Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1837/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
+Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1837
Ședința publică de la 16 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Doina
Grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE DR TR S împotriva sentinței nr. 759 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE DR TR S și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.759 din 11 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Mehedinți a respins excepția de necompetență materială a instanței și excepția inadmisibilității cererii.
A admis acțiunea formulată de reclamantul, a anulat adresa nr.4133/27.02.2008 și a obligat pârâta Dr. Tr. S să restituie acestuia suma de 3806 lei, reprezentând taxă auto,achitată de reclamant cu talonul TS 3A nr.- din 23.09.2007, cu dobânda legală, de la data plății până la restituirea efectivă.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 4 lei.
La pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a apreciat că prevederile art.2141Cod fiscal sunt de natură să înfrângă reglementările art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, care reglementează obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare.
Tribunalul a arătat în sentința pronunțată că, prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, explicându-se în acest sens că, în cazul autoturismelor second hand, deja înmatriculate în România, nu se percepe taxa de primă înmatriculare de la noul cumpărător.
În baza art.148 din Constituția României, care instituie preeminența dreptului comunitar în raport cu legislația națională, prima instanță a înlăturat prevederile din legislația internă, care nesocoteau normele Tratatului Uniunii Europene, tratat care are caracter obligatoriu între statele membre.
S-a mai precizat de către prima instanță că, din modul de redactare al art.2141Cod fiscal, nu rezultă că taxa de primă înmatriculare ar fi o taxă de mediu, ci dimpotrivă rezultă că aceasta este taxă fiscală.
Referitor la excepția inadimisibilității acțiunii invocată de pârâta Dr. Tr. S, tribunalul a reținut că motivele invocate de către pârâtă vizează fondul pricinii, și nu excepția de inadmisibilitate.
Împotriva sentinței Tribunalului Mehedințis -a declarat recurs de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Dr. Tr., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond, soluționând excepțiile invocate, a interpretat eronat raportul juridic dedus judecății, motivarea instanței referitoare la actul administrativ vătămător pentru reclamant neputând fi primită, iar adresele organului fiscal nu pot fi considerate mai mult decât corespondență cu solicitantul.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că suma a fost plătită de reclamant conform dreptului intern, al legii fundamentale ( art.56) fără a încălca dispozițiile comunitare, întrucât nu reprezintă o taxă cu efect echivalent.
S-a arătat că prin adoptarea nr.OUG50/2008 acțiunea pentru restituirea taxei de primă înmatriculare este parțial admisibilă, prin reducerea substanțială a cuantumului taxei, dar nu eliminarea integrală a acesteia.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 807,00 lei, așa cum rezultă din chitanța seria - nr. - din 28.08.2007.
Din cererea aflată la dosarul de fond rezultă că acesta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Dr. Tr. și Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr. 4133 din data de 27.02. 2008 Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. a răspuns reclamantului, în sensul că taxa de primă înmatriculare este percepută legal și că la nivelul Comisiei Europene a fost inițiat un proiect de directivă, care are ca scop armonizarea sistemului de taxare a autoturismelor, cu ocazia primei înmatriculări.
S-a arătat de asemenea că, potrivit reglementărilor legale în vigoare în România, MEF nu are competența de a acorda sau aproba exceptări sau scutiri de la plata impozitelor și taxelor prevăzute în legi, așa încât nu se poate soluționa favorabil cererea sa.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE DR TR S împotriva sentinței nr. 759 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. -
1.10.2008
30 2008
Președinte:Adina Calotă PoneaJudecători:Adina Calotă Ponea, Costinel Moțîrlichie, Doina
