Anulare act administrativ fiscal. Sentința 167/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 167/
Ședința publică din 6 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
Grefier - - -
S-a luat în examinare acțiunea de contencios administrativ promovată de reclamanta - GAZ ROMÂNIA Tg. M - Sucursala I în contradictor cu pârâții Primarul Municipiului P și Primăria Municipiului P - Serviciul Finanțe Publice Locale P, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 29 septembrie 2008, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 6 octombrie 2008.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra cauzei de contencios administrativ de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 382/10.01.2006 reclamanta Nord SA Tg. Mas olicitat anularea următoarelor acte administrative fiscale, înștiințarea de plată 6703/12.05.2005, Dispoziția 1280/24.06.2005 a Primarului municipiului I, Somația de plată nr. 7580/15.06.2005 și Titlul executoriu 7579/15.06.2005 emise de Primăria municipiului P - Serviciu Finanțe Publice locale P, prin care se stabilește obligația de plată a taxei de redevență în sarcina reclamantei, pentru distribuirea gazelor naturale în municipiul P, conform 43/1999, acte nelegale și netemeinice.
Motivează reclamanta că la 12.05.2005 Primăria P prin Serviciul Finanțe Publice locale, a emis în baza OG92/2003 Înștiințarea de plată 6703 privind obligarea sa la plata către bugetul local a sumei de 45.684.600.000 lei taxă redevență pentru anii 2003 -2004 și 14.188.700.000 lei majorări, iar Primarul oraș Pae mis dispoziția 1280/24.06.2005 privind aceeași sumă.
Reclamanta a formulat contestație cu adresa 7977/27.05.2005 împotriva . de plată 6703, ce a fost admisă în parte, respectiv pe 18.754.294.000 lei, astfel că pârâta a emis înștiințarea de plată 6703/2005 pentru suma rămasă de 31.124.600.000 lei și majorări de 9.994.406.000 lei.
În timpul soluționării contestației nr. 7977/2005, pârâta Primăria P emite la 10.06.2005 somația de plată 7480 și titlul executoriu 7479, pentru executarea creanței bugetare de 59.873.300.000 lei, pentru ca ulterior admiterii contestației prin dispoziția 1280/2005, aceeași primărie să emită adresa 8205/11.07.2005, aceeași primărie să emită adresa 8205/11.07.2005 de revocare a Titlului executor 7479/2005 și a somației 7480/2005.
În data de 15.06.2005 realizând dubla impunere pentru suma de 18.754.294.000 lei, primăria emite somația 7580/2005 și titlul executor 7579/2005 pentru suma de 41.119.006.000 lei taxă redevență și majorări, cu retragerea somației 7480/10.06.2005 și a Titlului executor 7479/10.06.2005, conform adresei 8205/11.07.2005.
Consideră reclamanta că în cauză au fost încălcate prevederile art. 185 al. 3 Cod procedură penală, întrucât deși în speță s-a dispus emiterea unui nou titlu de creanță (înștiințarea de plată), organul administrativ nu a emis un nou act administrativ fiscal în conformitate cu considerentele deciziei de soluționare a contestației sale. Ori, ulterior emiterii Dispoziției nr. 1280/24.06.2005, nu a mai fost emisă nici o înștiințare de plată care să constituie titlu de creanță conform art. 107 al. 3 Cod procedură penală și care, conform art. 136 al. 2 același cod, să se poată transforma în titlu executoriu.
Față de lipsa noului titlu de creanță privind noua obligație bugetară, reclamanta a fost lipsită de dreptul de formulare a contestației conform aret. 174 al. 1 Cod procedură fiscală, respectiv de a se apăra împotriva conduitei abuzive a pârâtelor, iar având în vedere că pentru presupusa creanță de 41.119.006.000 lei nu a fost emis vreun titlu de creanță în accepțiunea art. 107 al. 3 Cod procedură fiscală, solicită anularea titlului executoriu 7579/2005 și a somației de plată 7580/2005.
În ce privește fondul cauzei, arată reclamanta că titlurile executorii sus -menționate au avut la bază P 43/199, prin care era instituită "taxa de redevență" în cauză, în condițiile art. 3, care prevedea că "Primăria municipiului P și SC Nord SA Tg. M Sucursala I va stabili de comun acord modul de stabilire a volumului de gaze naturale distribuite în municipiul P și modalitatea de plată a redevenței stabilite prin prezenta hotărâre".
În cauză însă părțile nu au ajuns niciodată la vreun acord de voință, privind elementele de calcul ale taxei de redevență, astfel că titlurile executorii în speță nu întrunesc condițiile de existență ale unui raport juridic de drept fiscal, respectiv individualizarea creanței fiscală pe baza unor elemente de calcul certe, ca rezultat al realizării acordului de voință a părților, expres prevăzut ca o condiție de stabilire a nivelului acestei creanțe, și ca atare nu puteau fi puse în executare silită.
Pârâta Primarul municipiului P prin întâmpinare invocă următoarele excepții:
- neefectuarea procedurii prealabile și tardivitatea privind capătul de acțiune privind anularea înștiințării de plată;
- neefectuarea procedurii prealabile și tardivitatea capătului de cerere privind anularea dispoziției Primarului municipiului P;
- tardivitatea efectuării procedurii prealabile în ce privește somația de plată și anularea titlului executoriu;
- lipsa calității procesuale pasive a Primarului municipiului P privind capetele de cerere 1,3 și 4, întrucât nu a emis actele în cauză.
Pe fondul cauzei arată pârâta că taxa în litigiu a fost adoptată prin P 43/1999, în cuantum de 200 lei/metru cub/an calendaristic, taxă recunoscută prin Protocolul și actul adițional din anul 2002, semnat de reclamant și stabilit irevocabil prin decizia Curții de APEL IAȘI 1023/20.10.2003, însă cu rea credință reclamanta refuza plata taxei de redevență, dar și perfectarea unui contract de comision pentru aceste rețele.
În ce privește cuantumul corect al sumei datorate de reclamant prin titlurile executorii în litigiu, acesta este de 41.119.006.000 lei, astfel cum s-a stipulat în art. 1 al dispoziției, reprezentând 31.124.600.000 lei taxă propriu -zisă și 9.994.406.000 lei majorări pentru semestrul II 2003 și anul 2004.
Cât privește necesitatea realizării acordului de voință privitor la cuantumul taxei, prev. de art. 3 din HCL 43/1999, consideră pârâta că negocierea este prevăzută num ai pentru anul în curs, respectiv iulie -decembrie 1999 nu și pentru anii următori, când stabilirea volumului de gaze se stabilește prin citirea contorilor de la stațiile, obligația achitării acestei taxe fiind acceptată de altfel de reclamantă prin protocolul și actul adițional aferent anului 2002, iar HCL 43/1999 a fost atacată în instanță iar prin decizia civilă 1023/20.10.2003, dosar 4142/2003 al Curții de APEL IAȘIs -a stabilit în mod irevocabil legalitatea acestui act normativ. Mai mult, în speță există autoritate de lucru judecat prin sentința civilă 5325/2005 a Judecătoriei Pașcani și sentința civilă 789/2002 a Judecătoriei Pașcani, ce stabilește obligativitatea debitoarei de a achita această taxă de redevență, astfel că solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta Primăria municipiului P -Serviciul Finanțe Publice P invocă de asemenea excepția tardivității acțiunii reclamantei, a necompetenței Tribunalului Iași, privind capetele de cerere având ca obiect somația de plată, titlul executor, de competența Judecătoriei Pașcani conform art. 169 al. 4, coroborat cu art. 41 Cod procedură civilă și inadmisibilitatea capătului privind anularea înștiințării de plată, ca act premergător.
Prin sentința civilă 4780/E/19.10.2006, Tribunalul Iași admite excepția necompetenței materiale, declinându-și competența în favoarea Curții de APEL IAȘI, ca primă instanță în materia contenciosului administrativ, actele administrative contestate în cauză privind contribuția mai mare de 5 miliarde lei, cauza fiind înregistrată sub nr-.
Prin încheierea de ședință din 21.05.2007, curtea a procedat la suspendarea judecării cauzei, pe rolul altor instanțe aflându-se cauze ce vizau cenzura P 43/1999, ce a stat la baza titlurilor executorii în cauză.
Fiind repusă pe rol din oficiu dosarul, reclamanta a depus la dosar copia dispozitivului sentinței civile 98/6.03.2007, dosar 1330/2006 al Tribunalului Mureș, prin care este admisă în parte acțiunea sa în contradictoriu cu pârâtele ce figurează și în prezenta cauză, prin care se anulează 43/1999, adoptată de pârât privind taxele de redevență fixate în sarcina reclamantei.
Pârâtele depun de asemenea la dosar copia sentinței civile nr. 2838/11.12.2007 a Judecătoriei Pașcani, ca instanță de executare, prin care este respinsă acțiunea SC Gaz Distribuție Tg. M - Sucursala I, fostă Tg. M, având ca obiect anularea somației 7580/15.06.2005 și a titlului executor nr. 7579/15.06.2005, pentru sumele de 31.124.600.000 lei taxă redevență stabilită în baza HCL P 43/1999, și 9.994.406.000 lei dobânzi, pentru intervalul iulie -decembrie 2003 și anul 2004, sume contestate și în cauza de față.
Conform certificatului de la fila 145 dosar, această sentință a fost menținută prin respingerea recursului la 27.06.2008, în dosarul - a Tribunalului Iași, astfel că soluția adoptată a dobândit autoritate de lucru judecat pentru dosarul de față.
Așa fiind, contestația la executare silită promovată de reclamantă pentru sumele în litigiu, fiind soluționată de instanța competentă prin decizia sus menționată, curtea va proceda la respingerea acțiunii reclamantei SC E-- Gaz România SA Tg. M - Sucursala I în contradictoriu cu pârâtele Primarul municipiului P și Primăria municipiului P - Serviciul Finanțe Publice Locale ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea reclamantei E- Gaz România SA -Sucursala I, fotă SC Nord SA Tg.M, în contradictoriu cu pârâtele Primarul municipiului P, Primăria P -Serviciul Finanțe Publice Locale
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.10.2008.
PREȘEDINTE
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
16.10.2008
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe