Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1242/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 1242/CA/2009

Ședința publică de la 04 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Fiț

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Mariana Claudia

Grefier -

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr. 528/22.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru contestatoare și consilier juridic pentru intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care avocata contestatoarei depune la dosar chitanța reprezentând taxa de timbru în cuantum de 10 lei, timbru judiciar în valoare de 5 lei și un set de înscrisuri în susținerea contestației în anulare, din care un exemplar se comunică cu reprezentanta intimatei.

Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru studiul înscrisurile comunicate la termenul de azi.

După reluarea cauzei, instanța pune în discuție excepția tardivității introducerii contestației invocată de intimată prin întâmpinare.

Reprezentanta intimatei apreciază că această cale extraordinară de atac a fost formulată tardiv, deoarece contestatoarea a luat cunoștință despre conținutul deciziei atacate la data de 23.06.2009, când a formulat cerere de amânare și comunicare a cererii de revizuire împotriva aceleiași hotărâri în dosarul nr- al Curții de APEL ALBA IULIA.

Avocata contestatoarei depune la dosar recomandata cu care a fost trimisă contestația în anulare și apreciază că se încadrează în termenul prevăzut de lege pentru promovarea acestei căi extraordinare de atac.

În ceea ce privește fondul contestației avocata contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate și rejudecând cauza, să fie respins recursul intimatei Susține că decizia atacată se întemeiază pe aprecierea greșită a probelor dosarului și anume expertiza contabilă și concluziile acesteia nu are anexate toate contractele comerciale avute în vedere. Mai arată că instanța de recurs nu i-a pus în vedere reclamantei să depună la dosar contractele de marketing. Prin scrisoarea nr.463/2007 reclamanta a răspuns solicitării intimatei privitoare la contractele de marketing, care au fost prezentate atât organului de control, cât și expertului contabil. De altfel, la pct.11 din raportul de inspecție fiscală se face mențiunea că aceste contracte de marketing au fost văzute, dar nu au fost luate în considerare pentru că nu au fost prezentate în original. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației în anulare și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate în întâmpinare și expuse oral. Susține că instanța de recurs a avut în vedere contractele de marketing și concluziile expertizei contabile când a soluționat calea de atac și că organele fiscale nu au avut niciodată exemplarele originale ale contractelor de marketing, contestatoarea motivând imposibilitatea de a le depune, deoarece sunt la bancă.

- CURTEA DE APEL -

Asupra contestației în anulare de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată în dosarul nr-, reclamanta SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu:

- anularea deciziei nr. 56/16.11.2007 emisă de Jud. Sibiu;

- modificarea deciziei de impunere nr. 828/7.09.2007 și a raportului de inspecție fiscală nr. 5762/6.09.2007;

- anularea datoriei bugetare suplimentare în valoare de 66.467 lei, din care 42.506 lei TVA, 22,441 lei dobânzi și 1.520 lei penalități aferente TVA. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat de către reclamantă că actele emise de organul fiscal sunt netemeinice și nelegale, iar datoria fiscală stabilită în sarcina sa nu o datorează, întrucât serviciile prestate unei societăți străine sunt servicii de marketing, iar comisionul încasat este aferent acestor servicii.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 133 alin. 2 pct. 2 lit. g din Codul fiscal.

Prin Sentința nr. 675/CA/2008 pronunțată de Secția de contencios administrativ a Tribunalului Sibiua fost admisă acțiunea reclamantei și s-au anulat în parte actele emise de pârâtă, fiind exonerată reclamanta de plata sumei de 66467 lei din care suma de 42506 lei reprezintă TVA, 22441 lei reprezintă dobânzi, 1520 lei penalități, fiind acordate și cheltuieli de judecata în suma de 2420 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a prestat servicii de intermediere și marketing pentru partenerii externi, iar potrivit art. 133 al. 2 lit. c pct.4 din Codul fiscal, locul prestării activității este la sediul beneficiarului, neaplicându-se regula de taxare inversă, plătitorul taxei pe valoare adăugată fiind beneficiarul.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DGFP Sibiu solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.

Prin motivele de recurs se arata că hotărârea primei instanțe este nelegală deoarece soluția pronunțată se bazează pe concluziile eronate ale raportului de expertiză în care se menționează că facturile conțin denumirea serviciului prestat, fiind încasat comision de intermediere potrivit contractelor încheiate.

De asemenea, se susține că reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada contractelor încheiate cu partenerii externi, iar în adresa nr. 463/2007 se arată că acestea au valoare de corespondență și contractele în original se află la BRD. În registrul-jurnal s-a făcut mențiunea veniturilor ca fiind provenite din prestări servicii, respectiv intermediere. Potrivit art. 133 din Codul fiscal și pct. 11 din Normele metodologice de aplicare serviciile externe de intermediere prestate de reclamanta sunt supuse TVA.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă.

Recursul este scutit de plata timbrajului.

Reclamanta a depus note de ședință, reprezentând concluzii pe fondul cauzei, prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică, soluția se întemeiază pe raportul de expertiză efectuat în cauză ale cărui concluzii au fost acceptate de reclamantă, iar în raportul de expertiză se arată că au fost prestate servicii de marketing, nefiind servicii de intermediere, iar potrivit reglementarilor legale beneficiarul extern este cel care face plata TVA-ului.

Prin decizia nr. 528/CA/2009, Curtea de APEL ALBA IULIAa admis recursul pârâtei și a modificat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În considerentele deciziei s-a reținut că actele anexate raportului de expertiza nu au valoare probantă pentru dovedirea naturii raporturilor juridice dintre reclamantă și partenerii externi, în sensul că ar fi prestat servicii de marketing și nu de intermediere.

De asemenea, s-a stabilit că, în condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada că serviciile prestate de reclamanta către partenerii externi au fost servicii de marketing, singura probă fiind facturile emise care poartă mențiunea ca s-a achitat comision pentru servicii de intermediere, reclamanta datorează TVA către bugetul de stat, nefiind aplicabile prevederile art. 133 al. 2 lit. c din Codul fiscal, care exceptează serviciile de marketing de la plata TVA.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamanta solicitând anularea hotărârii și, în urma rejudecării, respingerea recursului declarat de pârâta DGFP Sibiu.

În motivarea contestației se arată că decizia pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale, instanța de recurs nesolicitând reclamantei depunerea la dosar a contractelor de marketing, fiind făcute confuzii între aceste contracte și cele de prestări servicii.

De asemenea, se susține că, din greșeală, nu s-a sesizat că nemulțumirea pârâtei constă în neprezentarea în original a contractelor de management, în toate cele 5 facturi depuse la dosar fiind indicat ca temei al facturării, nr. și data contractelor de marketing încheiate de contestatoare.

În drept, prevederile art. 318 alin. 1.pr.civ.

Contestația a fost timbrată cu 10 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Intimata DGFP Sibiu a invocat prin întâmpinarea depusă excepția tardivității depunerii contestației față de momentul la care a luat cunoștință contestatoare de decizia atacată, iar pe fond se solicită respingerea ei ca nefondată, erorile invocate fiind greșeli de judecată, iar nu materiale.

Asupra contestației în anulare de față, curtea reține următoarele:

Contestația în anulare împotriva unei hotărâri irevocabile care nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, cum este cazul în speță, poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatoarea a luat la cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii irevocabile.

Introducerea la data de 29.05.2009 a unei cereri de revizuire a aceleiași decizii implică luarea ei la cunoștință, cel puțin asupra soluției, la termenul din 23.06.2009 acordat în dosarul nr- al Curții de APEL ALBA IULIA cunoscându-se de reprezentantul contestatoarei și faptul că decizia e motivată și face, astfel, să curgă termenul de 15 zile în care contestația poate fi formulată.

Pentru considerentele expuse, apreciind că excepția invocată de intimată este fondată, introducerea contestației la data de 13.07.2009 fiind făcută cu încălcarea prevederilor art. 319 alin. 2.pr.civ. curtea respinge prezenta contestație ca tardivă.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată conform art. 274.pr.civ.

(continuarea deciziei civile nr.1242/04.11.2009)

*

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Admite excepția tardivității.

Respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr. 528/CA/22.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.

Tehnored.

4 ex./27.11.2009

Jud.fond -, -

Președinte:Carmen Fiț
Judecători:Carmen Fiț, Gabriela Costinaș, Mariana Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1242/2009. Curtea de Apel Alba Iulia