Anulare act administrativ fiscal. Sentința 193/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 193

Ședința publică de la 13.01.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe

GREFIER: - - -

...

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA(UNBR) și BAROUL BUCUREȘTI. Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 06.01.2010, când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise a amânat pronunțarea la 13.01.2010.

CURTEA,

Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, în temeiul art.256 cpc.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a IV-a civilă,la data de 6.01.2009, sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, a formulat contestație împotriva deciziei nr.434/29.11.2008, emisă de pârât.

În motivarea contestației, arată conetstatorul, că decizia contestată este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit a apreciat pârâtul că din înscrisurile anexate la cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, în condițiile art.16 lit.b din Lg.51/1995, nu a făcut dovada vechimii neîntrerupte în profesia de consilier juridic, respectiv de 10 ani.

Precizează în continuare conetstatorul, că la cererea acestuia de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, a depus copia unei sentințe civile, nr.2650/31.10.1988 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, irevocabilă, unde s-a reținut de către instanță că, "în urma cercetării judecătorești, chiar dacă nu s-ar fi aplicat prevederile Lg.57/1987 (art.75 pct.5) și decretul nr.100/1975 din carnetul de muncă rezultă că la data de 31.12.2987 petiționarul avea o vechime de specialitate de 9 ani și 9 luni corespunzătoare funcției de consilier juridic principal.

Ca atare, la data de 21.12.1987, avea o vechime de 9 ani și 9 luni corespunzător funcției de consilier juridic prin adăugare la aceasta, vechimea de încă 7 luni și 15 zile rezultă o vechime neîntreruptă de 10 ani și 4 luni în funcția de consilier juridic, ceea ce corespunde prev.art.16 lit,b, din Lg.51/1995.

În raport de cele arătate, apreciază contestatorul, decizia nr.434/29.11.2008 este o interpretare greșită a pârâtului, cu aceeași referire și cu privire la Hotărârea Congresului Avocaților nr.6/21.06.2008.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Lg.51/1995 (art.16 pct.2, lit,b)

În susținerea contestației au fost atașate copia înscrisurilor la care s-a făcut referire.

Prin întâmpinare pârâtul a invocat pe cale de excepție necompetența materială a tribunalului în soluționare și pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.250/20.02.2009, tribunalul admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât și pe cale de consecință a dispus declinarea competenței în favoarea, unde pricina a fost înregistrată la data l6.06.2009, sub nr-.

Prin precizarea acțiunii, reclamantul a înțeles să extindă cadrul procesual, prin chemarea în judecată și a Baroului în calitate de pârât și extinderea acțiunii cerând și anulare asupra Hotărârii Consiliului nr.5023/21.08.2008, emisă de acesta.

A fost admisă și administrată proba cu înscrisuri.

Curtea analizând și verificând actele și lucrările dosarului, susținerile părților în raport de obiectul pricinii, va respinge contestația pentru următoarele considerente:

Astfel, condiția pusă de legiuitor este dovedirea unei vechimi neîntreruptă de 10 ani În funcțiile juridice expres prevăzute, și anume de judecător, notar, procuror, consilier juridic și jurisconsult.

Or, contestatorul nu a făcut dovada vechimi cerute de lege și statut motiv pentru care Baroul Bucureștii -a respins atât cererea cât și contestația prin Hotărârea 5023 din 21.08.2008.

Pârâtul a constatat, în urma contestației făcută de împotriva acesteia ( a Hotărârii 5023 din 2008 Baroului B) că aceasta este legală și întemeiată și În baza art. 63 lit. o și p din 51/1995 a respins contestația.

Ca să soluționeze așa a reținut următoarele:

Se reține și de C că reclamantul nu a făcut dovada unei vechimi de 10 ani în funcții juridice prevăzută de lege și statut, întrucât în intervalul dintre 1973-1986 când reclamantul a fost cadru nu poate fi luată în calcul deoarece funcția de ofițer de miliție nu este asimilată celei de procuror doar pentru că și unul și altul (și ofițerul de miliție și procurorul) întocmesc acte de urmărire penală.

dintre aceste funcții în accepțiunea largă a noțiunii de funcție juridică și a Legii 51/1995 constă în aceea că prin efectul legii procurorul este magistrat, iar ofițerul de miliție (poliție) nu.

Or, art. 16 din Legea 51/1995 prevede expres că numai cei care au îndeplinit funcțiile juridice de judecător, notar public, procuror, consilier juridic și jurisconsult.

Drept pentru care înscrisurile depuse la dosar, și nici hotărârea judecătorească nu au putere doveditoare, în sensul celor susținute de contestator.

În temeiul art.274(1) cod pr.civ. reclamantul va fi obligat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul Baroul București, în baza înscrisurilor fiscale depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea reclamantului, domiciliat în B,-, sector 5, în contradictoriu cu Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, cu sediul în nr.5, sector 5, B, ca neîntemeiată.

Obligă reclamantul la plata către pârâtul Baroul Bucureștia sumei de 1.000 lei, cu titlu, cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 13.01.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.GG

EF/4ex.

11.05.2010

Președinte:Grecu Gheorghe
Judecători:Grecu Gheorghe

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 193/2010. Curtea de Apel Bucuresti