Anulare act administrativ fiscal. Decizia 20/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 20
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, cu sediul în- împotriva sentinței civile nr. 389/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin consilier juridic și intimata prin avocat în baza împuternicirii pe aflate la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Întrebate fiind părțile prezente precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemafiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei, susține oral motivele de recurs, arătând că sentința atacată este lovită de nulitate, având în vedere faptul că judecata în fond a cauzei a fost realizată în lipsa Administrației Finanțelor Publice G - organul emitent al deciziei de impunere și al raportului de inspecție fiscală anulate de către instanța de fond, care avea obligația de a pune în discuția părților introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Administrației Finanțelor Publice G, deoarece reclamanta a solicitat anularea unor acte emise de această pârâtă. Susține că hotărârea recurată este nemotivată, instanța de fond limitându-se să invoce raportul de expertiză dispus a fi efectuat în cauză fără a-și fonda hotărârea pe vreun temei legal. De asemenea instanța de fond a schimbat înțelesul actului juridic dedus judecății reținând că recurenta îndeplinea condițiile pentru a fi plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor cu toate că speța se reduce la analiza opțiunii societății pentru plata vreunui tip de impozit. Astfel în urma verificării fiscale efectuată la SC 2003, organele fiscale au constatat faptul că reclamanta nu a optat prin cererea de înregistrare nr.1809/14.08.2003 pentru plata vreunui tip de impozit. De asemenea în perioada 2004-2007 agentul economic nu a optat pentru plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor, organele fiscale stabilind astfel că societatea era plătitoare de impozit pe profit. Subliniază faptul că în materia impozitelor regula constă în plata impozitului pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor fiind o facilitate reglementată în mod expres de legiuitor. Pentru toate considerentele expuse atât în motivele de recurs cât și susținute oral, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea hotărârii recurate iar în rejudecare respingerea acțiunii ca fiind nefondată.
Apărătorul intimatei, cu privire la primul motiv de recurs în care se pretinde nelegalitatea hotărârii atacate, arată că G nu are calitate procesuală în acțiunile ce au ca obiect deciziile date de organele de soluționare a contestațiilor formulate în baza art.205 și urm.Cod proc.fiscală. Arată că obiectul acțiunii adresate instanței îl constituie decizia organului de soluționare a contestației, în speță Cu privire la faptul că hotărârea primei instanței este nemotivată și că instanța s-a limitat la a invoca raportul de expertiză și acest motiv este nefondat, întrucât hotărârea este motivată în pagina 3 și 4 acesteia și nu doar raportul de expertiză a fost avut în vedere de instanță. Cât privește cel de-al treilea motiv de recurs și acesta este nefondat, în măsura în care organele fiscale au acceptat toate documentele în care era menționat tipul de impozit ca fiind acela pe venitul microîntreprinderii iar la tipul agentului economic de asemenea microîntreprindere, este evident că au acceptat expres că SC SRL este plătitoare a impozitului pe venit propriu microîntreprinderilor. Nici ultimul motiv de recurs nu poate fi reținut, întrucât în speță exista situația când nu s-a completat rubrica corespunzătoare în cererea de la registrul comerțului, dar declarațiile fiscale au evidențiat calitatea de plătitor al impozitului pe venitul microîntreprinderii și organele fiscale au acceptat ani la rând plata unui astfel de impozit și calitatea reclamantului de plătitoare a unui astfel de impozit. Pentru toate motivele în fapt și în drept expuse prin întâmpinare și susținute oral, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.389/2009 a Tribunalului Galațis -a admis acțiunea formulată de reclamanta " 2003" G în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, dispunându-se anularea deciziei nr.38/2008 și a impunerii fiscale prin raportul de inspecție fiscală nr.993/2008 și decizia de impunere nr.28/2008.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că sumele stabilite prin actele de control nu sunt datorate, expertiza efectuată în cauză concluzionând că pe toată perioada analizată reclamanta a îndeplinit condițiile impuse de prevederile nr.OG24/2001, de a beneficia de calitatea de plătitor de impozit pe venit microîntreprindere.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta arată că instanța a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, reținând o situație de fapt neconformă realității.
Sentința este lovită de nulitate având în vedere că judecata în fond a cauzei a fost realizată în lipsa Administrației Finanțelor Publice G, organul emitent al deciziei de impunere și al raportului de inspecție fiscală anulate de instanța de fond.
Tribunalul Galați nu a dat dovadă de rol activ în soluționarea acțiunii de care a fost investit, încălcând dispozițiile art.129 alin.5 Cod proc.civilă și art. 161din Legea nr.554/2004 în sensul că instanța avea obligația de a pune în discuția părților introducerea în cauză a Administrației Finanțelor Publice G în calitate de pârâtă.
Hotărârea este nemotivată, instanța de fond limitându-se să înșiruie susținerile părților și probele administrate în dosar fără a motiva sentința recurată în drept, simpla referire la.nr.OG24/2001 nefiind de natură să complinească acest aspect.
Tribunalul s-a limitat să invoce raportul de expertiză fără a-și fonda hotărârea pe vreun temei legal. Expertiza efectuată în cauză nu este concludentă, câtă vreme aplicarea și interpretarea legii este un atribut exclusiv al instanței.
Instanța de fond a schimbat înțelesul actului juridic dedus judecății, nefiind analizată îndeplinirea condițiilor de fond pentru ca societatea să devină plătitor de impozit pe venitul microîntreprinderilor ci doar dacă societatea a optat sau nu pentru plata acestui tip de impozit.
Instanța de fond a omis dispozițiile art.1 alin.1 din nr.OG24/2001 conform cărora opțiunea pentru plata tipului de impozit este un atribut exclusiv al contribuabilului, în materia impozitelor regula constând în plata impozitului pe profit.
Potrivit dispozițiilor art.11din nr.OG 24/2001, plătitorii de impozit pe profit pot opta pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor începând cu anul fiscal următor, reclamanta nefăcând nici o opțiune în acest sens pe toată perioada verificată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.
nefondate susținerile recurentei în sensul că sentința este lovită de nulitate, deoarece contestația reclamantei împotriva raportului de inspecție fiscală nr.993/2008 și a deciziei de impunere nr.28/2008 emise de Administrația Finanțelor Publice G au fost soluționate prin decizia nr.38/14.04.2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice G, anularea acesteia constituind practic obiectul principal al acțiunii.
Nefondate sunt și susținerile privind nemotivarea sentinței, Curtea constatând respectarea de către prima instanță a prevederilor art. 129 alin.5 privind rolul activ, cât și a prevederilor art.261 pct.5 Cod proc.civilă, sentința fiind temeinic motivată în fapt și în drept.
În mod temeinic și legal instanța de fond a dat eficiență juridică expertizei de specialitate efectuată în cauză, care a concluzionat în urma verificării tuturor înscrisurilor și operațiunilor desfășurate în concret de reclamantă că aceasta a îndeplinit condițiile prevăzute de nr.OG24/2001 pentru beneficia de calitatea de plătitor de impozit pe venitul microîntreprinderilor.
Faptul că instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză coroborându-le cu toate celelalte probe administrate în cauză, nu înlătură caracterul concludent al acestei probe.
Cererea de înregistrare la ORC a societății reclamante a fost completată de reprezentantul societății sub îndrumarea jusristului angajat al ORC, care nu i-a indicat a bifa una dintre cele două căsuțe din cererea tip referitoare la calitatea de plătitor de impozit pe profit pe venitul microîntreprinderiii.
Scopul declarat la acel moment a fost acela de a înființa o microîntreprindere care să beneficieze de facilitățile prevăzute sub aspectul impozitului de OG nr.24/2001.
În condițiile de mai sus, cât timp pe cererea de înregistare la ORC nu s-a optat pentru plata niciunuia dintre cele două impozite, aceasta era o cerere conformă ce obliga atât ORC dar mai ales organul fiscal ce a atribuit codul unic de înregistrare, să solicite reprezentantului societății clarificările necesare, lucru care nu s-a întâmplat nici atunci nici ulterior în decursul anilor 2003-2007.
Solicitarea unei astfel de clarificări era necesară nu doar pentru faptul că nebifarea niciuneia din rubricile destinate plății impozitului pe venit sau pe impozitul microîntreprinderilor făcea cererea de înregistrare informă, și datorită faptului că cel puțin organul fiscal era obligat în acest sens potrivit art.5 Cod proc.fiscală ( forma inițială) respectiv art.7 forma actuală, care impun un rol activ acestuia.
Cum impozitul pe venitul microîntreprinderii constituie o facilitate fiscală, în măsura în care nu a existat opțiunea contribuabilului pentru niciuna fin formele de impozitare și în condițiile în care în toată perioada de la înființare și până în prezent societatea a îndeplinit condițiile legale ca microîntreprindere, și a depus declarații fiscale proprii acestui regim de impozitare, acceptate ca atare de organul fiscal, prima instanță nu putea face decât aplicarea principiului enunțat, în sensul că societatea trebuie a fi beneficiara regimului fiscal mai favorabil.
În toată perioada de la înființare și până în prezent, în declarația 100, întocmită și depusă la organele fiscale conform art.8(2) nr.OG24/2001 de microîntreprinderi, s-a evidențiat și s-a înscris impozitul pe venitul microîntreprinderii.
De asemenea, în bilanțurile întocmite pentru toată perioada de la înființare și până la data controlului, s-a evidențiat la tipul agentului economic calitatea de microîntreprindere.
În măsura în care organele fiscale au acceptat toate aceste documente în care era menționat tipul de impozit ca fiind acela pe venitul microîntreprinderii iar la tipul agentului economic de asemenea microîntreprindere, este evident că au acceptat expres că "" este plătitoare a impozitului pe venit propriu microîntreprinderilor.
Așa fiind, organul fiscal, prin raportul de inspecție fiscală, nu putea schimba din proprie inițiativă, unilateral, un regim fiscal pe care l-a acceptat ca atare în decursul anilor.
Chiar în lipsa îndeplinirii neechivoce a formalității de opțiune pentru plata impozitului pe venit prin cererea adresată ORC, în măsura în care declarațiile și formalitățile fiscale ulterior îndeplinite de societate făceau neechivocă opțiunea asupra tipului de impozitare specific microîntreprinderii, iar o astfel de opțiune, a fost fără rezerve acceptată de organul fiscal, însemna ca în evidența acestuia societatea s-a aflat fără întrerupere înregistrată ca plătitoare a impozitului pe venitul microîntreprinderii.
În ultimul motiv de recurs se invocă nelegalitatea hotărârii prin prisma art.1 alin.1 OG nr.24/2001, potrivit căruia, contribuabilii pot opta pentru plata impozitului pe venitul microîntreprinderii, opțiunea aparținându-le exclusiv, o încadrare din oficiu de către organele fiscale în categoria plătitorilor unui astfel de impozit nefiind posibilă.
îi sunt aplicabile disp.art.1(2) nr.OG24/2001, respectiv ipoteza persoanei juridice înființate în cursul unui an fiscal, care exprima opțiunea în cererea de înregistrare în registrul comerțului.
În speță există situația când nu s-a completat rubrica corespunzătoare în cererea de la registrul comerțului, dar declarațiile fiscale au evidențiat calitatea de plătitor al impozitului pe venitul microîntreprinderii și organele fiscale au acceptat ani la rând plata unui astfel de impozit pe calitatea de plătitoare a unui astfel de impozit.
A existat prin urmare manifestarea de voința certă, expresă, în sensul plății impozitului pe venitul microîntreprinderii, prin însăși declarațiile fiscale și plățile de impozit pe care le-a făcut și acceptarea fără rezerve din partea organului fiscal a unei astfel de manifestări de voință.
Nu există nicio dispoziție legală care să sancționeze din punct de vedere fiscal, omisiunea de a completa o rubrică a unei cereri adresate registrului comerțului.
În măsura în care nu s-a completat rubrica respectivă, în sensul opțiunii pentru un tip de impozit sau altul, prin bifarea uneia dintre căsuțele corespunzătoare, organul fiscal avea obligația de a se conform art.7 Cod proc.fiscală.
Conduita ulterioară a organului fiscal, concretizată în primirea declarațiilor fiscale în care se individualizează plata impozitului pe venitul microîntreprinderii, conduce la concluzia că însăși organul fiscal a apreciat calitatea contribuabilului de plătitor al impozitului pe venitul microîntreprinderii.
De altfel, potrivit art.1(2) OG24/2001, "Persoanele juridice înființate în cursul unui an fiscal beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la lit.a) și d) ale alin.1 la data înregistrării la registrul comerțului, și condiția prevăzută la lit.b) a alin.1 în termen de 60 de zile inclusiv de la această dată", ceea ce însemna că însăși organul fiscal, trebuia să verifice și a verificat de vreme ce a primit declarațiile și plata impozitului pe venitul microîntreprinderii, dacă în termenul de 60 de zile prevăzut de textul citat, a îndeplinit condiția de la art.1(1) lit.b OG24/2001.
Față de cele expuse, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, cu sediul în- împotriva sentinței civile nr. 389/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.VD/22.02.2010
Tehno ZE/23.02.2010
Ex.4
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile
