Anulare act administrativ fiscal. Decizia 179/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 179
Ședința publică din 21.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Horațiu Pătrașcu
JUDECĂTOR 2: Diana Magdalena Bulancea
JUDECĂTOR 3: Alina
Grefier: -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă - SERV COM SRLîmpotriva sentinței civile nr. 248/17.02.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI DE VEDE.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la fila 21 dosar, lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței căprocedura de citare este legal îndeplinită.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, depune dovada primei înmatriculări a autovehiculului, act tradus din limba germană.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și obligarea intimatei-pârâte la restituirea taxei de înmatriculare și a dobânzilor legale de la data depunerii acțiunii și până la data efectuării plății. Motivează că au fost încălcate prevederile Tratatului Comunității Europene, care interzice statelor membre instituirea unor taxe contrare principiilor acestui tratat, și ale art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, conform căruia normele europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Solicită admiterea recursului, menționând că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamanta - SERV COM SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI DE VEDE obligarea acesteia la restituirea sumei de 15 747,11 lei încasată nelegal și la plata dobânzii legale de la data plății până la achitarea efectivă, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Prin sentința civilă nr.248/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut în esență că reclamantul nu a făcut dovada documentelor solicitate de instanță, conform prevederilor art.117 din OG nr.92/2003, privind Codul d e procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, respectiv nu a depus un document din care să rezulte data primei înmatriculări a autovehiculului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că o dată cu introducerea acțiunii a depus toate documentele privind înmatricularea autoturismului, copii de pe carte de identitate, certificat de înmatriculare, pe cartea de identitate și certificatul de înmatriculare fiind menționată expres data înmatriculării care este și data primei înmatriculări.
Prin întâmpinare, intimata-pârâta a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, recurentul-reclamant depunând la dosarul cauzei înscrisuri, în ceea ce privește soluționarea pe fond a cererii de restituire.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041.pr.civ. Curtea apreciază recursul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a depus la dosarul cauzei Factura pentru un vehicul second-hand nr.25003--/18.09.2007 din care rezultă că autoturismul în cauză a fost înmatriculat pentru prima dată la data de 15.10.2004 în Germania, iar la data încheierii actului de vânzare-cumpărare autoturismul avea 100.550 Km la bord, fiind înmatriculat pentru prima dată în România la data de 17.04.2008.
Prin urmare, în mod greșit tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada documentelor solicitate de instanță, conform prevederilor art.117 din OG nr.92/2003, privind Codul d e procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, respectiv nu a depus un document din care să rezulte data primei înmatriculări a autovehiculului, din actele dosarului rezultând că reclamantul a făcut această dovadă.
discriminarea invocată de reclamant se referă la tratamentul diferit în două cazuri echivalente: a doua înmatriculare a unui autoturism înmatriculat în țară (scutită de taxă), respectiv reînmatricularea în România după aducerea în țară a unui autoturism înmatriculat în celelalte state ale Comunității Europene (cu aplicarea taxei de primă înmatriculare).
Privit art. 28 din Tratatul CE "între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import precum și alte măsuri cu efect echivalent", iar prin dispozițiile art. 2141din Capitolul 21Cod fiscal, se instituie o taxă cu efect echivalent în sensul art. 25 din Tratat, care are drept efect împiedicarea libertății circulației mărfurilor în spațiul Comunității Europene, având în vedere și dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE, potrivit cărora "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare".
În cauza de față avem de a face cu o taxă specială pentru autoturisme instituită la data de 01.01.2007, prin art.2141-2143din Codul fiscal, care nu este o sumă achitată pentru un serviciu public, respectiv emiterea certificatului de înmatriculare pentru autoturismul cumpărat de partea reclamantă, ci este o taxă specială pentru autoturisme ce se achită la data primei înmatriculări în România, în cauză nefiind incidente, dispozițiile OUG nr.195/2002 și art. 7 din Ordinul nr.1501/13.11.2006, ci art.2141-2143din Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare.
Pentru aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la restituirea sumei de 15 747,11 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, actualizată la data plății.
De asemenea, în baza art.247 din Codul d e procedură civilă, Curtea va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată reprezentând c/v taxe timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă - SERV COM SRL împotriva sentinței civile nr. 248/17.02.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI DE VEDE.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Admite acțiunea.
Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 15 747,11 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, actualizată la data plății.
Obliga intimata la plata sumei de 25,5 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - --- - -
GREFIER
-
Red. HP.
Tehnored. HP/ 2 ex.
Tribunalul București:.
Președinte:Horațiu PătrașcuJudecători:Horațiu Pătrașcu, Diana Magdalena Bulancea, Alina