Anulare act administrativ fiscal. Decizia 149/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR -

ROMANIA

CURTEA DE APEL

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 149

SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2010

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta

JUDECĂTOR: S -

JUDECĂTOR 2: Severin Daniel

GREFIER:

*************

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI T împotriva sentinței civile nr. 1267 din data de 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman, in dosarul nr.-, in contradictoriu cu intimata - reclamantă SC SRL A

La apelul nominal făcut in ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că au fost depuse la dosar din partea intimatei reclamate note scrise insoțite de un set de acte.

Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea luând act de cererea de soluționare a recursului in lipsă, constată cauza in stare de judecată, reținând-o spre deliberare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1267/19.06.2009, Tribunalul Teleormana admis contestația formulată de contestatoarea A în contradictoriu cu intimata ANAF - A, a anulat în parte decizia nr.26/14.08.2008, emisă de T prin care s-a soluționat contestația împotriva decizie de impunere nr.55/2008 în ceea ce privește suma de -,74 lei, stabilită cu titlu de obligații fiscale, menținând în rest decizia contestată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, din concluziile raportului de expertiză fiscală depus la dosarul cauzei, reiese că obligațiile bugetare ale sunt în sumă totală de - lei, având în vedere că reclamanta a redus stocul de mărfuri în sumă de -,7 lei, reprezentând contravaloarea mărfii vândute, iar valoarea TVA calculată a fost în sumă de 30769 lei față de 80350 lei, stabilită de organul de control și impozit pe profit în sumă de 25911 lei față de 67633 lei stabilită de organul de control. De asemenea, s-a arătat că, în ceea ce privește minusul în gestiune în sumă de -,41 lei, constatat la inventarierea din 31.12.2007 de organul de control fiscal, urmare a inventarierii contravalorii mărfurilor înscrise în listele de inventar s-a stabilit că valoarea acestuia este de 24582,12 lei, urmare a majorării stocului faptic cu mărfurile expirate aferente gestiunii respective, care nu au fost luate în considerare de organul fiscal.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă T, arătând că în mod greșit instanța a admis acțiunea având în vedere că în semestrul II 2005, intimata-reclamantă a diminuat contul de marfă și contul de adaos comercial, cu valoarea totală de -,50 lei, descărcând gestiunea cu note contabile ale căror valori sunt diferite de cele constatate de către organul de inspecție fiscală, diminuându-se în condiții nelegale, contul de marfă cu veniturile respective, cu încălcarea art.19 alin.1 din Codul Fiscal.

Intimata-reclamantă a declarat eronat impozit pe profit în trimestrul IV 2006 și pe trimestrul IV 2007, iar pentru diferențele constatate s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 59629 lei și penalități de întârziere în sumă de 489 lei.

În ceea ce privește TVA-ul, intimata-reclamantă era obligată să înregistreze TVA deductibil în cazul discountului acordat de furnizori și în lunile în care a înregistrat sold negativ al taxei, respectiv ianuarie și martie 2006, iar pentru diferența de 4380,90 lei TVA deductibil, nu a prezentat documente justificative, conform art.6 din Legea nr.82/1991.

De asemenea, s-a constatat declararea eronată prin decontul TVA, atât a TVA colectată cât și a TVA deductibilă, rezultând TVA de plată nedeclarată, în sumă de 48749,89 lei.

Cu ocazia inventarierii efectuate, a rezultat un minus în gestiune de -,4 lei fiind stabilită o diferență de impozit pe profit suplimentar în sumă de 19955,75 lei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă.

Intimata-reclamantă a solicitat, prin note scrise, respingerea recursului ca neîntemeiat.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, în raport de motivele de recurs formulate, și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

În cuprinsul motivelor de recurs formulate, recurenta-pârâtă nu aduce nici o critică sentinței recurate, mărginându-se la a relua susținerile din actele administrative contestate, fără a indica textele de lege aplicabile în cauză și mijloacele de probă de care înțelege să se folosească.

Din ansamblul materialului probator administrat cu ocazia judecării în fond a cauzei, curtea reține că prima instanță a apreciat în mod coroborat asupra înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și a concluziilor raportului de expertiză fiscală efectuat în cauză, înscrisurile depuse în susținerea concluziilor acestui raport, nefiind avute în vedere de către organele de control fiscal la efectuarea controlului.

Neexistând indicate motive de nelegalitate ale hotărârii recurate care să permită analizarea acestora prin raportare la temeiurile de drept incidente în cauză, sau la anumite mijloace de probă, apreciind că hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul de recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței civile nr. 1267 din data de 19 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, in dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă SC SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Radu

S

GREFIER,

Red.

Tehnored.

2 ex./05.02.2010

- Secția a IX-a -

Președinte:Ghica Alina Nicoleta
Judecători:Ghica Alina Nicoleta, Severin Daniel, Radu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 149/2010. Curtea de Apel Bucuresti