Anulare act administrativ fiscal. Decizia 201/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr. 201

Ședința publică de la 25.01.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe

JUDECĂTOR 2: Cîrjan Raluca Maria

JUDECĂTOR 3: Radu

GREFIER: - -

...

Pe rol se află spre soluționare cererea de revizuire formulată de revizuentul, împotriva Deciziei civile nr. 1271 din data de 11.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, de Curtea de Apel București - Secția a VIII - a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL SECTORULUI 2 AL MUNICIPIULUI.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns revizuentul personal și intimatul, prin consilier juridic, cu delegație pe care o depune la dosar în ședință publică.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea acordă părților cuvântul pe cererea de revizuire.

Revizuentul personal solicită instanței admiterea cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei civile nr. 1271/11.05.2009. Învederează că atât instanța de fond, cât și cea de recurs au recunoscut ilegalitatea dispoziției nr. 2017/23.07.2008 emisă de Primarul Sectorului 2, anulând-o și dispunând restituirea autoturismului B-11- către proprietar. Arată că, la pagina nr. 3 alineatul 10 al deciziei atacate, instanța de control judiciar admite faptul că "Recursul declarat de recurentul-reclamant este apreciat de C ca întemeiat", pentru ca apoi să intre în contradicție, motivând faptul că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu există un raport de cauzalitate între dauna pretinsă de reclamant și Dispoziția nr. 2017/23.07.2008. Solicită admiterea cererii de revizuire și admiterea capătului de cerere referitor la repararea pagubelor, în cuantumul calculat și probat în cererea de recurs, actualizat la zi, proporțional cu timpul efectiv în care a fost lipsit de folosința bunului, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu prevederile Cartei Europene a Drepturilor Omului, a Constituției Române, precum și a legilor în vigoare.

Intimatul, prin consilier juridic, solicită instanței respingerea prezentei cereri de revizuire ca inadmisibilă.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.Pr.Civ. declară încheiate dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față, în condițiile art.326 cod pr.civ.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.06.2009 sub nr-, revizuentul, a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei de revizuire nr.1271/11.05.2009 pronunțată de aceeași instanță.

Reiterează revizuetul în fapt motivele susținute în fața primei instanțe și a celei de recurs.

În ce privește critica deciziei civile a cărei revizuire o cere, se arată de către revizuent că înțelege să critice numai capătul de cerere privind repararea pagubelor în cuantumul cerut.

Cererea a fost timbrată în condițiile legii cu taxele judiciare de timbru.

Nu au fost indicate motivele de drept care stau la baza promovării căii de atac extraordinare a revizuirii.

Curtea, în raport de disp.art.322 și urm. cod pr.civ. reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 2 B sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Primarul sectorului 2 B, a cerut anularea dispoziției nr.2017/23.07.2008 a Primarului sector 2, motivat de faptul că, pârâtul a procedat în mod nelegal la declararea ca abandonat a autovehiculului reclamantului, întrucât acesta nu a avut intenția de a abandona bunul.

Prin sentința civilă nr.9373/31.10.2008, Judecătoria sector 2 B și-a declinat competența soluționării acuzei în favoarea Tribunalului București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, unde a fost înregistrat sub nr-.

Tribunalul, prin sentința civilă nr.302/27.01.2009 a dispus admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamant și a dispus restituirea către reclamant a autoturismului marca, cu nr.de înmatriculare B-11-, fiind respins capătul de cerere privind plata de daune, cu motivarea că acesta nu a cuantificat prejudiciul și nici nu a probat existența acestuia.

Curtea de Apel București prin decizia civilă nr.1271/11.05.2009, a respins recursul declarat de recurentul reclamant, revizuentul în pricina de față, cu motivarea că prima instanță a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.2(1) lit.b) din Lg.421/2002 și nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.18(3) din Lg.554/2004 în sensul că nu există un raport de cauzalitate între dauna pretinsă de reclamant și disp.art.2017/23.07.2008 contestată, act administrativ care beneficiază de prezumția de legalitate până la data anulării irevocabile.

Or, revizuirea unor hotărâri irevocabile, se poate cere numai în condițiile strict și limitativ prev.de art.322 pct.1-9 cod pr.civ.

Revizuentul, prin cererea de față, reiterează motivele de recurs, cu privire la daunele neacordate de instanța de fond, neindicând nici unul din motivele de revizuire prevăzute de dispozițiile legale precitate.

Ca atare, Curtea, în raport de prev.art.312 și 326 cod pr.civ. va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul, împotriva Deciziei civile nr. 1271 din data de 11.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, de Curtea de Apel București - Secția a VIII - a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL SECTORULUI 2 AL MUNICIPIULUI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 25.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.GG GREFIER

EF/2ex.

3.05.2010

Președinte:Grecu Gheorghe
Judecători:Grecu Gheorghe, Cîrjan Raluca Maria, Radu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 201/2010. Curtea de Apel Bucuresti