Anulare act administrativ fiscal. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 18

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, nr.1335, județul G împotriva sentinței nr.730/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul, personal, și intimatul Președintele Consiliului Județului G, prin consilier juridic în baza delegației aflată la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Întrebate fiind părțile precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemafiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul, susține oral motivele de recurs. Precizează că sentința atacată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Primul motiv de recurs este nerespectarea procedurilor legale privind administrarea dovezilor cu înscrisuri, instanța de fond respingându-i cererea, cu încălcarea prevederilor art.172 Cod proc.civilă, pentru a depune la dosarul cauzei mai multe documente. Apreciază că la termenul din 10.06.2009 cauza nu se afla în stare de judecată pentru motivele pe care le expune, greșit a concluzionat de asemenea instanța că nu ar fi invocat nici un temei legal în susținerea cererilor formulate, deși pentru fiecare capăt de cerere a indicat prevederea legală care a fost încălcată. dreptului de liber acces la informațiile de interes public constă în faptul că pârâtul nu i-a pus la dispoziție, informațiile solicitate, în format electronic, așa cum a solicitat de fiecare dată, astfel încât această practică ilegală i-a provocat daune materiale așa cum reiese din decontul depus la dosar. Pentru toate considerentele expuse pe larg, dispozițiile legale incidente și probele administrate în cauză, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și rejudecarea în fond, a litigiului. Mai solicită ca, în baza prevederilor art.8 alin.1 indice 1 din legea contenciosului administrativ, rejudecând în fond cauza, să se constate în subsidiar și vătămarea interesului legitim public, cu obligarea pârâtului la plata daunelor morale și materiale.

Reprezentantul intimatului, precizează că reclamantului nu i s-a îngrădit de loc liberul acces la informațiile de interes public ci dimpotrivă, normele metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001 au fost respectate în sensul că răspunsul și implicit informațiile de interes public solicitate se înregistrează și se transmit părții pe suport electronic solicitat, însă numai ca urmare a achitării costurilor conform art.9 din lege. Pentru motivele în fapt și în drept invocate pe larg prin întâmpinare, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

În replică recurentul arată că a intrat în posesia informațiilor dar comunicarea lor nu s-a făcut conform legii, astfel că a implicat deplasarea la biroul de informare publică din cadrul Consiliului Județului G cu cheltuielile aferente deplasării de la la G și a plății taxelor de copiere.

În replică reprezentantul intimatului dă citire art. 9 alin.1 din legea contenciosului administrativ care arată că " în cazul în care solicitarea de informații implică realizarea de copii de pe documentele deținute de autoritatea sau instituția publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condițiile legii".

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.730/2009 a Tribunalului Galațis -a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Președintele Consiliului Județului G având ca obiect anulare acte administrative, recercetarea în condițiile legii a reclamației nr.10017/2009 și luarea măsurilor legale pentru eliminarea îngrădirilor semnalate în reclamație, cu 3000 lei daune morale și cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentința prima instanță a reținut că pârâtul respectat procedura prev.de nr.OG27/2002 în soluționarea petiției nr.10017/2009, astfel încât nu se impune recercetarea acesteia și luarea măsurilor legale pentru eliminarea îngrădirilor semnalate.

În privința daunelor morale și materiale nu s-a făcut nici o dovadă, iar cererea de anulare a dispozițiilor nr.285/2008 și 91/2008 a fost făcută cu încălcarea prevederilor art.132 Cod proc.civilă.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurentul a arătat că nu s-au respectat procedurile legale privind administrarea dovezilor cu înscrisuri, fiind încălcate prevederile art.172 Cod proc.civilă, cu consecința încălcării procedurii de soluționare a petițiilor prevăzută de art.11 din OG nr.27/2002 și implicit a dreptului constituțional și legal al liberului acces la informațiile de interes public. Nu corespunde realității că la dosarul cauzei s-ar găsit documentele solicitate de la pârât.

În mod greșit s-a apreciat că cererea de anulare a dispozițiilor nr.284/2008, 285/2008, 91/2008 și plata sumei de 349,60 lei cu motivarea că nu ar fi fost depuse în termenul legal art.134, Cod proc.civilă, prevăzând că este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile legal citate pot pune concluzii.

Cererea de anulare a art.2 din dispoziția nr.285/2008 trebuia comunicată pârâtului o dată cu citația pentru termenul din 10.06.2009, rămânând la dosarul cauzei și nu a fost cunoscută de pârât.

La data de 10 iunie 2009 cauza nu se află în stare de judecată, deoarece la termenul de 13 mai 2009 solicitat amânarea pentru studiul întâmpinării depuse de pârât.

Instanța a încălcat prevederile art.7 și 8 din Codul deontologic al judecătorilor prin faptul că a admis fără probe și cu încălcarea legii toate susținerile pârâtului, urmând împiedicarea reclamantului să participe la judecarea cauzei, prin strigarea cauzei în avans.

În mod greșit a reținut instanța că reclamantul nu ar fi invocat nici un temei legal în susținerea cererilor formulate.

În mod greșit a apreciat instanța că cele două răspunsuri la petiție nu au caracterul unor acte administrative, acestea fiind în realitate acte administrative în sensul art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, ce pot fi atacate la instanța de contencios administrativ.

În mod greșit a apreciat instanța că pârâtul, prin modul cum au fost soluționate cele două petiții, nu i-ar fi lezat reclamantului dreptul la petiționare, în realitate fiind încălcate prevederile nr.OG27/2002.

Instanța de fond a reținut o situație de fapt neconformă realității, deoarece nesoluționarea în condițiile prevederilor legale a acestor două petiții, ca și menținerea în vigoare a celor trei ilegale ale președintelui Consiliului Județean G are ca efect menținerea îngrădirilor și lezarea drepturilor legale de petiționare și de liber acces la informațiile de interes public.

Pârâtul nu i-a pus la dispoziție informațiile solicitate, în format electronic, punându-i în mod greșit în vedere să achite taxele necesare copierii acestor documente, încălcând art.7 din Legea nr.554/2001, art.15 și art.23 alin.2 și Anexa 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001, fiind prejudiciat cu suma de 349,60 lei astfel cum rezultă din documentele de la dosar.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare prevederilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impun.

Prin adresa nr.10017/13.02.2009 recurentul s-a adresat instituției pârâte cu o petiție formulată în baza Ordonanței Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare, prin care face cunoscute o serie de aprecieri asupra modului de organizare și funcționare a unor compartimente funcționale ale consiliului județean, asupra legalității delegării dreptului de semnătură secretarului județului, precum și asupra condițiilor de validitate ale actului administrativ prin care a fost constituită la nivelul Consiliului Județului G, Comisia de analiză privind încălcarea dreptului de acces la informațiile de interes public, invocând în susținerea afirmațiilor sale anumite situații de incompatibilitate pe care nu le precizează și menționând trei dintre membrii Comisiei.

Compartimentul de specialitate din cadrul aparatului Consiliului Județului G întocmește răspunsul nr.10.017/19.02.2009 prin care detaliază și arată temeiul legal al fiecărui aspect asupra căruia, prin petiție, recurentul a apreciat că i se îngrădește accesul la informațiile de interes public. În conformitate cu prevederile Regulamentului intern aprobat prin Hotărârea nr.530/2007 a Consiliului Județului G la nivelul fiecărei structuri funcționale a aparatului de specialitate al Consiliului Județului Gaf ost instituită atribuția "cap limpede" cu rolul de a urmări corectitudinea logică și lingvistică a materialelor întocmite în cadrul acelei structuri funcționale, de către un funcționar anume desemnat; iar prin Dispoziția nr. 284/2008 a Președintelui Consiliului Județului G privind organizarea activității de soluționare a petițiilor, se stabilește în sarcina secretarului județului urmărirea soluționării petițiilor în termenul legal, prin compartimentul de specialitate și totodată se deleagă secretarului județului dreptul de semnătură pentru răspunsurile adresate cetățenilor. Prin același act administrativ se stabilește că răspunsurile la petițiile adresate Consiliului Județului G sunt semnate și de către șeful compartimentului care a soluționat petiția. Acest act administrativ emis de Președintele Consiliului Județului G este fundamentat pe dispozițiile art.13 din Ordonanța Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Dispoziția nr.285/2008 a Președintelui Județului G privind organizarea și asigurarea accesului la informațiile de interes public, stabilește în sarcina secretarului județului activitatea de organizare și asigurare a accesului la informațiile de interes public, prin compartimentul de specialitate și totodată se deleagă secretarului județului dreptul de semnătură pentru răspunsurile la solicitările privind informațiile de interes public. Acest act administrativ emis de Președintele Consiliului Județului G este fundamentat pe disp.art.3 alin.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, aprobate prin HG nr.123/2002.

De relevat este activitatea desfășurată de compartimentul relații publice, acuratețea informațiilor furnizate, încadrarea în termenele stabilite de lege, și, în special, respectarea întocmai a principiilor care guvernează funcția publică și activitatea funcționarului public și anume: legalitate, imparțialitate, obiectivitate, responsabilitate, orientare către cetățean, care se pot distinge din răspunsul formulat petiției nr.10.017/13.02.2009.

De asemenea, recurentul reține ca o îngrădire a liberului acces informațiile de interes public refuzul instituției de a furniza informațiile solicitate în format electronic, dar puse la dispoziția solicitantului întotdeauna, pe suport de hârtie, invocând prevederile art.15 și art.23 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001.

Art.15 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001 prevede posibilitatea solicitării și comunicării informațiilor de interes public pe suport electronic, iar art.23 din același act normativ, face referire la faptul că răspunsul, ( și nu informațiile de interes public solicitate), se înregistrează și se transmite persoanei interesate, pe suportul solicitat.

Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, stipulează în art. 7 alin.3 că solicitarea și obținerea informațiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condițiile tehnice necesare, și în format electronic. Totodată, art.9 din Legea nr.544/2001 prevede: " în cazul în care solicitarea de informații implică realizarea de copii de pe documentele deținute de autoritatea sau instituția publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant", lucru de altfel reținut și de instanța de fond în motivarea sentinței civile nr.730/2009.

Dacă informația de interes public nu există decât pe suport de hârtie, implicând astfel realizarea de fotocopii, și nu sunt întrunite condițiile tehnice necesare pentru preluarea acestora în format electronic, solicitantul are obligația de a suporta costul serviciilor de copiere.

Având în vedere cele mai sus arătat, Curtea apreciază că prin punerea la dispoziția solicitantului a informațiilor de interes public în formatul existent în instituție, și anume pe suport de hârtie și implicit suportarea de către acesta a costului serviciilor de copiere, nu constituie îngrădiri ale liberului acces la informațiile de interes public.

Privitor la formatul adreselor, a răspunsurilor la solicitările de informații de interes public așa după cum se observă și din anexa 3 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001, acesta constituie un model, neinstituindu-se obligativitatea respectării întocmai a acestuia. În acest sens, Președintele Consiliului Județului G, prin Dispoziția nr.534/2008 stabilește regulile interne de tehnoredactare a documentelor utilizate de activitatea sa de către aparatul de specialitate al Consiliului Județului G prevede în capitolul XII reguli de elaborare și emitere a actelor utilizate.

de adresă utilizat în activitatea de informare publică conține toate elementele prevăzute de modelul prezentat în anexa 3 la Normele metodologice de aplicare a Normelor nr.544/2001, astfel încât sub acest aspect, nu se poate reține ca o îngrădire a liberului acces la informațiile de interes public.

Reclamația administrativă este primită și analizată de către Comisia de analiză privind încălcarea dreptului de acces la informațiile de interes public, așa cum a fost reconstituită prin Dispoziția nr.91/2008 a Președintelui Consiliului Județului Funcționarul însărcinat cu informarea publică nu face parte dintre membrii Comisiei. În ce privește actul administrativ încălcat, recurentul nu numai că nu a precizat clar actul administrativ despre care face vorbire în cererea de chemare în judecată prin care susține "lezarea dreptului pretins. În accepțiunea Legii nr.554/2004 actualizată, prin act administrativ se înțelege: " - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice" și nicidecum un răspuns care poartă semnătura și ștampila conducătorului autorității publice așa cum apreciază greșit reclamantul. Prin urmare, petiția înaintată nu constituie un act administrativ, cum ar fi Hotărârile de Consiliu sau Dispozițiile Președintelui.

Cât privește pricinuirea pagubei invocate și a decontului anexat, aceasta nu este relevantă și ca atare nu poate fi argumentată cum în mod corect reține și instanța de fond în motivarea sentinței civile nr.730/10.06.2009.

Corect a apreciat prima instanță că solicitarea de anulare a dispozițiilor nr.285/2008 și 91/2008 nu a fost făcută în termenul legal, fiind formulate cu ocazia dezbaterilor în fond, critica sentinței instanței pe acest motiv fiind neîntemeiată.

Față de cele expuse, corect a apreciat prima instanță că reclamantul nu a fost vătămat în drepturile sale prevăzute de lege, astfel încât nu i s-a produs nici un prejudiciu fiind nefondată în consecință și susținerea privind vătămarea interesului legitim public.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, nr.1335, județul G împotriva sentinței nr.730/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.VD/19.02.2010

Tehno ZE/22.02.2010

Ex.4

Fond:

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Galati