Anulare act administrativ fiscal. Sentința 181/2009. Curtea de Apel Timisoara

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția contencios administrativ și fiscal

DOSAR NR- - 23.01.2009

SENTINȚA CIVILĂ NR.181

Ședința publică din 28 mai 2009

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 mai 2009 prin care s-a amânat pronunțarea la data de 28 mai 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

În deliberare, constată că:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 125/59/23.01.2009, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, anularea actelor emise de pârâtă - care nu i-au fost comunicate - acte prin care s-a dispus ca deținuții care își execută detenția în regim semideschis să fie mutați în penitenciare din alte localități. Totodată, solicită suspendarea acestor dispoziții până la soluționarea prezentei cauze.

Reclamantul a arătat că a executat pedeapsa privativă de libertate în Penitenciarul Arad, în regim semideschis, iar ulterior a fost transferat la enitenciarul Timișoara, pe considerentul apariției unui act emis de Administrația Națională a Penitenciarelor, conform căruia deținuții care execută pedeapsa cu închisoarea în regim semideschis urmează a fi transferați în Penitenciarul Timișoara.

Prin întâmpinare, pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a invocat excepția netimbrării cererii, potrivit art. 2 alin. 1 lit.g din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Apreciază că se impune respingerea solicitării reclamantului de a fi scutit de plata taxei de timbru, întrucât pretențiile acestuia sunt vădit exagerate. În acest sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kupiec vs. Polonia, 16828/02, 3 februarie 2009, statuând că reclamanții care exagerează in mod deliberat valoarea cererilor de despăgubire nu se pot aștepta sa fie scutiți de plata taxelor de timbru. (Curtea a reamintit că o acțiune introdusă la o instanță trebuie prezumată a avea un caracter real si serios cu excepția situației in care există indicații contrare clare care ar putea conduce la concluzia că acțiunea este neserioasă, are caracter vexator sau, din orice alt motiv, este lipsită de orice fundament. Chiar presupunând că disputa din cazul de față era una "reală si serioasă" in sensul jurisprudenței Curții, având in vedere faptele cauzei, Curtea a considerat că cererea de despăgubiri a reclamantului pare a fi foarte exagerată si nerealistă. Pentru C, reclamanții care exagerează in mod deliberat valoarea cererilor de despăgubire nu se pot aștepta să fie scutiți in totalitate de plata taxelor de timbru sau de cerința de a contribui, intr-un cuantum rezonabil, la costurile procesului).

Astfel că în situația netimbrării cererii în mod corespunzător, solicită anularea acțiunii ca netimbrată.

Pârâta mai invocă lipsa procedurii prealabile, sens în care arată că prin acțiunea introductivă reclamantul solicită "anularea actelor prin care se dispune ca deținuții care își execută în regim semideschis să fie mutați în penitenciare din alte localități."

Potrivit art. 7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ reclamantul avea obligația de a se adresa pârâtei cu plângere prealabilă.

Îndeplinirea procedurii prealabile constituie o condiție de exercițiu a acțiunii în contencios administrativ, iar lipsa acestei condiții imperative implică inadmisibilitatea acțiunii.

Pentru aceste motive solicită admiterea excepției invocate și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, pârâta arată că în prezent, la nivelul întregului sistem penitenciar se derulează procesul de reprofilare a unităților de detenție în funcție de detenție în funcție de regimul de executare a pedepsei cu ușoare, în vederea alinierii la normele europene de resort și în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.4 din Legea nr.275/2006.

Având în vedere faptul că Penitenciarul Arad nu mai este profilat pe deținerea persoanelor private de libertate repartizate în regim semideschis, precum și faptul că acesta domiciliază în județul A, reclamantul urmează să fie transferat la enitenciarul Timișoara, unitate stabilită să asigure custodia acestei categorii de persoane private de libertate.

Referitor la respectarea de către administrația Penitenciarului Arada sentinței penale nr.745 din 12 aprilie 2005 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr.11.521/2004, conducerea unității a comunicat pârâtei că a asigurat cazarea individuală a reclamantului în camera de deținere, iar spațiile unde este permis fumatul sunt strict delimitate, astfel încât să nu permită pătrunderea aerului viciat în celelalte spații închise.

Pârâta învederează că instanța de contencios administrativ nu este competentă să analizeze este aspecte, sens în care înțelegem să invocă excepția de necompetență generală. În susținerea excepției invocate învederează faptul că o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, competența de soluționare a plângerilor formulate de către condamnați împotriva unor măsuri dispuse de administrația penitenciarului în care execută pedeapsa privativă de libertate aparține judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la penitenciar.

Potrivit art. 6 alin.1 din Legea nr.275/2006 judecătorul delegat este organul sub a cărui supraveghere, control și autoritate are loc executarea pedepselor privative de libertate.

Potrivit art.38 alin.2 din Legea nr.275/2006 "împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezentul capitol, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată."

Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de certate, prin care s-a soluționat plângerea, persoana condamnată poate introduce contestație la judecătoria în a cărui circumscripție se află penitenciarul.

Potrivit motivelor expuse, pârâta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

1. Obiectul litigiului:

În prezenta cauză, domnul - aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, în Penitenciarul Timișoara - a solicitat anularea și suspendarea actelor emise de Administrația Națională a Penitenciarelor prin care aceasta dispune ca deținuții care execută pedeapsa în regim semideschis să fie mutați în Penitenciare din alte localități.

Domnul a arătat că a executat pedeapsa privativă de libertate în Penitenciarul Arad, în regim semideschis, iar ulterior a fost transferat la enitenciarul Timișoara, pe considerentul apariției unui act emis de Administrația Națională a Penitenciarelor, conform căruia deținuții care execută pedeapsa cu închisoarea în regim semideschis urmează a fi transferați în Penitenciarul Timișoara.

La 9.03.2009, conform cererii atașate la fila 67 verso dosar, reclamantul a precizat că solicită anularea și suspendarea Dispoziției nr. 323/12.02.2009 emisă de directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Potrivit Deciziei nr. 323/12.02.2009 emisă de directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor (atașată la fila 48-56 dosar), penitenciarele din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor au fost împărțite în mai multe grupuri de unități, conform art. 2 din Decizie.

Conform anexei nr. 1 la Decizia nr. 323/12.02.2009, în Penitenciarul Arad vor rămâne numai persoanele condamnate din regimul de maximă siguranță, din regimul deschis și din regimul închis, iar în Penitenciarul Timișoara urmau să fie transferați deținuții care execută pedeapsa în regim semideschis, cum este și cazul domnului.

2 Excepțiile procesuale invocate de Administrația Națională a Penitenciarelor

Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a invocat, prin întâmpinarea atașată la filele 13-15 dosar, excepția de netimbrare a acțiunii, excepția lipsei procedurii prealabile și excepția de necompetență generală, pe considerentul că măsura poate fi contestată la judecătorul delegat.

În privința ordinii analizării acestor excepții, instanța apreciază că se impune soluționarea cu prioritate a excepție necompetenței instanței, întrucât instanța poate soluționa celelalte chestiuni legate de fondul litigiului numai în măsura în care se consideră competentă să soluționeze această cauză, ulterior urmând a fi analizate excepția de netimbrare a acțiunii, excepția lipsei procedurii prealabile.

3.Cu privire la excepția de necompetență a instanței de contencios administrativ, instanța observă că pârâta a invocat faptul că plângerea reclamantului este de competența judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

În această privință, se impune stabilirea și delimitarea competențelor judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate în raport de competențele instanței de contencios administrativ și având în vedere conținutul acțiunii judiciare formulate de reclamant.

În privința competenței judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, instanța precizează că atribuțiile acestuia sunt reglementate de Legea nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, precum și prin Hotărârea de Guvern nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 24 din 16 ianuarie 2007.

Conform art. 6 din Legea nr. 275/2006, care reglementează instituția judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate și aceea a judecătorului delegat la compartimentul de executări penale:

(1) "Executarea pedepselor se desfășoară sub supravegherea, controlul și autoritatea judecătorului delegat.

2) Președintele curții de apel desemnează anual unul sau mai mulți judecători delegați pentru executarea pedepselor privative de libertate pentru fiecare penitenciar aflat în circumscripția teritorială a curții de apel.

(3) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertatesupraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea acestor pedepse și exercită celelalte atribuții stabilite prin prezenta lege.

(4) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în a cărui circumscripție se află un centru de reținere și arestare preventivă sau un centru de arestare preventivă, supraveghează șicontrolează asigurarea legalității în executarea măsurilor preventive privative de libertateși exercită celelalte atribuții stabilite prin prezenta lege.

5) Pe durata exercitării atribuțiilor de judecător delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, acesta nu poate desfășura alte activități decât cele stabilite de prezenta lege.

(6) Judecătorul delegat la compartimentul de executări penale din cadrul fiecărei instanțe de executare, desemnat anual de președintele acestei instanțe, supraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea pedepselor neprivative de libertate și exercită celelalte atribuții stabilite prin Codul d e procedură penală, regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești și prin prezenta lege".

În acest sens, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate are competența soluționării plângerilor privind modul de stabilire a regimului de executare, astfel cum prevede art. 25 alin. 2 din Legea nr. 275/2006, conform căruia "împotriva modului de stabilire a regimului de executare persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la data când a luat cunoștință de regimul de executare a pedepsei stabilit".

Totodată, art. 38 din Legea nr. 275/2006, care reglementează exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, are următorul conținut:

(1) "Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege.

(2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitareadrepturilor prevăzute în prezentul capitol(respectiv în capitolul 4 din lege),luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnatela pedepse privative de libertatepot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată.

(3) Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

(4) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului.

(5) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 10 zile de la primirea acesteia și pronunță una dintre următoarele soluții:

a) admite plângerea și dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului;

b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.

(6) Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate în termen de două zile de la data pronunțării acesteia.

(7) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

(8) Contestația se judecă potrivit dispozițiilor art. 460 alin. 2 - 5 din Codul d e procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.

(9) Hotărârea judecătoriei este definitivă".

Cât privește drepturile reglementate în Capitolul 4 din Legea nr. 275/2006, acestea sunt:

- libertatea conștiinței, a opiniilor și libertatea credințelor religioase (art. 40 din lege);

- dreptul la informație (art. 41 din lege);

- dreptul la consultarea documentelor de interes personal (art. 42 din lege);

- accesul la dispozițiile legale și documentele privind executarea pedepselor privative de libertate (art. 43 din lege);

- dreptul de petiționare (art. 44 din lege);

- dreptul la corespondență (art. 45 din lege);

- dreptul la convorbiri telefonice (art. 47 din lege);

- dreptul la plimbare zilnică și dreptul de a primi vizite (art. 48 din lege);

- dreptul de a primi bunuri (art. 49 din lege);

- dreptul la asistență medicală (art. 50 din lege);

- dreptul la examen medical (art. 51 din lege);

- dreptul la asistența medicală în cazuri speciale (art. 52 din lege);

- dreptul la asistență diplomatică (art. 53 din lege);

- dreptul la încheierea unei căsătorii (art. 54 din lege).

În privința conținutului cererii reclamantului, instanța amintește că domnul a solicitat anularea și suspendarea Deciziei nr. 323/12.02.2009 emisă de directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, în baza căreia penitenciarele din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor au fost împărțite în mai multe grupuri de unități, stabilindu-se anumite penitenciare în cadrul cărora să execute pedeapsa persoanele care execută pedeapsa în regim semideschis, cum este și cazul domnului, așadar în funcție de regimul de executare a pedepsei, iar nu în funcție de domiciliul persoanelor care execută pedepsele privative de libertate.

Așadar, reclamantul a solicitat anularea unei decizii a directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor care are caracter normativ, iar nu un act sau o măsură care îl privește personal. Totodată, instanța remarcă faptul că măsura în cauză - respectiv Decizia nr. 323/12.02.2009 nu a fost luată de administrația penitenciarului în care reclamantul își execută pedeapsa, ci de către directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Așadar, nu este în litigiu o măsură dispusă de autoritățile Penitenciarului în care este încarcerat reclamantul, măsură prin care să fie vizate în mod singular drepturile și interesele legitime ale reclamantului.

Or, competența judecătorul delegat la penitenciar vizează - conform art. 38 alin. 2 din Legea nr. 275/2006 - măsurile "privitoare la exercitareadrepturilor prevăzute în prezentul capitol, luate de către administrația penitenciarului".

Întrucât reclamantul nu a contestat legalitatea unei măsuri dispuse de administrația penitenciarului în care reclamantul își execută pedeapsa și nici modul de stabilire a regimului de executare a pedepsei, instanța consideră că prezenta acțiune - prin care reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 323/12.02.2009 emisă de directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, act administrativ normativ, emis în regim de putere publică - este de competența instanței de contencios administrativ.

În consecință, instanța va respinge ca nefondată excepția necompetenței, invocată de Administrația Națională a Penitenciarelor.

4.Cu privire la excepția netimbrării acțiunii, instanța constată că reclamantul a timbrat acțiunea în anularea actului administrativ atacat cu suma de 4 lei, și nici nu a aplicat timbrul judiciar în valoare de 0,30 lei, astfel cum prevede art. 15 lit. m din Legea nr. 146/1997.

Pe de altă parte, reclamantul a justificat omisiunea de a timbra acțiunea judiciară prin faptul că nu are bani, fiind încarcerat de mai mulți.

Instanța reține că pârâta nu a contestat lipsa resurselor financiare a reclamantului, situație față de care consideră că anularea acțiunii judiciare pentru netimbrarea legală a acesteia - în condițiile în care reclamantul nu are resursele financiare necesare achitării acestei taxe - echivalează cu încălcarea accesului la justiție garantat de art. 21 din Constituția României și de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea dată în cauza Weissman și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 588 din 27 august 2007.

În acest sens, chiar dacă suma impusă reclamantului cu titlul de taxă de timbru nu este excesivă, instanța reține că aceasta depășește posibilitățile financiare ale reclamantului, constituind un impediment în exercitarea dreptului acestuia de acces la instanță.

În consecință, reținând că impunerea taxei judiciare de timbru reclamantului în prezenta cauză - dată fiind absența resurselor financiare necesare achitării acestei taxe - constituie un impediment în exercitarea dreptului reclamantului de acces la instanță, drept garantat de art. 21 din Constituția României și de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanța va respinge excepția netimbrării acțiunii invocată de pârâtă.

5. Cu privire la excepția lipsei procedurii administrative prealabile, instanța reține că reclamantul a învederat că nu poate face dovada că a solicitat pârâtei, anterior sesizării instanței, anularea actului administrativ în litigiu, întrucât - fiind încarcerat - nu are resursele financiare necesare plății tarifului pentru corespondența recomandată.

Cu privire la dispozițiile legale incidente în această privință, Curtea reține că, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Totodată, conform art. 109 alin. 2 Cod de Procedură Civilă,"în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".

Din modul de formulare al textului legale citat, instanța reține că dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 sunt imperative și nu comportă excepții decât în măsura un alt act normativ prevede înlăturarea acestei condiții prealabile de sesizare a instanței de judecată.

Instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada că a formulat și a expediat către pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor o cerere de anulare a actului administrativ a cărui anulare a solicitat-o în prezenta cauză.

Instanța admite dificultatea pentru reclamant de a obține anumite sume de bani, având în vedere că se află în executarea unei pedepse privative de libertate.

Pe de altă parte, instanța observă că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi fost împiedicat de autoritățile locului de deținere să expedieze corespondență recomandată sau să obțină fondurile necesare achitării costului impus de acest serviciu poștal, în condițiile în care nu s-a dovedit nici că acest cost este excesiv.

Totodată, instanța subliniază că ajutorul public judiciar - astfel cum este reglementat de Ordonanța de Urgență nr. 51 din 21 aprilie 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și aprobată cu modificări prin Legea nr. 193 din 21 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008) - nu acoperă și cheltuielile ocazionate de corespondența petentului.

Date fiind aceste considerații, instanța apreciază că lipsa dovezii îndeplinirii procedurii administrative prealabile nu poate fi imputată autorităților locului de deținere în care reclamantul își execută pedeapsa și că reclamantul avea posibilitatea și obligația de a face dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile.

În lipsa acestei dovezi, față de dispozițiile art. 109 alin. 2 teza I Cod de Procedură Civilă, conform cărora"în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege",instanța va admite excepția lipsei procedurii administrative prealabile și va respinge acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate impusă de textul legal citat anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția netimbrării acțiunii și excepția necompetenței instanței de judecată, invocate de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

Admite excepția lipsei procedurii administrative prealabile, invocată de Administrația Națională a Penitenciarelor

Respinge acțiunea formulată de reclamantul, fiul lui și, născut la 14.02.1966, deținut în Penitenciarul Timișoara, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, cu sediul în municipiul B,-, sector 2, având ca obiect anularea și suspendarea executării Dispoziției nr. 323/12.02.2009 emisă de directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către reclamantul (în Penitenciarul Timișoara și, respectiv în Penitenciarul Spital Colibași) și către pârâtă.

Pronunțată în ședința publică din 28.05.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red./19.06.2009

Tehnored./29.06.2009/ 4 ex.

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: