Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1619/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1619
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aida Liliana
JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtele B, cu sediul în B,-, jud. B și Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în B, nr. 294, Corp A, sector 6, împotriva sentinței nr. 870 din data de 19 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în B, str. -, nr. 12, jud..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-pârâtă B reprezentată de consilier juridic, în baza delegației nr.36841/2009 pe care o depune la dosar și intimatul-reclamant, reprezentat de avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale nr. 30/2009, lipsind recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursurile se află la cel de-al doilea termen de judecată, sunt motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru, după care,
Recurenta-pârâtă B reprezentată de consilier juridic, depune la dosarul cauzei copie cerere restituire taxe, răspuns din data de 17.02.2009 și solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului.
Intimatul-reclamant, reprezentat de avocat, depune la dosar un set de înscrisuri în copie xerox, respectiv 1 decizie taxă înmatriculare, 4 extrase a modului de calcul a taxei de poluare, chitanțe de achitare a acestor taxe, concluzii scrise și practică judiciară, solicitând instanței acordarea cuvântului în combaterea recursului.
Curtea ia act de declarația părților prezente, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurenta-pârâtă B reprezentată de consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Precizează că instanța de fond a fost investită cu soluționarea unei cauze ce are ca obiect 1 taxă de primă înmatriculare și 4 taxe de poluare, toate fiind achitate de către recurent, în urma emiterii unei decizii de impunere.
Susține recurenta că toate cele cinci taxe achitate nu sunt doar de primă înmatriculare, dar motivarea instanței de fond este realizată doar pentru taxa de primă înmatriculare.
Recurenta-pârâtă motivează că la fond au invocat excepția tardivității formulării plângerii prealabile efectuate de către reclamant, care trebuia făcută potrivit dispozițiilor legii contenciosului administrativ în termen de 30 de zile maxim 6 luni, dar tribunalul a respins excepția fără a face o motivare.
Solicită conform motivelor, admiterea recursului și pe fond respingerea cererii de restituire a celor 5 taxe.
Față de recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, solicită admiterea acestuia, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Intimatul-reclamant, reprezentat de avocat, având cuvântul arată că instanța de fond a aplicat în mod legal dispozițiile legale în ceea ce privește termenul de prescripție a cererii formulate, în cauză fiind incidente dispozițiile OG 93/2003 și nu Legea contenciosului administrativ.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, în mod corect a fost respinsă, întrucât în speța dedusă judecății au fost eliberate acte administrative pentru prima înmatriculare trebuiau achitate cele 5 taxe.
Susține că instanța de fond a apreciat corect că OUG nr.50/2008 contravine tratatelor Uniunii Europene încheiate cu România.
Pe fondul cauzei, menționează că au detailat în cuprinsul concluziilor scrise, urmând ca instanța de recurs să dispună respingerea celor două recursuri ca nefondate.
În ceea ce privește susținerea recurentei-pârâte B, cu privire la comunicare deciziilor și efectuarea unei plângeri prealabile, precizează că nu a fost încunoștințată de existența acestora.
În replică recurenta-pârâtă B reprezentată de consilier juridic, precizează că a depus la dosar copie de pe plângerea prealabilă formulată de către reclamantul.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele,
Prin sentința nr.870 pronunțată în data de 19 iunie 2009, Tribunalul Buzăua admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu, invocată de aceasta în referire la capătul de cerere privind restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a respins toate celelalte excepții invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice B, a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și Administrația Fondului pentru Mediu, a anulat Chitanța seria - nr.- din 31 august 2007 emisă de Trezoreria municipiului B, obligând pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B să restituie reclamantului suma de 6 615 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și Chitanțele seria - nr.- din 1 iulie 2008, seria - nr.- din 29 octombrie 2008, seria - nr.- din 4 decembrie 2008, emise de Trezoreria municipiului B,Ordinul de plată nr.01 din 9 decembrie 2008 și deciziile de calcul al taxelor pe poluare.
Totodată prin aceeași sentință, tribunalul a obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și Administrația Fondului pentru Mediu, să restituie reclamantului sumele de 2 141 RON, 3 877 RON, 1 297 RON și 7 573 RON, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule, luând act că nu se solicită obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu, invocată de aceasta în referire la capătul de cerere privind anularea actului administrativ și restituirea sumei de 6 615 lei, achitată cu chitanța seria - nr.- din 31 august 2007, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, motivat de faptul că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, introdusă prin Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, se plătea cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism și autovehicul, atât a celor noi, cât și a celor rulate, era datorată bugetului de stat și prin urmare, taxa nu a constituit venit la bugetul Fondului pentru mediu, nu a fost încasată și nici gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu.
În aceste condiții, în raport de capătul de cerere privind restituirea sumei de 6 615 lei, plătită de reclamant cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, Administrația Fondului pentru Mediu nu poate avea calitatea de pârâtă și nu poate fi obligată, în caz de admitere a acțiunii, la restituirea sumei solicitate de reclamant.
Referitor la cererea de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 6 615 lei, achitată de reclamantul cu chitanța seria - nr.- din 31 august 2007, emisă de Trezoreria municipiului B, pârâta Bai nvocat excepția de tardivitate a plângerii prealabile formulate de reclamant, excepția de inadmisibilitate a acțiunii ca urmare a inexistenței în speță a unui act administrativ, dar și excepția de inadmisibilitate ca urmare a neparcurgerii procedurii reglementate de OUG nr.50/2008, tribunalul apreciind însă că toate aceste excepții sunt neîntemeiate, întrucât reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conformându-se dispozițiilor citate din Codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor Publice prin Ordinul nr.418 din 8 iunie 2007; totodată astfel cum însăși pârâta B confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al UE nu este posibilă fără plata acestei taxe.
Instanța de fond a constatat că nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și nici Ministerul Finanțelor Publice, care gestionează bugetul statului nu emite un act fiscal, cu titlu de creanță, care să o materializeze și că însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar, așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor Publice.
Cu referire la incidența în speță a dispozițiilor OUG nr.50/2008, tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ce face obiectul primului capăt de cerere, a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008. În aceste condiții, restituirea doar a diferenței dintre taxa special încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la data de 1 iulie 2008 și taxa pe poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut. Taxa specială încasată ilegal s-a valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal,ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin.(1) din Constituția României.
În ceea ce privește fondul cauzei, din înscrisurile depuse la dosar tribunalul a reținut că reclamantul a înmatriculat la data de 31 august 2007 un autoturism marca BMW,din categoria M(1), an de fabricație 2004, are capacitatea cilindrică de 1 995 cm cu norma de poluare Euro 3 și că esențială pentru soluționarea capătului de cerere privind restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în sumă de 6 615 lei, achitată de reclamant conform chitanței seria - nr.- din 31 august 2007, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.148 alin.(2) din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. (4) al aceluiași articol prevede că,între alte instituții,autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din prevederile alin.(2).
Judecătorul fondului a făcut aplicare dispozițiilor art.90 paragraful 1 din TCE, conform cărora "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare" și prin urmare, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea discriminărilor fiscale între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.
În privința reglementării interne s-a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui impozit, cu aplicabilitate,cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și că potrivit reglementărilor în vigoare la data importului autoturismului marca BMW, an de fabricație 2004, de către reclamantul, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se datorează cu ocazia prime înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul, inclusiv comercial, observându-se însă că această taxă specială nu este percepută în cazul achiziționării în România a unui vehicul de ocazie în măsura în care acesta este deja înmatriculat, ea fiind percepută numai pentru autoturismele și înmatriculate în țara de proveniență și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Tribunalul a concluzionat că taxa specială de înmatriculare impusă de autoritățile române autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al UE și care era înmatriculat într-un stat comunitar, este una
discriminatorie, interzisă de art. 90 primul paragraf din TCE, care trebuie interpretat, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții Europene de Justiție, în sensul că se opune unei taxe care se aplică în practică primei înmatriculări a unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru, însă nu și achiziționării în România a unui autovehicul de ocazie, în măsura în care acesta este deja înmatriculat în acest stat.
Ca urmare a efectului direct al art.90 primul paragraf CE pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214-214 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute ca aplicabile în cauza de față.
Tribunalul a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar,el este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia și din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unei dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În ceea ce privește cererea reclamantului de restituire a sumelor achitate cu chitanțele nr.- din 1 iulie 2008, nr.- din 29 octombrie 2008 și nr.- și cu OP nr.01 din 9 decembrie 2008, pârâta Bai nvocat faptul că această cerere nu este motivată în nici un fel și că motivarea reclamantului privind pretinsa discriminare a cetățenilor români care și-au achiziționat autoturisme din Uniunea Europeană și care au fost obligați să plătească taxa de primă înmatriculare poate fi analizată de instanța de judecată numai în ceea ce privește taxa de primă înmatriculare,reglementată de art.214-214 din Codul fiscal,nu însă și în privința taxei pe poluare,reglementată de OUG nr.50/2008,care are un regim juridic diferit.
Tribunalul a reținut însă că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, introdusă prin art.I pct.202 din Legea nr.343/2006, avea un pronunțat caracter de taxă pe poluare, o atare concluzie fiind întărită de faptul că Anexa nr.4 din Lege stabilea că nivelul taxei depinde de capacitatea motorului, de standardele de emisie și de vechimea autoturismului/autovehiculului și prin urmare legea ar avea un obiect concret de reglementare, și anume instituirea unui venit la bugetul de stat sub forma unui impozit indirect, materia impozabilă constituind-o autovehiculele și autoturismele înmatriculate pentru prima dată în România, scopul declarat al reglementării fiind acela de protecție a mediului. Ulterior, prin chiar art.1 din OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă și din prevederile art.4 din aceeași ordonanță, stabilind că obiectul acesteia îl constituie autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România.
Tribunalul a constatat că redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv pentru a se susține
că legiuitorul a reglementat două taxe distincte,din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare.
În aceste condiții, instanța de fond a considerat că în mod corect s-a apreciat de către reclamant că motivarea cererii de restituire a taxei pe poluare achitată pentru cele patru autoturisme importate în anul 2008 nu poate fi alta decât aceea a încălcării art.90 paragraful 1 din TCE, în măsura în care vânzarea de autovehicule de ocazie deja înmatriculate pe teritoriul românesc este scutită de plata acestei taxe. Potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, această taxă se datorează pentru autovehiculele din categoria M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum acestea sunt definite în.
Instanța de fond a constatat că din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că autoturismele achiziționate de reclamant fac parte din categoria M(1), au norma de poluare Euro 2, Euro 3 și Euro 4 și că, prin urmare, ele nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare, enumerate de art.3 alin.(2) și art.9 alin.(1) din OUG nr.50/2008.
În aceste condiții, s-a constatat că OUG nr.50/2008 este contrară art.90 paragraful 1 din TCE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cele pentru care s-a achitat taxa pe poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal pârâtele Administrația Finanțelor Publice B și Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate pârâta Administrația Finanțelor Publice Bas usținut că în mod eronat instanța de fond a respins excepțiile invocate în cauză și a admis acțiunea.
Primul motiv de recurs vizează faptul că au invocat prin întâmpinare excepția tardivității plângerii prealabil și excepția inadmisibilității acțiunii, excepții respinse de către instanța de fond în mod nelegal.
Recurenta susține că reclamantul a parcurs procedura prealabilă reglementată de art.7 din Legea 554/2004 prin formularea unei cereri la data de 16 februarie 2009, la un an și J de la data plății și astfel, a încălcat termenul de prescripție prevăzut de lege.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a inexistenței unui act administrativ fiscal, susține că chitanța prin care reclamantul a achitat taxa nu îndeplinește condițiile imperative prevăzute de art.41 și 43 din Codul d e procedură fiscală și că totodată, inexistența acestui act ar fi atras necompetența materială a Tribunalului Buzău în soluționarea cauzei.
Pe fondul cauzei recurenta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,apreciind că, de la data introducerii în Codul fiscal a dispozițiilor art.214-214 prin art. I pct.202 din Legea nr.343/2006, a luat naștere raportul de drept fiscal, din care rezultă dreptul său constând în perceperea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule și obligația corelativă de a plăti această taxă. (4) al art.21 din Codul d e procedură fiscală prevede în mod expres condițiile în care se poate restitui o sumă achitată de un contribuabil, și anume dacă se constată că plata a fost făcută fără temei legal;ori, în speță, plata s-a făcut în temeiul unor dispoziții legale imperative, neputându-se pune problema restituirii.
În ceea ce privește cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare în cuantum de 14 888 lei, achitată cu chitanțele nr.- din 1 iulie 2008, nr.- din 29 octombrie 2008, nr.- din 4 decembrie 2008 și cu OP nr.01 din 9 decembrie 2008, recurenta a învederat că această cerere nu este motivată în nici un fel de reclamant, în contra unei cereri nemotivate neputând fi formulate apărări.
Motivarea reclamantului privind pretinsa discriminare a cetățenilor români care și-au achiziționat autoturisme din Uniunea Europeană și care au fost obligați să plătească taxa de primă înmatriculare în România poate fi analizată numai în ceea ce privește taxa de primă înmatriculare, reglementată de art.214-214 din Codul fiscal,nu și în privința taxei pe poluare, reglementată de OUG nr.50/ 2008,care are un regim juridic diferit.
Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de restituire a sumelor achitate de.
Recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu, a criticat sentința susținând că a fost dată cu încălcarea legii, instanța de fond acordând ce nu s-a cerut și neobservând că hotărârea este inadmisibilă, motivat de faptul că reclamantul nu a atacat un act administrativ sau un act administrativ fiscal, nici un răspuns la o plângere prealabilă/contestație administrativă sau un refuz nejustificat.
S-a arătat că, în forma publicată în aprilie 2008, OUG nr.50/2008 stabilește, prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Câtă vreme chiar Comisia Europeană a recunoscut că taxa pe poluare instituită prin OUG nr.50/2008 corespunde normelor comunitare, nu pot fi reținute susținerile intimatului-reclamant potrivit cărora prin instituirea acestei taxe se constituie o discriminare a regimului fiscal și că această taxă contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Recurenta susține că reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
Pentru aceste considerente, recurenta a solicitat instanței să admită recursul și să pronunțe o hotărâre de respingere a acțiunii formulate de reclamantul.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursurile sunt fondate, potrivit considerentelor ce urmează:
Instanța de fond în mod eronat a respins excepția de tardivitate plângerii prealabile în sensul că, în privința taxei de poluare, organul fiscal emite o decizie de impunere care este un act administrativ fiscal, căruia i se aplică procedura prealabilă reglementată de art.7 din Legea nr.554/2004 precum și procedura prevăzută de Codul d e procedură fiscală.
Se poate observa că intimatul s-a adresa organului fiscal competent cu cererea înregistrată sub nr.12098 din 16 februarie 2009, deci la mai mult de 1 an de la data plății.
Potrivit art.7 alin.7 din lege "plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice și peste termenul prevăzut de alin.1, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție".
În acest caz instanța de fond nu a observat că dreptul reclamantului intimat de formula plângere prealabilă s-a prescris în termen de 6 luni de la data plății, adică la data de 31 februarie 2008.
Motivarea instanței de fond în acest sens este neconvingătoare, iar termenul de 5 ani de prescripție a dreptului de a cerere restituirea creanțelor fiscale nu are nici o legătură cu termenul de prescripție prevăzut de art.7 alin.7 din Legea nr.554/2004.
Referitor la taxa de poluare se poate observa că reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă, în acest sens emițându-se decizie de impunere care are caracter de act administrativ fiscal, în sensul art.41 din Codul d e procedură fiscală.
Se poate observa că fiind vorba de o taxă de poluare, art.10 din OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare, prevede modul și condițiile în care poate fi contestată taxa de poluare, respectiv persoana nemulțumită formulează o contestație care este soluționată de autoritatea fiscală și după aceea putându-se adresa instanței de judecată, conform art.10 alin.8 din același act normativ, cu aplicarea art.7 din Legea contenciosului administrativ.
În acest caz intimatul-reclamant a formulat numai cerere de restituire a sumei de 14.888 lei reprezentând taxă de poluare aferentă celor 4 autoturisme achiziționate.
În această privință instanța de fond s- aflat într-o grevă eroare în aprecierea situației de drept, deoarece taxa de primă înmatriculare, precum și taxa de poluare nu au un regim juridic identic, iar în acest caz pentru că nu s-a parcurs procedura prealabilă de către reclamantul-intimat, instanța în mod eronat a admis cererea de restituire a taxelor de poluare, în limita sumei de 14888 lei.
Instanța de fond a admis în mod corect și legal capătul de cerere privind taxa de primă înmatriculare, care are un alt regim juridic și la momentul respectiv, pentru încasarea acesteia se emitea o simplă chitanță fiscală și nu o decizie de impunere pentru a se parcurge procedura prealabilă administrativă.
Față de cele precizate, Curtea, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, va admite recursurile, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite în parte acțiunea numai pentru taxa de primă înmatriculare, urmând a obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice B la plata sumei de 6615 lei către intimat, va respinge ca inadmisibile cererile privind taxa de poluare și va menține restul dispozițiilor sentinței, în cauză fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele B, cu sediul în B,-, jud. B și Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în B, nr. 294, Corp A, sector 6, împotriva sentinței nr. 870 din data de 19 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în B, str. -, nr. 12, jud.
Modifică în parte sentința, în sensul că admite în parte acțiunea numai pentru taxa de primă înmatriculare, obligând pârâta Administrația Finanțelor Publice B la plata sumei de 6615 lei către intimat.
Respinge ca inadmisibile cererile privind taxa de poluare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică
- - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 2130
Red. / tehnored. / 5 Ex./ 04.12.2009
Ds. fond nr- Tribunal B/ Jud. fond
Președinte:Stan Aida LilianaJudecători:Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică
