Anulare act administrativ fiscal. Sentința 164/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 164
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamantul, domiciliat în Focșani,-,. 63,. 7, jud. V, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, cu sediul în B, sector 1, Intrarea nr. 1-3, având ca obiect anulare act administrativ, cauză venită spre rejudecare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 9 iunie 2009 și s-au consemnat în încheierea din acea zi, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat succesiv pronunțarea cauzei la data de 17 și 19 iunie 2009, când a pronunțat prezenta.
CURTEA
Asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu Ministerul Sănătății publice.
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința civilă nr. 29/F a admis acțiunea formulată de amantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice, a anulat Ordinul ministrului sănătății publice nr. 670 din 23 mai 7 și a obligat pe pârât să plătească reclamantului drepturile salariate aferente funcției de care acesta a fost lipsit în intervalul cuprins între data 23 mai 2007 și 26 octombrie 2007.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esența, următoarele:
Reclamantul a fost numit în funcția de manager al Spitalului Județean "S " Focșani, pentru o perioadă de 3 ani, prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1310 din 13 decembrie 2006, iar dispoziția nr. 514 din 18 decembrie 2006 fost numit membru în Consiliul director interimar, pe funcția de director administrativ până la ocuparea postului prin concurs.
Prin Ordinul ministrului sănătății publice nr.670 din 23 mai 2007, reclamantul a fost eliberat din funcția deținută.
Curtea de apel a constatat că Ordinul ministrului sănătății publice 70 din 23 mai 2007 este lovit de nulitate, întrucât nu există niciun act normativ care să permită ministrului sănătății să elibereze din funcție un membru al Consiliului director al spitalului și nu este aplicabil principiul similitudinii actelor juridice.
A reținut instanța că ordinul contestat a fost emis în baza raportului cercetare prin care s-au constatat nereguli grave în activitatea reclamantului, astfel că reprezintă o sancțiune disciplinară, a cărei legalitate se apreciază în raport cu legislația muncii, aplicabile în temeiul iei de trimitere de la art.117 din Legea nr. 188/1999, în condițiile în Legea nr.95/2006 nu cuprinde prevederi referitoare la condițiile de formă și de conținut ale actului prin care se aplică o sancțiune disciplinară. Față de prevederile legislației muncii, Curtea de apel a reținut că ordinul contestat nu este motivat nici în fapt și nici în drept, ceea ce reprezintă un alt motiv de anulare a actului respectiv.
Împotriva sentinței civile nr.29/F din 4 martie 2008 Curții de APEL GALAȚI - Secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs, legal timbrat și în termenul legal, pârâtul Ministerul Sănătății, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând situația prevăzută de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Prin motivele de recurs, recurentul-pârât a susținut, în esență, următoarele:
1. Instanța a anulat ordinul pentru aspecte de formă, fără a intra în cercetarea fondului, respectiv a gravității faptelor constatate în sarcina intimatului-reclamant prin Raportul de control menționat în preambulul actului.
2. Sentința civilă conține inadvertențe de fapt și de drept, atunci când se afirmă că reclamantul a fost numit în funcția de manager al spitalului, când se face referire la Legea nr.75/2006, ca reglementare aplicabilă, în locul Legii nr.95/2006.
3. Potrivit art.179 alin.(5) din Legea nr.95/2006, ministrul sănătății are competența de a numi conducerea interimară a spitalelor din rețeaua ministerului, până la ocuparea prin concurs a acestor funcții de conducere, iar, în raport cu prevederile art.183 din aceeași lege, această competență revine managerului spitalului numai sub condiția organizării concursului.
4. în cauză nu sunt incidente dispozițiile Codului muncii, întrucât membrii Comitetului director al spitalului nu sunt numiți pe o perioadă nedeterminată, ci pe o perioadă determinată, în baza unui contract de administrare încheiat cu managerul spitalului, contract reglementat de Legea nr.95/2006. Pentru aceleași argumente, se susține și faptul că dispozițiile Legii nr. 188/1999 nu au nicio incidență în cauză pentru a se face uz de dispozițiile de trimitere ale art. 117 din acest Statut.
5. Se susține că ordinul contestat este emis cu menționarea temeiului de drept, și anume prevederile Legii nr.95/2006 și ale nr.HG862/2006, și cu precizarea situației de fapt, constând în invocarea raportului de control și însușirea de către emitent a faptelor reținute în acest document.
6. Pentru perioada 23 mai 2007 și 26 octombrie 2007, reclamantul are dreptul doar la diferența dintre remunerația corespunzătoare funcției de director administrativ și drepturile încasate în perioada respectivă în calitate de angajat al spitalului. Pe de altă parte, este necesar a se avea în vedere faptul că suspendarea ordinului contestat a fost dispusă de Curtea de Apel Constanța la data de 17 octombrie 2007, astfel că nu se justifică acordarea drepturilor salariale până la data de 26 octombrie 2007.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și în consecință a casat hotărârea recurată dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Înalta Curtea reținut că motivarea în fapt și în drept a soluției este străină de starea de fapt și de drept care configurează raportul juridic dedus judecății.
Astfel, s-a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiunile Legii nr. 188/1999 întrucât, pe de o parte, exercitarea raportului de serviciu al funcționarului public se realizează pe o perioadă nedeterminată în timp ce funcția de director administrativ, membru al comitetului director al spitalului, exercitată de reclamant, este o funcție ce se exercită pe o perioadă determinată de maximum 3 ani, așa cum se menționează în mod expres la pct. III din Modelul contractului de administrare
a spitalului public din rețeaua Ministerului Sănătății Publice, încheiat între managerul, persoană fizică, din spitalul public și membrii comitetului director, aprobat prin Ordinul nr. 1628/2007. Cum însă acest ordin a intrat în vigoare ulterior emiterii actului administrativ contestat, legalitatea acestuia din urmă nu ar putea fi analizată prin raportare la aceste dispozițiuni ci, în raport de evoluția legislativă, uzanțele și principiile administrative la momentul exercitării competenței. Cum la data emiterii ordinului contestat Legea nr. 95/2006 nu cuprindea dispoziții exprese referitoare la numirea și revocarea membrilor comitetului director interimar al spitalului public până la ocuparea acestor posturi prin concurs, curtea nu a observat că acest act normativ cuprindea dispozițiuni prin a căror interpretarea se putea realiza o analiză a raportului juridic dedus judecății prin aplicarea principiului de dreptqui potest plus, potest minus.
Or, atâta vreme cât în absența unei dispoziții exprese a legii, ministrul sănătății publice a stabilit competența managerului general de a numi pe membrii comitetului director interimar, prin ordinul contestat nu a făcut altceva decât să exercite competența ce o delegase managerului general, cu atât mai mult cu cât la momentul emiterii Ordinului nr. 670/23 mai 2007, managerul nu se mai afla în funcție, deoarece fusese revocat printr-un ordin anterior.
Pe de altă parte, Înalta Curtea stabilit că in cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiunile Codului muncii. Măsura luată împotriva reclamantului nu constituie o sancțiune disciplinară atâta vreme cât exercitarea funcției respective se face în baza unui contract de administrare reglementat expres prin Ordinul nr. 1628/2007.
Dispozițiunile Codului muncii nu sunt aplicabile și datorită faptului că în speță nu este vorba despre un contract individual de muncă i de unul cu caracter administrativ și pentru o funcție temporară.
Așa fiind, a trimis cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării, cu indicația de a proceda la o analiză efectivă a tuturor mijloacelor de probă existente pentru a stabili cu corectitudine cadrul legal aplicabil în vederea analizei pe fond a actului dedus judecății.
Procedând potrivit indicațiilor de casare obligatorii instanța a reținut următoarele:
Atâta vreme cât s-a stabilit care sunt actele normative ce nu sunt incidente speței, respectiv Legea nr. 95/2006 (inaplicabilă în lipsa unor dispozițiuni conexe speței), Legea nr. 188/1999 (inaplicabilă în condițiile în care reclamantul exercita o funcție pe o durată determinată), Legea nr. 53/2003 (inaplicabilă deoarece reclamantul a exercitat funcția nu în baza unui contract de muncă ci a unui contract administrativ) și nici Ordinul nr. 1628/2007 inaplicabil datorită emiterii sale ulterior ordinului contestat, curtea urmează a verifica legalitatea actului administrativ criticat prin referire la normele dreptului comun, și a trimiterilor pe care însuși organul emitent a înțeles să le facă.
Din preambulul ordinului contestat rezultă că au fost invocate dispozițiunile art. 182 lit. e în referire la art. 183 din Legea nr. 95/2006. Potrivit acestor texte însă, competența de numire a membrilor comitetului director aparținea directorului interimar până la ocuparea lor prin concurs, competență extinsă și în privința revocării comitetului director. La data emiterii ordinului contestat, nici-o dispozițiune a legii sănătății nu-i conferea Ministrului competența de a revoca pe unul dintre membrii acestui comitet. Este justă în principiu observația cuprinsă in motivele de recurs că dacă ministrul poate numi directorul poate revoca și membrii comitetului director. Acesta este însă un raționament logic ce nu poate fi primit atâta vreme cât el nu se referă la forța unui act normativ ci la dispozițiuni de drept material având obiecte de reglementare diferite. În speță nu se pune problema cât poate dispune - mai mult sau mai puțin ministrul ci aceea de a afla ce poate face în virtutea prerogativelor conferite de lege. Or, la data emiterii ordinului contestat, 23.05.2007 competența revocării nu o avea ministrul ci managerul spitalului, manager destituit de către același ministru la aceeași dată cu reclamantul.
Indiferent de calificarea juridică dată în speță raporturilor dintre reclamant și autoritatea pârâtă, din conținutul actului revocator rezultă că măsura dispusă împotriva reclamantului are un caracter sancționator, atâta vreme cât s-a făcut trimitere la nereguli constatate în activitatea managerială a spitalului. Trebuie observată în primul rând calificarea dată de însuși organul emitent al actului administrativ, care face vorbire despre raportul EN 4188/20.04.2007, raport care consemna grave abateri ale echipei manageriale. Or, nu s-ar putea susține că actul contestat are o natură juridică atât de complexă încât să nu se poată constata caracterul său sancționator, chestiune necontestată nici de către autoritatea pârâtă. În aceste condiții, indiferent că analogia se face la normele de drept comun conținute de Codul muncii sau la cele conținute de Legea nr. 188/1999, care fac trimitere tot la Legea nr. 52/2003, așa cum s-a reținut și în primul ciclu procesual.
Curtea apreciază, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1627/24. 2009 într-o cauză cu obiect identic, că în lipsa unor norme speciale, cu caracter derogator are să stabilească condițiile de conținut și de formă ale actului sancționator de revocare din funcție, devin aplicabile normele dreptului comun, conținute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Deși din actul contestat nu rezultăin terminiscaracterul sancționator al măsurii dispuse, atâta vreme cât singura motivare se referă la raportul de control EN 4188/20.04.2007 aprobat de conducerea privind pretinse nereguli grave în activitatea echipei manageriale de la Spitalul V, caracterul disciplinar este incontestabil.
Cu toate acestea, în cauză nu a avut loc nici-o anchetă preliminară, reclamantul fiind lipsit de orice posibilitate de a se apăra împotriva unui act dispus împotriva sa de autoritatea publică, din însăși motivarea acestuia lipsind orice indicii ale considerentelor măsurii dispuse. Atâta vreme cât nu a fost arătat nici-un temei de drept pertinent al măsurii revocării, trimiterea la o anumită legislație este o operațiune dificilă chiar și pentru judecători, care trebuie să analizeze legalitatea acestora in condițiile corect și judicios dispuse de prin decizia de casare.
Pe de altă parte, trebuie observat că însăși Direcția de control a, a făcut precizarea prin adresa nr. 6679/16.10.2007 înaintată Serviciului de investigare a fraudelor V (fila 16), că la Spitalul Județean de Urgență V nu a fost consemnat nici-un prejudiciu cauzat bugetului public. Totodată, Camera de Conturi Vac omunicat cu adresa nr. 215/27.04.2007 (fila 17), acordarea descărcării de gestiune pentru exercițiul bugetar 2006. Or, pentru aceste considerente, curtea reține că nici pe fond măsura dispusă nu este justificată in nici-un chip, astfel încât ea urmează a fi desființată.
Pe cale de consecință, dispunând anularea ordinului contestat, curtea va obliga pârâta, ca si in precedent la plata către reclamant a drepturilor salariale de care acesta a fost lipsit pe perioada destituirii, pentru aceleași considerente menționate în ciclul procesual anterior.
Ca parte căzută în pretenții, autoritatea pârâtă va fi obligată potrivit art. 274 din proc. civ. și la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în Focșani,-,. 63,. 7, jud. V, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, cu sediul în B, sector 1, Intrarea nr. 1-3, având ca obiect anulare act administrativ.
Dispune anularea Ordinului nr. 670/23.05.2007 emis de pârâtul Ministerul Sănătății Publice.
Obligă pârâta să-i plătească reclamantului drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada 23.06-26.10.2007.
Obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 4,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - |
Grefier, - - |
Red. Ap./24.08.2009
Tehnored. / 4 Ex./01.09.2009
Comunicat 2 ex./02.09.2009
Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu
