Anulare act administrativ fiscal. Sentința 20/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CONTENCIOS-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 21.06.2006
SENTINȚA CIVILĂ NR.20.
Ședința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
GREFIER:- -
Pe rol fiind pronunțarea acțiunii de contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâților Consiliul Superior al Magistraturii B, Comisia de Disciplină pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, și, având ca obiect anulare act administrativ.
Procedura este legal îndeplinită.
După efectuarea referatului cauzei de către grefierul de ședință, se constată că, prin serviciul registratură, s-au depus la dosar concluzii scrise de către reclamantul.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.02.2008, care face parte din prezenta hotărâre și când pronunțarea a fost amânată pentru data de 20.02 2008.
CU RTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-,reclamantul, judecător la Tribunalul Arad, a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Comisia de disciplină pentru procurori din cadrul, și, solicitând să se dispună anularea rezoluției nr. 4//6.II.2006, emisă de pârâtul I, prin care s-a clasat sesizarea reclamantului, judecător la Tribunalul Arad, pe excepția prescripției dreptului la exercitarea acțiunii disciplinare, obligarea pârâților la emiterea actului administrativ referitor la soluționarea lucrării privind memoriul formulat de domnul - judecător la Tribunalul Arad, prin care să propună Secției de disciplină pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii începerea acțiunii disciplinare împotriva procurorilor și, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cu daune morale în sumă de 300 RON.
În motivare, reclamantul a susținut că, începând cu data de 9.XI.2004, a făcut repetate sesizări la Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la începerea acțiunii disciplinare față de și, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, care au anchetat moartea violentă a fiului reclamantului, în vârstă de 20 de ani, iar Consiliul Superior al Magistraturii s-a considerat sesizat numai prin memoriul reclamantului din 19 ianuarie 2006.
Conform reclamantului, în considerentele actului administrativ atacat s-au reținut două motive ale rezoluției de clasare: împlinirea termenului de prescripție pentru acțiunea în răspundere disciplinară și imposibilitatea începerii acțiunii disciplinare pe motiv că nu s-a soluționat dosarul penal, format pentru săvârșirea unor infracțiunii de serviciu de aceeași procurori.
Cu toate acestea, a arătat reclamantul, se reține în dispozitivul rezoluției numai un motiv al acesteia, respectiv prescrierea dreptului la exercitarea acțiunii disciplinare.
Reclamantul a apreciat că actul administrativ - rezoluția de clasare - este lovit de nulitate, din următoarele considerente:
Acțiunea disciplinară nu este prescrisă în raport cu data formulării primei plângerii, respectiv 09.11.2004 și nici a celor ulterioare.
Conform reclamantului, Consiliul Superior al Magistraturii nu poate invoca propria culpă ca temei al neexercitării acțiunii disciplinare în termenul legal de un an, respectiv că nu a dat curs numeroaselor memorii anterioare ale reclamantului, exercitate în termen, pentru că prin această procedură se încalcă dreptul la un proces echitabil și liberul acces la justiție. Pe de altă parte, a arătat reclamantul, nu poate fi invocat nici faptul că actuala componență a Consiliului Superior al Magistraturii nu a cunoscut sesizările anterioare înregistrate la acest organ, întrucât reclamantul a adresat cererile autorității care este titulara acțiunii disciplinare și nu unor persoane care vremelnic compun autoritatea respectivă.
Conform reclamantului, rezoluția este lovită de nulitate nu numai în ceea ce privește netemeinicia sa, ci și în ceea ce privește temeiul legal al acesteia. Astfel, se arată că temeiul legal al soluției este art.54 pct.8 din Legea nr.317/2004, ori acest text nu se aplică procurorilor din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Public, ci sesizărilor făcute împotriva judecătorilor și procurorilor ce compun -ul. Este însă lesne de observat că noi nu am cerut exercitarea acțiunii disciplinare împotriva procurorilor din structura, cum greșit se reține, ci a unor procurori din structura Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, ceea ce atrage aplicațiunea art.46 din Legea nn.317/2004. în concluzie, actul administrativ este lipsit de temei legal, ceea ce atrage nulitatea lui.
Reclamantul a arătat că actul intitulat "Rezoluție" nu este reglementat legal de nici un text, după cum nici un text legal nu conferă competența Comisiei de disciplină de a adopta " rezoluții". Drept urmare, fiind în materia competenței unui organ înființat prin lege, atribuțiile sale sunt de strictă interpretare, condiții în care organul sau autoritatea în cauză, nu poate crea dreptul atribuindu-și el însuși competența de a emite acte intitulate "rezoluții". Actul în cauză este emis de un organ necompetent cu încălcarea competenței sale legale, ceea ce atrage nulitatea sa absolută.
Potrivit reclamantului, măsura dispusă prin actul "rezoluție", respectiv clasarea dosarului, se poate dispune numai atunci când acțiunea disciplinară nu se justifică, conform art.46 pct.6 din Legea nr.317/2004. Și sub acest aspect, actul administrativ fiind lovit de nulitate, întrucât conține o măsură ce nu se putea dispune în raport cu considerentele sale - prescrierea dreptului la acțiune disciplinară.
De asemenea, reclamantul a arătat că motivele actului administrativ sunt contradictorii, astfel încât nu se poate cunoaște care sunt motivele reale ce au stat la baza emiterii sale. Astfel, se reține două motive ale actului, care însă conduc la o măsură contrară celei dispuse prin actul în cauză. Se reține în același timp că, există în cercetare un dosar penal pe numele magistraților, obiect al cercetării penale și drept urmare atâta timp cât există o faptă penală este exclusă orice acțiune disciplinară din partea Consiliului Superior al Magistraturii, dar și că este prescris dreptul la acțiune disciplinară. În realitate, a arătat reclamantul, nici unul din aceste motive nu poate conduce la clasare întrucât: simpla formare a unui dosar penal aflat în faza cercetărilor prealabile, moment în care făptuitorii se bucură de prezumția de nevinovăție, nu înseamnă că s-a dovedit existența unei fapte penale care să înlăture răspunderea disciplinară. De altfel, o asemenea "argumentației" poate duce Consiliul Superior al Magistraturii tot timpul în situația prescripției dreptului la acțiune disciplinară, ori de câte ori cercetarea penală durează mai mult de un an. În cazul prescripției dreptului la acțiune disciplinară, pe de o parte el nu este prescris, iar pe de altă parte, chiar prescris de ar fi, nu se putea lua măsura clasării dosarului.
Conform reclamantului, actul administrativ este lovit de nulitate întrucât este emis cu nerespectarea procedurii stabilite de art.30 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al, care arată "in terminis" că: (1) În vederea exercitării acțiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării prealabile, care se dispune de titularul acestei acțiuni". În cazul nostru nu s-a realizat o asemenea cercetare. Mai mult, nu s-a respectat nici procedura privind conținutul cercetării prealabile, reglementate de art.30(3) din Regulament: " în cadrul cercetării prealabile se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia existența sau inexistența vinovăției. celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la cercetări se constată prin procesul-verbal și nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare.
Acțiunea a fost întemeiată, în drept, pe prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 46 din Legea nr. 317/2004.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pentru că reclamantul s-a adresat cu un memoriu Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând exercitarea acțiunii disciplinare împotriva procurorilor G și de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, care au instrumentat cauza privind moartea violentă a fiului său.
Nemulțumit de modul de efectuare și de rezultatele anchetei, reclamantul a formulat o cerere de recuzare a tuturor procurorilor de pe raza de competență teritorială a Curții de APEL TIMIȘOARA.
În urma admiterii cererii de recuzare de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus preluarea cauzei, în vederea continuării cercetării de către Secția de urmărire penală și criminalistică - Serviciul de criminalistică.
Având în vedere concluziile formulate în noul raport de expertiză medico-legală dispus în cauză, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a continuat cercetările, a apreciat, că unele acte au fost efectuate în mod necorespunzător, de către cei doi procurori, a căror sancționare disciplinară s-a cerut, în memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii.
În urma acestei situații reclamantul a formulat plângere penală, împotriva procurorilor și calificând faptele descrise ca infracțiuni.
Serviciul de Inspecție Judiciară pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, sesizat ulterior, a efectuat cercetările concomitent cu plângerea penală.
În urma cercetărilor, s-a constatat că actele efectuate în mod necorespunzător de către cei doi procurori au fost efectuate până la data de 30 septembrie 2004 și, în consecință, termenul de exercitare a acțiunii disciplinare era împlinit, raportat la data înregistrării sesizării reclamantului la Consiliul Superior al Magistraturii.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.46 pct. 8 din Legea nr.317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată: "Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârșirii abaterii."
Or, în cauză, actele de cercetare efectuate în mod necorespunzător de procurorii și au fost efectuate până la data de 30 septembrie 2004 (dată când dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) astfel că termenul de un an prevăzut de textul de lege anterior menționat era împlinit cu mult înainte de data sesizării Consiliului Superior al Magistraturii.
Pe de altă parte, s-a apreciat că exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență de către judecători și procurori constituie abatere disciplinară, numai dacă fapta nu constituie infracțiune.
Or, în cauză a fost formulată și o plângere, a cărei soluționare se derula concomitent cu cercetarea administrativă a Serviciului de Inspecție Judiciară pentru procurori.
Pe cale de consecință - a arătat Consiliul Superior al Magistraturii - rezoluția nr.4//2006 a Comisiei de Disciplină pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale.
Consiliul Superior al Magistraturii a mai arătat, în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită daune morale în valoare de 300.000 RON, că acestea nu sunt justificate, nefăcându-se dovada prejudiciului moral suferit de reclamant în urma rezoluției Comisiei de Disciplină pentru procurori.
Prin sentința civilă nr. 347/13.12.2006, Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins acțiunea reclamantului, cu următoarea motivare:
Potrivit probelor dosarului, reclamantul a formulat plângere la pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Comisia de disciplină pentru procurori, pentru pornirea acțiunii disciplinare față de procurorii și, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, care au anchetat dosarul privind moartea violentă a fiului său, în vârstă de 20 de ani și, prin rezoluția nr. 4//6.II.2006, s-a dispus clasarea dosarului, întrucât s-a prescris dreptul la exercitarea acțiunii disciplinare, soluție întemeiată pe prevederile art. 54 pct. 8 din Legea nr. 317/2004, republicată, privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Prin rezoluție, s-a reținut că actele de cercetare penală efectuate de procurorii și au fost realizate până la data de 30.IX.2004, când dosarul nr. 269/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arada fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform ordonanței nr. 2215/C/2527 din 30.IX.2004 și, cum sesizarea reclamantului împotriva celor doi procurori, s-a înregistrat la pârât la data de 19.2006, s-a constatat prescris dreptul la exercitarea acțiunii, în temeiul art. 54 pct. 8 din Legea nr. 317/2004, republicată, care prevede că această acțiune poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârșirii abaterii disciplinare.
Raportat la împrejurarea că activitatea defectuoasă a celor doi procurori s-a limitat în timp la data de 30.IX.2004, când dosarul penal s-a preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar sesizarea reclamantului s-a înregistrat la pârât la data de 19.2006, dreptul la exercitarea acțiunii disciplinare este prescris, așa cum prevede art. 46 al. 8 din Legea nr. 317/2004, care privește reglementarea acțiunii disciplinare împotriva magistraților, alții decât cei din cadrul ÎCCJ.
Împrejurarea că, prin rezoluția pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii s-a invocat art. 54 pct. 8 din Legea nr. 317/2004, care vizează răspunderea disciplinară a membrilor, este lipsită de relevanță juridică, pentru că reglementarea termenului pentru exercitarea acțiunii disciplinare este identic și anume de un an de la data săvârșirii abaterii, deci în ambele ipoteze, dreptul la acțiune este prescris.
Cu toate că reclamantul a susținut prin acțiune că a înaintat sesizarea pentru tragerea la răspunderea disciplinară aflată în litigiu la dat de 9.XI.2004, nu a dovedit prin probe acest fapt.
Depunerea borderoului de corespondență cu nr. 114/9.XI.20004, care privește o lucrare înregistrată cu nr. 118, expediată nu face dovada comunicării plângerii reclamantului pentru pornirea acțiunii disciplinare, pentru că, în primul rând, borderoul nu individualizează conținutul corespondenței și, în al doilea rând, pârâtul a comunicat instanței că reclamația pe care pretinde reclamantul că a depus-o la acesta la 9.XI.2004, nu se regăsește în evidențele de intrare-ieșire a documentelor la Biroul de registratură - Secretariat și protocol al Consiliului Superior al Magistraturii (fila 91).
Privitor la invocarea nulității absolute a rezoluției nr. 4//6.II.2006, emisă de pârât, motivată de împrejurarea că nici un text legal nu reglementează acest act și nu conferă pârâtului, prin Comisia de disciplină pentru procurori, competența de aoa dopta, instanța constată că, prin art. 30 al. 6 din Hotărârea nr. 326/2005, emisă de, se prevede expres că, după primirea rezultatului cercetării disciplinare, în cazul când Comisia de disciplină consideră că exercitarea actului disciplinar nu se justifică, dispune clasarea prin rezoluție.
Deci, raportat la această dispoziție legală, rezoluția atacată nu este nulă absolut, cum se susține prin acțiune, concluzia desprinzându-se și din prevederile art. 46 pct. 6 din Legea nr. 317/2004.
Sintagma folosită de legiuitor în sensul că "acțiunea disciplinară nu se justifică", acoperă și ipoteza soluționării unor asemenea acțiuni pe excepție, nu numai în mod limitativ, pe fondul cauzei, cum nejustificat susține reclamantul.
Privitor la încălcarea prevederilor art. 30 al. 1 din Regulamentul de organizare al, pentru lipsa efectuării cercetării prealabile acțiunii disciplinare, instanța a constatat că, față de soluția dată pe excepția prescripției dreptului la acțiune disciplinară, nu se mai pune problema respectării acestei proceduri, excepția avânt caracter dirimant.
Este nefondată și susținerea legată de caracterul contradictoriu al motivării rezoluției, când rezultă expres soluționarea sesizării pe excepție și cu indicarea temeiului legal aferent.
În concluzie, pentru motivele expuse, acțiunea reclamantului este nefondată pe prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel că se respinge și cu privire la cererea pentru daune morale, care constituie un accesoriu al cererii principale.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că, așa cum rezultă din cuprinsul sesizării adresate președintele Consiliului Superior al magistraturii, datată 9 noiembrie 2004, reclamantul a comunicat acestei autorități publice, spre știință, plângerea penală formulată împotriva procurorilor și, procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
El a solicitat sprijinul Consiliului Superior al magistraturii pentru stabilirea adevărului în cauza privind moartea violentă a fiului său, precum și analizarea conduitei procurorilor mai sus menționați care au efectuat acte de urmărire penală în dosarul nr. 269/2004, cu finalitatea îndepărtării din magistratură a acestora,pe4ntru exercitarea cu rea credință a funcției,potrivit dispozițiilor art.44 din legea nr.137/2004 (fila nr.12).
În sprijinul acțiunii, reclamantul a anexat copia borderoului de expediție prin poșta specială a acelei sesizări adresate Consiliului Superior al Magistraturii și care, la rândul său, poartă data de 9noiembrie 2004 (fila nr.86).
Curtea de APEL TIMIȘOARA și-a însușit, însă, apărarea formulată de pârâtul Consiliul Superior al magistraturii și preluată din rezoluția de clasare, apreciind că în realitate, înscrisurile depuse nu fac dovada înregistrării memoriului reclamantului la data de 9 noiembrie 2004.
S-a concluzionat, în baza răspunsului comunicat cu adresa nr.3993/59 din 4 decembrie 2006 că, întrucât reclamația nu se regăsește în evidențele de intrare ieșire a documentelor la Biroul de registratură,secretariat și protocol al Consiliului Superior al Magistraturii(anexate la filele 91-91), trebuie avută în vedere doar sesizarea înregistrată la data de 19 ianuarie 2006, în raport de care dreptul la exercitarea acțiunii disciplinare împotriva magistraților procurori s-a prescris.
Prin Decizia nr. 1519 din 13 martie 2007, pronunțată în dosar nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a dispus casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond - Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, din moment ce reclamantul a precizat în mod constant pe parcursul desfășurării procesului că sesizarea inițială a fost comunicată Consiliului Superior al magistraturii la data de 9 noiembrie 2004 și în dosarul cauzei există borderoul de expediție a corespondenței prin intermediul Serviciului Român de Informații, ca un început de dovadă scrisă, instanța de judecată trebuia să verifice prin probe suplimentare ordonate chiar din oficiu dacă în adevăr, plângerea penală și actul de sesizare disciplinară au fost predate efectiv autorității publice destinatară, solicitând atât relații de la organul prin care s-a realizat expedierea, cât și dosarul de cercetare disciplinară întocmit în cauză, care în mod firesc ar trebui să conțină toate revenirile ulterioare ale reclamantului,datele lor de înregistrare,precum și orice alte înscrisuri necesare în efectuarea cercetării disciplinare.
Obligativitatea acestei proceduri a cercetării prealabile rezultă din reglementarea conținută în art. 46 alin.(1) din legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și art. 30(1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii și neîndeplinirea ei, este de natură să atragă sancțiunea nulității actului administrativ sancționator, ori a altor acte juridice, cum ar fi rezoluția de clasare emisă de comisia de disciplină în ipoteza în care consideră că exercitarea acțiunii disciplinare nu se justifică.
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, Deși a fost cerut la două termene de judecată, dosarul Comisiei de disciplină pentru procurori nu a fost atașat la dosarul cauzei și drept urmare, unei probe cu înscrisuri administrată la stăruința reclamantului, instanța i-a opus o simplă afirmație a pârâților, care primirea primei sesizări.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că procedând în modul arătat și respingând acțiunea în contencios administrativ cu o motivare contradictorie neconvingătoare, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, ce nu-și găsește suport probator în actele și lucrările din dosar.
De aceea, în vederea evitării oricărei erori în stabilirea situației de fapt reale și pentru justa soluționare a litigiului, este necesară admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, în vederea suplimentării probelor.
Cu prilejul rejudecării - s-a arătat în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - instanța de trimitere va cere pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, copie după întregul dosar al Comisie de disciplină pentru procurori, care conține toate memoriile și sesizările formulate de reclamant, de organele Serviciului Român de Informații, relații privind data predării corespondenței menționate în borderoul depus la dosar iar Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, informații privind stadiul lucrărilor de urmărire penală care se efectuează în dosarul nr.698/P/2004, inclusiv copii ale unor înscrisuri ce vor fi considerate concludente pentru corecta soluționare a acțiunii disciplinare.
Conform Înaltei Curți de Casație și Justiție, utilitatea înscrisurilor respective rezultă nu numai din natura litigiului dintre părți sau apărările lor contradictorii, ci și din dezbateri, inclusiv din trăsătura ce caracterizează răspunderea disciplinară, anume aceea de a putea coexista alături de alte forme ale răspunderii juridice, inclusiv cea penală,pentru fapte calificate în același timp ca infracțiuni și abateri disciplinare.
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, ținând seama de rezolvarea dată primului motiv de recurs, devine inutilă examinarea celorlalte critici în această fază procesuală.Ca tare, ele vot fi analizate de către instanța de trimitere sub forma unor apărări de fond,în funcție de ansamblul probelor administrate.
În urma casării cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată din nou la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-, la data de 26.04.2007.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Prin Rezoluția nr. 4//6.02.2006, emisă de Comisia de Disciplină pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus clasarea lucrării privind memoriul formulat de domnul - judecător la Tribunalul Arad, întrucât s-a prescris dreptul la exercitarea acțiunii disciplinare, și comunicarea rezultatului verificărilor petiționarului, procurorilor și de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se află înregistrat dosarul nr. 870/P/2005.
Conținutul Rezoluției nr. 4//6.02.2006, emisă de Comisia de Disciplină pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii:
Instanța reține că Rezoluția nr. 4//6.02.2006 a Comisiei de Disciplină pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii are următorul conținut:
"Urmare sesizării formulate de, președintele Secției civile a Tribunalului Arad, Comisia de disciplină pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al magistraturii, prin rezoluția din 23 ianuarie 2006 dispus efectuarea de verificări preliminare față de procurorii și din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Arad pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.99 lit. h și 1 din legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor,republicată.
În memoriul adresat Consiliului Superior al magistraturii, petiționarul a precizat că cei doi procurori prin activitatea desfășurată au dat dovadă de neglijență gravă și întârziere nejustificată în efectuarea unor acte procesuale ceea ce a condus la neaflarea adevărului în dosarul nr.698/P/2004 al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Din verificările efectuate de Inspecția Judiciară a rezultat că,la data de 23 mai 2004, fiul petiționarului, a fost găsit decedat în apropierea municipiului
Cercetarea la fața locului a fost efectuată de o echipă complexă formată din reprezentanți ai poliției municipiului A, Serviciului județean de medicină legală A, procurorul șef secție urmărire penală și procurorul criminalist.
Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad sub nr.269/P/2004, iar cei doi procurori au efectuat acte de urmărire penală până la data de 30 septembrie 2004.
Nemulțumit de modul de efectuare și rezultatul anchetei, judecătorul a formulat la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o cerere de recuzare a tuturor procurorilor de pe raza de competență teritorială a Curții de APEL TIMIȘOARA. Prin ordonanța nr.2215/C/2527 din 30 septembrie 2004, parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție a admis cererea de recuzare și a dispus preluarea cauzei în vederea continuării cercetărilor de către Secția de urmărire penală și criminalistică - Serviciul Criminalistică, unde s-a înregistrat sub nr. 698/P/2004.
După preluarea dosarului, în raport de concluziile actelor medico-legale efectuate în cauză și aflate la dosar și probele administrate s-a ajuns la concluzia că la stabilirea împrejurărilor,condițiilor și a cauzei morții lui, nu trebuie avută în vedere numai ipoteza sinuciderii, versiune la care s-a oprit, în mod exclusiv, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
Astfel, la 24 ianuarie 2005, s-a dispus avizarea actelor medico-legale de către Comisia superioară medico-legală din cadrul IML " Minovici" B, care a recomandat, printre altele și exhumarea cadavrului în vederea unei examinări suplimentare, exhumare efectuată cu acordul tatălui, la 22 iunie 2005.
Raportul de expertiză medico-legală întocmit în urma examinării cadavrului a concluzionat că:
"moartea numitului a fost violentă. Ea s-a datorat șocului traumatic, consecința unui politraumatism soldat cu fractura de mandibulă paramedian drept cu avulsia traumatică a dintelui 46,fractura cominutivă de un omoplat drept,fracturi costale hemitorace drept, dehiscență de simfiză pubiană cu smulgere de ligament suprasimfizar de partea, dehiscență sacro-iliacă bi8laterală, hemoragie meningee, contuzie pulmonară dreaptă, ruptură renală dreaptă,infiltrat sanguin perirenal bilateral. Leziunile care au dus la moartea victimei s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur (contondent) și prin însumarea efectelor acestora, și au raport direct de cauzalitate în tanatogeneză".
Având în vedere concluziile noului raport de expertiză medico-legală și ale Notei nr.1087/C/2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în care s-a apreciat că unele acte au fost efectuate în mod necorespunzător în dosarul nr.269/P/2004 de către cei doi procurori - petiționarul a formulat plângere penală împotriva procurorilor și, plângere înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr.870/P/2004, fiind în curs de soluționare.
Faptele descrise în plângerea penală și calificate ca infracțiuni de petiționar, se regăsesc și în sesizarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii și calificate ca abateri disciplinare.
Potrivit dispozițiilor art. 54 pct. 8 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,republicată, acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârșirii abaterii disciplinare. Or, în cauză actele de cercetare efectuate în mod necorespunzător de procurorii și au fost efectuate până la data de 30 septembrie 2004 când dosarul a fost preluat de Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de casație și Justiție. Astfel, că, termenul de exercitare a acțiunii era împlinit la data de 19 ianuarie 2006, când s-a înregistrat sesizarea la Consiliul Superior al magistraturii.
Pe de altă parte, exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență constituie abatere disciplinară, numai dacă fapta nu constituie infracțiune.
Din verificările efectuate de inspector, s-a stabilit că judecătorul a formulat, cu privire la aceleași aspecte calificate ca abateri disciplinare, o plângere penală în care faptele comise de cei doi procurori, au fost calificate ca infracțiuni(dosar nr.870/P/2005.
Așa fiind, până la soluționarea cauzei penale cercetarea nu se putea efectua și în consecință, s-a dispus clasarea lucrării privind memoriul formulat de domnul - judecător la Tribunalul Arad, întrucât s-a prescris dreptul la exercitarea acțiunii disciplinare și comunicarea rezultatului verificărilor petiționarului,procurorilor și de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție unde se află înregistrat dosarul nr. 870/P/2005."
Analiza motivelor de anulare a Rezoluției nr. 4//6.02.2006 a Comisiei de Disciplină pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii:
În analizarea motivelor de anulare a acestui act, instanța reține că prin Rezoluția amintită s-a dispus clasarea sesizării formulate de reclamant pe considerentul intervenirii prescripției, în raport cu dispozițiile art. 46 alin. 8 din Legea nr.317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora " acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârșirii abaterii."
Comisia de Disciplină pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârșirii abaterii disciplinare, iar în această cauză actele de cercetare efectuate în mod necorespunzător de procurorii și au fost efectuate până la data de 30 septembrie 2004 - când dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - astfel că termenul de exercitare a acțiunii era împlinit la data de 19 ianuarie 2006, când s-a înregistrat sesizarea la Consiliul Superior al magistraturii.
Potrivit Rezoluției a cărei anulare se solicită, reclamantul a sesizat Comisia de Disciplină pentru Procurori la data de 19 ianuarie 2006, iar nu la data de 9.11.2004, cum a susținut domnul.
În rezolvarea acestei chestiuni, instanța observă că, potrivit borderoului nr. 114/9.11.2004 (atașat în copie la fila 86 din dosarul de fond), la data de 9.11.2004 domnul a transmis în vederea comunicării două înscrisuri, adresate Consiliului Superior al Magistraturii și, respectiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reclamantul a susținut că înscrisul transmis Consiliului Superior al Magistraturii la data respectivă viza tocmai sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii cu exercitarea acțiunii disciplinare față de domnii și.
Instanța reține că probatoriul administrat în cauză nu a permis identificarea conținutului înscrisului respectiv, deoarece Ministerul Justiției - care avea competența asigurării transportului acestei corespondențe la data respectivă - a refuzat să ofere relații despre modalitatea de predare înscrisurilor menționate în borderoul nr. 114/9.11.2004 către instituțiile destinatare.
Pe de altă parte, instanța constată că nu s-a făcut proba că înscrisul transmis spre comunicare Consiliului Superior al Magistraturii la data de 9.11.2004 avea un alt conținut decât cel învederat de reclamant. Instanța reține, în această privință, că instituția pârâtă - Consiliul Superior al Magistraturii - nici nu a susținut că domnul a formulat alte cereri la Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu o altă chestiune decât solicitarea de declanșare a acțiunii disciplinare față de domnii și.
Dată fiind această situație, instanța apreciază că reclamantul a dovedit că a transmis în mod legal spre comunicare la data de 9.11.2004, memoriul său, prin care a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii exercitarea acțiunii disciplinare față de procurorii și. Instanța reține că la data respectivă nu era împlinit termenul de 1 an, prevăzut de art. 46 alin. 8 din Legea nr.317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Efectul depunerii acestui memoriu la data de 9.11.2004 constă în întreruperea termenului de 1 an, prevăzut de art. 46 alin. 8 din Legea nr.317/ 2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 lit. b) din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe " prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;"
Instanța apreciază că acest text - chiar dacă se referă la introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare - este aplicabil în prezenta cauză, pentru identitate de rațiune. În cazul reclamantului, declanșarea procedurii de tragere la răspundere disciplinară nu presupunea introducerea unei cereri de chemare în judecată, ci sesizarea organului competent cu exercitarea acțiunii disciplinare, respectiv a Consiliului Superior al Magistraturii.
Sesizarea înăuntrul termenului de 1 an a Consiliului Superior al Magistraturii a avut, așadar, drept efect întreruperea termenului 1 an, prevăzut de art. 46 alin. 8 din Legea nr.317/ 2004.
În consecință, instanța constată că reclamantul a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii înăuntrul termenul legal, ceea ce impune obligația acestei instituții de a examina sesizarea respectivă.
Totodată, instanța consideră că nu este imputabilă reclamantului împrejurarea că acest memoriu nu a fost înregistrat în evidența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile în care acesta a făcut dovada formulării în termen a sesizării respective. Reclamantul nu poate fi sancționat datorită existenței unor disfuncționalități referitoare la modul de transmitere sau de înregistrare a corespondenței adresate unor autorități publice, în condițiile în care acesta a transmis corespondența respectivă în mod legal.
Or, prescripția extinctivă are menirea de a sancționa conduita neglijentă a persoanelor care nu își exercită drepturile înăuntrul termenelor prevăzute de lege
Din punct de vedere, instanța apreciază că în mod nelegal s-a reținut că sesizarea formulată de reclamant era prescrisă, impunându-se desființarea soluției de clasare dispusă pe acest considerent.
În privința împrejurării că pentru aceleași fapte au fost sesizate organele de urmărire penală, instanța constată, într-adevăr, că exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență constituie abatere disciplinară, numai dacă fapta nu constituie infracțiune.
Însă sesizarea concomitentă a organelor de urmărire penală nu poate conduce la concluzia că nu mai poate fi exercitată acțiunea disciplinară, câtă vreme nu s-a reținut, printr-o hotărâre penală definitivă, că faptele respective constituie, într-adevăr, infracțiuni.
Or, din acest punct de vedere, simpla sesizare a organelor de urmărire penală nu poate constitui un motiv de respingere a solicitării de cercetare disciplinară ci numai un motiv de suspendare a derulării procedurii de cercetare disciplinară până la finalizarea anchetei și judecății penale.
Așadar, nu se poate reține legalitatea clasării sesizării formulate de domnul pe considerentul că au fost sesizate organele de urmărire penală cu privire la aceleași fapte.
În consecință, instanța reține caracterul nelegal al soluției de clasare dispusă prin Rezoluția nr. 4//6.02.2006 a Comisiei de Disciplină pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Dată fiind această concluzie, instanța consideră inutilă analizarea celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamant, în condițiile în care a reținut - conform celor arătate mai sus - nelegalitatea actului a cărui anulare se solicită.
Având în vedere aceste considerente, instanța va dispune anularea Rezoluției nr. 4//6.02.2006 și obligarea pârâților Consiliul Superior al Magistraturii și Comisia de Disciplină pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea actul administrativ de soluționare a memoriului prin care reclamantul a solicitat exercitarea acțiunii disciplinare față de procurorii și.
Cu privire la cererea de obligare a instituțiilor și funcționarilor pârâți - în calitate de emitenți ai actului administrativ atacat - la plata unor daune, instanța admite că refuzul Consiliului Superior al Magistraturii de a da curs sesizării formulate de reclamant l-a pus pe acesta într-o situație delicată și a prejudiciat demersurile legale declanșate de domnul în vederea lămuririi circumstanțelor în care s-a produs decesul fiului său.
Însă instanța nu poate reține temeinicia obligării funcționarilor emitenți ai actului atacat la plata unor despăgubiri, având în vedere că probatoriul nu a confirmat existența unei neglijențe a acestora în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Instanța reamintește că probatoriul nu a confirmat că memoriul de sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii formulat de domnul a fost transmis acestei instituții de către delegații Ministerului Justiției, care aveau competența transportării corespondenței respective.
De aceea, nu se poate reține existența unei neglijențe din partea Consiliului Superior al Magistraturii în înregistrarea memoriului respectiv și, cu atât mai mult, în soluționarea cererii formulate de reclamant.
În consecință, instanța va respinge, ca nefondate, restul capetelor de cerere din acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Comisia de Disciplină pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, și cu, și.
Anulează Rezoluția nr. 4//6.02.2006, emisă de Comisia de Disciplină pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii
Obligă pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Comisia de Disciplină pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să emită actul administrativ de soluționare a memoriului prin care reclamantul a solicitat exercitarea acțiunii disciplinare față de procurorii și.
Respinge restul capetelor de cerere din acțiune.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER,
- -
Se comunică:
Reclamantului -cu domiciliul procesual la cab. Av -A,
Consiliul Superior al Magistraturii,- B,Str. - - nr.141 B Sector 6
Comisia de Disciplină pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii - B,Str. - - nr.141 B Sector 6
-Procuror - B,sector 6,- -,nr.141
- Procuror - B,sector 6,- -,nr.141
. - Procuror - B,sector 6,- -,nr.141
Red.PR - 25.03.2008
TehnoredLM-27.03.2008 - 9 expl.
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Victoria Catargiu
