar dispozițiile referitoare la suma de 2480 lei cu titlu de import pentru anul 2006 (trimestrele I, II și III) și suma de 685,92 lei cu titlu de dobânzi de întârziere datorate pentru aceeași perioadă.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iașia reținut, în ceea ce privește cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, că reclamanta nu a dovedit existența unui motiv bine justificat sau necesitatea prevenirii unei pagube iminente pentru a fi astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 alin. 1 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește cererea de anulare a actelor administrative fiscale (inclusiv a raportului de inspecție fiscală care prin decizia nr. 226/2008 a Curții de APEL IAȘI - decizie obligatorie pentru instanța de fond conform dispozițiilor art. 315 din Codul d e procedură civilă, are caracterul unui act administrativ fiscal), instanța a reținut că reclamanta nu datorează taxa de firmă stabilită prin actele administrativ-fiscale pentru perioada 2001- 2006.
Astfel, s-a constatat că reclamanta beneficiază de dispozițiile art. 272 alin. 4 din Codul fiscal (în forma inițială, care prevăd o scutire de la plata acestei taxe, fapt confirmat și prin adresa nr. -/13.04.2006, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Legislație și Impozite ).
În ceea ce privește taxa pentru folosirea terenului (pentru anii 2001- 2003), instanța a considerat că este corect punctul de vedere exprimat de reclamantă în acțiune potrivit cu care taxa pentru perioada 2001-2002 se calculează doar în funcție de lungimea căii ferate conform dispozițiilor speciale prevăzute în anexa 1 punctul II din Legea nr. 69/1993.
Or, pentru acest interval de timp, contrar celor reținute prin raportul de inspecție fiscală, reclamanta a depus declarații de impunere care au fost înregistrate de pârâtă (nr. 9136/16.01.2001 și nr. 93379/28.01.2002 - filele 57 și 58 dosar), sumele fiind și achitate cu ordinele de plată depuse la filele 61-68 din dosar.
În ceea ce privește anul 2003, s-a reținut că reclamanta beneficiază de scutire pentru taxa pentru folosirea terenului proprietate de stat potrivit dispozițiilor art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 36/2002 (ordonanța care a abrogat dispozițiile Legii nr. 69/2003).
Referitor la impozitul pentru teren, instanța a constatat că reclamanta, prin acțiune, a apreciat că în mod greșit a fost calculat acest impozit pe întreaga suprafață deținută de 67.081. din care au fost excluse suprafețele ocupate de calea ferată și terasamentele, precum și suprafața de 19.052, 25. reprezentând p. suprafața la sol a clădirilor și că acest impozit putea fi calculat doar pentru maxim 8000. care p. nu sunt scutiți de construcții și exced zonei de protecție infrastructurii feroviare.
Tribunalul a considerat că suprafața de teren asupra căreia trebuie să se aplice cota de impunere este de 8000. p., astfel cum a recunoscut reclamanta prin cererea introductivă de instanță.
Deși punctul de vedere al instanței de rejudecare este că îi revine contribuabilului sarcina să facă dovada scutirilor de care beneficiază, inclusiv să probeze că terenurile de care face vorbire fac parte din zona de protecție a infrastructurii căilor ferate (lucru care nu l-a realizat, nefiind depus la dosar un inventar al bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin hotărâre de guvern), aceasta a avut în vedere îndrumările date prin decizia nr. 226/ 14.04.2008 a instanței de recurs prin care i s-a impus pârâtului să facă dovada contrară, respectiv aceea că terenurile pe care reclamanta le gestionează exced zonei de protecție a infrastructurii căilor ferate.
Având în vedere faptul că pârâta, cu toate că i s-a cerut acest lucru prin adresa înaintată de Tribunalul Iași, nu a probat susținerile din actele fiscale de control, Tribunalul a reținut că baza de impunere trebuie limitată la suprafața de teren de 8000. p., recunoscută prin chiar acțiunea formulată, pentru care au fost calculate corect debite, dobânzi de întârziere și penalități de întârziere doar începând cu 01.01.2006 deoarece pentru perioada anterioară reclamanta beneficiază de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 128/ 21.12.2006.
Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/ 21.12.2006 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, obligațiile fiscale principale ale contribuabililor prevăzuți în anexă, reprezentând impozite, taxe, etc. datorate conform evidenței fiscale la data de 31 decembrie 2005, inclusiv cele aferente lunii decembrie 2005 cu scadența în anul următor și neachitate, se scutesc la plată ca și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, datorate și neachitate până la data punerii în aplicare a măsurilor prevăzute de acest act normativ.
Tribunalul a mai avut în vedere că - CFR SA B, a cărei sucursală este și cea din I, se află printre contribuabilii enumerați în anexa ce constituie parte integrantă a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 128/ 21.12.2006, și a considerat că societatea reclamantă beneficiază de scutirea la plată a impozitelor și obligațiilor fiscale accesorii acestora (penalități, dobânzi) neachitate până la data de 31.12.2005.
Împotriva sentinței civile nr. 824//24.09.2008 a Tribunalului Iașia declarat recurs Primarul Municipiului
În motivarea recursului său, Primarul Municipiului Saa rătat că Direcția de Buget, contabilitate și, Serviciul Impozite și Taxe Persoane Juridice nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu este autoritate publică locală.
A mai arătat recurentul că prima instanță a admis acțiunea în baza unui act normativ care nu este aplicabil în prezenta cauză.
Astfel, s-a arătat că reclamanta intimată nu figurează în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/21.12.2006 ca beneficiară a prevederilor acestui act normativ, neexistând identitate între - CFR SA B, înscrisă în anexa ordonanței, și - CFR SA B - Sucursala
Recurentul a mai invocat că - CFR SA B - Sucursala I nu beneficiază de scutirea prevăzută de art. 272 alin. 4 din Codul fiscal și că în mod nelegal s-a reținut că reclamanta este scutită de impozitul pe o parte din teren motivat de faptul că pârâtul nu a putut face dovada că acest teren este supus impozitării. A arătat recurentul că în materie fiscală dovada scutirii de la plata obligațiilor fiscale cade în sarcina contribuabilului, nu a organului fiscal.
Examinând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea reține că sentința atacată este legală și temeinică.
Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Așadar, în caz de casare cu trimitere, instanța care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat, instanța de trimitere nefiind îndreptățită să reexamineze o problemă de drept soluționată irevocabil prin decizia instanței de recurs.
În prezenta cauză se constată că prin decizia nr. 226 /14.04.2008 a Curții de APEL IAȘI s-a rezolvat problema de drept referitoare la regimul juridic al reclamantei - CFR SA B - Sucursala I în raport cu - CFR SA B, instanța de rejudecare fiind îndrumată să considere că sucursalele Companiei Naționale de Ferate "CFR" SA au același regim juridic, se bucură de aceleași drepturi de ordin fiscal și au aceleași obligații ca persoana juridică din a cărei structură organizatorică fac parte.
De asemenea, se constată că a fost rezolvată și problema de drept privind calitatea procesual pasivă a Direcției de Buget, contabilitate și, Serviciul Impozite și Taxe Persoane Juridice, fiind impusă instanței de rejudecare, raportat la dispozițiile art. 161din Legea nr. 554/2004, obligația de a menține ca parte în proces structura administrativă care a întocmit raportul de inspecție fiscală și care a emis decizia de impunere, având în vedere că nu se poate confunda capacitatea administrativă cu capacitatea de exercițiu recunoscută persoanelor juridice, emitentul oricărui act administrativ, în limita competențelor recunoscute, trebuind să răspundă de legalitatea acestuia, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică, ambele acte menționate având valoarea de acte administrative fiscale, în înțelesul dat acestui termen de art. 41 din Codul d e procedură fiscală.
Și problema de drept a sarcinii probei scutirii de la plata obligațiilor fiscale a fost rezolvată irevocabil prin decizia de casare în care s-a reținut, așa cum s-a arătat și mai sus, că "reclamanta nu este ținută de obligația de a face dovada că bunurile pe care le gestionează sunt aferente infrastructurii feroviare publice sau infrastructurii feroviare private a statului, fiind obligația celui care contestă apartenența la domeniul public al statului a infrastructurii căilor ferate, drept consacrat prin pct. I/10 din anexa la Legea nr. 213/1998, să facă dovada contrară, ca și dovada că terenurile pe care reclamanta le gestionează exced zonei de protecție a infrastructurii căilor ferate, astfel cum este ea definită de art. 20 alin. 2 din actul normativ menționat".
Modul în care instanța de control judiciar, ce a pronunțat decizia nr. 226 /14.04.2008, a soluționat problemele de drept puse în discuție este obligatoriu, dată fiind existența puterii de lucru judecat, nu numai pentru instanța de rejudecare, ci și pentru instanța care judecă recursul declarat împotriva hotărârii instanței de rejudecare.
Prin urmare, în condițiile în care s-a reținut, irevocabil, că sucursalele Companiei Naționale de Ferate "CFR" SA au același regim juridic, se bucură de aceleași drepturi de ordin fiscal și au aceleași obligații ca persoana juridică din a cărei structură organizatorică fac parte, just a considerat instanța de rejudecare că reclamanta - CFR SA B - Sucursala I beneficiază, conform art. 1 alin. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2006 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 1042/28.12.2006, de scutirea de la plata obligațiilor fiscale principale reprezentând impozite, taxe, contribuții și taxa pe valoarea adăugată aferentă alocațiilor bugetare, precum și a obligațiilor accesorii aferente, datorate sau datorate și amânate potrivit unor acte normative, conform evidenței fiscale la data de 31 decembrie 2005, inclusiv cele aferente lunii decembrie 2005 cu scadența în anul următor și neachitate până la termenul prevăzut la art. 2 alin. 2 din acest act normativ.
Având în vedere că subvențiile acordate - CFR SA nu constituie ajutor de stat în situația în care aceasta este singurul administrator al infrastructurii feroviare, asigurând accesul la infrastructură, tuturor operațiunilor feroviare, pe baze egale și în mod nediscriminatoriu, deoarece prin sprijinul financiar din partea statului nu se realizează subvenționarea încrucișată a unor activități deschise concurenței, instanța de control judiciar constată, contrar susținerilor recurentului, că în speță nu există obligația de notificare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/21.12.2006.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la impozitul pe teren, având în vedere considerațiile de mai sus în legătură cu soluția dată problemei de drept privind sarcina probei, constatând că pârâtul nu a făcut dovada neapartenenței la domeniul public al statului a infrastructurii căilor ferate și nici dovada că terenurile pe care reclamanta le gestionează exced zonei de protecție a infrastructurii căilor ferate, Curtea consideră că și acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Neîntemeiată este și critica referitoare la taxa "de firmă".
În conformitate cu dispozițiile art. 272 alin. 4 din Legea nr. 571/2003, taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se aplică pentru panourile de identificare a instalațiilor energetice, marcaje de avertizare sau marcaje de circulație, precum și alte informații de utilitate publică și educaționale.
Curtea consideră că prima instanță a reținut judicios că aceste prevederi legale sunt incidente în cauză. Într-adevăr, în aplicarea corectă a textului de lege indicat mai sus se constată că panourile instalate la punctele de lucru pe care sunt inscripționate elementele de identificare ale societății de transport pe calea ferată conțin informații de utilitate publică și nu pot fi considerate ca fiind reclamă și publicitate.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul prevederilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefundat, recursul introdus de Primarul Municipiului S împotriva sentinței nr. 824//24.09.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o va menține.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge recursul introdus de Primarul Municipiului S împotriva sentinței nr. 824//24.09.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2009.
Președinte judecător judecător
- - - G - -- -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Iași
Judecător:
Președinte:Tăbâltoc Dan MirceaJudecători:Tăbâltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja