Anulare act administrativ fiscal.
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ECIZIA NR.67
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Stan Aida Liliana Niță
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în P,-, județ P, împotriva sentinței nr.1191 pronunțată în data de 14 octombrie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu Consiliul Județean B, cu sediul în B,-, județ
Dezbaterile au avut loc în ședința publica de la data de 12 ianuarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea data, care fac parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitate reclamantului - SRL să depună la dosar concluzii scrise, în baza art.156 alin.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 19 ianuarie 2010, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele,
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3423/114/10.08.2009, reclamanta - a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean admiterea contestație formulate și pe cale de consecință anularea deciziei de respingere a ofertei reclamantei și a adresei nr. 7437 din 03.08.2009 prin care i s-a comunicat rezultatul de respingere a ofertei sale ca fiind neconformă potrivit art. 79 alin.1 din nr.HG 925/2006 și a tuturor actelor ulterioare, precum și anularea deciziei de atribuire a contractului de achiziție publică către ofertantul - SRL B, inclusiv a deciziei prin care a fost declarată câștigătoare oferta acestei societăți, obligarea pârâtului la reluarea procedurii și verificarea pe fond a tuturor ofertelor, inclusiv a ofertei reclamantei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a participat la licitația organizată de pârâtul Consiliul județean B cu obiect,reabilitare DJ 203, Km 0+000-5+000, CA -, comuna CA, că prin adresa nr. 7437 din 03.08.2009 emisă de autoritatea contractantă i s-a comunicat că oferta sa a fost considerată neconformă având în vedere art. 79 alin.1 din nr.HG 925/2006 și a considerat că este netemeinică și nelegală, întrucât a transmis clarificările solicitate în conformitate cu dispoziția legală invocată.
Reclamanta a arătat că ulterior când s-a constatat că a oferit prețul cel mai scăzut s-a căutat o modalitate de respingere a ofertei sale.
Reclamanta a explicat că în fișa de date a achiziției, Cap. 5.4 Modul de prezentare a propunerii tehnice se cere un proces verbal de vizită în teren la amplasament, însă nu s-a specificat faptul că procesul verbal se încheie la sediul autorității contractante, nici împrejurarea pentru care această vizită se face împreună cu reprezentantul acesteia, ori faptul că acest act trebuie vizat la sediul autorității contractante, în fișa de date nefiind indicată ora la care se face vizita în teren. A subliniat de altfel că, nu a primit nici o invitație de participare cu privire la vizita în teren, cu indicarea clară a locului de întâlnire și a orei la care ar fi trebuit să aibă loc această întâlnire.
Reclamanta a apreciat că prin decizia emisă de pârât a fost încălcat principiul tratamentului egal prevăzut de art. 2 din nr.OUG 34/2006, art. 33 alin.1 din nr.OUG 34/2006.
Pârâtul Consiliul județean Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând că pentru faza de publicitate a procedurii de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări de Reabilitare DJ 203, Km 0+000-5+000 CA -, comuna CA a fost publicat un anunț de participare în, anunțul având numărul 79141 din 03.06.2009, iar ședința de deschidere a ofertelor a fost organizată în mod legal încheindu-se procesul verbal nr. 5901 din 25.06.2009.
Pârâtul a mai susținut că în coloana 5, corespunzătoare ofertei nr. 5 reclamantei a fost trecut cuvântul "nu" la rândul corespunzător,PV amplasament" datorită faptului că în cadrul plicului conținând oferta reclamantei aceasta nu a inclus documentul respectiv și în acest sens oferta reclamantei a fost respinsă ca neconformă potrivit art. 79 alin.1 din nr.HG 925/2006.
mai precizat că documentația de atribuire a prevăzut obligativitatea introducerii în cazul ofertei tehnice a participanților și a procesul verbal de vizită la amplasamentul lucrării ce urma să aibă loc în data de 23.06.2009, care se face în prezența unui reprezentant al autorității contractante, autorizat să discute pe marginea proiectului tehnic și să clarifice eventualele nelămuriri.
Conform art. 32 alin.2 din nr.HG 925/2006 în data de 19.06.2009, a susținut pârâtul, a fost postată în o clarificare referitoare la prevederile documentației de atribuire, respectiv:, Amplasament: Pentru vizita la amplasamentul lucrării stabilită pentru data de 23.06.2009, ofertanții sunt rugați să se prezinte la ora 10,00 la sediul Consiliului județean. Persoana de contact: dl. ".
În acest sens, pârâtul a susținut că nu are nici o relevanță procesul verbal încheiat de angajații reclamantei, prin urmare nu se poare reține afirmația că oferta sa fusese deja considerată conformă.
Prin sentința nr.1191 pronunțată în data de 14 octombrie 2009, Tribunalul Buzăua respinge acțiunea în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare act administrativ formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean
Pentru a hotărî astfel prima instanță reținut că reclamanta - SRL Pap articipat alături de alte societăți comerciale la procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări,Reabilitarea DJ 203 km 0+000+5+000, CA -, com. CA ", organizată de pârâtul Consiliul județean B prin dispoziția nr. 145 din 03.06.2009. S-a mai reținut că în Secțiunea a II-a -Fișa de date a achiziției din Documentația de atribuire a contractului de achiziție publică de execuție lucrări, în cap. V pct. 4 Modul de prezentare a propunerii tehnice s-a prevăzut că propunerea tehnică va fi întocmită astfel încât să asigure posibilitatea verificării corespondenței între aceasta și prevederile caietului de sarcini și să permită evaluarea ofertelor și va cuprinde documentele indicate, printre care și procesul verbal de vizită la amplasamentul lucrării ce trebuia efectuată în data de 23.06.2009. Totodată s-a constatat că întreaga documentație de atribuire fost introdusă pe la dispoziția tuturor ofertanților.
Conform art. 32 alin.2 din nr.HG 925/2006, modificată și completată, în pagina a II-a a documentației de atribuire s-a prevăzut că orice clarificare ulterioară postării pe urma să fie postată tot pe în secțiunea Documentație și clarificări a anunțului de participare, în acest sens, în data de 19.06.2009 a fost postată în o clarificare cu privire la prevederile documentației de atribuire intitulată:, amplasament: Pentru vizita la amplasamentul lucrării stabilită pentru data de 23.06.2009 ofertanții sunt rugați să se prezinte la ora 10:00 la sediul Consiliului județean, Persoana de contact: dl. ".
Instanța a mai constatat că sub nr.7143/7089/24.06.2009, reclamanta a transmis pârâtului procesul-verbal încheiat la 23.06.2009 înregistrat sub nr. 1475/23.06.2009 privind vizita în teren la obiectivul licitații organizate, act ce avea un caracter unilateral, fiind semnat numai de către reprezentanții reclamantei, nu și de reprezentanții pârâtului. Prin urmare, reclamanta nu a respectat documentația de atribuire a contractului de achiziție publică atâta timp cât procesul verbal nr. 574 de vizită la amplasamentul lucrării pentru realizarea obiectivului a fost încheiat în data de 23.06.2009 de către reprezentantul Consiliului județean și a reprezentanților celorlalte societăți ofertante.
Din faxul și adresa nr. 7089 din 22 iulie 2009 a rezultat că reclamantei i s-a solicitat prezentarea procesului verbal de vizită la amplasamentul lucrărilor încheiat în data de 23.06.2009, precizându-i-se că neprezentarea documentului în termen de 72 de ore de la primirea adresei va fi sancționată cu declararea ofertei drept neconformă și drept urmare, în raportul de evaluare și propunere de atribuire a contractului de achiziție publică, la pct. 8,Verificarea conformității conținutului propunerii tehnice și financiare" a fost consemnată excluderea din cadrul procedurii a reclamantei - SRL
Potrivit art. 79 alin. 1 din nr.HG 925/2006, instanța a reținut că în cazul în care ofertantul nu transmite în perioada prevăzută de comisia de evaluare clarificările sau răspunsurile solicitate sau în cazul în care explicațiile prezentate de ofertant nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată neconformă și în raport de reținerile de mai sus, instanța a respins ca neîntemeiate susținerile reclamantei referitoare la lipsa invitației de participare la vizita la amplasament.
De asemenea, instanța a respins și susținerea reclamantei referitoare la lipsa mențiunii din fișa de date a achiziției, cap. 4, referitoare la semnarea procesului verbal de către reprezentanții pârâtului, întrucât din cuprinsul formularului procesului verbal, coroborat cu mențiunile din anunțul vizitei la amplasament, a faptului că primul document face parte din etapa prezentării ofertei ce urma să fie evaluată de către autoritatea contractantă - Consiliul județean B, rezultă că era obligatoriu ca procesul verbal să fie semnat de către pârât.
Instanța a respins ca neîntemeiate și celelalte susțineri ale reclamantei, având în vedere conținutul anunțului pentru vizita la amplasament în care s-a prevăzut expres că ofertanții sunt rugați să se prezinte la ora 10:00 la sediul consiliului județean, persoana de contact fiind.
Și în ultimul rând, instanța a respins ca neîntemeiată susținerea reclamantei privitoare la încălcarea principiului tratamentului egal, deoarece din ansamblul documentației de licitație organizată rezultă respectarea acestui principiu înscris în art. 2 din nr.OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - SRL, criticând-o pentru nelegalitate și temeinicie, solicitând ca în urma probelor ce se vor administra ca în temeiul art.312 alin.1, ipoteza I Cod procedură civilă, coroborat cu art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă, să se admită recursul, să se modifice hotărârea recurată și pe cale de consecință, în temeiul art.2879din OUG nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare, admiterea contestației, astfel cum fost formulată și motivată, anularea Deciziei de respingere a ofertei sale ca neconformă și a Adresei nr.7437 din 3 august 2009, prin care i s-a comunicat rezultatul de respingerea a ofertei ca neconformă potrivit art.79 alin.1 din HG nr.925/2006 și a tuturor actelor ulterioare, precum și anularea deciziei de atribuire a contractului de achiziție publică către ofertantul - SRL B, a actelor în care aceasta a fost materializată, precum și a tuturor actelor ulterioare, inclusiv decizia prin care a fost declarată câștigătoare oferta - SRL B, obligarea pârâtului la reluarea procedurii și verificarea pe fond a tuturor ofertelor.
Recurenta reclamantă susține că în mod nelegal instanța de fond a respins contestația formulată, întrucât nu a avut în vedere și susținerile sale, ci doar apărările intimatei, reluând în motivarea sentinței doar precizările autorității contractante.
Se critică faptul că în mod eronat s-a reținut că nu au depus la dosar dovada participării reprezentantului autorității contractante la vizita din teren din data de 23 iunie 2009, acesta fiind de altfel motivul principal al respingerii ofertei sale ca neconformă și totodată, motivarea instanței de fond în cuprinsul sentinței.
Prin motivele de recurs se arată că, din înscrisurile depuse la dosar de către autoritatea contractantă, nu rezultă data publicării pe a clarificărilor cu privire la vizita la amplasamentul lucrării și mai mult, în fișa de date a achiziției, se cere un proces-verbal de vizită în teren, însă nicăieri nu s-a menționat că acest proces-verbal să fie semnat și de reprezentanții Consiliului Județean.
Susține recurenta-reclamantă că prin procesul-verbal de deschidere a ofertelor, s-a stabilit că oferta sa este conformă și astfel, în mod nelegal autoritatea contractantă a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.79 alin.1 din HG nr.925/2006, motiv pentru care au fost excluși de la licitație, rezultând că intimata a căutat un pretext pentru a le respinge oferta, care avea cel mai scăzut preț.
În finalul motivelor sale arată că decizia autorității contractante de declarare a ofertei sale ca neconformă este neîntemeiată, încălcând astfel principiul tratamentului egal conform art.2 din OUG nr.34/2006, întrucât au respectat întocmai Fișa de date a achiziției, toate formularea solicitate care dovedeau situația personală a ofertantului, capacitatea de exercitare a activității profesionale, situația economico-financiară, capacitatea tehnică și/sau profesională, formulare ce nu puteau fi completate ulterior.
S-a solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurată și pe cale de consecință, în temeiul art.2879din OUG nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare, să se admită contestației, urmând a fi obligară pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Reclamanta - SRL Pap articipat alături de alte societăți comerciale la procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări,Reabilitarea DJ 203 km 0+000+5+000, CA -, com. CA ", organizată de pârâtul Consiliul județean B prin dispoziția nr. 145 din 03.06.2009, care introdus pe, la dispoziția tuturor ofertanților întreaga documentație de atribuire.
Curtea constată că în Secțiunea a II-a - Fișa de date a achiziției din Documentația de atribuire a contractului de achiziție publică de execuție lucrări, în cap. V pct. 4 Modul de prezentare a propunerii tehnice, s-a prevăzut că propunerea tehnică va fi întocmită astfel încât să asigure posibilitatea verificării corespondenței între aceasta și prevederile caietului de sarcini și să permită evaluarea ofertelor și va cuprinde documentele indicate, printre care și procesul verbal de vizită la amplasamentul lucrării ce trebuia efectuată în data de 23.06.2009.
În mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta nu a respectat documentația de atribuire a contractului de achiziție publică, atâta timp cât procesul verbal nr. 574 de vizită la amplasamentul lucrării pentru realizarea obiectivului a fost încheiat în data de 23.06.2009 de către reprezentantul Consiliului județean și a reprezentanților celorlalte societăți ofertante.
Tribunalul a apreciat în mod legal, faptul că, autoritatea contractantă a aplicat dispozițiile art.79 alin.1 din HG nr.925/2006, excluzând în mod corect pe recurentă de la procedura de licitație publică.
Nu poate fi vorba de un pretext al autorității contractante de aoî nlătura de recurentă de la procedura de achiziție publică, fiind vorba de o apreciere subiectivă și fără suport probațional, recurenta nedovedind că a transmis către aceasta clarificările solicitate în baza art.79 alin.1 din HG nr.925/2006.
Instanța de fond a apreciat în mod just faptul că modalitatea în care a procedat autoritatea contractantă a fost corect și echitabil, transparent și nediscriminatoriu față de toate societățile comerciale ofertante, respectând astfel prevederile art.32 alin.2 din HG nr.925/2006.
În acest sens o clarificare ulterioară postării în a documentației de atribuire se realizează prin crearea unui nou fișier electronic, la care se va asigura accesul direct și nerestricționat, în mod similar cu accesul la fișierul inițial.
Întrucât în cauză documentația de atribuire a fost postată în, în mod normal și evident clarificarea ulterioară cu privire la vizita la amplasamentul lucrării s-a postat tot pe, în data de 19 iunie 2009, respectiv anterior datei de deschidere a ofertelor din data de 25 iunie 2009.
În atare situație se poate observa faptul că dispozițiile art.32 alin.2 din HG nr.925/2006 se referă la clarificările de dinaintea deschiderii ofertelor, nu și la cele de după deschiderea ofertelor și începerea evaluării acestora.
Cu privire la dispozițiile art.59 alin.1 și art.61 alin.1 din OUG nr.34/2006 învederate de recurentă, trebuie arătat că toate comunicările cu ofertanții s-au făcut de către autoritatea contractantă în scris, în mod legal și just, astfel clarificările anterioare deschiderii ofertelor au fost făcute în scris și postate electronic pe, clarificările ulterioare solicitate ofertanților în cadrul procedurii de evaluare s-a făcut în scris și transmise prin fax, cu confirmare de primire.
Ca atare această situație de fapt este confirmată și de fraza inclusă între cele două tabele de pe ultima pagină a procesului verbal, similară dispozițiilor art.33 alin.3 și 6 din HG nr.925/2006.
Curtea constată totodată că s-au respectat de către autoritatea contractantă și prevederile art.2 din OUG nr.34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de cesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală, sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat în cauză nefiind incident niciunul din motivele prev. de art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în P,-, județ P, împotriva sentinței nr.1191 pronunțată în data de 14 octombrie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu Consiliul Județean B, cu sediul în B,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Stan Aida Liliana Niță
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. /
5 ex./03.02.2010
Ds. fond nr- Tribunal
Jud. fond
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Stan Aida Liliana Niță