Anulare act administrativ fiscal. Decizia 169/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia numărul 169

Ședința publică de la 06 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta PRIMARIA COMUNEI SĂRII, împotriva sentinței numărul 653/06.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant -, lipsă fiind reprezentantul recurentei PRIMARIA COMUNEI SĂRII.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se că recursul este netimbrat.

Curtea din oficiu pune în discuție, excepția netimbrării recursului, urmând ca intimatul să pună concluzii și pe fondul cauzei.

Intimatul, solicită, față de netimbrarea recursului, anularea acestuia. În ce privește fondul cauzei consideră că recursul este nefondat, solicitând a fi respins ca atare, având în vedere și motivele din întâmpinarea depusă la dosar.

După strigarea cauzei se prezintă în instanță primarul comunei Sării, care depune la dosar taxa de timbru aferentă cererii de recurs și solicită admiterea recursului cum a fost formulat, în sensul de a se relua procedura organizării concursului pentru ocuparea postului de șofer.

CURTEA

Asupra recursului în contencios de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr- la ribunalul Vrancea, reclamantul, a solicitat obligarea Primăriei Sării să încheie contract de muncă pentru postul de șofer, începând cu 12 decembrie 2006, cu achitarea drepturilor salariale și totodată să se anuleze decizia prin care a fost anulat concursul pentru șofer.

Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 653/6.11.2007 a dispus anularea Hotărârii comisiei de soluționare a contestațiilor din 28 martie 2007.

Prima instanță a reținut că investirea sa, a fost făcută cu privire la cercetarea legalității hotărârii, prin care s-a soluționat contestația la rezultatele concursului, potrivit art. 4 din. 554/2004.

Legat de acest aspect instanța a constata că urmare a concursului din 25.03.2007, a fost declarat admis reclamantul pentru ocuparea postului de șofer în cadrul Serviciului public de transport persoane, înființat la nivelul Comisiei Sării, prin HCL nr. 46/15.12.2006, pentru ca la data de 28 martie 2007, să se anuleze rezultatul concursului.

Din cuprinsul procesului - verbal întocmit cu prilejul soluționării contestației nu rezultă ce condiții urmau a fi îndeplinite de reclamant și pe care acesta nu le-a îndeplinit, astfel că, din acest punct de vedere, hotărârea dată a fost apreciată ca nemotivată.

S-a mai constatat că primăria în calitatea sa de pârâtă nu a prezentat regulamentul de organizare și alte documente cerute de instanță, încât materialul probator administrat a impus soluția adoptată de instanță.

Împotriva sentinței, a declarat recurs Primăria Comunei Sării, Jud. V, criticând-o pentru motive de nelegalitate, în sensul nerezolvării conform dispozițiilor legale atât a excepțiilor invocate cât și pe fondul cauzei.

Instanța de fond a respins nejustificat excepția lipsei capacității de folosință și exercițiu a pârâtei, precum și excepția privitoare la lipsa plângerii prealabile.

Pe fondul cauzei, critica hotărârii se referă la greșita interpretare a probelor cauzei, întrucât instanța trebuia să observe că în situația obligării la încheierea contractului de muncă, cu reclamantul, începând cu data de 12 decembrie 2006, acest lucru nu este realizabil, întrucât postul de șofer, nu la înființat, pe această dată, ci, începând cu luna ianuarie 2007.

În ce privește Hotărârea Comisiei de soluționare a contestațiilor din 28 martie 2007, instanța s-a pronunțat cu neobservarea elementelor consemnate în procesul-verbal referitor la constatarea rezultatului concursului din 25 martie 2007, care conține o sumă de neregularități legate de modul de organizare a concursului, cum ar fi nerespectarea bibliografiei, inexistența plicurilor cu subiecte, pentru a da posibilitatea candidaților de a fi trase la sorți, etc.

În fine Comisia de soluționare a cont4estațiilor trebuia citată în cauză, ceea ce nu s-a dispus.

Recursul s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrat.

Recursul este nefondat.

Referitor la modul de soluționare al excepțiilor invocate de pârâta-recurentă, în mod corect, instanța de fond a apreciat că nu pot fi reținute în cauză.

Aplicarea și interpretarea art. 91 și 67 din. 215/2001 sunt edificatoare, pentru a se concluziona asupra calității procesuale pasive a Primăriei și implicit a respingerii afirmațiilor legate de lipsa capacității de exercițiu și folosință a acesteia, câtă vreme pârâta este instituție publică, reprezentată de primar ca entitate administrativ - teritorială atât în raport cu alte autorități publice cât și în justiție.

Sub un alt aspect, Primarul este cel care aduce la îndeplinire Hotărârile Consiliului Local, cu specială referire în cauză la HCL 46 din 15.12.2006 în baza căreia a fost înființat serviciul public de transport persoane și cu acest prilej, a apărut necesitatea înființării și a unui post de șofer, ce urma a fi ocupat prin concurs.

În referire la lipsa plângerii prealabile, Curtea constată că investirea tribunalului s-a făcut numai cu privire la exercitarea controlului de legalitate a Hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor și a actelor ce au stat la baza acesteia.

Așadar, fiind vorba de sesizarea instanței în temeiul art. 4 din. 554/2004, procedura prealabilă, nu cea obligatoriei, cum corect a reținut și prima instanță.

Examinarea motivelor de recurs evidențiază elemente străine de cauză.

Astfel, critica privitoare la obligativitatea încheierii contractului de muncă, cu reclamantul, începând cu o anumită dată, va fi înlăturată, întrucât, hotărârea atacată nu conține vreo dispoziție în acest sens.

În mod corect instanța a dispus asupra anulării Hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din 28 martie 2007.

La dosarul cauzei, se află procesul - verbal din 6 martie 2007, prin care se stabilește o altă dată, respectiv 25 martie 2007 de ținere a concursului pentru postul de șofer, cu asigurarea transparenței în modul de desfășurare.

În acest sens, a fost dispusă afișarea la sediul Primăriei a bibliografiei pentru candidați și modul de desfășurare al concursului.

Din procesul - verbal întocmit pe data tinerii concursului - 25 martie 2007, rezultă că reclamantul a fost singurul candidat admis.

Ulterior, la 28 martie 2007, Comisia de soluționare a contestației candidatului se pronunță în sensul anulării concursului și fixării unei noi data de desfășurare a lui, și implicit a anulării reușitei reclamantului.

În acest context probator, nu rezultă cu certitudine ce condiții preliminare concursului trebuiau îndeplinite de candidați, în absența și a unui regulament de organizare, care să funcționeze pe întreaga durată a concursului.

Față de această împrejurare, soluția de anulare a Hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din 28 martie 2008 este legală, motiv pentru care, în temeiul art. 312.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta PRIMARIA COMUNEI SĂRII, împotriva sentinței numărul 653/06.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 06 martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. /28.03.2008

Dact. 2 ex./31 Martie 2008

Fond - și

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 169/2008. Curtea de Apel Galati