Anulare act administrativ fiscal. Sentința 1153/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL

SECTIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINTA CIVILA NR.1153

ȘEDINTA PUBLIC DIN DATA DE 18.03.2009

CURTEA CONSTITUITA DIN:

PREȘEDINTE: Voicu Rodica

GREFIER:- -

Pe rol solutionarea actiunii in contencios administrativ formulata de reclamantul, in contradictoriu cu paratii CONSILIUL DE si.

La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns paratul Consiliul de prin consilier juridic in baza delegatiei de reprezentare pe care o depune la dosar, lipsind reclamantul si parata.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Reprezentantul paratului Consiliul de depune un set de acte, declarand ca nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Curtea constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei invocata prin intampinare si pe fond.

Paratul Consiliul de, prin consilier juridic, solicita admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, invederand faptul ca reclamantul a inteles sa se judece cu in calitate de persoana fizica si nu in calitate de persoana juridica, aceasta fiind presedintele consiliului, conform art.16 din Lg.554/2004.

Curtea, in raport de textul de lege invocat in sustinerea exceptiei, se poate trage concluzia ca reclamantul a chemat in judecata o persoana fizica, care este reprezentantul unei autoritati publice, astfel ca va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.

Paratul Consiliul de, prin consilier juridic, pune concluzii de respingere a actiunii ca neintemeiata.

Curtea retine cauza spre solutionare.

CURTEA

Asupra acțiunii de faț, deliberând în condițiile art.256 pr.civ., constat urmtoarele:

Prin acțiunea înregistrat la data de 09.09.2008 reclamantul a chemat în judecat pe pârâții Consiliul de și, în calitate de persoan fizic, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța s se dispun anularea hotrârii nr.243 din 04.11.2007, comunicat la data de 16.01.2008, anularea rspunsului la cererea de procedur prealabil CM 903/28.07.2008; obligarea Consiliului de s emit o hotrâre prin care s constate c reclamantul îndeplinește condițiile prevzute de art.7 lit.a - f din Legea nr.192/1996 în vederea autorizrii ca mediator; obligarea în solidar a pârâților la plata de daune materiale în sum de 200.000 lei pentru violarea dreptului reclamantului de a desfșura profesia de mediator și daune morale în sum de 200.000 lei pentru atingerea adus demnitții, onoarei persoanei, a reputației sale de inginer energetician și absolvent de masterat în mediere și a dreptului la propria imagine, cu cheltuieli de judecat.

În motivarea acțiunii s-a artat c reclamantul s-a adresat Consiliului de cu o cerere înregistrat sub nr- prin care a solicitat constatarea îndeplinirii condițiilor prev. de art.7 lit.a - e și art.72 alin.2 din Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Se arat c cererea a fost însoțit de documente justificative, îns Consiliul de mediere a emis Hotrârea nr.243/04.11.2007,comunicat la data de 16.01.2008, hotrâre care nu respect exigențele legale.

Reclamantul a efectuat procedura prealabil, prev. de art.7 din Legea nr.554/2004, iar șa data de 28-.07.2008 a primit rspuns negativ privind procedura prealabil.

Se de asemenea c, cererea i-a fost respins pe motiv c art. 7 din legea 192/2006 prevede c poate fi mediator persoana care "a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condițiile legii, cu excepția absolvenților e programe postuniversitare de nivel mașter în domeniu, acreditate conform legii și avizate de consiliul de mediere.

A mai artat pârâtul c potrivit art.40 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de mediere publicat în Monitorul Oficial nr.505/27.07.2007 în vederea constatrii de ctre consiliu a îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru ca o persoan fizic s poat exercita profesia de mediator este necesar dovada deținerii unui certificat de absolvire cu recunoaștere național, însoțit de anex, eliberat de furnizorul de servicii de formare sau dovada absolvirii unui program postuniversitar de nivel mașter în domeniul medierii, acreditat conform legii și avizat de consiliul de mediere. Examinând documentele anexate de reclamant rezult c acesta are calitatea de absolvent al unui program postuniversitar de nivel mașter "a conflictelor în drept "organizat de Universitatea - Facultatea de Drept, în perioada 2006 - 2007 și prin raportare la prevederile menționate, acest program postuniversitar nu a fost avizat de consiliu, ceea ce echivaleaz cu neîndeplinirea uneia dintre condițiile a cror întrunire este cerut în mod cumulativ de legea 192/2006 în vederea dobândirii calitții de mediator.

Consiliul de mediere își motiveaz hotrârea de respingere a cereri reclamantului de a fi autorizat ca mediator prin referire inclusiv la prevederi ale de formare a mediatorului aprobat prin Hotrârea nr.12/2007, publicat în nr.713/22.10.2007.

Așa cum recunoaște și pârâta, se arat de ctre reclamant, acesta a fcut dovada absolvirii masterului "a conflictelor în drept " organizat de Universitatea - Facultatea de Drept, în perioada 2006 - 2007, respectiv dup intrarea în vigoare a legii 192/2006.

Conform art.15 alin.2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorbile.

În consecinț, arat reclamantul c Standardul de formare a mediatorului nu poate retroactiva și nici avizarea masteratului absolvit de reclamant nu poate fi fcut retroactiv și din acest punct de vedere Consiliul de mediere este în eroare. absolvit înainte de publicarea în al Standardul de formare a mediatorului nu trebuie avizat de ctre acesta cu atât mai mult cu cât recunoaște c la momentul absolvirii masterului Consiliul de mediere nu funcționa, Regulamentul de organizare și funcționare fiind publicat în data de 27.07.2007, iar Standardul de formare a mediatorului a fost publicat abia în data de 22.10.2007.

Cu privire la obligarea pârâților la plata de daune materiale și morale, se învedereaz c aceștia au violat dreptul reclamantului de a desfșura profesia de mediator prin comportamentul abuziv pârâții au adus atingere demnitții, onoarei persoanei, a reputației de inginer energetician și absolvent de masterat în mediere și a dreptului la propria imagine.

Consiliul de mediere îngrdește dreptul fundamental la munc prev. de art.41 alin.1 din Constituția României "Dreptul la munc nu poate fi îngrdit". Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației precum și a locului de munc este liber.

În drept cererea se întemeiaz pe disp. Legea nr.554/2004, art.7,9, 72, 7 din Legea 192/2006.

Pârâtele Consiliul de mediere și numita au formulat întâmpinare și au invocat lipsa calitții procesuale pasive a pârâtului persoan fizic, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiat.

Reclamantul nu a fcut dovada c îndeplinește condițiile de pregtire ca mediator prev.de art.7 lit.f completate de art.72 alin.2 pentru care a formulat cererea de "constatare a îndeplinirii condițiilor prev.de art.7 lit.f din Lg.192/2006", cerere înregistrat sub nr.62/6.09.2007 și pentru care Consiliul de mediere a emis hotrârea nr.243/4.11.2007.

Potrivit art.9 alin.2 din Lg.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator " programele de formare în domeniul medierii vor fi întocmite pe baza criteriilor cuprinse în standardele de formare în domeniu, elaborate de Consiliul de mediere și vor fi avizate în prealabil de ctre acesta.

Conform art.7 lit.f din Lg.192/2006 solicitantul trebuie s fi "absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condițiile legii, cu excepția absolvenților de programe post universitare de nivel mașter în domeniu, acreditate conform legii și avizate de Consiliul de mediere".

Arat pârâta c acest text stabilește o regul și anume absolvirea cursurilor pentru formarea mediatorilor în condițiile legii cu recunoașterea unei excepții în favoarea absolvenților de programe post universitare de nivel mașter în domeniu, care trebuie îns acreditate conform legii și avizate de Consiliul de mediere.

Deși este necesar condiția acreditrii acestui program postuniversitar nu este îns și suficient din perspectiva dispozițiilor normative anterior menționate impunându-se și avizarea acestui program de ctre Consiliul de mediere.

Se arat c pân în prezent Consiliul de mediere nu a avizat acest program postuniversitar de nivel mașter în domeniu.

A artat de asemenea pârâtul c trimiterea pe acre o face reclamantul la disp.art.74 alin.2 din Lg.192/2006 conform cruia acordarea avizului de ctre Consiliul de mediere devine aplicabil de la data publicrii în Monitorul Oficial a standardelor de formare în domeniul medierii, valideaz concluzia potrivit creia acesta a optat în deplin cunoștinț de cauz pentru înscrierea la un program despre care știa ori trebuia s știe c avea nevoie și de avizul Consiliului de mediere.

Se mai arat c Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului de mediere a fost publicat în Monitorul Oficial din 22.10.2007, Consiliul de mediere nici nu avea cum s avizeze un program postuniversitar ce era deja avizat în luna iunie 2007.

În ceea ce privește susținerea reclamantului c programul postuniversitar pe care l-a absolvit nu trebuia avizat de Consiliul de mediere, consider pârâta c aceast aserțiune nu-și afl suport în realitatea normativ instituit de Lg.192/2006. astfel consider pârâta c art.72 alin.2 din Lg.192/2006 nu se aplic reclamantului.

Cu privire la solicitarea de daune materiale și morale pe argumentul pretinsei violri a dreptului de a exercita profesia de mediator și al pretinsului comportament abuziv prin care i-ar fi fost adus atingere demnitții onoarei și reputației reclamantului, arat pârâta c respectarea legii nu poate fi considerat nici violare și nici comportament abuziv.

La dosar s-au depus în dovedirea acțiunii înscrisuri, pârâta Consiliul de mediere a depus documentația care a stat la baza emiterii hotrârii atacate, în conf.cu art.13 din Legea nr.554/2004.

La termenul din 18.03.2009 Curtea a pus în discuția prților excepția lipsei calitții procesuale pasive a pârâtei, excepție invocat de pârâte și care a fost respins de instanț cu motivarea artat în încheierea de ședinț.

Analizând actele dosarului, Curtea constat urmtoarele:

Prin hotrârea nr.243/4.11.2007 emis de pârâtul Consiliul de mediere s-a constatat c nu sunt îndeplinite condițiile prevzute de Lg.192/2006 de ctre reclamant pentru a fi autorizat ca mediator.(fila 7 ds.)

Împotriva acestei hotrâri reclamantul a formulat contestație, solicitând revocarea hotrârii nr.243/4.11.2007 emis de pârâtul Consiliul de mediere și emiterea unei noi hotrâri prin care s se constate îndeplinirea condițiilor impuse de Lg.- pentru a fi autorizat ca mediator.

Aceast contestație a fost respins ca neîntemeiat de ctre pârât prin adresa nr.CM 903/28.07.2008 (filele 7-9 ds.).

Pentru a se pronunța astfel pârâtul a reținut prev.art.7, art.72 alin.2 din Lg.192/2006, art.40 alin.1 lit.d) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului de mediere, publicat în MO nr.505/27.07.2007, art.49 alin.1 și 51 alin.2 din Standardul de formare a mediatorului, publicat în. din 22.10.2007.

Reclamantul prin cererea înregistrat sub nr.62/7.09.2007 a solicitat constatarea îndeplinirii condițiilor prev. de art.7 lit.a - e și art.72 alin.2 din Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Potrivit art. 7 din Lg.192/2006: Poate fi mediator persoana care îndeplinește urmtoarele condiții:

a) are capacitate deplin de exercițiu;

b) are studii superioare;

c) are o vechime în munc de cel puțin 3 ani sau a absolvit un program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditat conform legii și avizat de Consiliul de mediere;

d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activitți;

e) se bucur de o bun reputație și nu a fost condamnat definitiv pentru svârșirea unei infracțiuni intenționate, de natur s aduc atingere prestigiului profesiei;

Prin prev. art. 72 alin.2 din Lg.192/2006 se arat: Persoanele care au absolvit sau care, la intrarea în vigoare a prezentei legi, urmeaz un curs de formare a mediatorilor în țar ori în strintate, dac îndeplinesc condițiile prevzute la art. 7 lit. a-e), pot solicita autorizarea ca mediator, în condițiile prezentei legi, având obligația prezentrii documentelor care atest programa de formare parcurs. Consiliul de mediere va decide autorizarea dup evaluarea conținutului programei de formare prezentate, inclusiv a duratei pregtirii. Dispozițiile art. 8 alin. (5) se aplic în mod corespunztor.

Curtea reține c reclamantul a depus ca document justificativ al cererii sale adeverința de absolvire a masterului "a conflictelor în drept" organizat de Universitatea - Facultatea de Drept, în perioada 2006 - 2007; iar pârâtul a considerat c în aplicarea prev.art.40 alin.1 lit.d) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului de mediere, pentru ca o persoan fizic s poat exercita profesia de mediator este necesar dovada deținerii unui certificat de absolvire cu recunoaștere național însoțit de anex, eliberat de furnizorul de servicii de formare sau dovada absolvirii unui program postuniversitar de nivel mașter în domeniul medierii acreditat conform legii și avizat de Consiliul de mediere.

Întrucât programul postuniversitar de nivel master "a conflictelor în drept" organizat de Universitatea - Facultatea de Drept, în perioada 2006 - 2007 nu a fost avizat de ctre Consiliu conf.art.7 lit.f, Curtea constat c în mod legal a fost emis hotrârea nr.243/4.11.2007 de ctre pârât, rezultând c reclamantul nu îndeplinește aceast condiție de avizare de ctre Consiliul de mediere.

Nu poate fi reținut susținerea reclamantului în sensul c la momentul absolvirii programului de master (iunie 2007) Consiliul nu funcționa întrucât la data de 22.05.2006 fusese deja publicat în MO Lg.192/2006 în care era prevzut pentru persoanele care doreau s exercite profesia de mediator obligația de a urma un program de pregtire postuniversitar avizat de Consiliu (art.7 lit.f).

Potrivit prevederilor legale Consiliul de mediere are prerogativa legal de a evalua conținutul programului postuniversitar de nivel master și s aprecieze îndeplinirea condițiilor de avizare, așa cum a procedat prin emiterea hotrârii contestate.

Faptul c reclamantul a absolvit un curs postuniversitar de nivel master dup intrarea în vigoare a Lg.-, curs care nu a fost avizat conf.art.7 lit.f) de ctre pârât nu atrage nelegalitatea hotrârii emise, acesta trebuind s-și asume consecințele acțiunilor sale, acesta are posibilitatea de a urma cursuri de formare a mediatorilor conform reglementrilor legale.

Susținerile reclamantului în sensul publicrii la date ulterioare a Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului de mediere, publicat în. nr.505/27.07.2007,și a de formare a mediatorului, publicat în. din 22.10.2007 nu au relevanț în ceea ce privește îndeplinirea de ctre acesta a condiției privind absolvirea unui program postuniversitar de nivel master în domeniul medierii, acreditat conform legii și avizat de Consiliul de mediere (art.7 lit.f, din Lg.192/2006), având în vedere c aceast condiție era prevzut de la momentul promulgrii și publicrii Lg.192/2006, iar celelalte reglementri nu conțin prevederi și condiții contrare celor inițial statuate prin legea medierii.

Având în vedere c reclamantul nu a fcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru a fi autorizat ca mediator, întrucât cursul postuniversitar de nivel mașter absolvit de acesta nu a fost avizat de ctre Consiliul de mediere, se reține c în mod legal acesta din urm a emis hotrârea nr.243/4.11.2007.

În conf.cu art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 se va respinge acțiunea ca nefondat.

Cererea privind daunele morale și materiale nu va mai fi analizat faț de soluția primit pentru primul capt de cerere privind anularea hotrârii nr.243/4.11.2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTRȘTE:

Respinge ca nefondat acțiunea formulat de reclamantul, domiciliat în,-, județ I, in contradictoriu cu paratii CONSILIUL DE, cu sediul în B,-, sector 4 si, domiciliat în-,.41A,.5, sector 6,

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședinț public azi 18.03.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.VR

EF/5ex.

13.04.2009

Președinte:Voicu Rodica
Judecători:Voicu Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 1153/2009. Curtea de Apel Bucuresti