Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1481/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 1481
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Lavinia Barbu JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.693 din data de 18 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului O l
La apelul nominal s-a prezentat procurator, pentru recurentul reclamant, lipsind intimata pârâtă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează recursul a fost declarat și motivat în termen.
S-a arătat că intimata pârâtă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN Oad epus întâmpinare.
Se comunică un exemplar al întâmpinării reprezentantului recurentului reclamant.
Procurator, pentru recurentul reclamant, depune dovada achitării taxei de timbru și arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea observării întâmpinării.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.
Procurator, pentru recurentul reclamant, solicită admiterea recursului.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.693 din data de 18.11.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTUR AGRICULTURĂ
A reținut tribunalul că prin cererea înregistrată sub nr.7041/25.10.2007 reclamantul în calitate de persoană fizică a solicitat acordarea de sprijin financiar prin bonuri valorice pentru suprafața agricolă utilizată în toamna anului 2007 de 1,5 ha, pentru care a primit sprijinul în valoare de 750 lei.
Potrivit art.5 alin.1 din Ordinul nr.687/2006, pentru a beneficia de acordarea sprijinului financiar, solicitanții trebuie: a) să facă dovada proprietății sau a dreptului de folosință asupra terenului pe care înființează culturi în toamna anului 2007; b) să facă dovada utilizării de semințe certificate și de calitate, să facă dovada asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007 la societăți de asigurare reasigurare; c) să nu figureze ca debitor .
S-a apreciat că reclamantul nu a dovedit că a utilizat semințe certificate și de calitate, în sensul dispoz.art.5 alin.1 lit.b din textul legal anterior menționat, dovada în acest sens făcându-se la recepția suprafețelor cultivate și întocmirea proceselor verbale de recepție, prin factura de cumpărare a seminței certificate însoțită de documentul de calitate și conformitate emis de furnizorii autorizați sau în cazul producătorilor agricoli care folosesc sămânța din producție proprie pentru semănat, cu copie de pe buletinul de analiză informativ, cu indicii de calitate pentru sămânță eliberat de Inspectoratele Teritoriale pentru calitatea semințelor și materialului săditor sau laboratorul central pentru calitatea semințelor și materialului săditor
A reținut tribunalul că reclamantul nu a făcut astfel de dovezi așa încât suma încasată trebuie restituită întrucât alineatul 4 al art.5 din Ordinul nr.687/2006 dispune că nerespectarea prevederilor respective atrage restituirea de către beneficiari a sumelor primite ca sprijin financiar sub formă de bonuri valorice.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul în termen și motivat.
În motivarea recursului a arătat că instanța nu a luat în considerare faptul că cererea pentru acordarea drepturilor, subvenții pentru agricultură nu a fost semnată de acesta, precum și faptul că certificatul de atestare a utilizării semințelor de calitate era depus de asociația arendă care a însămânțat terenul agricol.
La data de 09.06.2008 intimata, Centrul Județean Oaf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat de reclamant ca nefondat.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că reclamantul nu a dovedit forța majoră invocată printr-un înscris emis de o autoritate competentă și nu există o notificare a reclamantului prin care să se sesizeze intervenția stării de forță majoră invocată în condițiile în care intimata a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar a dovedit că în perioada aprilie - iunie nu s-au înregistrat pagube agricole datorate inundațiilor din precipitații abundente pe raza comunei.
S-a susținut că reclamantul este singurul debitor care a utilizat bonurile valorice și nu a îndeplinit condițiile de înființare cultură.
De asemenea, s-a arătat că reclamantul nu a respectat nici dispozițiile art. 19 lit. c și art. 20 din Legea 381/2002, procesul verbal încheiat în prezența primarului nefiind încheiat cu respectarea acestor prevederi legale și în termenul legal fiind înregistrat după data întocmirii procesului - verbal de recepție restituire.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Pentru a fi eligibili la acordarea sprijinului financiar potrivit art.5 alin.1 din Ordinul nr.687/2007, solicitanții trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
- să facă dovada proprietății sau a dreptului de folosință asupra terenului pe care înființează culturi în toamna anului 2007;
- să facă dovada utilizării de semințe certificate și de calitate, să facă dovada asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007 la societăți de asigurare reasigurare;
- să nu figureze ca debitor la directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene sau a municipiului B sau la sucursalele judetene ale, respectiv a municipiului B,ca urmare a nerespectarii conditiilor de eligibilitate aferente formelor de sprijin financiar acordate in ultimii 3 ani,sau sa isi lichideze debitele existente,pana la data depunerii cererii de sprijin financiar pentru culturile din toamna anului 2007.
Potrivit art 5 alin.3 din acelasi act normativ, dovada utilizarii de seminte certificate si de calitate pentru culturile infiintate in toamna anului 2007, se face la receptia suprafetelor cultivate si intocmirea proceselor- verbale de receptie si restituire, prin factura de cumparare a semintei certificate insotita de documentul de calitate si conformitate emis de furnizorii autotorizati sau,in cazul producatorilor agricoli care folosesc samanta din productie proprie pentru semanat, copie de pe buletinul de analiza informativ, cu indicii de calitate pentru samanta,eliberat de inspectoratele teritoriale pentru calitatea semintelor si materialului saditor..
Reclamantul nu a dovedit că a utilizat semințe certificate și de calitate, în sensul dispoz.art.5 alin.3 din Ordinul nr.687/2007, astfel ca suma încasată trebuie restituită întrucât alineatul 4 al articolului 5 dispune că nerespectarea prevederilor respective atrage restituirea de către beneficiari a sumelor primite ca sprijin financiar sub formă de bonuri valorice.
În consecință, nefacand dovada utilizarii semintelor certificate si de calitate pentru cultura cu privire la care s-a acordat sprijinul,reclamantul nu mai putea beneficia de acesta, astfel că în mod legal și temeinic pârâta prin procesul verbal de recepție și restituire contestat a dispus restituirea sumei de 750 lei acordată în prima etapă ca nejustificată.
Dat fiind neîndeplinirea de către recurentul a condiției prevăzute de lege pentru a beneficia de sprijin, aceasta nu poate invoca drept fapt exonerator pentru obligația de restituire inexistenta propriei semnaturi pe cererea pentru acordarea subventiilor pentru agricultura.
În consecință, potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă și în raport de considerentele mai sus prezentate recursul formulat în cauză urmează a fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.693 din data de 18 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului O l
Decizie ievocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2009
PREȘEDINTE: Lavinia Barbu | JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie | JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti |
Grefier, |
Red.jud.
LF/ 2 ex/24.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Lavinia BarbuJudecători:Lavinia Barbu, Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti