Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1810/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1810
Ședința publică din data de 28 septembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Ion
JUDECĂTOR 2: Cristina Petrovici
JUDECĂTOR 3: Monica Niculescu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI - SERVICIUL DE SOLUȚIONARE CONTESTAȚII împotriva sentinței civile nr. 193 din data de 19.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr-, in contradictoriu cu intimata - reclamantă - A & A.
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns recurenta - pârâtă Agenția Națională De Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului - Serviciul de Soluționare Contestații, prin consilier juridic, cu delegație la dosar, intimata - reclamantă - A & A prin avocat din cadrul Societății de avocati, și Asociații
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se depune fișa dosarului nr- aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și note scrise din partea intimatei - reclamante. Se depune la dosar din partea recurentei - parate un exemplar de pe motivele de recurs cu semnăturile reprezentanților legali.
Curtea, după verificare, dispune îndreptarea citativului încheierii anterioare, in sensul înlăturării ca intimată - pârâtă.
Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea constată cauza in stare de judecată, acordând cuvântul in susținerea motivelor de recurs.
Recurenta-parata, prin consilier, solicită admiterea recursului, casarea in parte a sentinței atacate, iar pe fond pronunțarea unei soluții legale și temeinice in sensul menținerii soluției de suspendare a soluționării contestației.
Arată că având in vedere obiectul prezentei cauzei, o obligație de plată accesoria, in mod corect se impunea suspendarea contestației pana la soluționarea dosarului ca are ca obiect analizarea actului principal
Susține consilierul că deși i s-a pus in vedere contestatoarei de a face dovada faptului că hotărârea prin care s-a dispus suspendarea executării, a rămas irevocabilă, aceasta nu a dat curs solicitărilor.
Intimata - reclamantă - A & A, prin avocat, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat. Susține că potrivit dispozițiilor art 14 alin 4 din Legea nr 554/2004, hotararea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept, iar recursul nu suspendă executarea. In aceste condiții, consideră că organul fiscal a incălcat prevederile legale percepand penalități.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 193/19.01.2009 a Tribunalului București, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta - A & A în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B - SERVICIUL DE SOLUȚIONARE CONTESTAȚII, dispunându-se anularea deciziei nr. 312/19.09.2008, iar pârâta obligată să soluționeze contestația administrativ fiscală formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 32383/07.07.2008, celelalte capete de cerere fiind respinse ca inadmisibile.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 122/2007, Curtea de Apel Alba Iuliaa suspendat executarea deciziei de impunere nr. 99/07.08.2007 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii ce constituie obiectul dosarului nr- al aceleiași instanțe.
Ulterior, a fost emisă decizia de impunere nr. 32383/07.07.2008 prin care au fost stabilite obligații de plată accesorii în raport de întârzierea achitării debitelor principale stabilite prin decizia de impunere suspendată, recte nr. 99/2007.
Contestația formulată de reclamantă împotriva celei de-a doua decizii de impunere a fost suspendată de Serviciul de soluționare contestații, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată împotriva deciziei de impunere inițială, apreciindu-se că soluționarea contestației depinde de existența sau inexistența dreptului ce face obiectul pomenitei acțiuni.
În raport de această stare de fapt, necontestată în cauză, tribunalul a reținut că suspendarea actului administraziv fiscal, în speță a deciziei de impunere nr. 99/2007, dispusă de Curtea de Apel Alba Iulia, nu poate avea altă semnificație decât aceea a lipsei forței executorii a actului administrativ fiscal pe toată durata suspendării, astfel că suspendarea obligației de plată a creanței fiscale principale constituie un impediment legal pentru calcularea debitelor accesorii.
Prin urmare, organul de soluționare a contestației a procedat greșit suspendând soluționarea contestației administrative în temeiul art. 214 alin. 1 lit. b din OG nr. 92/2003, având în vedere că la momentul emiterii deciziei de impunere nr. 32383/2008 nu se poate imputa reclamantei întârzierea în executarea obligației de plată a creanței fiscale principale, cât timp executarea actului de impunere era suspendată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B - SERVICIUL DE SOLUȚIONARE CONTESTAȚII, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului său, pârâta a învederat instanței că, la momentul soluționării contestației reclamanta nu făcuse dovada caracterului irevocabil al sentinței civile nr. 122/2007 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care instanța luase act de renunțarea reclamantei la judecarea acțiunii în anularea deciziei de impunere nr. 99/2007.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
1. Ceea ce s-a contestat în prezentat cauză, ne referim la măsura admiterii pretențiilor reclamantei de către prima instanță, este soluția organului de soluționare a contestațiilor de face aplicarea disp. art. 214 alin. 1 lit. b din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, adică de a suspenda soluționarea contestației reclamantei formulată împotriva deciziei de impunere a accesoriilor, nr. 32383/19.09.2008, tribunalul obligând pârâta să procedeze la soluționarea contestației.
Nici un moment tribunalul nu a dispus anularea deciziei de impunere și cu atât mai puțin din perspectiva existenței obligației de plată de accesorii, astfel că motivele de recurs ale DGFPMB relativ la temeinicia acestora nu prezinta relevanță, urmând a fi înlăturate ca neîntemeiate.
2. Potrivit disp. art. 214 alin. 1 lit. b din OG nr. 92/2003, " Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:
b) soluționarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".
În condițiile în care textul mai sus redat prevede doar posibilitatea organului de soluționare a contestațiilor ca, prin decizie motivată, să suspende într-o astfel de ipoteză soluționarea contestației, rezultă că se impune o apreciere de la caz la caz pentru adoptarea unei astfel de măsuri, iar această apreciere este supusă cenzurii instanței de judecată.
3. Cenzurând astfel opțiunea organului de soluționare a contestațiilor, instanța observă că motivele invocate de reclamantă în contestația sa împotriva deciziei de impunere nr. 32383/2008 se referă exclusiv la incidența hotărârii judecătorești de suspendare a deciziei de impunere inițială nr. 99/2007, privind debitul principal, din perspectiva imposibilității de a se da eficiență caracterului executoriu al acesteia (odată suspendat), prin emiterea deciziei de impunere pentru accesorii pe durata suspendării actului de impunere a debitului principal.
Or, o atare argumentare a contestației împotriva celei de-a doua decizii de impunere, care nu are în vedere nelegalitatea impunerii de debite accesorii la modul general, ci doar nelegalitatea impunerii pe durata suspendării deciziei de impunere a debitului principal, nu justifică o soluție de suspendare a soluționării contestației.
Rațiunea textului art. 214 alin. 1 lit. b nu are în vedere ca soluționarea pe fond a contestării debitelor accesorii să depindă de soluția dată contestării debitului principal, iar nicidecum situația - incidentă în speță, în raport de motivele invocate de reclamantă în contestație - în care soluționarea acțiunii în anularea debitului principal ar antrena rămânerea fără obiect a contestației suspendate, cât timp s-ar "relua" caracterul executorie al primei decizii de impunere.
Or, un raționament precum cel urmat de pârâtă ar nega accesul la justiție al reclamantei, prin paralizarea posibilității acesteia de a se adresa instanței de judecată pentru anularea deciziei de impunere nr. 32383/2008 (desigur, din aceeași perspectivă a pretinsei nerespectări a suspendării deciziei de impunere privind debitul principal) subsecvent obținerii unei soluții nefavorabile la organul de soluționare a contestațiilor.
Cu alte cuvinte, în felul acesta, reclamanta nu ar mai obține o soluție cu privire la cererea cu care a investit organul de soluționare a contestațiilor, relativ la legalitatea impunerii debitelor accesorii pe durata suspendării actului de impunere a debitului principal.
4. În aceste condiții, Curtea apreciază ca legală soluția tribunalului, care nu analizat ea, ci a înlăturat doar măsura suspendării soluționării acesteia, cu consecința reluării judecății contestației, urmând ca organul investit cu contestația administrativă să aprecieze asupra legalității impunerii debitelor accesorii pe durata suspendării executării debitului principal.
Din această perspectivă, instanța de recurs va înlătura considerațiunilșe tribunalului cu privire la fondul contestației.
În lumina considerentelor mai sus expuse, Curtea apreciază soluția tribunalului ca temeinică și legală, urmând ca - în temeiul disp. art. 312 alin. 1.pr.civ. - să respingă prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B - SERVICIUL DE SOLUȚIONARE CONTESTAȚII împotriva sentinței civile nr. 193 din data de 19.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - A & A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./dact. 2 ex.MN/MN
Jud. fond
Președinte:Eugenia IonJudecători:Eugenia Ion, Cristina Petrovici, Monica Niculescu