Anulare act administrativ fiscal. Decizia 191/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 191/
Ședința publică din 24 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbăltoc
JUDECĂTOR 3: Iustinian
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr. 2792/ din 23 octombrie 2007 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17 martie 2008, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 24 martie 2008.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Prin sentința civilă nr. 2792 din 23 oct. 2007 pronunțată de Tribunalul Iași secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea promovată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a dispus anularea deciziei nr. 59/3.02.2006 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
A fost obligată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice I să plătească reclamantei stimulentele cuvenite pentru lunile februarie, martie, aprilie 2006.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta -Direcția de audit din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 59/3.02.2006 emisă de I s-a dispus ca reclamanta, începând cu data de 1.02.2006 să nu mai beneficieze de acordarea stimulentelor pe o perioadă de 3 luni (fila 7 dosar).
La baza acestei decizii, după cum s-a menționat în cuprinsul acesteia, se află raportul nr. -/19.01.2006 întocmit de pârâta ANAF - Direcția de Audit Public Intern.
În raport, urmare a verificărilor efectuate pentru lunile august și septembrie 2001 se menționează că în privința procesului verbal nr. 371/2001 înregistrat sub nr. 3458/3.10.2001, pentru nevirarea la termenul legal de plată a impozitului pe salarii în sumă de 3.226.110 lei, cu termen de plată la 15.09.2001, s-au calculat doar majorări de întârziere, în sumă de 38.713 lei, până la 25.09.2001 (data depunerii cererii de compensare), dar nu s-au aplicat și penalitățile reglementate de prevederile art. 13 ind. 1 din nr.OG 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, cu modificările și completările ulterioare (OG nr. 53/1997).
Astfel, penalitățile datorate de pentru nerespectarea termenului legal de virare a impozitului pe salarii sunt în sumă de 322.611 lei.
În cazul unei astfel de abateri organul ce a efectuat inspecția a apreciat că acest contribuabil trebuia sancționat și contravențional conform prevederilor alin. f art. 17 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.
S-a menționat că persoanele responsabile pentru deficiențele constatate sunt - consilier ( reclamanta ), - inspector de specialitate și - șef serviciu.
În ce privește procesul verbal nr. 481/2001 înregistrat sub nr. 4657/22.11.2001, pentru nevirarea la termenul legal de plată a impozitului pe salarii în sumă de 13.902.790 lei, cu termen de plată la 15.10.2001, s-au calculat majorări de întârziere, în sumă de 83.416 lei, până la 19.10.2001 (data depunerii cererii de compensare).
în termen legal a unui impozit constituit prin stopaj la sursă constituie contravenție, fapt pentru care din nou s-a opinat că acest contribuabil trebuia sancționat și contravențional conform prevederilor lit. f alin. 1, art. 17 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.
Pentru impozitul pe profit în sumă de 50.271.431 lei, aferent lunii septembrie 2001, cu termen scadent la 25.10.2001, au fost calculate doar majorări de întârziere, în sumă de 1.457.872 lei, până la data de 20.11.2001, fără a se calcula și penalități de întârziere.
Astfel, penalitățile de întârziere datorate, pentru nerespectarea termenului legal de virare a impozitului pe profit sunt în sumă de 251.357 lei.
S-a apreciat că persoanele responsabile pentru deficiențele constatate sunt - consilier, - inspector de specialitate, - șef serviciu.
La fila 42 din raport se propune neacordarea de stimulente pe o perioadă de 3 luni în cazul reclamantei în scopul remedierii aspectelor deficitare constatate.
Propunerea a fost aprobată de conducerea ANAF.
În cauză reclamanta a parcurs procedura prealabilă conform dovezii de la fila 18-20 din dosarul - al Tribunalului Iași, răspunsul negativ al I aflându-se la fila 21 din același dosar.
Decizia nr. 59/2006 reprezintă un act de sancționare a reclamantei, constituind singura modalitate de pedepsire a acesteia în condițiile în care pentru faptele presupus imputabile pârâții nu se mai aflau în termenele legale de constatarea abaterii disciplinare și aplicare a sancțiunii, aspect consemnat de altfel la fila 42 din raport la aliniatul 2.
Decizia contestată în instanță este lovită de nulitate, deoarece prin raportare la prevederile art. 35 alin. 2 din HG1210/2003 nu conține elementele obligatorii, nici măcar descrierea faptelor reținute în sarcina reclamantei, modalitatea de contestare a actului, temeiul legal în baza căruia s-a luat măsura.
De asemenea, anterior luării deciziei nu s-a procedat la ascultarea reclamantei pentru a-i da posibilitatea să-și poată pregăti apărarea, audierea funcționarului fiind obligatorie și de natură a contribui la prevenirea luării unor măsuri abuzive sau contrare legii.
Mai mult, față de reclamantă s-a luat o măsură de sancționare pentru fapte datând din 2001, la un interval de aproximativ 5 ani de când se presupune că le-ar fi comis și pentru care nu se mai poate aplica o sancțiune disciplinară.
Prescripția dreptului de a aplica sancțiunea a fost stabilită de legiuitor tocmai în considerarea faptului că după trecerea unui interval
îndelungat de timp aplicarea sancțiunii nu mai are efectul preconizat și anume acela de a înlătura eficient consecințele negative ale faptelor ce constituie abateri disciplinare.
Toate aceste omisiuni au ca efect nulitatea deciziei nr. 59/2006 emisă de pârâta jud.
Nu pot fi primite apărările pârâților vizând caracterul administrativ al măsurii dispuse față de reclamantă deoarece pentru motivele expuse anterior și după cum s-a precizat în raportul -/19.01.2006 măsura a fost luată pentru fapte considerate abateri disciplinare.
În privința raportului nr. -/19.01.2006 s-a reținut că acesta stat la baza emiterii deciziei contestate, dar formulează propuneri de neacordare a stimulentelor, propuneri ce nu erau obligatorii pentru emitentul deciziei de sancționare, și produc efecte juridice.
De asemenea, constatările de la punctele 1.3.2. și 1.3.3. nu vizează exclusiv reclamanta, ci și alte 2 persoane, iar conținutul acestora ar putea face obiectul analizei numai în situația în care ar fi produs efecte negative în privința reclamantei, iar decizia 59/2006 ar fi fost valabilă din punct de vedere formal, astfel încât față de pârâta ANAF acțiunea nu poate fi admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I care consideră că sentința este nelegală și netemeinică motivat de faptul că în cauza de față nu sunt aplicabile dispozițiile HG1210/2003.
Se precizează că aplicarea stimulentelor nu reprezintă o măsură disciplinară în accepțiunea disp. art. 65 alin. 3 din Legea 188/1999, astfel că în cauză cercetarea administrativă a fost efectuată de Direcția de Audit Public Intern. Aplicarea unei măsuri administrative nu este condiționată de vreo sancțiune disciplinară și nici nu trebuie confundată cu aceasta.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Curtea examinând cererea de recurs și dosarul de fond urmează a constata următoarele:
În mod corect s-a reținut că decizia 59/2006 decizia nr. 59/2006 reprezintă un act de sancționare a reclamantei, constituind singura modalitate de pedepsire a acesteia în condițiile în care pentru faptele presupus imputabile pârâții nu se mai aflau în termenele legale de constatarea abaterii disciplinare și aplicare a sancțiunii, aspect consemnat de altfel la fila 42 din raport la aliniatul 2.
Decizia contestată în instanță este lovită de nulitate, deoarece prin raportare la prevederile art. 35 alin. 2 din HG1210/2003 nu conține elementele obligatorii, nici măcar descrierea faptelor reținute în sarcina
reclamantei, modalitatea de contestare a actului, temeiul legal în baza căruia s-a luat măsura.
De asemenea, anterior luării deciziei nu s-a procedat la ascultarea reclamantei pentru a-i da posibilitatea să-și poată pregăti apărarea, audierea funcționarului fiind obligatorie și de natură a contribui la prevenirea luării unor măsuri abuzive sau contrare legii.
Mai mult, față de reclamantă s-a luat o măsură de sancționare pentru fapte datând din 2001, la un interval de aproximativ 5 ani de când se presupune că le-ar fi comis și pentru care nu se mai poate aplica o sancțiune disciplinară.
Prescripția dreptului de a aplica sancțiunea a fost stabilită de legiuitor tocmai în considerarea faptului că după trecerea unui interval îndelungat de timp aplicarea sancțiunii nu mai are efectul preconizat și anume acela de a înlătura eficient consecințele negative ale faptelor ce constituie abateri disciplinare.
Toate aceste omisiuni au ca efect nulitatea deciziei nr. 59/2006 emisă de pârâta jud.
Nu pot fi primite apărările pârâților vizând caracterul administrativ al măsurii dispuse față de reclamantă deoarece pentru motivele expuse anterior și după cum s-a precizat în raportul -/19.01.2006 măsura a fost luată pentru fapte considerate abateri disciplinare.
În privința raportului nr. -/19.01.2006 s-a reținut că acesta stat la baza emiterii deciziei contestate, dar formulează propuneri de neacordare a stimulentelor, propuneri ce nu erau obligatorii pentru emitentul deciziei de sancționare, și produc efecte juridice.
Având în vedere că nici unul din motivele de recurs nu este întemeiat, urmează ca potrivit disp. art. 312 Cod procedură civilă să se respingă recursul și să fie menținută ca fiind legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul introdus de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței nr. 2792/CA/23.10.2007 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Cu opinie separată
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
19.05.2008
Tribunalul Iași:
-
-
Opinia separată
a judecătorului -- -
Sistemul de salarizare al funcționarilor publici cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, stimulentele pot fi acordate funcționarilor publici în limitele și în condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Prin urmare, legislația în vigoare la data emiterii actului atacat prevedea o vocație, nu un drept al funcționarului public la stimulente.
În art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, se prevede că modul de constituire și condițiile de utilizare fondului de stimulente se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, până la intrarea în vigoare a acestei hotărâri rămânând aplicabile reglementările existente pentru constituirea și condițiile de utilizare a fondurilor pentru stimularea personalului.
Cum o astfel de hotărâre nu a fost emisă este normal ca acordarea stimulentelor să se facă în baza unor criterii stabilite prin reglementări anterioare intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 2/2006.
Actul normativ avut în vedere de recurentă la acordarea stimulentelor este Hotărârea Guvernului nr. 154/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice privind constituirea și utilizarea fondurilor destinate stimulării personalului din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor și din unitățile subordonate acestuia.
la care se referă actele normative indicate mai sus reprezintă un instrument pe care conducătorii instituțiilor și autorităților publice îl au la îndemână pentru a realiza motivarea pozitivă sau negativă a personalului aflat în subordine, în vederea îmbunătățirii activității. Hotărârea de a acorda sau nu stimulente se ia în urma unui proces de evaluare a activității persoanei vizate, iar măsura neacordării lor nu are natura juridică a unei sancțiuni disciplinare.
Principalele criterii de evaluare ce trebuie avute în vedere la acordarea stimulentelor sunt cele cuprinse în Normele metodologice privind constituirea și utilizarea fondurilor destinate stimulării personalului din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor și din unitățile subordonate acestuia:
- contribuția efectivă în activitatea de confiscare și valorificare a bunurilor, de aplicare și încasare de penalități;
- contribuția personală în identificarea și atragerea de venituri bugetare;
- contribuția la buna organizare și funcționare a activității proprii, la aplicarea mecanismelor de urmărire a încasării veniturilor datorate statului;
- competenta profesională dovedită și disponibilitatea la sarcini în îndeplinirea atribuțiilor;
- respectarea ordinii și disciplinei individuale sau în compartimentul de munca pe care îl coordonează, în cazul funcțiilor de conducere;
- contribuția personală la introducerea, reglementarea și aplicarea corectă a procedurilor, tehnicilor și nomenclaturii vamale;
- frecventa, natura, dificultatea și valoarea descoperirilor în activitatea de control financiar, a Gărzii financiare și vamală;
- îndeplinirea corectă și la timp a activităților programate, calitatea serviciilor prestate, prevenirea și lichidarea debitelor, conducerea corectă și la zi a evidentelor;
- gradul de periculozitate a acțiunilor la care participă;
- valorificarea în timp cât mai scurt a bunurilor confiscate și nedepășirea coeficientului de perisabilitate admis de norme;
- încasarea în timp cât mai scurt a penalităților aplicate;
- complexitatea procesului de constatare a abaterilor de la normele legale și capacitatea stabilirii corecte a răspunderii persoanelor vinovate, potrivit legii.
În speță, prin decizia nr. 59/03.02.2006, ce constituie obiectul cauzei de față, s-a dispus ca reclamantei să nu i se acorde stimulente pe o perioadă de trei luni, reținându-se, în baza unui raport de audit întocmit în data de 19.01.2006, că aceasta a avut deficiențe în activitatea desfășurată în cadrul instituției în perioada octombrie - decembrie 2001.
Având în vedere că din raportul de audit întocmit în ianuarie 2006 rezultă o serie de deficiențe în activitatea reclamantei, autoritatea publică chemată în judecată a utilizat corect tehnica de management de motivare negativă prin luarea deciziei de a nu mai acorda stimulente pe o perioadă de trei luni.
Având în vedere natura juridică diferită a stimulentelor în raport cu sancțiunile disciplinare, considerăm că împrejurarea că faptele care au determinat neacordarea lor ar fi putut atrage și răspunderea disciplinară a reclamantei nu are nici o relevanță în ceea ce privește neacordarea stimulentelor, fiindcă această măsură poate coexista cu răspunderea disciplinară sau de altă natură.
Așa fiind, concluzia care se impune constă în aceea că este just punctul de vedere al autorității publice pârâte potrivit căruia în speță nu este vorba de nici o sancțiune disciplinară și, deci, nu trebuia să fie respectate regulile privind procedura disciplinară.
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Dan Mircea Tăbăltoc, Iustinian
