Anulare act administrativ fiscal. Decizia 197/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 197
Ședința public de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmina Mitru
Judector - -
Judector - -
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNC D împotriva sentinței nr. 1496 din 26.10.2009, pronunțat de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamant, intimații pârâți INSPECȚIA, MINISTERUL MUNCII FAMILIEI ȘI EGALITȚII DE ȘANSE.
La apelul nominal fcut în ședința public de ctre grefierul de ședinț a fost prezent intimata reclamant, lipsit recurentul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNC D, fiind reprezentat de consilier juridic, intimatul pârât INSPECȚIA, fiind reprezentat de consilier juridic, intimatul pârât MINISTERUL MUNCII FAMILIEI ȘI EGALITȚII DE ȘANSE.
Procedura de citare legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz c recursul a fost declarat și motivat, dup care,
Intimata reclamant având cuvântul solicit respingerea recursului formulat de recurentul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNC D ca nefondat.
Consilier juridic pentru intimați pârâți INSPECȚIA și MINISTERUL MUNCII FAMILIEI ȘI EGALITȚII DE ȘANSE depune la dosarul cauzei delegație, precum și încheierea din Camera de Consiliu din 31.03.2009 a Tribunalului Dolj.
Având cuvântul consilier juridic pentru intimați pârâți INSPECȚIA și MINISTERUL MUNCII FAMILIEI ȘI EGALITȚII DE ȘANSE solicit admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
CURTEA
Asupra recursului de faț.
Prin sentința nr. 359 din 17 februarie 2009, pronunțat în dosar nr- Tribunalul a admis excepția lipsei calitții procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Egalitții de Șanse, excepția lipsei calitții procesuale pasive a Inspecției și a respins acțiunea cu privire la acești pârâți.
S-a respins acțiunea formulat de reclamanta împotriva pârâtului
Pentru a pronunța aceast sentinț, prima instanța a reținut în primul rând faptul c pârâtul Ministerului Muncii, Familiei și Egalitții de Șanse a invocat excepția lipsei calitții procesuale pasive. Având în vedere faptul c reclamanta are raporturi de serviciu numai cu Inspectoratul TERITORIAL D E Munc D, fiind angajata respectivei instituții, instanța de judecat a admis excepția lipsei calitții procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Egalitții de Șanse și a respins acțiunea cu privire la acest pârât.
Cu privire la excepția lipsei calitții procesuale pasive invocat de ctre pârâta Inspecției, instanța de judecat a reținut faptul c exist aceleași argumente ca și la soluționarea primei excepții. Potrivit disp. art. 2 din Legea nr. 108/1999 Inspecția are în subordine inspectoratele teritoriale de munc, unitți cu personalitate juridic, care se organizeaz în fiecare județ și în municipiul Având în vedere c decizia atacat nu a fost emis de Inspecția, ci de Inspectoratul TERITORIAL D E Munc D, instituție cu care reclamanta are raport de serviciu, având calitatea de funcționar public în cadrul acesteia, instanța de judecat a admis excepția lipsei calitții procesuale pasive a Inspecției și a respins acțiunea cu privire la acest pârât.
În raport de soluția de respingere a acțiunii cu privire la pârâta Inspecția pentru lipsa calitții procesuale pasive, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile a fost respins ca fiind lipsit de interes.
Cu privire la fondul cauzei instanța de judecat a reținut faptul c prin sentința nr. 1466 din data de 06 aprilie 2007 pronunțat de Tribunalul Dolj - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- a fost admis acțiunea și a fost obligat pârâtul D s acorde reclamantei sporul de mobilitate în procent de 15% li sporul de confidențialitate în procent de 15% calculat la salariul de încadrare începând cu data de 03.09.2004.
Prin sentința nr. 2382 din ședința public de la 28 2008 pronunțat în același dosar a fost respins acțiunea având ca obiect cerere completare dispozitiv formulat de reclamanta -.
În cadrul dosarului respectiv la data de 14.11.2008 reclamanta - a formulat cerere prin care a solicitat completarea dispozitivului sentinței nr. 1466/06.04.2007, deoarece instituția în care își desfșoar activitatea are nelmuriri cu privire la punerea în executare a acestei hotrâri, motiv pentru care solicit s se dispun ca D, s emit dispoziție pentru acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15%, respectiv sporul de mobilitate în cuantum de 15% aplicate la salariul de încadrare și pe viitor, adic și dup data rmânerii definitive și irevocabile a hotrârii, în concret dup data de 18.10.2007.
Având în vedere faptul c instanța de judecat a respins cererea de completare a dispozitivului, s-a reținut faptul c reclamanta avea dreptul la respectivele drepturi salariale numai pentru perioada 03.09.2004 și pân la data rmânerii definitive și irevocabile a acesteia, respectiv 08.10.2007 și nu și ulterior acestei date.
S-a apreciat c, decizia de nr. 234 din data de 16.10.2008 emis de Inspectoratul TERITORIAL D E Munc prin care s-a imputat reclamantei suma de 2238 lei reprezentând spor de confidențialitate și spor de mobilitate pentru perioada 01.01.2008 - 30.09.2008 este legal în raport de faptul c pentru perioada respectiv reclamanta nu putea beneficia de respectivele drepturi salariale, având în vedere faptul c instanța de fond nu a recunoscut acest drept reclamantei, respingând cererea de completare a dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurenta a susținut c faț de obiectul cererii de chemare în judecat, respectiv anularea unei decizii de imputare, motivarea instanței potrivit creia într-un alt dosar i s-a respins o cerere, este strin de natura cauzei. Pe de alt parte, instanța de fond nu a analizat toate susținerile invocate prin cererea de chemare în judecat respectiv înclcarea principiului neretroactivitții legii întrucât la data emiterii deciziei s-a dispus încetarea acordrii unor drepturi salariale obținute anterior emiterii deciziei de imputare. Totodat, instanța nu s-a pronunțat asupra faptului c decizia de imputare nu îndeplinește condițiile de valabilitate anume lipsa temeiului de drept privind rspunderea patrimonial pentru suma imputat precum și cu privire la faptul c nu exist nici un fel de dovad a prejudiciului produs.
Prin întâmpinare intimatul ITM Das olicitat respingerea recursului artând c prin Decizia nr. LXXVIII din 05.11.2007 a s-a stabilit c sporul de confidențialitate și cel de mobilitate exced drepturilor acordate funcționarilor publici încadrați în funcția de consilieri juridici. Mai mult, cele dou sporuri nu sunt prevzute de Legea nr.188/1999 și nu au fost alocate sume la buget pentru plata unor astfel de drepturi.
Prin decizia nr. 2915 din 12.06.2009 Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanț, reținându-se urmtoarele aspecte:
Pentru a pronunța aceast decizie,Curtea a reținut c prin cererea de chemare în judecat reclamanta a investit instanța cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei nr. 234/16.10.20088 emis de ITM D prin care s-a dispus încetarea acordrii și plții sporului de confidențialitate și a sporului de mobilitate începând cu luna ianuarie 2008 precum și imputarea sumei de 2248 lei reprezentând spor de confidențialitate și de mobilitate acordat reclamantei pentru perioada 01.01.2008 - 30.09.2008.S-a mai reținut c prin încheierea de ședinț pronunțat la data de 31.03.2009 a fost admis cererea de lmurire a dispozitivului sentinței nr.1466/2007 și c instanța de fond,neavând în vedere acest aspect nu a intrat practic în cercetarea fondului.
Primind cauza spre rejudecare, aceasta a fost înregistrat sub nr- și s-a acordat termen pentru când s-a dispus citarea prților.
Prin sentința nr. 1496 din 26.10.2009 Tribunalul Dolja admis excepția lipsei calitții procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și a Egalitții de Șanse, precum și a Inspecției,
A admis, în parte, acțiunea formulat de reclamanta, împotriva pârâtului A anulat decizia nr. 234/16.10.2008 emis de pârâtul
A obligat pârâtul D s restituie reclamantei sumele de bani reținute în baza deciziei nr. 234/16.10.2008 cu dobânda legal de la data reținerilor pân la achitarea efectiv.
În considerentele sentinței s-au reținut urmtoarele:
Examinând cu prioritate, potrivit art.137 alin.1 civ.Cod Penal, excepțiile lipsei calitții procesuale pasive invocate, s-a reținut c reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul D, respectiv consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent, treapta de salarizare 1, instituție care, conform art.2 din Legea nr.108/1999 are personalitate juridic, putând sta în judecat în nume propriu. Prin urmare, reclamanta neavând raporturi de serviciu cu MINISTERUL MUNCII, Familiei și a Egalitții de Șanse și nici cu Inspecția, având în vedere și c decizia atacat este emis de pârâtul D, se apreciaz ca fiind întemeiat excepția privind lipsa calitții procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL MUNCII, Familiei și a Egalitții de Șanse, precum și a pârâtului Inspecția, astfel c aceasta va fi admis, cu consecința respingerii acțiunii faț de acești pârâți, ca fiind introdus împotriva unor persoane fr calitate procesual pasiv.
În ce privește fondul cauzei, s-a reținut c prin decizia nr.234/16.10.2008 emis de pârâtul D s-a decis ca începând cu luna ianuarie 2008 s se înceteze acordarea și plata ctre reclamant a sporului de confidențialitate și de mobilitate în procent de 15% fiecare, precum și imputarea sumei de 2248 lei reprezentând cele dou sporuri pentru perioada 01.01.2008-30.09.2008, sum ce va fi recuperat prin poprire lunar din salariu pân la recuperarea debitului.
Aceste dou sporuri îi fuseser acordate întrucât prin sentința nr.1466/06.04.2007 pronunțat în dosar nr- de Tribunalul Dolj -Secția contencios administrativ și fiscal irevocabil la data de 18.10.2007 ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr.6499/2007 Curții de APEL CRAIOVA, fost admis acțiunea formulat de reclamanta împotriva pârâtului Inspectoratul TERITORIAL D E Munc D și a fost obligat pârâtul s acorde reclamantei sporul de mobilitate în procent de 15% și sporul de confidențialitate în procent de 15% începând cu data de 03.09.2004.
S-a mai reținut c prin încheierea de ședinț din data de 31 martie 2009 Tribunalului Dolj pronunțat în dosar nr- irevocabil la data de 01.10.2009 prin respingerea recursului de ctre Curtea de APEL CRAIOVAa fost admis cererea reclamantei având ca obiect lmurirea dispozitivului sentinței nr.1466/2007, în sensul c sporul de mobilitate și sporul de confidențialitate la care a fost obligat pârâtul se acord începând cu data de 03.09.2004 și în continuare, pân la intervenirea unei cauze legale de modificare ori stingere a obligației.
Faț de aceste considerente, s-a constatat c decizia atacat este nelegal, înfrângând principiul autoritții de lucru judecat și al securitții raporturilor juridice civile.
Împrejurarea c prin Decizia nr. LXXVIII (78) din 05 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicat în nr. 553/22.07.2008, s-a decis c nu se pot negocia de ctre consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și confidențialitate, în condițiile art. 25 și 26 din Codul muncii nu îndreptțește pârâtul D s înceteze plata sporurilor ctre reclamant, având în vedere c acestea au fost acordate reclamantei înainte de pronunțarea recursului în interesul legii, și deci nu poate avea efect asupra hotrârilor deja rmase definitive și irevocabile și nici asupra drepturilor deja obținute prin intermediul acestora, astfel cum prevede art. 329 alin. 3. conform cruia,soluțiile date în recursul în interesul legii nu au efect asupra hotrârilor judectorești examinate și nici cu privire la situația prților din acele procese".
De altfel, acest aspect a fost comunicat pârâtului Inspectoratul TERITORIAL D E Munc de ctre MINISTERUL MUNCII, Familiei și Egalitții de Șanse - Inspecția prin adresa nr. 1108/ 06.10.2008, unde s-a artat c,hotrârile judectorești definitive și irevocabile care au fost puse în executare anterior Deciziei în interesul legii își urmeaz cursul în msura în care sporurile menționate au fost acordate și pentru viitor, dac acest lucru rezult din dispozitivul hotrârii", așa cum este cazul în speța de faț, neintervenind nici o cauz legal de modificare sau stingere a obligației.
În ce privește captul de cerere privind obligarea pârâților MINISTERUL MUNCII, Familiei și a Egalitții de Șanse și Inspecția s modifice statul de funcții emis de pârâtul Inspectoratul TERITORIAL D E Munc D, s-a constatat c acesta este inadmisibil, faț de dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004 și art.109 civ.
Cod PenalAstfel, onform art. 7 din 554/2004,înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consider vtmat într-un drept al su sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie s solicite autoritții publice în termen de 30 zile de la data comunicrii actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
procedurii administrative prealabile reprezint o condiție obligatorie, a crei neîndeplinire afecteaz însuși exercițiul dreptului la acțiune în contencios administrativ.
În cauza de faț, reclamanta a îndeplinit procedura prealabil doar cu privire la decizia emis de D, conform înscrisului depus la fila 22, nesolicitând celorlalți doi pârâți modificarea statului de funcții al D, anterior sesizrii instanței.
Potrivit art. 109 cod procedur civil,în cazurile anume prevzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai dup îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecat".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNC D, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs s- susținut c instituția pârât a procedat corect la întocmirea deciziei și la reținerea sumelor de bani stabilite prin aceasta ca urmare a comunicrii de ctre Inspecția B a adresei nr. 1108/2008.
S-a mai artat c prin aceast adres au fost comunicate statele de funcții pe anul 2008 aprobate de, fr cele dou sporuri de confidențialitate și mobilitate.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 3041Cod pr. Civil.
Intimata reclamant nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu în raport de dispoz. art. 3041Cod pr. Civil, Curtea apreciaz prezentul recurs ca fiind nefondat.
Prin acțiunea introductiv, reclamanta a investit instanța cu o cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 234/16.10.2008 emis de ITM D prin care s-a dispus încetarea acordrii și plții sporului de confidențialitate și a sporului de mobilitate începând cu luna ianuarie 2008, precum și imputarea sumei de 2248 lei, reprezentând spor de confidențialitate și de mobilitate acordate reclamantei pentru perioada 1.01.2008 - 30.09.2008.
Cele dou sporuri îi fuseser acordate reclamantei prin sentința nr. 1446/6.04.2007 pronunțat de Tribunalul Dolj, ce a rmas irevocabil la data de 18.10.2007, ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr. 6499/2007 al Curții de APEL CRAIOVA.
Prin încheierea din data de 31 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Dolj a fost admis cererea formulat de reclamanta, fiind lmurit dispozitivul sentinței nr. 1446/2007 a Tribunalului Dolj, în sensul c sporul de mobilitate și de confidențialitate la care a fost obligat pârâtul ITMD se acord începând cu data de 23.09.2004 și în continuare, pân la intervenirea unei cauze legale de modificare ori stingere a obligației.
Aceast încheiere a devenit irevocabil la data de 1.10.2009, ca urmare a respingerii recursului declarat de ITM D, prin decizia nr. 3776/1 octombrie 2009, pronunțat de Curtea de APEL CRAIOVA.
Prin decizia nr. LXXVII în interesul legii din data de 5.11.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat c nu beneficiaz de prestații suplimentare în bani reprezentând clauz de mobilitate și confidențialitate,consilierii juridici cu statut de funcționari publici.
Rezult așadar c, din momentul pronunțrii recursului în interesul legii, consilierii juridici nu mai pot beneficia prin intermediul hotrârilor judectorești de aceste sporuri.
Decizia pronunțat de Înalta Curte de Justiție și de Casație într-un recurs în interesul legii, nu poate produce efecte asupra sentințelor pronunțate de instanțele judectorești și intrate în puterea autoritții de lucru judecat.
În speța dedus judecții, recurentei i-au fost acordate cele dou sporuri de mobilitate și de confidențialitate, prin hotrâri judectorești irevocabile intrate în puterea lucrului judecat, anterior pronunțrii recursului în interesul legii.
Faț de cele expuse, se apreciaz c decizia contestat de reclamant este nelegal, fiind de natur s afecteze atât puterea de lucru judecat cât și caracterul executoriu al unei hotrâri judectorești irevocabile, cum este cazul sentinței nr. 1446/2007 a Tribunalului Dolj.
Pentru considerentele artate Curtea apreciaz c instanța de fond a pronunțat o sentinț legal și temeinic și în consecinț, în conformitate cu art. 312 alin. 1 Cod pr. Civil se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNC D împotriva sentinței nr. 1496 din 26.10.2009, pronunțat de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamant, intimații pârâți INSPECȚIA, MINISTERUL MUNCII FAMILIEI ȘI EGALITȚII DE ȘANSE.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public de la 28 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Carmina Mitru - - | Judector, - - | Judector, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.M
Ex.2//04.02.2010
Jud. fond AGE.
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Lavinia Barbu, Magdalena Fănuță