Anulare act administrativ fiscal. Sentința 131/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.131/CA

Ședința publică din data de 13 februarie 2008

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim

Grefier - - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantaDIRECȚIA APELOR D- cu sediul în C,-, județ C, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - SERVICIUL DE A și - ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL C - ambii cu sediul în C, str. - nr.18, județul C, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta reprezentată prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2007depusă la dosar, lipsind pârâții.

S-a făcut referatul cauzei în care grefierul de ședință învederează instanței obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii de citare, stadiul procesual.

Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CONSTANȚA în soluționarea cauzei și acordă cuvântul părților asupra excepției invocate.

Pentru reclamantă, avocat precizează că acțiunea formulată vizează numai obligarea la plata sumei de 141.200 lei, la care se adaugă majorări de întârziere de 7.212 lei. Cuantumul obligațiilor de plată, fiind sub 500.000 lei, atrage competența Tribunalului Constanța în soluționarea cauzei.

Învederează lipsa de interes în a contesta decizia în integralitatea ei, având în vedere că nu mai poate beneficia de suma de 1.- lei, reprezentând TVA deductibil aferent investițiilor din anul 2006, aceasta reîntorcându-se la bugetul de stat la încheierea exercițiului financiar pe anul 2006. Față de aceste precizări, de obiectul dedus judecății și criteriul valoric al sumei prev.de art.10 din legea contenciosului administrativ, consideră că Tribunalul Constanța are competența materială în soluționarea cauzei.

Curtea declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a instanței în soluționarea cauzei.

CURTEA

Asupra excepției de necompetență materială a acestei instanțe:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamanta Direcția Apelor DCa solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C - Serviciul de soluționare a contestațiilor să dispună anularea deciziei nr. 18/5.03.2007, anularea deciziei de impunere nr. 9535/22.12.2006 și a raportului de inspecție din 21.12.2006, cu cheltuieli de judecată.

La primul termen de judecată din 31.10.2007 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, iar reclamanta a depus la dosar în termenul de pronunțare precizări ale acțiunii sale, arătând că a înțeles să conteste pe calea acțiunii cu care a investit instanța doar obligarea sa la plata sumelor de - lei reprezentând TVA stabilită suplimentar și 7 212 lei reprezentând majorări de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 1037/7.11.2007 a Tribunalului Constanțaa fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost declinată cauza spre competentă soluționare la Curtea de APEL CONSTANȚA.

Dosarul a fost înregistrat sub nr- iar la termenul de judecată din 13.02.2008 instanța a invocat, la rândul său, excepția necompetenței sale materiale.

Asupra acestei excepții se rețin următoarele:

Potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500 000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorități publice centrale, precum și cele ce privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500 000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel."

Actele a căror anulare a solicitat-o reclamanta sunt emise de o autoritate publică județeană, astfel că din acest punct de vedere competența revine Tribunalului Constanța.

Sub aspectul criteriului valoric stabilit prin dispozițiile art. 10 din legea contenciosului administrativ se reține că pragul de delimitare a competenței celor două instanțe este cel de 500 000 lei.

C care este ținut a indica obiectul cererii de chemare în judecată și valoarea acestuia, după prețuirea sa, este reclamantul, conform regulilor generale prevăzute de art. 112. proc. civ. ce dau expresie principiului disponibilității.

La fila 19 din dosarul Tribunalului Constanțaa depus reclamanta Direcția Apelor D precizări privind cererea sa, arătând că înțelege să conteste doar anumite sume, ce au un cuantum valoric inferior pragului de 500.000 lei.

Date fiind aceste precizări, instanța este datoare a-și verifica în cauză competența prin raportare la obiectul cererii astfel indicat, ceea ce determină, și din acest punct de vedere, admiterea excepției invocate în prezenta cauză, conform prevederilor art. 158 proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, urmare a admiterii excepției de necompetență materială a Curții de APEL CONSTANȚA, se constată ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 21. proc. civ. se va înainta dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se pronunța în sensul stabilirii instanței competente în soluționarea cererii formulate de reclamanta C în contradictoriu cu pârâta DGFP

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale A Curții de APEL CONSTANȚA.

Declină cauzaprivind pe reclamanta DIRECȚIA APELOR D - cu sediul în C,-, județ C, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - SERVICIUL DE A și - ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL C - ambii cu sediul în C, str. - nr.18, județ C, spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța - secția comercială și de contencios administrativ (completele de contencios-administrativ).

Constată ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe.

Trimite dosarulla Înalta Curte de Casație și Justițiepentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.hot.jud.

5 ex/18.02.2008

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma, Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 131/2008. Curtea de Apel Constanta