Anulare act administrativ fiscal. Sentința 159/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 159/CA
Ședința publică de la 22 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
Grefier - - -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe
reclamantul CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT ( ) - PROGRAMUL SAPARD, DIN CADRUL MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, având ca obiect - anulare act administrativ+ suspendare executare ( proces verbal de constatare nr.2259/12.02.2008).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic, pentru pârâta - AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT ( ) - PROGRAMUL SAPARD, din cadrul MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, lipsă fiind reprezentantul reclamantului - CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI .
Procedura legal îndeplinită.
Se referă, de către grefier, că s-a depus la dosar, de către reclamantă, dovada timbrării și răspuns la întâmpinare.
Se înmânează reprezentantei pârâtei duplicatul răspunsului la întâmpinare.
Instanța acordă cuvântul pentru dezbateri cu privire la excepția vizând competența teritorială de soluționare a cauzei.
Consilier juridic, pentru pârâtă, solicită admiterea excepției de necompetență teritorială a acestei instanțe și declinarea competenței în favoarea Curții de APEL IAȘI, având în vedere faptul că sediul principal al instituției pârâte este în
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra cauzei de contencios administrativ de față, față de excepția pusă în discuție, reține cele ce urmează.
-2-
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, reclamantul Consiliul Local al orașului, județul Sac hemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit( P) - Programul SAPARD, din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând anularea procesului - verbal de constatare nr.2259/12.02.2008, întocmit de reprezentanții pârâtei, exonerarea instituției de la plata sumelor calculate în actul a cărui anulare se cere și suspendarea executării actului administrativ contestat până la soluționarea definitivă și irevocabilă.
În motivarea cererii, reclamantul arată că, prin contractul C 2.-/29.03.2004, pârâta a asigurat finanțarea pentru realizarea obiectivului" drumuri comunale în lungime de 5,98 km în comuna, județul S". Proiectul a fost finalizat în condiții de bună calitate și s-a făcut recepția lucrării, pe parcursul derulării proiectului pârâta exercitând permanent un control asupra modului de executare a lucrărilor și asupra documentelor contabile, efectuarea plăților fiind posibilă numai după ce reprezentanții Agenției își puneau avizul pe documentele contabile..
Mai arată reclamantul că, de la început și până la finalizarea proiectului, nu s-au semnalat existența vreunor nereguli și încălcări ale prevederilor contractuale și că, abia după finalizarea proiectului, reprezentanții pârâtei au efectuat un control și au constatat că executantul lucrării, SC SA, nu a respectat contractul de execuție a lucrării AL C 2-, în sensul că a subcontractat un volum mai mare de lucrări decât cel stabilit prin contract, fără notificarea și acceptul Cum între P și SC SA nu au existat relații contractuale, reprezentanții pârâtei au întocmit procesul verbal nr.2259/12.02.2008 și au stabilit în sarcina instituției reclamante un debit de 77.333,83 lei(RON), reprezentând beneficiul încasat în mod nejustificat de către SC SA pentru volumul de lucrări subcontractat fără acceptul.
Solicită a se constata că, în mod absolut nejustificat, a stabilit în sarcina reclamantului acest debit, având în vedere că reclamantul nu a avut nici o culpă, nu a avut cunoștință de faptul că executantul lucrării a încheiat cu SC PRIMA SRL un contract de subantrepriză pentru un volum de lucrări care depășea valoarea de 9,99%, stabilită prin oferta financiară, cele două societăți încheind contractul de subantreprinză fără a informa pe reclamant și fără acceptul acestuia.
În dovedire, s-au depus la dosar, în copie, înscrisurile contestate.
Pârâta P, prin întâmpinare a invocat excepția de necompetență teritorială a Curții de APEL IAȘI, raportat la disp.art.218 Cod procedură fiscală,coroborat cu art. 5 Cod procedură civilă.
Se arată în motivarea acestor excepții că,dintr-o eroare materială, survenită în cuprinsul Deciziei de soluționare a contestației beneficiarului, înregistrată la.P cu nr.5822/11.04.2008, se menționează că această decizie poate fi atacată la Curtea de APEL IAȘI sau Curtea de Apel București, în
-3-
termen de 6 luni de la data comunicării pentru că soluționarea acestei cauze este de competența Curții de Apel București sau Curții de Apel Suceava.
Curtea, verificând prioritar excepția dirimantă invocată de pârâtă, constată că aceasta sunt întemeiată.
Astfel, obiectul acțiunii de față îl reprezintă cererea reclamantului de anulare a procesului-verbal de constatare nr. 2259/12.02.2008, act contestat și în fața P, care a soluționat contestația prin decizia nr. 5822/11.04.2008, în finalul căreia se prevede competența de soluționare a căii de atac împotriva acestui act administrativ ca fiind a Curții de APEL IAȘI sau Curtea de Apel București.
Potrivit art.5 Cod procedură civilă, "cererea se face la instanța domiciliului pârâtului, iar în art.7 Cod procedură civilă, se arată că "cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal".
În speță, așa cum a arătat și reprezentanta pârâtei, în susținerea sa, sediul principal al instituției pârâte se află în B, fapt ce atrage incidența disp.art.7 Cod procedură civilă, astfel că, instanța, văzând dispozițiile art. 158, 159 Cod procedură civilă, va proceda la declinarea competenței de soluționare a prezentei acțiuni în anulare în favoarea Curții de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 2008.-
PREȘEDINTE,.
- -
Grefier,
Red. L/25.09.2008 - -
Tehnored. gref.TN
25.09.2008/2 ex.-
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț