Anulare act administrativ fiscal. Decizia 196/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 196
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 2: Lavinia Barbu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S- luat în examinare în examinare recursul declarat de recurentul reclamant, împotriva sentinței nr.1943 din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât SERVICIUL PUBLIC DE POLIȚIE COMUNITARĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant, lipsind intimatul pârât SERVICIUL PUBLIC DE POLIȚIE COMUNITARĂ M, fiind reprezentat de consilier juridic uș.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat și motivat.
Recurentul reclamant depune la dosarul cauzei concluzii scrise, decizia nr. 25/5.03.2008 a Serviciului Poliției Comunitare M, decizia nr. 38/1.07.2008 a aceluiași serviciu și decizia nr. 5313/2009 a Curții de APEL CRAIOVA.
Având cuvântul asupra recursului recurentul reclamant solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond și să fie repus în funcție cu toate drepturile bănești.
Consilier juridic uș pentru intimatul pârât SERVICIUL PUBLIC DE POLIȚIE COMUNITARĂ M având cuvântul solicită respingerea recursului formulat de recurentul reclamant și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Referitor la decizia nr. 101/27.11.2008 prin care recurentul reclamant a fost destituit din funcția publică de agent comunitar arată că este temeinică și legală, el părăsind postul și abandonând totodată și dotarea corespunzătoare necesară unui agent comunitar pe care a primit-o la intrarea în serviciu.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1943 din 25.05.2009 Tribunalul Mehedinția respins contestația formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public de Poliție Comunitară
În considerentele sentinței s-a reținut că prin decizia nr. 101/27.11.2008 emisă de șeful Serviciului Public de Poliție Comunitară D Tr. S s-a dispus sancționarea disciplinară a reclamantului -, agent comunitar în cadrul biroului pază bunuri și valori cu destituirea din funcția publică, în conformitate cu prevederile art. 77 alin. 3 lit. e coroborat cu art. 101 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/1999 republicată, începând cu data de 03.12.2008 pentru părăsirea în mod repetat a postului abandonând totodată și dotarea corespunzătoare necesară unui agent comunitar pe care a primit-o la intrarea în serviciu.
S-a reținut că reclamantul a încălcat art. 77 alin. 2 lit. j și k din Legea nr. 188/1999, art. 9 și 51 alin. 16 din Regulamentul intern, angajamentul de serviciu, fișa postului și prevederile art. 34 lit. d din nr.HG 2295/2004.
S-a mai reținut că reclamantul nu este la prima abatere disciplinară, fiind sancționat anterior prin deciziile nr. 85/29.09.2008 și nr. 98/14.11.2008.
La emiterea acestei decizii au fost avute în vedere raportul comisiei de disciplină nr. 5569/17.11.2008, raport nr. 5463/12.11.2008, raportul nr. 4855/20.10.2008, rapoartele întocmite de agenții comunitari, -,.
Această decizie a fost emisă cu respectarea procedurii disciplinare reglementată de HG1344/2007 în capitolul III, astfel că nu poate fi reținută nulitatea deciziei de sancționare contestată de reclamant.
În ceea ce privește sancționarea disciplinară a reclamantului, din probele administrate în cauză se reține că acesta a părăsit postul de pază în data de 23.09.2008.
Potrivit art. 77 alin. 2 lit. j și k din Legea nr. 188/1999 constituie abateri disciplinare încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici și alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcției publice și funcționarilor publici.
Conform art. 34 lit. d din nr.HG 2295/2004 pe timpul executării serviciului, funcționarului public din poliția comunitară îi este interzis să părăsească postul înainte de ora stabilită prin consemn sau înainte de a fi schimbat, atunci când serviciul de pază se execută pe mai multe schimburi.
Așa cum a reieșit din probatoriul administrat reclamantul a părăsit în data de 23.09.2008 postul de pază, încălcând astfel obligația prevăzută de art. 34 lit. d din nr.HG 2295/2004, astfel că fapta sa constituie abatere disciplinară.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată s-a considerat că aceasta este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite și că nu se justifică aplicarea unei sancțiuni mai blânde.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantUL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
In motivarea recursului, s-a învederat instanței că în fapt, la data de 23 09 2008 se afla în incita fostei UM 01050 îndreptându-se spre adăpostul de câini comunitari, așa cum primise ordin telefonic din partea șefului birou investiții rapide G și transmis agentului.
Ordinul telefonic viza grajdurile primăriei, grajduri care se aflau în incinta fostei unități militare și de unde se știa că cetățenii romi furau materiale.
Acest lucru era știut și de către domnul șef de birou G, în acest sens fiind instituit atât subsemnatul cât și ceilalți Agenți comunitari ce făceau pază la adăpostul de câini comunitari.
Parțial prin declarația de martor,d-l, a susținut că a transmis ordinul și a spus recurentului să închida porțile, dar nu a mai recunoscut și faptul că a transmis să se deplaseze spre grajduri. A se vedea că în decursul declarației acesta se contrazice la maniera legată de furtul de materiale.
A incriminat atitudinea agentului comunitar, iar declarația de martor a acesteia este mincinoasă. În afara datei de 23.09.2008 când a acționat la ordin și se afla în incinta adăpostului de câini comunitari patrulând nu a părăsit niciodată postul.
Referitor la faptul că în timpul patrulării nu a-și fi avut asupra mea materialele din dotare, este contrazis de declarația de martor a agenților și cât și din rapoartele pe care aceștia le-au formulat și în care se amintește că eram în ținută de serviciu.
Faptul că în timpul patrulării a umplut o sticlă cu apă, obiectivul unde efectua paza nefiind dotat cu apă curentă, nu conduce la ideea părăsirii intenționate a postului.
Comisia de disciplină și instanța de fond nu a reținut prevederile art. 74(4) Al Legii 188/1999, în sensul că la individualizarea sancțiunii disciplinare să se țină seama de clauzele și împrejurările în care a fost săvârșită abaterea, de gradul de vinovăție și consecințele abaterii.
La dosarul cauzei s-au depus următoarele documente: Raportul nr. 3900 din 04.09.2008 și planșe foto.
La data de 17 decembrie 2009, intimata Serviciul Public de Poliție Comunitară Dr. Tr. Saf ormulat "Întâmpinare", solicitând respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.
În motivare s-a arătat că în urma anchetei administrative efectuate, a audierilor și a rapoartelor date de persoanele implicate, membrii comisiei de disciplină au ajuns la concluzia că d-l și-a părăsit postul de pază, în mod nejustificat și că acesta nu se află la prima abatere de acest gen.
Această faptă constituie o abatere gravă, dar și faptul că d-l a manifestat lipsă de respect atât față de colegi cât și față de superiori ierarhici, că față de atribuțiile de serviciu pe care le avea, a constituit obiectul mai multor anchete administrative pe parcursul anilor 2007 - 2008, anchete finalizate cu 5 sancțiuni disciplinare acordate gradual în decursul a doi ani, șeful Poliției Comunitare emițând decizia nr. 101/27.11.2009, prin care acesta a fost destituit din funcția publică de agent comunitar.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente, dar și din oficiu sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr. Civilă, reține următoarele:
Criticile prezentate de recurent nu vizează în mod direct și explicit susținerea ce face obiectul recursului, recurentul făcând pe larg, o nouă descriere a stării de fapt, și a declarațiilor martorilor, similară cu cea expusă în cererea de chemare în judecată.
Criticile nu vizează modul în care instanța de fond a analizat și a apreciat asupra stării de fapt expusă în cererea de chemare în judecată și asupra probatoriului administrat.
Unica critică pertinentă se referă la individualizarea sancțiunii disciplinare în raport de cauze, împrejurări, gradul de vinovăție și consecințele abaterii.
Din probele administrate și observând posibilele urmări grave ale faptei incompatibile cu funcția îndeplinită și cu misiunea de a asigura ordinea și siguranța publică, Curtea apreciază că atât Comisia de disciplină și ulterior instanța de fond a individualizat corect sancțiunea disciplinară aplicată. În plus, s-a ținut seama și de săvârșirea în mod repetat a unor abateri disciplinare de acest gen.
Analizând declarația martorilor și constată că nu există dovada certă a Ordinului superiorului în ceea ce privește deplasarea spre grajduri și părăsirea postului.
Din punct de vedere al procedurii disciplinare reglementată de HG nr. 1344/2007 - CAP. III, se reține că au fost parcurse și respectate toate etapele, fiind asigurat dreptul recurentului -reclamant la apărare.
Prin urmare, în mod corect a fost sancționat recurentul reclamant pentru săvârșirea abaterii prevăzute de art. 77 alin. 2 lit. j și k din Legea nr. 188/1999, și fiind emisă în consecință Decizia NR. 101/27.11.2008 de destituire din funcția publică.
Nefiind identificate motive de recurs de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. Civilă va respinge recursul va nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant, împotriva sentinței nr.1943 din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât SERVICIUL PUBLIC DE POLIȚIE COMUNITARĂ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. L
Ex.2//22.02.2010
Jud. fond R
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Lavinia Barbu, Magdalena Fănuță