Anulare act administrativ fiscal. Decizia 157/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 157/ Dosar nr-
Ședința publică din 04 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
- - - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta
- - - - - președinte de secție
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3777/com din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 februarie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 4 martie 2008.
CURTEA
Curtea, asupra recursului de față, constată că:
La data de 29.06.2006 reclamanta B, a chemat în judecată pe pârâtul în calitate de primar al unității Administrativ Teritoriale - orașul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea notificării de reziliere nr. 1893/12.04.2006 a contractului de concesiune nr. 3666/17.09.2003, cu cheltuieli de judecată.
Acțiunea reclamantei a fost înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 1946/com/2006.
În acest dosar instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii în
contencios administrativ și a respins acțiunea ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 517/C/14.02.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurs ce a format obiectul dosarului nr- a Curții de APEL BRAȘOV.
În acest dosar Curtea de Apel a pronunțat Decizia nr. 108/20.04.2007 prin care s-a admis recursul reclamantei și a casat sentința Tribunalului Brașov nr. 517/C/14.02.2007, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se decide astfel, Curtea de Apel a reținut în fapt următoarele:
Motivul de recurs invocat de reclamantă care se referă la nelegala compunere a instanței de judecată pentru neparticiparea procurorului la ședința de judecată, a fost considerat ca nefondat, deoarece prin constatarea neconstituționalității art. 1 alin.9 din Legea nr. 554/2004, participarea reprezentantului Ministerul Public nu redevine obligatorie, întrucât această dispoziție nu mai există în Legea nr. 554/2004. Dispozițiile art. 45 alin.3 din Codul d e procedură civilă, lasă posibilitatea procurorului de a aprecia în care cauză participă.
S-a constatat a fi fondate celelalte motive de recurs invocate de recurentă referitoare la respingerea acțiunii pe baza excepției inadmisibilității.
Din analiza dosarului de fond, a rezultat că între părți a fost încheiat contractul de concesiune nr.3666/17.09.2003, care are ca obiect preluarea în concesiune a terenului înscris în CF nr.1, top 1320/3, în suprafață de 119.000,60. situat în orașul, str. -, județ cu destinația de zonă de agrement.
Contractul de concesiune încheiat între părți este un contract administrativ care intră sub incidența Legii nr. 219/1998, în vigoare la data nașterii raporturilor juridice între acestea și care stabilește competența instanței de contencios administrativ de soluționare a acțiunilor în justiție care decurg din contractele încheiate.
De asemenea, având în vedere că regulile de competență sunt de imediată aplicare, incidentă în cauză este și Legea nr. 554/2004 care, la art. 8 alin. 2 prevede că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de aplicarea și executarea contractului administrativ.
La punctul 6.1 lit. c din contractul de concesiune, părțile au stabilit una din modalitățile de încetare a contractului, respectiv prin rezilierea, în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concesionar, cu plata de despăgubiri în sarcina concesionarului. Rezilierea va opera de plin drept după o perioadă de 30 de zile de la notificarea concesionarului de către concedent.
Raportat la dispozițiile legale mai sus arătate, notificarea nu reprezintă un act administrativ în accepțiunea dispozițiilor art. 2 alin. 1, lit.c din Legea 554/2004, însă, în speță, aceasta reprezintă manifestarea de voință privind rezilierea contractului de concesiune, reziliere care va opera pe deplin drept după o perioadă de 30 zile de la notificare.
Ca atare, manifestarea de voință a concedentului exprimată prin notificarea expediată concesionarului își produce efectele juridice în ceea ce privește aplicarea și executarea contractului de concesiune care se va rezilia de drept fără intervenția instanței de judecată.
Prima instanță era obligată să analizeze actul intitulat " notificare de reziliere" din punct de vedere al legalității conținutului și efectele acestuia și nu să se pronunțe pe excepția inadmisibilității acțiunii, atâta timp cât cererea cu care a fost învestită instanța privea modalitatea de aplicare și executare a contractului de concesiune.
Întrucât prima instanță nu a analizat fondul cauzei, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Ca urmare a Deciziei Curții de APEL BRAȘOV nr. 108/20.04.2007, cauza a fost trimisa Tribunalului Brașov și înregistrată cu nr-, în vederea rejudecării cererii reclamantei.
Pe baza probelor administrate în acest dosar, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr.3777/com/27.XI.2007.
Prin această hotărâre Tribunalul a dispus respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta B în contradictoriu cu primarul orașului, având ca obiect anularea notificării de reziliere nr. 1893/12.04.2006 a contractului de concesiune nr.3666/17.09.2003.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
Rejudecând cauza după casare, instanța a reținut că, contractul de concesiune nr. 3666/17.09.2003 a fost încheiat între Unitatea Administrativ Teritorială- orașul reprezentată de primarul și SC B, având ca obiect preluarea în concesiune a terenului individualizat în CF nr. 1, nr. top 1320/3 în suprafață de 119.000,0060. în orașul, str. -, cu destinația zonă agrement.
La data de 12.04.2006 pârâtul a transmis reclamantei notificarea de reziliere a contractului de concesiune, notificare înregistrată sub nr. 1893.
Analizând notificarea de reziliere nr. 193/12.04.2006 instanța a reținut următoarele:
Potrivit punctului 8.3 din contract "concesionarul este obligat să obțină autorizația de construcție în termen de 12 luni de la semnarea contractului de concesiune și să analizeze investițiile prevăzute în ofertă în termen de 36 luni de la obținerea autorizației."
La pct. 6.1. lit. c din același contract s-a prevăzut că " în cazul nerespectării obligațiilor de către concesionar, contractul încetează prin reziliere cu plata de despăgubiri în sarcina concesionarului; rezilierea va opera pe deplin drept după o perioadă de 30 de zile de la notificarea concesionarului de către concedent".
În speță, reclamanta nu și- îndeplinit obligația prevăzută în contract la punctul 8.3. în sensul că nu a obținut autorizația de construire în termen de 12 luni de la semnarea contractului.
În acest caz, devin incidente dispozițiile din contract privind rezilierea contractului, pârâtul emițând notificarea de reziliere conform pct. 6.1. lit. c, din contract.
Susținerea reclamantei în sensul că pârâtul nu i-a predat terenul concesionat pe bază de proces - verbal, nu a fost primită, având în vedere că din contractul de concesiune nu rezultă această obligație.
La punctul 2.2. din contract invocat de reclamantă, se menționează că terenul se predă de către concedent către concesionar, liber de orice sarcini, or reclamanta nu a făcut dovada că neobținerea autorizației de construire în termen de 12 luni de la semnarea contractului, s-ar fi datorat faptului că terenul este grevat de sarcini.
Mai mult, Primăria Orașului i-a eliberat reclamantei certificatul de urbanism (fila 8) însă reclamanta nu a depus diligențe în sensul obținerii autorizației de construire în termenul stipulat în contract.
Instanța a înlăturat și susținerea reclamantei în sensul că parte în contractul de concesiune nr. 3666/17.09.2003 ar fi Consiliul Local al Orașului și potrivit principiului simetriei juridice, tot acesta ar putea să solicite desființarea lui.
Analizând contractul de concesiune nr. 3666/2003 instanța a reținut că figurează ca părți Unitatea Administrativ Teritorială - Orașul, reprezentată de - primar și
În atare situație, nu se poate susține că parte în contract ar fi Consiliul Local al Orașului .
Pe considerentul simetriei juridice, reprezentantul Orașului, respectiv Primarul a emis notificarea de reziliere a cărei anulare se cere.
Pentru considerentele mai sus dezvoltate, instanța a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, reclamanta B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 3777/27.XI.2007 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond; în subsidiar a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea la cheltuieli de judecată pentru fond și pentru recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:
1) Hotărârea atacată este nelegală pentru că a fost pronunțată de un judecător necompetent. În acest sens se arată că în cauză, în primul ciclu procesual, s-a pronunțat de către instanța de fond, Tribunalul Brașov, sentința civilă nr. 517/14 februarie 2007, președinte fiind d-na judecător - Această sentință a fost casată cu trimitere spre rejudecare, prin decizia civilă nr. 108/20.04.2007 a Curții de APEL BRAȘOV. După casare cauza a fost repartizată spre soluționare aceluiași judecător. Cererea de abținere a fost respinsă. În aceste condiții, același judecător, în aceeași cauză și la instanța de fond, a pronunțat două hotărâri judecătorești.
În drept a invocat prevederile art. 24 Cod procedură civilă.
Chiar dacă textul de lege indicat nu face deosebire între hotărârea pe fond și hotărârea pronunțată pe excepție, recurenta a susținut că "pronunțând o hotărâre judecătorească, judecătorul este tentat să-și mențină părerea".
Tot în susținerea acestui motiv de recurs, recurenta a invocat și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil și judecarea cauzei de către un Tribunal imparțial.
Dispozițiile legale privind incompatibilitatea nu vizează doar ocrotirea intereselor parțiale litigante ci și realizarea unei optime administrări a justiției, prin pronunțarea unor hotărâri bazate pe o deplină imparțialitate a judecătorilor. Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 105 alin.1 Cod procedură civilă, "actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule".
2) O altă critică de recurs, formulată de reclamantă este cu privire la lipsa de temei legal a hotărârii atacate, sau hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicare greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În acest sens a invocat faptul că primarul reprezintă autoritatea executivă pe plan local și că el trebuie să ducă la îndeplinire hotărârea Consiliului Local, ca for deliberativ conform prevederilor Legii nr. 215/2001.
Față de aceste prevederi, recurenta a considerat că nu i se putea emite o notificare de reziliere valabilă, emisă de primar, în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local, de aplicare a sancțiunii.
Se susține și faptul că cel care a convenit atribuirea contractului de concesiune prin hotărâre a fost Consiliul Local și că acesta trebuia să-și manifeste voința de a înceta contractul de concesiune
Sub acest aspect, recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că în contractul de concesiune nr. 3666/17.09.2003, parte ar fi Unitatea Administrativ -Teritorială Orașul, prin primar și nu Consiliul Local.
Întrucât contractul de concesiune este un contract sinalagmatic, iar concedentul a urmărit prin notificarea de reziliere, desființarea contractului, deși această parte este în culpă contractuală, recurenta a invocat principiul "excepțio non adipendi contractus", întrucât obligațiile părților sunt interdependente și reciproce.
Tot în susținerea motivelor de recurs, a nelegalității hotărârii atacate, recurenta a susținut și faptul că: "pentru ședința Consiliului Local din data de 30 martie 2006, în sesiune ordinară, pe ordinea de zi a fost înscris numai proiectul de hotărâre nr. 16 privind aprobarea actului adițional la contractul de concesiune. Acest proiect de hotărâre a fost respins.
Compartimentul juridic, fără un temei legal, a interpretat această respingere ca o reziliere a contractului, substituindu-se în mod abuziv voinței concedentului. De altfel, chiar pârâtul recunoaște - "prin respingerea acestui proiect se poate considera că s-a acceptat de către Consiliul Local referatul compartimentului de specialitate privind necesitatea contractului de concesiune". Or, recurenta apreciază că și în situația respingerii acestui proiect de hotărâre trebuia să fie promovat un proiect de hotărâre de reziliere a contractului".
În drept recurenta a invocat prevederile art. 3041Cod procedură civilă, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și art. 274 Cod procedură civilă.
În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri și a timbrat legal recursul, solicitând judecarea și în lipsă.
În cauză a formulat Concluzii B, în calitate de recurentă-reclamantă (5 file), anexând decontul pentru cheltuielile de avocat.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă nr. 3777/27.XI.2007 atacată, a Tribunalului Brașov, în raport de motivele de recurs formulate de reclamanta B, constată recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la prima critică de recurs, instanța constată că:
Inițial, acțiunea reclamantei a fost respinsă pe cale de excepție a inadmisibilității acțiunii, fără a se judeca și soluționa cauza pe fond și fără administrarea unui probatoriu complet.
Acest lucru rezultă din sentința nr. 517/14.02.2007 a Tribunalului Brașov din dosar nr-.
Într-adevăr, cauza pe excepție a fost soluționată de judecător C -.
Ca urmare a casării hotărârii, prin Decizia de recurs, cauza a fost rejudecată pe fond, formând obiectul dosarului nr-.
Inițial cauza a fost repartizată completului, iar din data de 4.09.2007, fiind nevoie de 2 judecători pentru constituirea completului legal conform art.10 din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr.262/2.08.2007, a fost inclusă judecătoarea de la secția falimente (fila 21 dosar fond).
La ședința din 2.2007, completul a fost constituit din 2 judecători- specialitate contencios- și anume: G și C -(fila 24).
De altfel, judecătoarea C - a formulat cerere de abținere de a soluționarea cauzei, care a fost respinsă conform încheierii de ședință din Camera de Consiliu din 10.10.2007 (fila 25).
Ca atare, completul legal investit a rămas cel potrivit încheierii din 30.2007 (fila 26), care de altfel a și soluționat cauza pe fond după casare.
Verificând întreg probatoriu rezultă că reclamanta, în dosarul de fond, în rejudecare, nu a formulat nici o cerere de recuzare împotriva judecătorului care a soluționat cauza pe excepție din dosarul inițial.
Însă, în recurs critică sentința ca fiind dată de un judecător necompetent.
Față de dispozițiile art. 24 Cod procedură civilă și față de faptul că judecătorul vizat prin critica de la punctul 1, soluționat inițial cererea pe excepție, dar singur, în complet de un judecător, iar pe fond, după casare a soluționat cauza în complet de 2 judecători și s-au administrat probe, iar prin sentința civilă nr. 417/14.02.2007, judecătorul respectiv nu și-a spus părerea cu privire la fondul cererii, instanța de recurs apreciază că, în fapt și în drept, nu este incompatibilă judecătoarea C -.
Mai mult, hotărârea atacată reprezintă hotărârea a 2 judecători- a completului- și nu se poate reține că ar fi imparțial judecătorul, instanța sesizată sau lipsa de obiectivitate în soluționarea cauzei de față.
Așa fiind, se constată că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 105 alin.1 Cod procedură civilă, încât hotărârea atacată să fie nulă.
Pentru motivele reținute, instanța apreciază că această critică este neîntemeiată, sens în care va vi înlăturată.
Se reține că nu sunt încălcate prevederile art. 6 din Convenția CEDO privind dreptul la un proces echitabil și la un tribunal imparțial.
2) În ce privește critica de la pct. 2 din recurs, întemeiată pe prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, in sensul că hotărârea este lipsită de temei legal, sau dată cu aplicarea greșită a legii, sau încălcarea legii, instanța de recurs constată din actele dosarului, că:
În mod corect a soluționat cauza după casare, instanța de fond a reținut corect și legal situația de fapt și de drept dedusă judecății, iar hotărârea pronunțată fiind întemeiată și legală.
Aspectul criticat de recurentă, în sensul că notificarea de reziliere este nelegală, deoarece nu a fost emisă în baza unei Hotărâri de Consiliu Local, privind aprobarea propunerii de încetare a contractului de concesiune nr. 3666/17.09.2003, nu poate fi primită de instanță, deoarece părțile acestui contract sunt: pârâtul Unitatea Administrativ-Teritorială orașul prin primar și reclamant B.
Mai mult, reclamanta a chemat în judecată chiar pe pârâtul care a emis Notificarea, considerând că acesta are calitate procesuală pasivă.
Faptul că acest contract de concesiune este sinalagmatic, este unanim cunoscut și nu se poate vorbi că pârâtul nu a cunoscut acest lucru, sau instanța de judecată, care a pronunțat hotărârea.
Recurenta a invocat în susținerea recursului faptul că pârâtul- concedentul- are o culpă în neexecutarea obligației contractuale, aceea de a nu-i fi predat prin proces-verbal terenul concesionat, liber de sarcini.
Însă, din întreg probatoriu administrat, nu rezultă vreun refuz al pârâtei (intimatei) în acest sens, nefiind probată culpa pârâtului, de reclamant.
Faptul că în ședința Consiliului Local din 30.03.3006 pe ordinea de zi a fost înscris numai proiectul de hotărâre nr. 16 privind aprobarea actului adițional la contractul de concesiune, proiect ce a fost respins de Consiliul Local, nu conduce la ideea că, Consiliul Local ca organ deliberativ nu ar fi de acord cu notificarea de reziliere.
Dimpotrivă, verificând actele depuse de pârât la fond, rezultă că s-a încercat o prelungire a contractului de concesiune prin act adițional, dar față de referatele depuse, și analizându-se conținutul contractului, Consiliul Local a hotărât respingerea aprobării proiectului, actului adițional la contractul de concesiune.
Câtă vreme nu s-a încheiat un act adițional, iar din probele de la dosar rezultă că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 8 pct.3 din contractul nr. 3666/2003 de concesiune, în mod justificat s-a prevăzut în referatul întocmit de compartimentul juridic, ca propunere de reziliere a acestui contract pentru neîndeplinirea obligației asumate de concesionar, adică de reclamant.
Mai mult, se constată că acel contract de concesiune a fost semnat de ambele părți, reclamant și pârât, deci reprezintă acordul lor de voință, iar clauzele cuprinse în contract le sunt obligatorii, ele având putere de lege între părțile contractante, conform art. 969 Cod civil.
Referitor la susținerea recurentei în sensul că trebuia promovat un proiect de hotărâre de reziliere a contractului de concesiune, pentru motivul că s-a respins proiectul pentru actul adițional, instanța apreciază că acest lucru nu se impunea pentru notificarea de reziliere, ci doar pentru rezilierea efectivă.
Așa fiind, se vor înlătura susținerile recurentei privind critica de la punct 2 din recurs, ca nefiind întemeiate.
Cât privește reglementarea specială cuprinsă în Legea nr. 219/1998, prin contractul de concesiune, raportat la actele dosarului și respectiv la legalitatea notificării de reziliere emisă de pârâtul (intimat), instanța constată de fapt că notificarea de reziliere are ca temei art.6.1lit.c din contractul de concesiune care se prezumă că a fost încheiat și semnat de părți, ca reprezentând voința lor și ca fiind încheiat cu respectarea legii nr. 219/1998 - privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public, respectiv concesionări.
Pentru aceste considerente se vor înlătura susținerile recurentei, criticile aduse, constatând că de fapt, prin contractul respectiv, părțile au convenit în temeiul art. 28 alin.5 din Legea nr. 219/1998 - privind regimul concesiunilor-, cu privire la clauzele de reziliere a contractului.
Nu se poate reține faptul invocat de recurentă, privind nelegalitatea notificării de reziliere a contractului de concesiune pentru motivul nerespectării principiului simetriei juridice, întrucât parte în contract nu este Consiliul Local și nici nu este concedentul; ca atare, actul atacat provine de la o persoană care are o astfel de competență, care are ca temei însăși clauzele contractului respectiv, semnat și de reclamantă, motiv pentru care se va înlătura și acest argument pentru susținerea criticii punctului 2 din recurs.
În ce privește modul de motivare a hotărârii atacate, instanța de recurs apreciază că nu este vorba de vreo părtinire a judecătorului, pentru motivul că nu există referiri la reglementarea specială în materie de concesiune sau că instanța de fond a înlăturat susținerea reclamantei că, în speță trebuia emisă o hotărâre de reziliere de către Consiliul Local.
În esență, instanța va înlătura susținerile și criticile dezvoltate la punct 1 și 2 din recurs, ca fiind neîntemeiate.
În cauză nu sunt incidente prevederile art. 24 Cod procedură civilă, privind incompatibilitatea judecătorului, nici a art. al.1 Cod procedură civilă și nici dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Se constată că nu au fost încălcate prevederile art.948 cod civil și nici prevederile art.6 din Convenția CEDO.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța constată recursul ca nefondat, iar în baza art. 312 Cod procedură civilă urmează a fi respins și în consecință, se va menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă B împotriva sentinței civile nr. 3777/com/27.XI.2007 a Tribunalului Brașov. Secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./04.03.2008
dact. /19.03.2008 - 2 ex.
Jud.fond: C
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Georgeta
