Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1611/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1611
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15 06 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Voicu Rodica
JUDECĂTOR 2: Hortolomei Victor
JUDECĂTOR 3: Grecu Gheorghe
GREFIER: - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.743/16 04 2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-(nr.în format vechi 836/2008), în contradictoriu cu intimata pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că la data de 07 05 2009 s-a depus prin Serviciul registratură din partea intimatei întâmpinare la recursul formulat; la data de 15 06 2009 recurentul a depus concluzii scrise.
Curtea, constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 pr.civ. apreciază cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călărași la data de 6.06.2007 și înregistrată sub nr- (nr. în format vechi 2488/C/2007), reclamantul, domiciliat în Oltenița,-,.A,.2,.9, jud. C, a formulat contestație împotriva ordinului nr.2281/25.04.2007 emis de Cancelaria Primului Ministru, ale cărei atribuții au fost preluate ulterior de către pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în B, nr.202, sect.1, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acestuia și obligarea pârâtei să emită un nou ordin, respectiv o nouă decizie, prin care să valideze hotărârea nr.54/95.02.2001 a Comisiei Județene C de Aplicare a Lg.9/1998.
În motivarea contestației reclamantul arată că prin ordinul atacat a fost invalidată hotărârea comisiei județene, reținându-se în mod greșit că autorul său nu figurează cu proprietăți în tabelele întocmite de și verificate de Comisia Mixtă româno-bulgară.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.8 al.1 din HG 1643/2004 în dovedirea ei reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând acest sens copie de pe ordinul nr.2281/25.04.2004.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca întemeiată, susținând că ordinul de invalidare este legal emis întrucât la dosar nu există e doveditoare care să ateste existența bunurilor abandonate de autorul reclamantului mediul, respectiv faptul că acest autor figurează în tabelul eliberat de și certificat de Comisia Mixtă româno-bulgară pentru orașul.
Totodată pârâta a anexat întâmpinării actele care au stat Ia baza emiterii ordinului nr.-.04.2007 și hotărârii nr.54/5.02.2001.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.2050/12.09.2007, Tribunalul Călărașia admis în parte contestația reclamantului, dispunând anularea ordinului nr.2281/25.04.2007 și obligând pârâta să emită un nou ordin prin care să valideze hotărâre a nr.54/05.02.2001 a Comisiei Județene C, în sensul de a valida această hotărâre numai pentru bunurile (terenurile) afIate în mediul rural.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că autorul recIamantului deținea în Bulgaria Ia data de 7.09.1940 două feluri de proprietăți, una urbană compusă din casa de locuit și o proprietate rurală în extravilanul acestei localități.
Proprietatea urbană a rămas în proprietatea colonistului român după 7.09.1940, însă proprietatea rurală a trecut în proprietatea statului bulgar.
RecIamantul nu a răsturnat prezumția că autorul său ar fi vândut proprietatea urbană.
Pentru proprietatea rurală reclamantul are dreptul Ia compensații, deoarece terenul a trecut în proprietatea statului bulgar.
Instanța a apreciat că este întemeiată numai în parte contestația.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării pârâtei Ia emiterea ordinului de validare pentru toate bunurile care au existat în proprietatea defunctului autor al reclamantului, atât cea din mediul rural cât și cea din mediul.
A arătat că s-a făcut o greșită aplicare a legii, deoarece pârâtul trebuia să facă dovada că bunurile urbane au fost vândute de proprietar, contestatorul neputând face dovada negativă.
Astfel îi este încălcat dreptul Ia apărare și dreptul Ia un proces echitabil conform art.21 din Constituție.
Se creează o discriminare vădită și nemotivată între regimul proprietății rurale și cel al proprietății urbane.
În drept, a invocat dispozițiile art.299 și următoarele Cod proc.civ.
Prin decizia civilă nr.246/28.01.2008 Curtea de APEL BUCUREȘTIa admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare de către un complet legal constituit, reținând că potrivit Lg.262/2007, intrată în vigoare Ia 3.08.2007, completul de judecată trebuia format din doi judecători, urmând ca motivele de recurs invocate de reclamant să fie avute în vedere cu ocazia rejudecării.
Primită spre rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr- (nr. în format vechi 836/C/2008), fără ca părțile să mai administreze probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin hotărârea nr.54/5.02.2001, emisă de Comisia Județeană C de Aplicare a Lg.9/1998, au fost acordate compensații bănești în sumă totală de 132.- lei ROL moștenitorilor defunctului pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, din care - lei ROL pentru locuință, anexe gospodărești și teren aferent și - lei ROL pentru 0,75 ha teren agricol, hotărâre ce a fost ulterior invalidată prin ordinul nr.2281/25.04.2007 pe motiv că acest autor nu figurează cu proprietăți în tabelele întocmite de pentru orașul și verificate de Comisia Mixtă româno-bulgară.
Conform art.IV al.5 din Anexa C la Tratatul între România și Bulgaria, semnat la C Ia data de 7.09.1940, proprietatea imobiliară urbană, aparținând populației ce face obiectul acestui acord, rămâne în proprietatea actualilor proprietari și, în consecință, supusă legilor țării unde se afla situată.
Având în vedere dispozițiile legale susmenționate, pentru a avea o evidență a bunurilor imobile din zonele urbane, care au rămas în proprietatea coloniștilor, s-au întocmit, ulterior anului 1941, de proprietăți urbane abandonate în de coloniștii români, aflați în evidența Arhivelor iar respectivele tablouri sunt cele mai în măsură să certifice bunurile pe care un colonist evacuat dintr-un oraș din le mai deținea la momentul întocmirii tablourilor.
În cazul de față, deși în Situația de avere imobiliară a locuitorului, întocmită la data de 6.05.1941, se menționează că acesta deținea în proprietate suprafața de 0,75 ha teren (arabil și vie), în orașul, iar în declarația autorului rezultă că, la data de 18.09.1940, era proprietarul unei locuințe, anexe gospodărești și teren aferent, în aflat la fila 16 din dosar este consemnat la rubrica că în documentele aflate în Arhiva nu figurează autorul cu proprietăți imobiliare urbane abandonate în Bulgaria.
Întrucât autorul reclamantului nu figurează în tablourile întocmite de Comisia Mixtă româna-bulgară ulterior anului 1941, ordinul nr.2281/25.04.2007 este legal emis, neputându-se acorda despăgubiri în lipsa unor acte doveditoare care să ateste existența bunurilor imobile abandonate în mediul de care, dat fiind prevederile art.IV al.5 din Tratatul româno-bulgar, a avut posibilitatea înstrăinării acestor bunuri imobile până la momentul întocmirii tablourilor de proprietăți urbane, prezumție pe care reclamantul nu a răsturnat-
Pentru considerentele expuse, instanța a respins, ca neîntemeiată, contestația reclamantului, prin sentința civilă nr.743/16.04.2008 a Tribunalului Călărași.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamantul a formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, deoarece instanța greșit a stabilit existența anumitor fapte, fără a avea dovezi în acest sens.
Astfel, tribunalul și-a întemeiat hotărârea, pe existența prezumției că autorul său și-ar fi vândut averea imobilă urbană, prezumție pe care recurentul nu ar fi răsturnat- Or, sarcina probei incumba celui care afirma că aceste bunuri ar fi fost vândute, conform principiului "actori incumbet probatio", recurentul neputând fi obligat a face dovada negativă în contra-aceasta, fiind pus în situația de a fi lipsit de posibilitatea administrării vreunei probe care ar fi trebuit raportată la proba contrarie - probă inexistentă, fiindu-i astfel încălcat dreptul de apărare și la un proces echitabil, conform art.21 din Constituție.
Greșit s-au interpretat și prevederile art.IV al.5 din Tratat, când s-a apreciat că proprietățile urbane au rămas în proprietatea românilor care au intrat în schimbul obligatoriu de populație. Această interpretare este combătută clar de art.9 al.3 lit.c din HG nr.753/1998 modificată prin HG nr.1277/2007, pe care le-a enunțat, fiind evidențiată voința legiuitorului de a se acorda despăgubiri pentru toate bunurile imobile din mediul rural sau, abandonate în Bulgaria. Dacă pentru pomii altoiți, se acordă despăgubiri, cum atunci pentru terenuri și construcții, nu?!!
Obligația statului român de a-i despăgubi integral pe românii care și-au abandonat proprietățile în Bulgaria, rezultă din art.1 Legea nr.9/1998, din Raportul Ministrului Agriculturii nr.7034/17.08.1946: " statul român și-a luat obligația de a despăgubi" integral pe toți evacuații români din, de toate averile rămase în D de Sud".
În concluzie, prezumția că autorul său și-ar fi vândut imobilele abandonându-se în mediul, nu poate avea configurația juridică a unei dovezi, fiind o simplă speculație împotriva căreia nu se poate face dovada contrarie.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea contestației.
Și-a întemeiat recursul, pe art.299 și urm. Cod procedură civilă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.10 Legea nr.9/1998.
Intimata Cancelaria Primului Ministru a învederat că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este cea care validează sau invalidează hotărârile comisiilor teritoriale de aplicare a Legii nr.9/1998.
La termenul din 09.02.2009, s-a depus rectificarea citativului în sensul că intimata pârâtă este care a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
În recurs, nu s-au administrat probe noi.
Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și ale art.299 Cod procedură civilă.
Examinând sentința pronunțată, prin prisma motivului de recurs invocat, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Legea nr.9/1998 reglementată, astfel cum indică foarte clar chiar denumirea sa, acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940.
Rezultă, deci, fără echivoc, că sunt cetățeni români prejudiciați în sensul art.1 din Legea nr.9/1998 doar cei ale căror bunuri au fost trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului.
Prin urmare, sunt vădit neîntemeiate susținerile recurentului reclamant în sensul că simpla afirmare a abandonării în Bulgaria a proprietăților sale imobiliare urbane îi conferă dreptul la primirea de compensații, chiar în lipsa dovezii că averea imobiliară a trecut în proprietatea statului bulgar.
Conform art.IV al.5 din Anexa C la Tratatul dintre România și Bulgaria, semnat la C la data de 07.09.1940, proprietate imobiliară urbană, aparținând populației ce face obiectul acestui acord, rămâne în proprietatea actualilor proprietari și, în consecință, supusă legilor țării unde se află situată.
Totodată, potrivit art.2 alin.1 din Decretul nr.513/03.12.1953 "toate bunurile urbane situate pe teritoriul Populare Române în D de Nord, proprietatea persoanelor fizice sau juridice bulgare care au făcut obiectul lucrărilor Comisiei româno-bulgare instituită în mai 1949 trec în patrimoniul Populare Române".
La alineatul 2 al aceleiași articol din Decretul nr.513/1953 se prevede că "statul bulgar obține în schimb dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor urbane situate pe teritoriul Populare în D de Sud, proprietatea persoanelor fizice sau juridice române care au făcut obiectul lucrărilor Comisiei Mixte româno-bulgare instituită în mai 1949".
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă, deci, fără echivoc, că trecerea proprietății imobiliare urbane a cetățenilor români în proprietatea statului bulgar (și invers, trecerea averii imobiliare urbane a cetățenilor bulgari în proprietatea statului român) a fost condiționată de faptul ca aceste imobile urbane să fi făcut obiectul lucrărilor Comisiei Mixte româno-bulgare instituită în mai 1949.
Prin urmare, relevante în speță, sunt doar actele emise de Comisia Mixtă româno-bulgară instituită în Mai 1949, fiind necontestat faptul că această Comisie a procedat la întocmirea tabelelor cu situația proprietăților imobiliare urbane pentru așezările: Turcia,.
Or, în tabelele mai sus menționate din localitatea, autorul reclamanților nu figurează cu proprietățile imobiliare abandonate în Bulgaria.
Nu prezintă relevanță că în Situația de avere imobiliară a locuitorului, întocmită la data de 06.05.1941, se menționează că acesta deține în proprietate suprafața de 0,75 ha teren (arabil și vie) în orașul, iar în declarația autorului se arată că la data de 18.09.1940 era proprietarul unei locuințe, anexe gospodărești și teren aferent, deoarece din actele dosarului rezultă, indubitabil, că aceste imobile nu au făcut obiectul Comisiei Mixte româno-bulgare instituită în Mai 1949, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru obținerea de compensații de către recurentul reclamant. Autorul recurentului reclamant a putut beneficia de prevederile art.5 din Tratatul încheiat între România și Bulgaria, semnat la C la data de 07.09.1940, fiind liber să dispună neîngrădit de proprietățile sale, o perioadă de 18 luni, ulterior aceasta prelungindu-se până la data intrării în vigoare a Decretului nr.513/03.12.1953, prin care s-a definitivat situația juridică a imobilelor din mediul, care nu fuseseră înstrăinate de proprietarii lor și care au făcut dovada existenței acestora cu actele autentice indicate de acest act normativ, ceea ce nu este cazul, în speța.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge ca nefondate, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.743/16 04 2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr- (nr. în format vechi 836/2008), în contradictoriu cu intimata pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. HV
Tehnodact. /2 ex./01.02.2010
- Secția a IX-a -;
Președinte:Voicu RodicaJudecători:Voicu Rodica, Hortolomei Victor, Grecu Gheorghe
