Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1988/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1988
Ședința publică de la 15.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR - -
GREFIER
...
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 438 pronunțată de Tribunalul Călărași la data de 05.05.2009 în dosarul nr- ( număr format vechi 1339/C/2009), în contradictoriu cu reclamantul.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, constatând că prin cererea de recurs recurenta - pârâtă a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călărași sub nr- (nr.în format vechi 1339/C/2009), reclamantul, cu domiciliul în C,-, B1..1B,.1,.5, jud. C, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în B, Calea nr.202, sect.1, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligată să analizeze hotărârea nr.4280/17.04.2008 emisă de Comisia Județeană C pentru Aplicarea Lg.9/1998 și ă emită decizia; obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere în caz de neîndeplinire a obligației în termen de 30 de zile de la comunicarea sentinței.
In motivarea în fapt a cererii formulate, reclamantul arată că este beneficiarul despăgubirilor acordate prin hotărârea nr.4280/2008, însă decizia nu a fost emisă întrucât pârâta nu a analizat hotărârea nici până în prezent, deși avea obligația să o facă în termen de 60 zile de la data înaintării dosarului.
In drept au fost invocate dispozițiile Lg.9/ 1998 și Lg.554/2004.
In dovedirea cererii a depus în copie Hotărârea nr.4280/ 17.04.2008 emisă de Comisia Județeană C pentru Aplicarea Lg.9/ 1998 și înscrisurile care dovedesc parcurgerea procedurii prealabile.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 (2) Cod proc.civ.
In termen legal, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantului doar în ceea ce privește obligația de analizare a hotărârii, însă solicită respingerea capătului de cerere privind daunele cominatorii pe motiv că nu a făcut dovada procedurii vreunui prejudiciu, fiind prematur formulat.
În drept a invocat dispozițiile art.115-118 Cod proc.civ. Lg.9/1998, HG nr.1277/2007, OG 94/2004 și Lg.554/2004.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin sentința civilă nr.438/5.05.2009 Tribunalul Călărașia admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să analizeze hotărârea nr.4280/17.04.2008 emisă de Comisia Județeană C pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și să emită decizia în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe sub sancțiunea plăii de daune cominatorii de 100 lei/zi întârziere, calculate după expirarea termenului.
În esență, prima instanță a reținut că potrivit art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998, pârâta avea obligația de a analiza hotărârea Comisiei în termen de 60 de zile de la primirea dosarului și să emită decizia, obligație pe care nu a respectat-
Cu privire la daunele cominatorii s-a reținut că acestea reprezintă un mijloc de constrângere al acestei instituții a statutului pentru aducerea la îndeplinire a dispoziției instanței, având un caracter sancționator, în caz de neîndeplinire a obligației impuse, astfel că nu este fondată excepția prematurității invocată de pârâtă.
Împotriva sentinței în termen legal a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților arătând că termenul de 60 de zile prev. de art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998 este un termen de recomandare, iar reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu, astfel că în mod greșit instanța de fond a acordat acestuia penalități de 100 lei/zi de întârziere.
Analizând sentința, prin prisma criticilor invocate ce se încadrează în disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este fondat, în ceea ce privește acordarea daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.
Potrivit art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004 soluțiile instanței de contencios administrativ prev. la alin.1 și 4 lit.b) și c) pot fi stabilite sub sancțiunea unor penalități pe zi de întârziere.
Totodată, art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004 reglementează despăgubirile ce pot fi acordate reclamantului, în situația în care termenul de executare a hotărârii definitive și irevocabile nu este respectat.
Astfel, în cazul neexecutării în termen de 30 de zile a hotărârii instanței ce a devenit irevocabilă, reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Daunele cominatorii acordate de instanța de fond ca mijloc de constrângere a pârâtului în executarea obligației sale, nu au un caracter reparator, întrucât nu au legătură cu prejudiciul încercat de reclamant.
Cum daunele cominatorii acordate nu se încadrează în disp. art.18, respectiv 24 din Legea nr.554/2004 și având în vedere și faptul că prin întâmpinarea formulată, pârâta a achiesat la pretențiile reclamantului sub aspectul primului capăt de cerere, Curtea va admite recursul și în temeiul art.312 alin.2 Cod procedură civilă, va modifica în parte sentința și pe fond va respinge cererea de acordare a daunelor cominatorii. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 438 pronunțată de Tribunalul Călărași la data de 05.05.2009 în dosarul nr- ( număr format vechi 1339/C/2009), în contradictoriu cu reclamantul.
Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că înlătură sancțiunea plății unor daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
25.11.2009
Președinte:Canacheu Claudia MarcelaJudecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura