Anulare act administrativ fiscal. Decizia 212/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 212
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Niculescu Monica
JUDECĂTOR 2: Ion Eugenia
JUDECĂTOR 3: Patrașcu Horațiu
GREFIER: - -
*************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă - COM SRL împotriva sentinței civile nr. 389 din data de 30.01.20098 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimatii - pârâti COMPLEXUL SPORTIV NAȚIONAL și MINISTERUL T ȘI SPORTULUI.
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns recurenta - reclamantă - COM SRL, reprezentată de avocat, cu delegație la dosar și intimatul - parat COMPLEXUL SPORTIV NAȚIONAL, reprezentat de avocat, cu delegație la dosar, lipsind intimatul - parat MINISTERUL T ȘI SPORTULUI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea constată cauza in stare de judecată acordând cuvântul pe recurs.
Recurenta - reclamantă, prin avocat, susține motivele de recurs, solicitând admiterea căii de atac, modificarea sentinței atacate in sensul admiterii cererii de chemare in judecată.
Apreciază că in mod greșit instanța de fond a motivat că reclamanta putea intreprinde formalitățile legale necesare elaborării și supunerii spre aprobare a documentației de urbanism la nivelul PUZ, pentru zona respectivă, fără a avea in vedere cheltuielile necesare unor astfel de demersuri, cheltuieli ce nu pot in sarcina reclamantei.
Apreciază avocatul că spațiul in litigiu trebuia preluat potrivit destinației prevăzute in contractul de inchiriere, deci ca spațiu comercial și nu ca parcare.
Intimatul - parat COMPLEXUL SPORTIV NAȚIONAL, prin avocat, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, considerand sentința atacată ca fiind legală și temeinică. In acest sens invederează Curții faptul că la momentul incheierii contractului de inchiriere reclamanta cunoștea situația imobilului, asumandu-și obligația de a modifica PUZ ul.
Solicită a se constata că recurenta a avut o atitudine culpabilă prin neindeplinirea demersurilor legale pentru obținerea certificatului de urbanism și autorizației de construire, nici la momentul de față nefacandu-se dovada că a inteprins demersuri pentru obținerea unui nou PUZ.
Arată că urmează a obține cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr. -, reclamanta - Com SRL a chemat în judecată pe pârâtul Complexul Sportiv Național " " (-LM), solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pe zi de întârziere, de la introducerea acțiunii și până la executarea obligației, să facă demersurile necesare în vederea modificării Planului Urbanistic Zonal (PUZ) aferent spațiului închiriat către acesta, conform destinației impuse chiriașului prin contractul de închiriere, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 16.05.2003 a încheiat cu pârâtul un contract de închiriere având ca obiect "procurarea folosinței unui teren în suprafață de 1200 mp aflat în proprietatea publică a statului și în administrarea -LM", că încheierea acestui contract este rezultatul câștigării unei licitații cu privire la terenul în cauză, iar realizarea activității de tip fast-food la care s- obligat prin acceptarea condițiilor stipulate în caietul de sarcini presupunea realizarea unei construcții, care, indiferent de natura sau dimensiunile ei, impunea obținerea unei autorizații de construire.
Reclamanta a mai arătat că, deși declanșat demersurile necesare în vederea obținerii autorizației de construire, acestea nu au putut fi finalizate datorită atitudinii culpabile pârâtului, determinată de faptul că terenul pe care aceasta l- prezentat în caietul de sarcini ca având destinația de spațiu comercial, în realitate, figurează în Planul Urbanistic Zonal ca având destinația de parcare.
În aceste condiții, reclamanta a susținut că este obligația contractuală a pârâtului de a face demersurile necesare în vederea modificării PUZ-ului în privința destinației sub care figurează terenul concesionat, având în vedere că, prin contractul de închiriere, pârâtul s- obligat să asigure liniștita folosință a terenului.
La data de 14.11.2008, reclamanta a formulat precizare la acțiune, prin care solicitat obligarea pârâtului să facă demersurile care se impun astfel încât să obțină (obligație de rezultat) modificarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) în privința spațiului ce i-a fost închiriat, astfel încât să figureze cu destinația de spațiu comercial, așa cum fost declarat în caietul de sarcini și în contractul de închiriere, condiție esențială avută în vedere la închirierea contractului.
De asemenea, s- solicitat ca îndeplinirea obligației să se facă, în termenul pe care instanța îl va aprecia, sub sancțiunea prevăzută de art. 18 alin. 4 și 5 din Legea nr. 554/2004, a plății de daune cominatorii de 500 lei pe zi, calculate de la data rămânerii definitive hotărârii judecătorești și până la modificarea efectivă a PUZ-ului.
Prin întâmpinarea formulată la data de 31.10.2008, pârâtul invocat excepția lipsei competenței speciale instanței de contencios administrativ, în raport de natura comercială litigiului și de dispozițiile art. 36 alin. 3 și art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, excepția insuficientei timbrări având în vedere natura litigiului.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta a menționat că își rezervă dreptul de completa întâmpinarea, după rezolvarea incidentelor procedurale arătate mai sus.
Prin încheierea din data de 14.11.2008, instanța calificat excepția lipsei competenței speciale instanței de contencios administrativ ca fiind excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că obiectul cauzei este reprezentat de un act administrativ asimilat, în sensul Legii nr. 554/2004.
La data de 12.12.2008, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Agenției Naționale pentru Sport, pentru a fi obligată la efectuarea demersurilor în vederea modificării Planului Urbanistic Zonal în ceea ce privește patrimoniul sportiv propriu administrat prin Complexul Sportiv Național " ", precum și la plata daunelor cominatorii solicitate de reclamantă, în cazul în care va fi admisă acțiunea acesteia.
Apărările pârâtului, pe fondul cauzei, au constat, în esență, în următoarele:
Complexul Sportiv Național " " este, potrivit disp. art. 17 din HG nr. 759/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Sport și ale art. 80 alin. 10 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, instituție publică aflată în subordinea Agenției Naționale pentru Sport, cu obiectul de activitate constând în administrarea bazei materiale destinate cu prioritate pregătirii loturilor naționale și olimpice, precum și organizării competițiilor sportive de nivel național și internațional.
Baza materială menționată aparține proprietății publice a Statului și se află în patrimoniul Agenției Naționale pentru Sport, organism care a preluat activitatea legată de sport de la fostul Minister al T și Sportului.
În calitate de administrator al patrimoniului din domeniul public și privat al statului, conform art. 18 alin. 1 lit. f), g) și m) din Legea nr. 69/2000, ministerul și-a dat acordul pe referatul de oportunitate nr. 760/02.04.2003 și, implicit, pe condițiile din caietul de sarcini care au stat la baza licitației organizate în vederea închirierii spațiului deținut de reclamantă.
Acest fapt atestă că la data încheierii contractului nu a existat niciun impediment pentru ca reclamanta să folosească spațiul închiriat declarat în contract, deci nu a existat nicio culpă a Complexului în ceea ce privește situația juridică zonei, din moment ce forul său superior, singurul în măsură să se pronunțe asupra destinației spațiilor pe care le administrează a avizat favorabil organizarea licitației, obiectul închirierii și faptul că acesta va avea destinația de spațiu comercial.
La data de 21.05.2003, prin scrisoarea nr. 5031,reclamanta a solicitat acordarea unei perioade de grație în privința plății chiriei și s- obligat ca pentru realizarea investiției să respecte prevederile Legii nr. 50/1991, în ceea ce privește obținerea certificatului de urbanism și autorizației de construire. Urmare aprobării nr. 5837/10.06.2003, la data de 09.07.2003 a fost înregistrat actul adițional nr. 1. Ulterior, s- constatat că reclamanta nu și-a respectat angajamentele, deoarece la data de 07.11.2005, Inspectoratul de Stat în Construcții, prin Procesul-verbal de inspecție nr. 4984, constatat că reclamanta ridicat ilegal construcțiile și a dispus desființarea lucrărilor de extindere.
La data de 29.09.2005, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului nr. 213 a fost aprobat un nou PUZ, lucrarea în ceea ce privește terenurile administrate de Complexul Sportiv Național " " fiind coordonată de Agenția Națională pentru Sport.
La data de 24.08.2006, reclamanta a solicitat, prin scrisoarea nr. 5705, prelungirea duratei contractului, mărirea suprafeței de teren deținute și eliberarea acordului expres în vederea obținerii certificatului de urbanism.
Și de această dată, deși intraseră în vigoare prevederile noului PUZ, Agenția a avizat referatul de oportunitate nr. 5729/25.08.2006, operațiune care a avut drept consecință încheierea actului adițional nr. 2 și emiterea adresei nr. 6727/06.11.2006, prin care s- dat acordul pentru realizarea lucrărilor de construcție care fac obiectul contractului de închiriere și al actului adițional nr. 2.
De asemenea, prin semnarea actului adițional nr. 3, Complexul a venit din nou în întâmpinarea solicitanților reclamantei, de reconfigurare spațiului deținut, motiv pentru care s- modificat amplasamentul conform solicitării, păstrând însă dimensiunea suprafeței totale deținute prin contract.
Pe parcursul celor 5 ani de derulare contractului, pârâtul considerat că a avut atitudine corectă față de reclamantă, fapt dovedit chiar prin actele adiționale încheiate cu aceasta care dovedesc implicit dorința reclamantei de menține raporturile contractuale.
Deși nu l- informat pe pârât în legătură cu recomandările din certificatul de urbanism nr. 1321/77B/08.05.2007 (punctul 3) referitoare la PUZ, deși avea chiar la îndemână posibilitatea conferită de prevederile art. 32 și 50 din Legea nr. 350/2001, reclamanta preferat să acționeze neprincipial, să îl someze prin adresa nr. 2009/05.05.2008 să facă demersuri de modificare a PUZ în termen de 10 zile de la primirea notificării, să emită convocare la o adresă care nu este sediul social al acesteia și nici al apărătorului ales, pentru ca apoi să promoveze prezenta acțiune.
În concluzie, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciind că și reclamanta putea avea inițiativa modificării PUZ, în raport de prevederile art. 50 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului.
Pe baza probei cu înscrisuri administrată în cauză, Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a pronunțat Sentința civilă nr. 389/30.01.2009, prin care a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul avut în vedere următoarele:
Sintagma "spațiu comercial" folosință în caietul de sarcini pentru a desemna atât folosința actuală, cât și întrebuințarea preconizată bunului închiriat, nu trebuie înțeleasă prin raportare la reglementările din domeniul urbanismului privind regimul economic al terenului, actele menționate neavând valoarea unui certificat de urbanism, ci în raport de sensul comun al termenilor, ca semnificând spațiul folosit pentru efectuarea/destinat efectuării unor acte și fapte de comerț.
Dobândind folosința spațiului închiriat, în starea în care se găsea la momentul încheierii contractului (spațiu, parțial construit), reclamanta s- obligat să modifice forma acestuia, în acord cu destinația prefigurată (amenajarea unei unități de alimentație publică de tip "fast-food") prin realizarea unor lucrări de construire.
-și obligația de amenaja spațiul într- manieră care presupunea executarea unor lucrări de construire supuse autorizării, în lipsa unei clauze contrare în contract, conform prevederilor art. 970 alin. 2 Cod civil, reclamantei îi incumbă și obligația de îndeplini toate formalitățile legale necesare executării acestei obligații, inclusiv aceea de a efectua demersuri în vederea elaborării și supunerii spre aprobare unei alte documentații de urbanism, la nivelul PUZ pentru zona respectivă, potrivit disp. art. 32 din Legea nr. 350/2001.
Obiectul unei asemenea obligații era și este legalmente posibil, reclamanta având calitatea de persoană juridică interesată, în sensul art. 50 din Legea nr. 350/2001.
În lipsa unei inițiative din partea reclamantei, în sensul mai sus-menționat, respectiv în lipsa unui refuz justificat de aprobare a PUZ-ului modificator propus de reclamantă din partea autorității competente, refuz care să fi fost determinat de acte sau fapte imputabile pârâtului, împrejurarea că prin PUZ-ului existent la data încheierii contractului spațiul închiriat figura ca având altă destinație decât cea declarată de pârât nu este de natură a conduce la concluzia că acesta nu și-ar fi îndeplinit obligația de a preda bunul în stare corespunzătoare destinației în vederea căreia a fost închiriat.
Același raționament este valabil și în cazul evaluării obligației pârâtului de a asigura folosința liniștită și utilă spațiului închiriat după încheierea contractului.
Tribunalul a apreciat că, oricum, modul în care reclamanta conceput obiectul capătului principal al cererii face ca pretenția acesteia, chiar dacă ar fi întemeiată, să nu fie posibilă, deoarece, în condițiile în care autoritatea competentă are posibilitatea să respingă justificat cererea de modificare prevederilor planului urbanistic zonal aprobat pentru zona respectivă, s-ar ajunge la obligarea pârâtului la ceva ce nu s-ar putea realiza (obținerea modificării PUZ).
În concluzie, tribunalul constatat că acțiunea formulată este neîntemeiată, a dispus respingerea acesteia și, în raport de soluția dată cererii introductive, a respins cererea de chemare în garanție, ca lipsită de interes.
Împotriva Sentinței civile nr. 389/30.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX- Contencios Administrativ și Fiscal, declarat recurs, în termen legal, reclamanta - Com SRL, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată, și obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea instanței de fond a fost criticată de recurentă, pentru următoarele motive:
1. Obligația recurentei asumată prin contractul de închiriere era doar de amenaja un spațiu comercial conform celor menționate prin caietul de sarcini, care face parte integrantă din contractul de închiriere, și de obține autorizația prevăzută de lege pentru lucrările de amenajare și nicidecum de face demersurile legale pentru schimbarea categoriei de folosință a terenului și modificarea PUZ-ului aferent acestuia;
2. În mod eronat instanța de fond a apreciat că sintagma "spațiu comercial" nu trebuia înțeleasă prin raportare la reglementările din domeniul urbanismului privind regimul economic al terenului ci în raport de sensul comun al termenilor, ca semnificând spațiul folosit pentru efectuarea/destinat efectuării unor acte de comerț.
Sub acest aspect, recurenta a susținut că orice comerciant care închiriază un spațiu declarat de locator (o instituție publică) ca spațiu comercial, are în vedere, în mod cert, sensul juridic al termenului și nu doar limbajul comun, așa cum a apreciat instanța de fond;
3. Deși conform prevederilor legale și recurenta avea posibilitatea de a face demersurile necesare și, implicit, cheltuielile necesare, pentru modificarea PUZ-ului, aceasta nu este obligația sa contractuală, ci intimatului, pentru a permite intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construire pentru amenajările realizate;
4. Este criticabilă și aprecierea instanței de fond conform căreia "modul în care reclamanta conceput obiectul capătului principal al cererii face ca pretenția acesteia, chiar dacă ar fi întemeiată să nu fie posibilă", deoarece obiectul cererii de chemare în judecată privește obligarea intimatului la un fapt realizabil, astfel că acestuia îi revine obligația de a face demersurile necesare pentru aduce la îndeplinire această obligație realizabilă, urmând ca, în caz de imposibilitate de executare, să facă dovada cazului fortuit sau de forță majoră care l-au împiedicat să-și îndeplinească obligația.
Prin întâmpinarea formulată la data de 23 noiembrie 2009, intimatul solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică, susținând că situația juridică a terenului ce a făcut obiectul contractului de închiriere fost cunoscută "ab initio" de către recurentă, atât în fapt, prin determinările existente în schița anexă la contract, care indicau exact natura și situația terenului, cât și în drept, iar inițierea demersurilor legale pentru obținerea unui nou PUZ revenea legal și contractual acesteia, însă nici până în prezent nu s-a făcut dovada inițierii demersurilor necesare obținerii unui nou PUZ, ceea ce conturează și mai mult caracterul neîntemeiat al acțiunii și al recursului de față.
Prin încheierea din data de 23 noiembrie 2009, Curtea a dispus citarea în cauză, în calitate de intimat, a Ministerului T și Sportului, succesor al Agenției Naționale pentru Sport, potrivit OUG nr. 221/2008.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
În mod corect instanța de fond a reținut în sarcina recurentei obligația de a efectua demersuri în vederea elaborării și supunerii spre aprobare unei alte documentații de urbanism - Plan Urbanistic Zonal, potrivit disp. art. 32 din Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului.
Astfel, potrivit disp. art. 970 Cod civil:
"(1) Convențiile trebuie executate cu bună-credință.
(2) Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa".
Obligațiile asumate de recurentă prin art. 10 lit. a), g) și i) din contractul de închiriere nr. 4893/16.05.2003, constând în folosirea spațiului potrivit destinației care rezultă din contract (aceea de spațiu comercial), efectuarea unor modificări ale acestuia cu acordul prealabil al intimatului și unor lucrări de amenajare care să nu afecteze în niciun fel desfășurarea activității în cadrul Complexului Sportiv Național " ", în lipsa unei clauze contrare în contract, implică și obligația de îndeplini toate formalitățile necesare aducerii la îndeplinire acestora.
În acest sens, disp. art. 50 din Legea nr. 350/2001, prevăd că:
" elaborării documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism aparține colectivităților locale, prin autoritățile deliberative și executive, Guvernului, precum și persoanelor fizice sau juridice interesate în amenajarea teritoriului și în dezvoltarea localităților".
Recurenta are calitatea de persoană juridică interesată, în accepțiunea acestor dispoziții legale, astfel că există cadrul legal necesar aducerii la îndeplinire obligației acesteia de a solicita aprobarea unei noi documentații de urbanism în vederea obținerii autorizației de construire pentru lucrările de amenajare bunului închiriat.
2. În mod corect instanța de fond a avut în vedere noțiunea de spațiu comercial utilizată în caietul de sarcini, în raport de sensul comun al termenilor, respectiv spațiul folosit pentru efectuarea/destinat efectuării unor acte sau fapte de comerț, întrucât actele ce au stat la baza încheierii contractului de închiriere nu au valoarea unui certificat de urbanism, pentru fi avute în vedere reglementările urbanistice privind regimul economic al terenului.
3. Nu există nicio dispoziție legală sau contractuală care să instituie în sarcina intimatului obligația de a face demersurile care se impun astfel încât să obțină modificarea Planului Urbanistic Zonal în privința spațiului închiriat recurentei, pentru a se putea reține existența unui refuz nejustificat de executare obligației.
4. Obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum fost precizată, este reprezentat de stabilirea în sarcina intimatului unei obligații de rezultat, aceea de face demersurile care se impun și de obține modificarea documentației de urbanism pentru spațiul închiriat.
Or, astfel de obligație nu are suport legal, întrucât asupra cererii de modificare a Planului Urbanistic Zonal se pronunță autoritatea publică locală, care poate respinge cererea în mod justificat, conform art. 32 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 350/2001.
În concluzie, pentru considerentele evidențiate, Curtea constată că sentința recurată este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta - reclamantă - COM SRL, împotriva sentinței civile nr. 389 din data de 30.01.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. -, în contradictoriu cu intimații-pârâți COMPLEXUL SPORTIV NAȚIONAL și MINISTERUL T ȘI SPORTULUI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.IE
Tehnored.CB/ 2 ex.
01.03.2010
Tribunalul București -9
Judecător fond:
Președinte:Niculescu MonicaJudecători:Niculescu Monica, Ion Eugenia, Patrașcu Horațiu
