Anulare act administrativ fiscal. Decizia 191/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 191
Ședința publică din 21.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Horațiu Pătrașcu
JUDECĂTOR 2: Diana Magdalena Bulancea
JUDECĂTOR 3: Alina
Grefier: -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998împotriva sentinței civile nr. 796/23.06.2009 pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr-în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței căprocedura de citare este legal îndeplinităși că intimații-reclamanți au depus, la data de 20.01.2010, întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat și judecare în lipsă, apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul Călărași -Secția Civilă sub nr-, reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 anularea Deciziei nr.135/15.01.2009 și obligarea pârâtei să valideze Hotărârea Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 nr.346/14.12.2006.
Prin sentința civilă nr.796/23.06.2009 Tribunalul Călărași -Secția Civilă pronunțată în dosarul nr- fost admisă contestația formulată împotriva pârâtei, anulată decizia nr.135/15.01.2009 și obligată pârâta să valideze hotărârea nr.346/14.12.2006 a Comisiei Județene C pentru Aplicarea Legii nr.9/1998.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut în esență, că în mod nelegal a fost invalidata Hotărârea Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 nr.346/14.12.2006, deoarece, autorul reclamanților a fost despăgubit în urma recolonizării sale în România, în baza contractelor de vânzare-cumpărare Statul Român a vândut colonistului un teren în suprafață de 15 ha ha, situat în com. V Județul T și un imobil compus din 2 camere și dependințe și 2.500 mp curte, pentru prețul de vânzare de 321.900 lei, pe care colonistul se obliga să îl plătească în 10 rate egale anuale.
Instanța a reținut că motivul invalidării hotărârii nr.346/14.12.2006 a Comisiei Județene C pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 de către prin decizia contestată este nefondat, întrucât pârâta nu a făcut dovada că autorul defunct a fost recolonizat în com. V Județul T și că ar fi primit în compensare pentru bunurile abandonate în Bulgaria bunuri conform contractelor de vânzare-cumpărare din 1948 și 1947, atât timp cât din conținutul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că autorul defunct a cumpărat terenul și imobilul pentru prețul de vânzare de 321.900 lei, contractul fiind cu titlu oneros, iar pentru suprafața de 10 ha teren agricol s-a dispus reconstituire dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că, la emiterea Hotărârii nr.346/14.12.2006, Comisia nu a avut în vedere prevederile art.3 din Legea nr.9/1998 potrivit cărora, în cazul în care anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceștia au dreptul la compensație, proporțional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite de art.2.
Contractul de vânzare-cumpărare din 1948 fost încheiat în condițiile respectării prevederilor Legii nr.766/1941, potrivit căreia se stabileau datoriile colonistului prin diferența dintre valoarea bunurilor primite în România și celor achitate, abandonate în Bulgaria, soldul respectiv reprezentând datoria față de Statul român ce urma a fi achitată de acesta în 10 rate anuale, egale, începând cu anul 1950.
Mai mult, autorul recolonizat a semnat contractul de vânzare-cumpărare din 1948 în condițiile art.14, declarând că prin semnarea acestui contract a luat în posesiune imobilul și locul de casă, recunoaște exactitatea întinderii și renunță la orice pretențiune în viitor față de statul român, obligându-se să respecte toate condițiunile impuse prin legea asupra colonizării din 25 04.1940.
În art.1 din Decretul nr.553/1953 se prevede anularea în măsura în care nu au fost achitate sumele drept preț, de coloniștii evacuați din D de Sud, pentru terenurile și construcțiile primite de aceștia potrivit contractelor încheiate în baza Legii nr.766/1941.
Prin întâmpinare, intimații-reclamanți a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prim prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041.pr.civ. Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că această neacordare a compensațiilor, întrucât autorul reclamanților a fost despăgubit la intrarea în țară, este nelegală, neexistând nici o dovadă că încheierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile Legii colonizării s-a făcut cu titlu de despăgubire pentru bunurile rămase pe teritoriul statului bulgar, urmare a aplicării Tratatului d l Craiova din 07.09.1940.
Contractul de vânzare cumpărare este cu titlu oneros, ceea ce presupune și plata unui preț în sarcina cumpărătorului de la acea vreme, de 321.900 lei care urma să fie achitat fără dobândă de colonistul cumpărător și urmașii săi în termen de 10 ani începând cu data de 01.01.1950, plata făcându-se în 10 rate anulate, și nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între bunurile rămase pe teritoriul statului bulgar și încheierea acestui contract, din conținutul acestuia nerezultând că terenul primit în România se face cu titlu de reparație și în urma stabilirii unui prejudiciu suferit de autorul reclamanților.
În condițiile în care, prin decretul nr.553/1953 s-a dispus anularea sumelor care nu au fost achitate dar erau datorate statului R de către coloniștii evacuați din D de Sud, drept preț, pentru terenurile si construcțiile primite de aceștia potrivit contractelor încheiate in baza Legii 766/1941, autorul reclamantului a fost "scutit" de către legiuitor sa mai achite ratele datorate prin contractul de vânzare-cumpărare, pana la împlinirea celor 10 ani stabiliți potrivit contractului.
În ceea ce privește ratele deja achitate de către coloniștii beneficiari ai decretului, legiuitorul nu aduce nici o precizare, astfel încât prețul achitat rămâne dobândit de vânzător, in absenta unei prevederi legale exprese de restituire.
Prin urmare, indiferent cât ar fi achitat autorul intimaților până la apariția Decretului nr.553/1953, efectul a fost că beneficiarii decretului nu mai aveau obligația plății acestor rate, însă această obligație era contractuală, izvorâtă dintr-un contract cu titlu oneros, care nu reprezenta o reparație pentru bunurile rămase în Bulgaria, așa cum este reglementată de Legea nr.9/1998, motivele pentru care statul român parte în contractul de colonizare a scutit persoanele beneficiare de restul de plată a prețului privind alte considerente.
evacuați din D de Sud, au primit terenuri si construcții în baza Legii 766/1941, încheind contracte de vânzare-cumpărare, în condiții avantajoase, având în vedere situația acestora și în scopul de a-și realiza o gospodărie în condiții facile, cu obligația de a achita prețul bunurilor ce făceau obiectul contractului, în termen de 10 ani, în 10 rate anuale, iar eventuala neplată a ratelor de către cumpărător îndreptățea vânzătorul să acționeze, în condițiile prevăzute de legea în vigoare la acea dată și de contract. În lipsă de mențiune expresă nu se poate spune că încheierea contractelor de colonizare reprezenta o despăgubire pentru bunurile rămase în Bulgaria și nu se poate aprecia că intimaților trebuie să li se diminueze compensațiile, în raport cu eventualele rate neplătite, până la scutirea la plata acestora prin decretul menționat, pentru că în acest caz nu se face dovada reparației, în concordanță cu principiile cuprinse în Legea nr.9/1998 și se face o prezumție a unui caracter simulat al contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că ar reprezenta o despăgubire pentru bunurile rămase în Bulgaria, fără să existe nici o dovadă în acest sens.
Așadar, reclamanții au dreptul la compensație potrivit Legii nr. 9/1998 întrucât bunurile primite in România de autorul intimaților au fost achiziționate cu titlu oneros, în baza unui contract sinalagmatic, eventuala neplată a unor rate anterior decretului nr.553/1953, nu afectează dreptul de despăgubiri, neexistând o legătură de cauzalitate, obligațiile având altă cauză juridică, încheierea contractului de colonizare și atitudinea ulterioară a statului de a-i scuti pentru restul perioadei de restul de preț nu poate fi prezumată ca o reparație în sensul Legii nr.9/1998, neexistând nici o dovadă a unei legături cu aceste bunuri și a stabilirii valorii acestora corespunzător cu bunurile ce au făcut obiectul contractului de colonizare
Față de aceste considerente, Curtea, văzând dispozițiile art. 312.pr.civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998împotriva sentinței civile nr. 796/23.06.2009 pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr-în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, ca nefondat.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi 21.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR -
GREFIER
RED.HP/HP -
2 EX.
jud fond/
Președinte:Horațiu PătrașcuJudecători:Horațiu Pătrașcu, Diana Magdalena Bulancea, Alina
