Anulare act administrativ fiscal. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.136/
Ședința publică de la 14 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta UNIVERSITATEA "DUNAREA DE ", G, nr.47 împotriva Deciziei nr.3853/C2/2627 din 12.12.2007 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta Universitatea "Dunărea de " prin consilier juridic în baza împuternicirii de reprezentare juridică pe care o depune la dosar și intimata "" prin delegat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este la primul termen, motivat, netimbrat, după care;
Reprezentantul recurentei depune la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Reprezentantul intimatei depune la dosar un set de acte.
Reprezentantul recurentei, precizează că are cunoștință de aceste acte care de altfel se află depuse la dosar.
Întrebate fiind părțile precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei, susține că prin emiterea deciziei nr.3853/C2/2627 din 12.12.2007, a omis a se pronunța în privința nulității contestației formulate, și nu a avut în vedere neîndeplinirea de către contestatoare a obligației prevăzute de art.271 alin.2 din OUG nr.34/2006, aspect sancționat conform aceluiași text de lege cu nulitate. Precizează că au aflat de existența contestației abia în data de 03.10.2007 când au primit adresa. Invocă excepția tardivității. Solicită a se lua act de plângerea formulată și să se dispună trimiterea plângerii instanței competente a dispune admiterea plângerii, casarea Deciziei nr.3853/2/2627 din 12.12.2007 și în rejudecare a constata nulitatea contestației formulată de intimată. Depune un înscris la dosar.
Reprezentantul intimatei, precizează că excepția tardivității nu a făcut obiectul motivelor de recurs. Solicită a se lua act de Decizia nr.3853/C2/2627 din 12.12.2007 emisă de și să se dispună punerea în aplicare a acesteia. Depune concluzii scrise la dosar.
CURTEA
Asupra recursului în Contencios Administrativ Fiscal;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată:
Prin contestația înregistrată sub nr.11720/1.08.2007 pe rolul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, reclamanta "" B s-a plâns împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr.20891/27.07.2007 de către "Universitatea Dunărea de " G, în calitate de autoritate contractată în cadrul procedurii de atribuire prin licitație deschisă contractului de achiziție publică de " Computere, computere personale tip laptop" - solicitându-se constatarea nelegalității deciziei autorității contractante.
Prin Decizia nr.3853/C2/2627/din 12.12.2007 - emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor - s-a admis în parte contestația reclamantei, s-a dispus anularea raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente acestuia emise de autoritatea contractantă și reluarea procedurii prin evaluare, conform criteriului de atribuire stabilită ofertelor admisibile pentru Lotul 1 depuse de "" B și " COMPUTER" Focșani.
S-a respins capătul de cerere al contestatoarei referitor la lotul 2 și s-a dispus continuarea procedurii pentru aceasta.
Pentru a pronunța această soluție s-a avut în vedere următoarele:
Contestatorul a transmis autorității contractante notificarea asupra faptului că a contestat la rezultatele procedurii și o copie a contestației la data de 27 iulie 2007 - autoritatea contractantă față de această situație avea obligația suspendării procedurii până la soluționarea contestației, autoritatea contractantă încălcând prev.de art.277 alin. (1) din nr.OUG34/2006.
S-a mai reținut că oferta depusă de "" B pentru lotul 1 - model 1 este respinsă nejustificat.
Pentru Lotul 2 autoritatea contractantă respinge ca neconformă o ofertă superioară din punct de vedere neconformă o ofertă superioară din punct de vedere funcțional și tehnic în ce privește placa video.
Împotriva decizia nr.3853/2/2627/12.12.2007 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în termen legal a declarat recurs reclamanta Universitatea "Dunărea de " G criticând soluția instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul constatării nulității contestației formulate de ""
Prin motivarea recursului contestatoarea recurentă a învederat instanței următoarele: Universitatea "Dunărea de " Gaa flat pentru prima dată de existența contestației abia la 3.10.2007 când a primit adresa nr.11832/2627/C2/27.04.2007 înregistrată la Universitate sub nr.28043/3.10.2007.
Instanța de fond susține recurenta a omis să se pronunțe în privința nulității contestației formulate și nu a avut în vedere neîndeplinirea de către contestatoare a obligației prev.de art.271 alin.2 din nr.OUG34/2006. S-a mai invocat de recurentă oral excepția tardivității.
Recursul este nefondat.
Verificând legalitatea și temeinicia deciziei pronunțate de instanța de fond prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu se constată că prima instanță a făcut o justă cercetare a probelor dosarului, pronunțând o sentință temeinică și legală.
Prin adresa nr.64891/27 iulie 2007 emisă de către "" B către recurenta Universitatea "Dunărea de " s-a solicitat suspendarea de drept a procedurii de atribuire privind achiziția publică de computere și laptopuri din 18 iulie 2007 deci s-au respectat prev.de art.271 alin.2 din nr.OUG34/2006 - transmițându-se copii după contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și adresa prin care s-a solicitat suspendarea.
Din actele și probele dosarului rezultă că comunicarea adresei prin care s-a solicitat suspendarea de drept a procedurii de atribuire - la 18 iulie 2007 s-a efectuat prin fax la 27 iulie 2007 cu nr.0236 - - - mențiune făcută pe fișa de Date a 1.a deci au fost respectate disp.art.27 pct.1,2,3, din Documentația de Atribuire.
Autoritatea contractantă avea obligația suspendării procedurii până la soluționarea contestației potrivit art.277 alin 1 din nr.OUG34/2006 autoritatea contractanta încălcat această prevedere legală.
Potrivit prevederilor legale de mai sus autoritatea contractantă recurentă Universitatea "Dunărea de " Gaî ncheiat contract cu " COMPUTTER" Focșani - contract lovit de nulitate absolută.
Privitor la oferte s-a reținut corect că oferta depusă de "" B pentru Lotul 1 îndeplinește specificațiile tehnice din documentație - deci este o ofertă conformă.
Cu privire la Lotul 2 din actele și lucrările dosarului rezultă că autoritatea contractantă respinge ca neconformă o ofertă superioară din punct de vedere funcțional și tehnic în ce privește placa video.
Față de cele de mai sus, văzând că motivele de recurs nu au o bază probatorie urmează că potrivit art.312 Cod proc.civilă să se respingă recursul autorității contractante recurente Universitatea Dunărea de G, împotriva deciziei nr.3853/C2/2627/din 12.12.2007 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanta UNIVERSITATEA "DUNAREA DE ", G, nr.47 împotriva Deciziei nr.3853/C2/2627 din 12.12.2007 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
Irevo cabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Februarie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.AC/22.02.2008
Tehno ZE/26.02.2008
ex.2
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile