Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1663/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1663

Ședința publică de la 28 August 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Ungureanu JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

-- - - JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță

-- - - Judecător

Grefier -

XXXXX

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr-, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal s-au prezentat avocat pentru recurentul reclamant, avocat pentru intimații pârâți Consiliul Local, Primarul Comunei și secretar al Primăriei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, după care,

Curtea apreciind cauza în stare de judecată a pus recursul în dezbaterea părților:

Avocat pentru recurentul reclamant susține oral motivele de recurs în raport de care pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

Avocat pentru intimații pârâți Consiliul Local, Primarul Comunei și secretar al Primăriei solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca legală și temeinică.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.3357 din 14 septembrie 2007, Tribunalul Dolja respins acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că între reclamant și Consiliul Local Dai ntervenit contractul de concesiune nr.1596 din 09.08.2001, având ca obiect terenul în suprafață de 14.000. situat în satul, comuna, județul

Prin notificarea nr.2009/27.06.2007 emisă de către pârât a fost înștiințat reclamantul despre rezilierea contractului de concesiune, intervenită ca urmare a nerespectării clauzei contractuale care prevedea obligația începerii lucrărilor la obiectivul de investiții în termen de 1 an de la data perfectării contractului de concesiune, astfel, excepția neîndeplinirii procedurii administrative prevăzută de art.7 din Lg. 554/2004 s-a reținut că nu este întemeiată.

Cu actele depus la dosar (filele 58-82) reclamantul a făcut dovada că s-a adresat autorității emitente a actului înainte de a se adresa instanței de fond.

Nici excepția lipsei calității procesuale active s-a reținut că nu este întemeiată, instanța apreciind că există identitate între titularul dreptului afirmat sau pretins și reclamantul care este reprezentant al firmei SC SRL.

S-a constatat că și excepția lipsei de obiect a acțiunii formulate nu este întemeiată, prin precizarea depusă la data de 14.09.2007, reclamantul arătând că înțelege să conteste notificarea nr.2009/27.06.2006 emisă de Consiliul Local.

Pe fondul cauzei s-a apreciat că acțiunea promovată nu este întemeiată.

Astfel, prin procesul -verbal nr.1922/19.06.2006 întocmit la sediul Primăriei, Comisia tehnică din cadrul acestei instituții a constatat că societatea concesionară al cărei administrator este reclamantul nu a efectuat nicio investiție la căsuțele de vacanță amplasate pe cei 11.000. aceeași situație fiind constatată și la chioșcul stradal amplasat pe DN 55.

S-a mai constatat că respectiva societate nu a folosit terenul concesionat în scopul pentru care i-a fost atribuit.

Nici restaurantul "" nu a funcționat în sensul arătat, nu s-au efectuat investiții.

Conform cap. XI "alte clauze" din contractul încheiat între părți "concesiunea se retrage și contractul se reziliează în situația în care concesionarul nu a început execuția lucrărilor la obiectivul de investiție în termen de 1 an de la data perfectării contractului de concesiune".

Instanța a apreciat că actul contestat de reclamant, respectiv notificarea nr.2009/27.06.2006, nu reprezintă un act administrativ și nu este de natură a produce efecte juridice.

Astfel, actul administrativ este un act unilateral, expresia manifestării de voință al subiectului raportului juridic înzestrat cu putere publică emis de autorități publice în scopul executării sau organizării executării legii.

Actul supus verificării instanței reprezintă o simplă adresă emisă de autoritatea administrativă în vederea informării reclamantului, însă nu este de natură a produce efecte juridice, rezilierea contractului de concesiune neputând opera în acest mod.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs s-a susținut că hotărârea instanței de fond este rezultatul unei aplicări eronate a normelor legale incidente în cauză și că aceasta este contrară materialului probator administrat.

La data de 21.02.2008, intimatul Consiliul Local a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a susținut că hotărârea atacată este temeinică și legală și solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a mai susținut că prin sentința nr.4793/17 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a constatat reziliat contractul de concesiune nr.1596/09.08.2001 încheiat între reclamantul și pârâtul Consiliul Local.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, Curtea apreciază prezentul recurs ca fiind nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat anularea dispoziției Consiliului Local, prin care s-a dispus anularea contractului de concesiune nr.1596/09.08.2001, încheiat între părți, având ca obiect terenul în suprafață de 14.000 mp situat în Satul, Comuna.

Prin Notificarea nr.2009/27.06.2007, emisă de către pârât a fost înștiințat reclamantul despre rezilierea contractului de concesiune nr.1596/2001, intervenită ca o consecință a nerespectării obligației contractuale a concesionarului de începere a lucrărilor la obiectivul de investiții în termen de 1 an de la data încheierii contractului.

Prin procesul verbal nr.1922/19.06.2006, întocmit la sediul Primăriei Comisia tehnică din cadrul acestei autorități a constatat că societatea concesionară al cărei administrator este reclamantul nu a efectuat nicio investiție la căsuțele de vacanță amplasată pe cei 11.000 mp, aceeași situație constatându-se și la chioșcul stradal situat pe DN 55.

S-a mai constatat totodată că societatea concesionară nu a folosit terenul concesionat potrivit scopului pentru care i-a fost atribuit.

În raport de cele reținute, Curtea apreciază că în mod eronat Tribunalul Dolj, prin sentința atacată a respins acțiunea reclamantului, constatând pe de o parte că aceasta nu și-a îndeplinit obligația asumată conform Cap.IX din contract și, pe de altă parte, că actul contestat de reclamant, respectiv notificarea nr.2009/2.06.2008 nu reprezintă un act administrativ în sensul art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004.

De asemenea, prin sentința nr.4793/2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1526/02.07.2008 a Curții de Apel Craiova (fila nr.38 din dosar), s-a constatat reziliat contractul de concesiune nr.1526/09.08.2001, încheiat între Consiliul local și SC" Vânătorul" reprezentată de reclamant în calitate de administrator.

Prin urmare, având în vedere că printr-o sentință irevocabilă pronunțată de instanța de contencios administrativ, s-a constatat rezilierea contractului de concesiune încheiat între părți, prezenta acțiune prin care reclamantul a solicitat anularea adresei prin care s-a comunicat de către pârât că a operat rezilierea unilaterală a respectivului contract apare ca fiind vădit nefondată, așa cum de altfel a apreciat și tribunalul în sentința recurată.

Constatând că nu există motive de modificare ori de casare a hotărârii atacate, urmează ca în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă să se dispună respingerea recursului ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr-, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 August 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.jud.-

LF/ 2 ex/09.09.2008

Jud.fond.

Președinte:Doina Ungureanu
Judecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1663/2008. Curtea de Apel Craiova